Monday, November 30, 2009

Fotbal american pe pereti

Vorbeam ieri cu niste prieteni -normal, fiind intr-un bar din Virginia, cu 50 de televizoare mari, color, pe pereti, la care se transmitea fotbal american pe 49 dintre ele si un meci de soccer (sic!) din Brazilia pe cel mai mic dintre ele- despre comunism, ca doar despre ce altceva ai putea vorbi cand manaci un sandwich si bei bere cu cola si arunci cate un ochi sa vezi ce fac aia de la Redskins?
Si din vorba in vorba am ajuns si la afirmatia care pe mine ma arunca intotdeauna de pe scaun: COMUNISMUL A AVUT SI PARTI BUNE!
Eu, fiu singur de sef de restaurant in perioada comunista (nu aveti idee de avantajele unui asemenea pozitii pe vremea aia), doar atat intreb: care or fi alea si cu ce costuri?
Eu, sincer, cred ca nu a avut nici o parte buna.
Voi?

PS Ma gandesc ca explicatiile pozei sunt de prisos...

Sunday, November 29, 2009

Viza de America

Nu stiu cum de mi-am amintit zilele astea ca in 15 noiembrie 2006 am luat viza aia smechera cusansedeatischimbatoviata, cand cu treaba cu loteria vizelor. Au trecut doar trei ani de atunci si imi pare ca au trecut zece.
Tin minte cum am mers de la Sibiu la Bucuresti, inainte cu o zi de interviu: cu un camion de la Scandia, care ne-a lasat in plin camp, undeva prin Baneasa, cu noroiul pana la genunchi si de mers o ora prin el pana la prima statie de autobuz. Asta daca ai stii unde e statia aia, normal. Noi n-am stiut...

Imi mai amintesc si dimineata interviului: am calcat stramb la iesirea din lift si a parait ceva acolo, mi s-a umflat glezna cat China, dar nu m-am dat batut. Ca sa fiu sincer, nici nu mi-am dat seama de gravitatea entorsei pana dupa interviu...eram prea concentrat ca sa bag de seama un lucru minor.
Interviul nu-l mai tin minte foarte clar, stiu ca a fost scurt, la alegere (in romana sau engleza), mai erau trei cupluri castigatoare care erau deosebit de reci, zici ca am fi concurat pentru un loc la facultatea de medicina prin '92, imi amintesc doar niste ghisee ca la CEC, chipuri speriate, oameni calmi, o tipa de treaba care ne-a intervievat pe noi si o alta mai putin draguta care ii intervieva pe doritorii de alte vize si-i respingea fara nici o remuscare.
La un moment dat a intrat un tip in geaca de piele, foarte nervos, care vorbea destul de stricat engleza si care striga ca el este cetatean american si doreste sa vorbeasca cu consulul pentru ca si-a invitat iubita la el si nu a primit viza.

Si imi mai amintesc cand ni s-au inapoiat pasapoartele cu viza in ele si momentul in care am iesit afara din ambasada.
Stateam noi in soarele de noiembrie din Piata Universitatii si ne intrebam: si acum ce urmeaza? Unde mergem noi, in America? De ce facem asta? Ce ne asteapta acolo?
Si apoi i-am sunat pe ai nostri ca sa le dam vestea: plecam in America!
Noi eram bucurosi, ei nu stiu cum erau.
Si dupa aceea am inceput sa simt durerea de la picior...

Friday, November 27, 2009

Cand iti dai seama ca imbatranesti?

Cand te dor oasele?
Cand ai tensiunea marita (gen 155/87)?
Cand realizezi ca unele chestiuni nu sunt prioritare si ca altele sunt?
Cand te uiti parinteste la o fata sexy de 16 ani?
Cand mergi la concerte gen Bob Dylan?
Cand incepi sa-ti faci planuri de cumparat case si masini?
Cand iti apar riduri pe la coltul ochiului si firele albe fac tot mai mare scandal?
Cand burta creste usor si se da jos al naibii de greu?
Cand tot mai multa lume cunoscuta/apropiata se casatoreste, divorteaza, imbatraneste vizibil sau, mai rau, moare?
Cand fostii baieti din fata blocului au 153 de kile si copii de 7 ani?
Cand ai tot mai multe amintiri?
Cand ai tot mai multe "scapari de memorie"?
Cand incepi sa porti un maieu sau tricou pe sub camasa ca te trage la spate?
Cand iti cumperi papuci si halat de casa cu cordon (ptiu, Doamne fereste)?
Cand incepi sa asculti muzica populara si iti dau lacrimile la Ciobanas cu trei sute de oi?
Cand iti creste par prin tot mai multe zone, gen nas, urechi si nu numai?
Cand realizezi ca ai putin mai multa rabdare decat pe vremuri?
Cand esti mai atent la persoanele din propriul anturaj?
Cand nu ai nimic de demonstrat la nimeni?
Cand incepi sa manaci chestii care nu-ti placeau acum cativa ani?
Cand incepi sa vezi lumea cu alti ochi?
Cand realizezi ca, de fapt, un om matur (sic!) gandeste in partile esentiale ca un adolescent de 17 ani?
Cand ai discutii despre vreme si recolta?
Cand te saluta tineri cu saru-mana pe strada?
Cand vezi ca tipul ala chel si cu gospodina aia rotunjoara sunt bunii tai colegi din clasa a saptea?
Cand iti dai seama ca suntem aproape in 2010 si ca ar fi trebuit demult sa fie sfarsitul lumii conform spuselor bunicilor?
Cand realizezi ca What is Love a lui Haddaway este o melodie clasica?
Cand ultimul jucator de hochei pe care-l stii era Wayne Gretzky?
Cand unii mai tinerei nu stiu exact cine este Hagi...ca de Nadia nici nu indraznesc sa intreb?

