La teatru, birjar

Stiti unde n-am fost (deocamdata) in America?
Raspunsul este: la teatru.
Da' sa stiti ca mergem maine, la Rinocerii lui Eugene Ionesco jucat de catre studentii la actorie de la colegiul din oraselul nostru.
Ca o paranteza: eu scriu mai mult de chestii care au legatura cu Romania nu pentru ca noi frecventam doar chestii neaose, nu, ci pentru ca astea imi par mie mai interesant de povestit aici.
De exemplu, aseara am mancat la vietnamezi. Deci, se poate si altceva. Inchid paranteza.
Nu vom merge cu tricolorul (se scrie cu t mic sau cu t mare tricolor in contextul asta?!) desenat pe fata si nici cu el pus in bat. Probabil, intre noi fie vorba, piesa va fi prezentata ca a scriitorului francez Ionesco si noi vom supravietui si de data asta.
In rest, tot din ciclul cultura si romanism, mai divulg ca vom merge la cea mai tare expozitie Picasso care s-a vazut vreodata (exagerez, normal) pe coasta de est a Americii, am cumparat bilete -dar nu mai mergem- la Bon Jovi in Washington (Maria zice ca inca stau bine blugii pe el si ar fi fost fain sa-l vedem dar avem motive mai bune de anulat asa ca tot raul spre bine); interesant de mentiont -cred eu- ar mai fi si vizita facuta intr-un McDonalds dupa ani de zile (am luat o cafea si o chifla cu omleta facuta din oua reale, nu chestie la bidon si branza portocalie aproape adevarata).
No, acum ca am scris despre teatru nici macar nu mai mentionez ca alte chestii despre care ma gandeam sa scriu erau chestii grele gen filme de Oscar, restaurante de lux si de duzina, Tea Party, teoria constipatiei, corupti fara coruptie, masini mari, preturi la benzina care-si schimba prefixurile, religie subliminala si fotbal american pe care incep sa-l inteleg dupa lupte seculare. Dar bine ca nu am scris ca e prea frumos afara, timp de primit oaspeti dragi de departe si intalnit oameni noi si vechi deosebiti.
Si am implinit de curand si 4 ani de America si m-am luat cu una, alta si am uitat sa depan amintiri. Poate imi amintesc la anul, de ce nu!

Facebook este sfarsitul lumii...

...sau cel putin asa crede un coleg de-al meu care este proaspat divortat [si] din cauze de mare retea de socializare virtuala.
Povestea lui e lunga dar -pe scurt- fosta sotie a inceput scandalul prin a-l suspecta gratuit ca intretine relatii sexuale cu cel putin jumatate din fostele lui colege de scoala generala regasite peste ani cu ajutorul lui Mark Zuckerberg si s-a sfarsit cand ea si-a gasit printre prietenii ei virtuali un amant care are o afacere de tuns iarba. Sau ceva de genu'...
Acelasi coleg are o matusa directoare la o agentie de asistenta sociala din Wisconsin care a concediat deja 5 persoane din cauze de facebook: unu' a sunat ca-i bolnav si nu vine la lucru si a doua zi posta poze din vacanta datate in urma cu o zi, alti doi isi faceau juraminte de dragoste wall-to-wall (legaturile amoroase "pe fata" intre colegi sunt intersize in unele locuri) si restul de doua bucati concediate impartaseau la prietenii lor virtuali chestii din bucataria interna a agentiei care nu trebuiau spuse si la altii.
Dar, pe langa chestiuni rele, avantajele de a avea un cont feisbuchist sunt destule: ne tinem la curent prietenii reali si virtuali cu ce am mai vazut si facut, ce boli avem, ce mancam, ce citim (mai rar dintr-astea), cat am mai crescut, ce masini ne-am mai luat; exista destule placute reintalniri imposibile, poze improbabile, multe poze cu prietene semidezbracate sau cu prieteni mai mult sau mai butin burtosi (majoritatea avem poze in costum de baie, la plaja...la un moment dat am vazut o poza cu o amica facand topless pe o plaja din nustiuceinsulaspaniola...facebook extrem), multe poze cu copii, linkuri educativ-distractive-muzicale-si enervante uneori, jocuri fantoma urgent ascunse pe vecie (dai click pe X si hide all by farmvillesinunumai), cauze bune si nebune, unele informatii care daca sunt puse cap la cap dau dureri da...exact, de cap.
Imi mai place si butonul "like", apesi pe el si nu mai trebuie sa comentezi, sa-i transmiti salutari prietenului, economisesti timp si omul vede ca-ti pasa. Si e bine ca nu exista un buton de "no like" ca asa puteau aparea si alte probleme inutile.
Cam asta ar fii cu domnul Facebook. Si, cica, da si dependenta. Daca nu ma credeti v-as recomanda sa intrebati doua persoane din lista mea de prieteni care daca nu posteaza macar de 98356 pe zi te fac sa te intrebi daca nu sunt internate in spital sau - Doamne, fereste- si mai grav.

Imagini de nesters*

*Daca tot vorbeam de copiat am zis sa ma inspir si eu din rubrica Indelible Images din Smithsonian Magazine si din cand in cand sa-mi amintesc contextul in care a fost facuta vreo poza importanta pentru mine.

Azi ma uitam la niste poze din Romania si am ajuns la poza asta facuta in urma cu (exact) 4 ani, la un ultim gratar cu prietenii, inainte de plecarea noastra inspre America.
Nu stiu pentru ce erau banii intinsi de catre Alexandru lui Ovidiu, asta nu-mi amintesc.
Imi amintesc doar vremea primavaratica din ziua aia de la Curmatura (nu departe de Sibiu, intre Rasinari si Paltinis), momentele de neuitat petrecute cu oameni dragi si pe care nu credeam atunci sa nu-i mai vad niciodata (da, Ovidiu a murit la un an dupa plecarea noastra si asta este ultima oara cand l-am vazut), mancarea multa si carnoasa, facuta pe gratar de electrozi si gust de lemn ars.
Imi amintesc si cum am ras pana m-a durut burta la un joc de mima de neuitat, cum am facut poze cu totii in timp ce Alex isi cauta semnintele pierdute din buzunarul gecii la o miscare mai brusca.
Au trecut doar (doar?) patru ani de atunci si imi pare (imi pare?) ca atat de multe s-au schimbat, atat de mult ne-am schimbat.
Daca cineva isi aminteste altele de atunci este binevenit sa le impartaseasca aici.