No, daca astea sunt semne de imbatranire atunci tot mai am o sansa!
Pentru ca nu mi s-au intamplat chiar toate cele de mai sus. Doar majoritatea...

Voi ce "semne" stiti?

PS: Inca o data, pentru cei care au deschis mai tarziu televizorul: cumparati un loz la loteria vizelor ca nu se stie niciodata...
Aici il gasiti de cumparat: http://www.dvlottery.state.gov/ si grabiti-va ca se termina in 30 noiembrie!

Thursday, November 26, 2009

NBA, puscasii marini si revista Playboy

Nu stiu altii cum sunt, dar eu am un fel de lista -imaginara- cu chestii pe care vreau sa le fac, daca tot sunt prin zona. Una dintre ele (in primele 347) ar fi vizitarea Hawaii. Pe locul 2398 era vizionarea unui meci din NBA, problema rezolvata alataieri.
Desi vroiam initial sa merg sa-i vad pe cei de la Washington Wizards cum joca impotriva lui Lebron James si Shaquille O'Neal de la Cleveland Cavaliers, am ajuns sa-i vad pe "necunoscutii" de la Philadeplphia 76ers. Nu am fost la Cavaliers din motive simple: locurile bune costau de la 260 de dolari in sus; la astia am platit cu totul 94 (plus 30 parcarea).
Nu o sa fac aici cronica meciului, ci doar o sa-mi amintesc unele chestii pe care le consider demne de a fi redate si voua.
Ca sa nu las loc de interpretari: poate pe unii nu-i mai impresioneaza deloc unele lucruri, dar pe mine, inca, da!
De exemplu, o sosea cu 10 benzi pe sens din capitala Americii sau de oriunde (plus doua de rezerva pe mijloc), cu masini bara la bara pe fiecare banda, noaptea, feerie de lumini in miscare, vazuta de la inaltime pe mine inca ma mai impresioneaza.

Dar, sa revin la oile mele, adica meciul din sezonul regulat dintre Wizards si Sixers.
In primul rand, sala este un pic mai mare decat cea din Sibiu: 20,173 de locuri. Am mai vazut-o la concertul lui Eric Clapton, dar atunci erau sus tare locurile. Acum am fost in primele randuri, am fi putut vedea celulita majoretelor daca ar fi avut. De celulita zic, ca majorete au. Inchiriate de la Playboy, probabil... Am vrut sa fac si aici o comparatie cu majoretele de pe vremuri din Sibiu dar nu mai fac. Ale noastre sunt convins ca erau mai destepte si gateau mai bine. A, si americancele stateau la poze inainte de meci, pe culoar. Eu n-am avut aparat cu mine, mai face omul greseli, asta este.

Desigur, pe culoare, inainte de a intra in sala, mai erau tot felul de standuri cu junk-food, bere (da, se bea bere in incinta salii), ofiteri care faceau inrolari la botu' calului (nebuni astia cu armata lor), o gramada de event staff care te indrumau in caz de ratacire, lume pestrita (cu unii chiar nu ai vrea sa te intalnesti noaptea pe strada), domni de culoare, in varsta, cu palarii largi si costume a la James I Feel Good Brown, vedete pe care eu nu le stiu dar care dadeau autografe sau atrageau priviri si... gata cu atmosfera din afara salii, ca trebuie sa reintru la meci.
Pe ecranele imense atarnate de tavan era poza unui domn cu anul nasterii si data decesului: era proprietarul echipei si a salii unde eram noi (Verizon Center), Abe Pollin, care murise in dimineata meciului! Dar, ca sa fiu sincer, in afara de poza respectiva care a stat doar pana la start altceva nu a mai amintit de lucruri neplacute. Vorba aia, a lu' Queen: the show must go on. Si a mers.
Si au intrat baietii, mari ca brazii, artificii, flacari, muzica, nebunie, nu cunosteam pe nici unul, in afara de un argentinian al carui nume acum imi scapa. Aici introduc un pasaj pentru cei carora nu le place baschetul, in mod special: un meci din NBA merita vazut numai pentru atmsofera, daca nu pentru meciul in sine.
Si, ca era sa uit, or avea americanii destule bube in cap (dar macar nu sunt pesedisti) dar show ca ei habar n-am cine ar stii sa faca! Fac din rahat bici fara nici o problema si te face sa-ti si placa!
In pauzele meciului afisau pe ecrane imagini din tribuna: un nene care se juca cu proteza dentara, o tipa care croseta (asta era chiar langa noi...avea o dexteritate fantastica: baga doua pe fata, doua pe dos in timp de urmarea meciul); spectatori care dansau a la Michael; buritos aruncati in tribune de catre un sponsor; concursuri gen "pupati partenerul" ca sa vada si altii...la asta s-a ras la greu, ca era de ras.
Meciul s-a terminat 108 la 107 cu o ratare in ultima secunda a oaspetilor. Deci, eu zic ca n-a fost rau deloc. O sa mai merg, dar prima data as vrea sa vad si alt fel de sport. Poate hochei la Olimpiada din Vancouver? Probabil ca nu...


Sunday, November 22, 2009

Nimic despre alegeri...

E, pe naiba, nimic despre alegeri!
Cum sa nu zic eu nimic despre alegeri si sa raman "filozof"?
Deci, am votat din nou.
De cand varsta de 18 ani mi-a dat dreptul de vot (spre deosebire de varsta respectiva, green cardul nu ti-l da) pentru diverse chestiii am fost intodeauna pe baricade, cu exceptia ultimelor alegeri (europarlamentare, parca si neinteresante defel din al meu punct de vedere). Intodeauna!
Am apucat si celebra si rusinoasa batalie dintre Iliescu si Vadim (rau ajunseseram), am votat si primari si consilieri necunoscuti (in Medias si Sibiu), l-am votat si pe Constantinescu (vi-l mai amintiti, tipul ala cu speranta), am votat si pe mai multi din listele alea (in acelasi timp), am votat cu Basescu, am votat cu Bela Karoly, pe vremuri am stat chiar la coada intr-o gara ca sa pot vota (cred ca-l votasem atunci, in gara din Cluj, pe Mugur Isarescu) si niciodata nu am lasat pe altii sa decida pentru mine. Nu ca votul meu ar conta decisiv. Da' asta nu poti stii niciodata.

Deci, pe scurt, votatul in America pentru alegeri romanesti este important, distractiv si relaxant.
Te trezesti, iti bei cafeaua, mai lenevesti, mai suni pe unul altul ca sa-i zici ca e zi de alegeri (putina lume interesata) si, pe la o vreme, cand in tara alegerilor urnele s-au inchis si sondajele de la iesirea de la urne vorbeste o iei si tu usurel inspre sectia de votare din consulatul onorific situat intr-un fel de garaj amenajat ca birou de firma de comert exterior, normal.
Aici, vezi ca votasera pana la ora aia 23 de cetateni romani (sau americano-romani, depinde de norocul fiecaruia), comisia de votare (asa se spune) era formata din tata consul-mama consuleasa-fiica consulilor si inca un domn aparent diplomat de cariera.
Lumea destinsa, adica comisia respectiva si cu mine, ca altcineva nu venise cu votul, nici vorba de cozile despre care citisem.
Votat rapid, strans mana lui tata consul, mama consuleasa nu a raspuns la salut, fiica consulilor tot frumoasa si am purces linistit, pe autostrada pustie, inapoi spre casa.
Si am vazut si rezultatele preliminare.
Am cam inteles si duelul din turul doi, voi merge din nou la vot peste doua saptamani si sper sa nu ajunga, din nou, toti prostii la Cotroceni.
Si dupa aia am vorbit la telefon si ziceam ca in 2012 sper sa nu o puna aia candidat pe Palin ca mi-ar face sarcina prea usoara.

Am doar doua intrebari.
Unu: este legal ca o comisie (sau ce o fia aia) de vot sa fie formata din sot (prieten bun cu Mircea Geoana)-sotie-fiica? Si daca este legal, este ea de incredere?
Doi: se pot afla rezultatele defalcate pe fiecare sectie de vot din strainatate? Si daca da, cum?

Ar mai putea fi si o a treia intrebare, dar fara mare relevanta: eu de ce ma bag unde nu-mi fierbe oala?

Si cum ziceam, este o toamna superba in Virginia, lumea asteapta Ziua Recunostinteti si Vinerea Neagra, Sarah Palin si-a lansat cartea si, probabil, candidatura, Mariah Carey a cheltuit cateva milioane de dolari pe fleacuri la Londra, noul film din seria Twilight face incasari uriase, livra de curcan proaspat este in jur de un dolar, dezbaterile pe reforma sanatatii sunt interminabile si crancene, deja apar reclamele la magazine unde copiii isi pot face poze cu Santa, Ana Lucia a impuscat-o pe Shannon, muzica de Craciun rasuna peste tot si azi am vazut vreo trei caprioare ucise de masini.
Si George nu mai vine...

Friday, November 20, 2009

Am descoperit America!

Sau, mai bine zis, am descoperit serialul Lost, filmul ala cu Monica Barladeanu, cum ar zice unii patroti!
Pe www.hulu.com ca sa fiu mai exact il urmarim, sa traiasca, la multi ani hulu asta ca e treaba buna.
Din pacate, nu se poate accesa din Romania dar nici nu trebuie. Ca acolo este dc++ la discretie si pe alese.
De sambata si pana azi am vazut vreo 30 de episoade din Lost, imediat parca vad ca apar The Others, ca pana acum le-am vzaut doar picioarele. Inclusiv un copil care tragea dupa el un urs de plus...

Zic de Hulu pentru ca noi nu avem televizor. Asta pentru cei care au deschis mai tarziu monitoarele...
Si, pentru cei care au deschis monitoarele cu adevarat tarziu, Hulu este un fel de concurenta la youtube a unor mari companii ( cele mai importante sunt NBC, ABC si FOX), unde se pot vedea - momentan, gratis - o gramada de filme, seriale si tot felul de documentare excelente.
Si, cica, numele vine din chineza!

Thursday, November 19, 2009

Hamburgeri, baschetbalisti si Ocean Spray

Ma uitam peste cel mai recent top (!) al celor mai sanatoase si nesanatoase state americane.
Virginia este pe locul 21 in clasament; la mijloc, care va sa zica.
Surprinzator, chiar inaintea Californiei, despre care multi cred ca ar fi cel mai sanatos stat american!!! Asta am auzit-o de la mai multi si intotdeauna am zis ca nu stiu, nu cunosc, ca inca nu am fost acolo...
Respectivul clasament este bazat pe diverse chestii (chiar nu vreau sa folosesc termeni stiintifici, pentru ca nici nu-i prea cunosc si nici Maria nu este prin preajma ca sa o intreb) gen: fumatori inraiti,obezitate, crime comise prin violenta, cati copii primesc diverse vaccinuri si ingrijiri post natale si cati mor la nastere, boli (de fapt, nu boli, ci decese cauzate de cancer, boli infectioase si afectiuni cardiace), stres, poluarea din aer, morti in accidente rutiere, venit, educatie, oberedoizecedoizeceprobademicrofon dupa si sub masa, accidente de munca, boli infectioase (oare mai este TBC in America?), rata somajului, copii care traiesc in saracie (probabil isi zic ca daca nici de copii nu au grija atunci e clar). Si ar mai fi dar nu mai le zic.
Poate doar pe alea legate de demografie, activitati fizice, vizite la dentist si rata nasterilor la adolescenti.

Pe primele locuri se cam gasesc statele din nordul Americii, in special partea numita New England, cu toate cele 6 state care fac parte din mai sus numita in top ten: Vermont (locu' unu), Massachusetts (3), New Hampshire(5), Connecticut(7), Maine(9) si Rhode Island(10) .

Pentru cei care nu stiu (eu nu stiam asta inainte de a veni aici) New England asta este taramul fagaduintei si a omului alb, bogat si sanatos din America.
Nu au negrii, nu au mexicani (poate doar ceva menajere si grajdari), au chineji putini, au familia Kenedy si Harvard si Yale, au o gramada de faruri pitoresti (sunt pe lista mea de to do... Cape Cod si insulele Martha's Vineyard si Nantucket sunt tot aici), au echipa faimoasa de fotbal american, sunt state clar democrate (la doctrina politica ma refer), mama lu ' cranberries (inca n-am gasit o traducere reala a cuvantului, in afara de merisor, daca si asta e reala...pentru cunoscatori Ocean Spray isi are sediul pe undeva, in zona), tata vacilor de lapte si a homarilor de toate marimile.
Si inca o chestie, asta de data recenta si neconfirmata oficial, locul de resedinta temporara a multor cetateni moldoveni aflati in tara fagaduintei si cu cerere de azil politic pe rol!
Legatura poate ar fi ca in Vermont e sediul instututiei care se ocupa ce imigrari, emigrari si alte probleme cetatenesti.
Si, asta aflata de la cineva care a vizitat recent zona, cel mai sanatos stat american (Vermont) pute a vaci la greu! Dar si Bostonul si alte locuri iti arata in mod clar ca acolo e de stat. Daca ai cu ce...

In primele zece state sanatoase cica mai sunt Utah, Hawaii (normal), Minnesota si Colorado.

No, si mai citim despre unele state gen New York (25), Illinois (29), Michigan (30...dar cu predictia mea ca in topul anului viitor va fi pe ultimele 10 locuri), Alaska (34), Indiana (35) si... de aici s-a terminat, urmeaza statele sudiste, pana la locul 50.
Ca atatea state are America: o jumatate de secol de state...

Hai sa le enumar scurt, pe toate 15 din coada clasamentului, in ordinea numerelor de pe tricou: Florida, Carolina de Nord, Missouri, Texas, Arkansas, Kentucky, West Virginia, Georgia, Tennessee, Nevada (de la viata de noapte din Las Vegas li s-o trage), Carolina de Sud, Louisiana, Alabama, Oklahoma si, cei din urma vor fi tot cei din urma, Mississippi.

Si Virginia face parte din categoria statelor sudiste dar a saltat-o traditia, nordul statului si suburbia DC-ului, ma gandesc eu. La fel ca si celelalte doua state sudiste care nu apar la coada listei: Maryland si Delaware.

Dar despre regiunea asta mai multe intr-o postare ulterioara.
A, si pentru cei care nu stiu ce este America: in statele sudiste populatia afro-americana prezenta intr-un numar ridicat, rata criminalitatii, persoanele supraponderale (ca nici nu stiu cum sa-i numesc pe cei care bat bine de 300 de kile), rata somajului, biserica care spala criere si mai stiu eu ce au un rol major in clasamentul respectiv. Si porumbul subventionat, normal.

Si mai recomand un interviu cu Neagu Djuvara: „S-a stricat ceva în creierul acestui popor”.

Tuesday, November 17, 2009

Alb si negru

...da, m-am uitat ore la poza asta, degaja o bucurie trista cumva. Ochii se bucura de revedere, sufletele sunt indoite de despartirea ce va urma.
Poate ce m-a frapat cel mai mult, este faptul ca am o poza similara prin arhiva mea de familie...tot cu bunicii (care mai traiau, Dumnezeu sa-i odihneasca in pace!), poza facuta intr-o bucatarie, frumos varuita, data cu ROLU'-ca sa fie frumos, cu dunga sus...Tot poza cu "copii" pe perete, Calendarul Crestin, iar pe peretele din est, care aici nu se vede, stergarul si Icoana Maicii Domnului si a Sfintilor Constantin si Elena...

Comentariul asta mi l-a lasat brad.
Si care m-a facut sa lacrimez.

Friday, November 13, 2009

Dupa 20 de ani...

Si ca tot imi propuneam eu sa las temele serioase deoparte si sa-mi vad de ale mele iaca ce mi-a fost dat sa traiesc ieri: m-am intalnit cu Jon (colegul cu care ma inteleg tare fain) si-l intreb daca si-a rezolvat niste acte pe la o banca. Imi zice ca nu, ca o cam lungesc baietii.
Si-i spun, in gluma, ca sa-i mituiasca si sa rezolve problema in "romanian style".
Si de aici mi s-a terminat gluma.

Imi spune Jon, cu un zambet mare pe buze, ca tocmai vroia sa-mi zica ceva legat de coruptie si eu i-am luat-o inainte, demonstrand (sic!) ca unele chestii nu-s sterotipuri, gen Dracula care te musca de cur cand mergi in Trensilvenia.
Ce vorbesti, straine? Spun eu...
Pai, zice Jon, in drum spre munca, prin mijloc de semiuragan si cu starea de urgenta declarata oficial in partea de Virginie unde stam noi din cauze de vant si inundatii...dar nu asta era important aici...ascultam postul public de radio (din America) si am auzit un material legat de coruptia (normal?) din Romania!
Hai, bai, mai lasa-ma in pana mea ca iarasi veniti voi, astia, desteptii pamantului, cu coruptia in gura? S-au mai schimbat treburile, ca doar nu om fi noi cei mai cei!
Bai, zice. Da' voi chiar in orice domeniu aveti coruptie?
Bai, zic, coruptia exista peste tot.
Da, bai. Dar sa ia un popa sef de-al vostru mita ca sa-l faca pe unu' preot fara a avea studiile necesare? (vezi cazul episcopului Tomisului, inca in functie, care a fost intepat de niste ziaristi de la Romania Libera si a cazut idiotu' in ispita...a fost si filmat...nu s-a intamplat nimic, din ce stiu eu)
No, bai, si tu, se mai intampla.
Bai, dar ministrul roman al agriculturii la un moment dat este adevarat ca a luat mita in pork sausage si plum brandy? (cazul Decebal Traian Remes pentru cunoscatori)
Pai o fi luat, ca sa incerce productia agricola la hectar, ca intra in fisa postului, pai nu?
Bai, dar coruptia in spitale si justitie? Hai, ma, lasa-ma in pace, ca eu am fost si bolnav cand am fost mic.

Adevarul e ca dialogul a cam decurs in felul asta, nu le-am inflorit prea tare. Cu exceptia replicilor mele, care au fost cu totul altele.
Si, cand am zis eu sfatos, ca, bai, americanu' lu' peste, ti-am zis ca lucrurile nu mai sunt chiar cum erau el mi-a raspuns: si, zicea ala la radio, cam asta e si concluzia romanului de pe strada, ca lucrurile merg in directia buna. Dar nu merg!

Ce destepti sunt si americanii astia, nu?
Se iau de noi aiurea pe postul public de radio din USA cu prilejul unor reportaje de genul "Au trecut 20 de ani de la caderea Zidului Berlinului. Si la ce te ajuta ca stii?"...

Am dat pe Google romanian+ministry+bribe+sausage si am gasit scris (si vorbit) despre ce imi zicea Jon. Gasiti aici toata treaba si inca ma mai mir ca presa din Romania nu a preluat stirea veche de 2 zile!
Faza nehaioasa a fost cand mi-a zis ca radem si glumim, dar faza cu coruptia din maternitati nu o intelege!
Cum ziceam, americanii astia care se leaga de noi si nu ne lasa in plata noastra.
Ungurii naibii, cum ar zice popa ala, vor sa ne ia Ardealul!

No, acum sper ca cititorii mei sunt suficient de isteti sa se prinda de ce am vrut eu, de fapt, sa spun.

Si, ca sa raspund cititorului meu anonim care m-a intrebat: Flavius, tu iti iubesti tara? - ii raspund ca da, da' n-are legatura.
Si mai cred ca nici neconditionat nu o iubesc. Mai am si momente in care nu o mai iubesc.
Si dupa aia ma scarpin dupa ceafa, poftesc la niste mici cu mustar si-mi revin.
Adevarul e ca niciodata nu m-am intrebat daca imi iubesc tara! Asta nici nu se pune in discutie, se subintelege. Parerea mea.

Monday, November 9, 2009

Toamna, sconcsul si ardelenii






...m-am luat cu vorba si am uitat sa mai zic de Williamsburg si imprejurimi.
Pozele pe care le afisez sunt facute ieri, intr-o zi superba de toamna, cu 25 de grade Celsius, cu plimbari in toate cele 3 atractii principale din zona: Colonial Williamsburg, Jamestowne Settlement si Yorktown (asta e cel mai departe, la 20 de minute).
Si, pe langa atractiile astea, am haladuit si pe coclauri neturistice, dar nu mi-am luat aparatul cu mine si nici nu mi s-a intamplat nimic demn de povestit. Ceea ce a fost perfect.

Si dupa aia, seara, ne-am intalnit la o cafenea cu unii de-ai nostri si am ras cum numai la faze romanesti poti sa razi. Sau sa plangi...
Imi amintesc acum doar una: un tip, care tine gaini, a plecat in concediu si i-a lasat pe unii sa i le pazeasca. Nici o problema, cu exceptia sconcsilor care le-au decimat...
Si baietii, suparati tare, au pus o cusca in care s-a prins un sconcs. Ceea ce e foarte bine. Problema a fost cand s-au gandit ei ce sa faca cu el.
V-ati gandit si voi sa-l ia si sa-l duca la o oarecare distanta de cotetele de gaini in speranta ca s-a invatat minte si ca le va lasa in pace? Nu? Nici ei...
I-au dat foc!!!
Se pare ca exista si poze cu intamplarea dar nu le-am vazut si nici nu le-as publica aici.
Da, suna sinistra intamplarea dar tipul care ne-a povestit-o era foarte comic si felul in care a prezentat grozavia nu a fost atat de noir.
Daca nu ma credeti, redau dialogul absurd:
Bai, in aia a mea, am prins un sconcs! Ce sa fac cu el?
Arde-l!
...si cica nici nu s-a gandit o secunda pana sa-i vina raspunsul asta!

Disclaimer: nu incurajez arderea animalelor vii! Dimpotriva...

Sunday, November 8, 2009

Au innebunit salcamii

Este tare urata campania electorala pentru alegerile prezidentiale din Romania anului 2009, surprinzatoare tara membra UE si NATO.
Si datoare la diverse institutii bancare si cu echipa nationala de fotbal la limita inferioara a suportabilitatii.
Am asistat si la o campanie americaneasca, destul de murdara pe alocuri, dar care in comparatie cu cea neaos romanesca era un putpuriu de film de arta in combinatie cu jocuri de strategie la nivel maximal. Dar asta nu are importanta aici, de fata. Pana la urma, fiecare cu treaba lor...

Eu ma refeream la campania agricola...asta, electorala... romaneasca.
La alegerile trecute l-am votat pe domnul Traian Basescu si am fost bucuros pana peste poate cand domnul sarpe libidinos Adrian Nastase a pierdut alegerile intr-un mod total neasteptat. De bucurie, mi-am scris atunci cu rujul Mariei pe burta proprietate personala 'uie PSD! Deh, ma adusese cenzura nastasiana la disperare pe vremea aia.
M-am suparat si cand justitia (cu j mic) s-a facut ca ploua in orice caz major care a implicat trecutul, prezentul si viitorul tarii aleia neserioase, Romania. Si m-am gandit ca separatia puterilor in stat isi spune cuvantul (ceea ce e de bine, clar) si ca sistemul ticalosit ne da cu tifla (era sa zic ca ne da altceva).
Dupa aia am plecat si am urmarit de la distanta si cu oarecare interes ce se intampla in politichia, economia, sportul si societatea romaneasca, de la ea de acasa.
Si am vazut ca e razboi de-al mare pe acolo si m-am gandit ca ciolanul puterii va atrage intodeauna si ca e normal sa se intample asa. Si fiecare cu mijloacele lui de exprimare.

Dar, partea cu adevarat proasta, este lipsa sperantei!
Pai daca stai stramb si sa gandesti drept...si mai si urmaresti cine candideaza...atunci apar problemele existentiale.
Sa-l votezi (iarasi?) pe Basescu care s-a facut populist intr-atat pana la a-i avea suporteri pe primarul Craiovei (Solomon) si Gigi Netoiu (in calitate de ce?) si lunadu-se de mosierul Mircea Dinescu (un alt dobitoc). Pai daca s-a ajuns ca termenul de "mosier" folosit intr-un sens negativ sa fie iarasi adus in discutie atunci inseamna ca n-am inteles nimic si ca creierele (nu scuzati cacofonia, este intentionata) ne-au fost spalate cu succes de toti politrucii si urmasii lor.
Sa-l votezi pe Mircea Geoana, ucenicul lui Iliescu (pe asta nu l-as numi domn nici sa ma plateasca careva)? Asta ar fi o destul de mare prostie si vorba aia cu mai rau decat acum nu se poate s-ar putea sa nu aiba acoperire.
Hai, sa nu ne mai ascundem dupa degete, asta chiar e un prostanac si Doamne, fereste sa iasa asta presedinte la cum indica ultimele sondaje. Mai mult sau mai putin falsificate...
De Crin Antonescu nu stiu prea multe ce sa zic. Stiu ca a fost ministrul sportului fara a avea rezultate, pare baiat de gasca, n-are un real program (nici el) politic si da impresia ca este o papusa pusa la deruta pe postul de catindat la presedintia Romaniei. Poate doar ma insel eu si sunt superficial si nu este asa. Oricum, mie mi-au placut liberalii pana la un punct. Acum nu-mi mai place nici de ei.
Nici macar nu as fi vrut sa pomenesc de Vadim sau Becali dar o fac pe scurt. Hei, voi, cei cu imaginatie stati putin pe ganduri si faceti un scenariu in cazul ca astia ajung la marea putere! No? Va place? Vreti sa mai vorbim despre asa ceva? Nici eu...
Cica mai sunt unii competitori de forma si carora le urez succes.
Eu, probabil, voi vota cu ungurii de data asta pentru ca respectivul candidat (nu-i retin numele) pare a fi mai occidental si n-am nimic de pierdut, la urma urmei.

Si, ca sa inchiei pe un ton serios, mai spun odata: fratilor, noi suntem complet nebuni? Noi vrem sa fie bine tot cu aia, pe care-i rotim la cativa ani? Nu exista o fata noua, macar dadatoare de speranta, un om cat de cat nebagat in cacat pana in gat in toata Romania anului 2009?
Am inteles ca-l tot scot la inaintare unii, altii pe primarul sas al Sibiului dar asta nici nu candideaza (mai bine ar fi candidat) si nici nu are sustinere politica reala pentru postul de presedinte.
Deci, asta e ultimul post pe probleme politice pentru ca eu nici nu stiu, nici nu pot, nici nu vreau. Doar vroiam sa ma bag putin in seama, sa ma enervez putin si sa-i salut pe toti dragi.

Semneaza,
Corina Chiriac,
Strada Sperantei, la parter

Saturday, November 7, 2009

Romania, Bulgaria, Cipru, Grecia si Polonia...

...sunt tarile din UE a caror cetateni mai au inca nevoie (cat?!) de viza pentru a vizita America. Macar putem spune ca ne aflam intr-o companie selecta, nu?
Sau am mai putea zice ca cetatenii astia europeni ies in fata si sunt potentiali dadatori de dureri de cap?!
No, ca sa nu las loc de interpretari si s-o spun pe aia dreapta; repet, asta e parerea mea:
nu stiu cum sunt polonezii dar stiu ca bulgarii si grecii sunt cei mai naspa!
Uf, ca intrai si eu in oala cu prejudecati!
Pe vecinii nostri bulgari nu-i mai sufar deloc de cand mergeam la bijnita in Turcia si pe drum ne atacau frecvent banditi bulgari (in colaborare cu politia lor) si tuturor li se parea normal. Si nu imi plac nici pentru ca, odata, intr-o benzinarie bulgareasca, dupa ce am mancat o chestie alterata facuta din lapte de iapa (nu glumesc) m-au trecut toate alea si cu ultimele puteri am ajuns la wc-ul din incinta si o nenorocita mi-a cerut contravaloarea a vreo 50 (!!!) de marci germane de pe vremea aia pentru a ma lasa sa ma cac in buda lor infecta si cu gaura in pamant. Am platit, ca nu mai puteam tine. Dar asta a fost pacatul suprem pentru a nu-i agrea pe bulgari ca, oricum, nu-i placeam nici pana atunci.
Cat despre greci...hm...nu cunosc cum sunt ei acasa, la mama lor, dar in America eu ii percep ca cei mai de evitat dintre multitudinea de neamuri ale pamantului care se desfata cu dolari originali, proaspeti. Am si un fel de zicala in acest sens (in afara cu aia sa nu ai incredere intr-un grec): pentru romani sau pentru greci eu sper sa nu fiu nevoit sa lucrez vreodata in America. Nu ma intrebati de ce, luati-o ca atare si acuzati-ma de orice daca asta vreti...
Si luati in considerare si pe aia cu never say never.
Cat despre romani eu cred ca ar trebui sa fim lasati sa luam vize turistice conform calificarii (vorba unei pretine) si sa discearna pe aia potentiali de ramas ilegal pe plai american de aia potential turisti curati la suflet si care vin sa-si cheltuie leii transformati in euro si dupa aia in dolari pe diverse chestii faine din USA.

Am vrut sa scriu ca nici chiar asa, cum de-i miros americanii pe astia (noi, bulgari, greci si polonezi)? Dar n-am scris...
Cum ziceam, polonezi nu cunosc. De restul, mai stiu din ei.

Cat despre poza (facuta in centrul Sibiului acum doua saptamani) sa nu ma acuzati ca n-are legatura cu textul.
N-are si o sa si mai fac!

Thursday, November 5, 2009

Loredana

Una scurta: mie cred ca-mi place despre Loredana.
Nu tot ce canta ea, dar sunt destule piese care nu-mi displac si tin minte ca facea concerte destul de reusite. Apropo de concerte eu zic ca aia de la Zdob si Zdub erau cei mai tari in domeniu. Poate ma insel...
Eu mi-o amintesc cand a debutat la Steaua fara nume (cred ca asa ii zicea "showului") si s-a prezentat frumos: ma numesc Loredana Groza si sunt din Onesti. Si dupa aia si-a aranjat ochelarii pe nas.
Si inca o chestie legata de Loredana Groza: bai, care esti ala de mi-ai furat numarul aniversar din Playboy cu ea pe coperta?
Atat am avut de zis despre dansa.
Doua melodii de-ale ei, la intamplare, gasiti aici si aici. Nu, niciuna nu e aia cu Caramitru...
Si, vorba aia, gusturile nu se discuta si sunt de mai multe feluri...

Monday, November 2, 2009

Inchis pentru inventar

Citeam ziarul local (editia online) si de cine dau eu acolo? De fostul meu coleg, Nick, plecat de cateva luni in lumea larga.
Mai exact...asta am aflat din ziar...lumea larga era Arizona si el se ascundea putin pe acolo pentru ca...tot din ziar stim...furase vreo 20 de arme dintr-un magazin. Printre care si o frumoasa "bijuterie" AK 47 gasita la alti infractori si carora le-o vanduse!!!!!!!!!!!
Restul de arme (cu cateva exceptii, recuperate de la traficanti de droguri) sunt inca pe strazile din zona sau pe te miri unde.
Daca vreti sa-l vedeti la chip pe Nick dati click aici.
Si cand te gandesti ca am fost, pe langa colegi si vecini de cartier cu el...

In alta ordine de idei: nu stiu cum este treaba prin alte parti ale Americii dar in zona noastra nu te duci cu colindatul ( citeste trick or treat) de Halloween dupa cum te taie capul! Cum adica cum adica?
Pai se da frumos (tot) la ziarul local programul de colindat si limita de varsta pana la care se admit colindatori!
Deci, toata lumea pana in 12 ani are voie la trick or treat...bineinteles, insotit de un adult si treaba trebuie terminata pana la apus!
Si e recomandabil sa nu fie purtate masti ci sa-ti pictezi fata daca vrei sa impresionezi vecinii.
No, pai asta nu e fain si sper ca in Romania sa nu aiba copilaria parte de asa ceva.
Si totul din security reasons, daca ma-ntelegi.