Monday, June 13, 2011

Cum se poate repara eroarea cu Loteria Vizelor 2012

Ca un demn rezident american aterizat pe plaiurile astea datorita programului guvernului american (suna pompos, ai?) Diversity Imigrant Visa (sau Loteria Vizelor cum i se mai zice neaos) nu pot decat sa fiu oarecum interesat de bunul mers al programului care mi-a schimbat viata.

Ca o divagare de la subiect recunosc ca, in continuare, imi bat la cap prietenii buni de acasa sa aplice cu incredere ca se merita si au si la cine veni. Asta asa, ca sa nu existe discutii.

Bineinteles ca ati auzit de ...hm, nici nu stiu cum sa o numesc...neplacerea, eroarea, drama, nesansa, ghinionul, da-o-npanameacaamcastigatsiastiaauanulatextragerealaloto6din49siiodejami-amvandutcasasivacacasaambanideamerica si surpriza neplacuta cauzata celor 22 de mii de potentiali detinatori de card de rezident american (atatia au fost anuntati ca numarul lor e castigator) din cauza unui amarat de program de calculator care nu si-a facut treaba bine si corect.
Nu vreau sa fiu in pielea cuiva care se afla in situatia respectiva si eu am o propunere, in cazul ca intereseaza pe cineva: sa-i lase pe aia care au castigat sa fie castigatori, sa mai extraga pana la 100 de mii de numere castigatoare (in loc de cifra normala de 50 de mii pe an) si la anul Loteria Vizelor sa ia o pauza de un an, in acest fel impacandu-se si capra si varza.
No, cam asa cred eu ca ar fi destul de bine si elegant.
Daca mi se va accepta propunerea (pe care nu am cui, cum si de ce a o trimite) am doar o dorinta: sa pot alege si eu un amarat de numar.

Tuesday, June 7, 2011

Despre fotbal si cultura

Pe vremuri, am avut o discutie interesant-banala cu o prietena buna care s-a lasat cu suparari si evitari pe o perioada indelungata. Asa, ca intre prieteni buni, am putea spune...
Tarasenia s-a produs de la o chestie absolut puerila si irealizabila: daca ar fi sa ai doar o singura optiune, la ce ai prefera sa asisti: la un spectacol de gala la Scala din Milano (Teatro alla Scala pe numele din buletin) sau la un meci de fotbal, pe Santiago Bernabeu sau Camp Nou, intre Real Madrid si Barcelona?
Atunci fiind in the foarte early 20's (ce vremuri) nu am stat pe ganduri sa spun ca as alege meciul de fotbal si imediat mi-am luat-o in barba cu un barbatii e prosti si microbisti fara cauza. Degeaba am incercat eu sa-mi argumentez alegerea (chiar, se argumenteaza alegerile intre prieteni?) ba ca atmosfera aia cu o suta de mii de oameni bucurandu-se in gura mare suna mai pe sufletul meu de om de 20 de ani fata de o atmosfera prea decenta si posibil snoaba la Casa Sindicatelor din Milano, ba ca eu nu am urechea formata pentru teatrul liric si alte chestii grele culturale de care auzisem la televizor si pricep mai bine o chestie care a prins la tot vulgu', cu exceptia americanilor, ba ca una, ba ca alta incat aproape un an de abia ne mai salutam.
No, o altfel de dilema a rasarit in primavara asta cand am aflat ca va fi mare meci, mare la foarte mica distanta de Williamsburg: FC Barcelona va juca cu Manchester United in 30 iulie in apropiere de Washington DC intr-un meci amical, intamplator reeditarea ultimei finale Champions League! Nu e Real cu Barca, nu e nici macar Nou Camp (e stadionul lui Redskins) dar eu m-am bucurat ca un copil cand am luat bilet la 2 minute dupa ce s-au pus in vanzare.
Recunosc cu mana pe inima ca as fi facut un efort major si as fi platit pana in 500 de dolari pe un bilet (cu riscul sa dorm afara daca ar fi aflat nevasta ca sunt atat de "darnic") dar nu a fost cazul de o suma atat de mare (am platit mai putin de jumatate pentru super locuri, randul al saptelea, pe mijloc) si sper sa ajung vreodata si la La Scala aia, ca sa impacam si capra si varza.
Si pana ajung in Italia poate ma semi-culturalizez cu Andre Rieu in toamna, tot in capitala americana.

Friday, June 3, 2011

Ardelenii, tornada si tirul rasturnat

Am dat sa plecam din casa cu destinatia Chicago via aeroportul din Richmond de unde urma sa luam nu un avion (uf, fobiile astea), ci o masina de inchiriat ca -deh- e mai simplu sa pui mii de kilometri (ca sa nu zic mile) pe masina altuia nu inainte sa verificam lista cu ce trebuia sa luam: actele le avem, nevasta? le avem. banii ii avem? mai sunt ceva. chiloti si ciorapi? sunt. numere de confirmare pentru hotel si masina? printate de mana, in carnetel. GPS si adrese? adrese avem, gps-ul l-am uitat la lucru (doar doua ore de abatut din drum...la n ore cat urma sa conducem inca doua in plus nici nu mai contau).
No, am luat masina lor, am lasat masina noastra si am purces la drum. Nici nu am apucat sa iesim din Virginia si sa intram in West Virginia (nu-mi pare deloc natural cum ar suna Virginia de Vest asa ca o las cu numele neaos) ca o chestie ciudata s-a produs: mai intai s-a intunecat in partea dreapta-fata, dupa aia a inceput sa adie un vanticel, dupa aia s-a intunecat -pe langa partea dreapta-fata si in fata-fata si in stanga-fata si in spate-spate; dupa aia vanticelul care adia a inceput sa imprastie niste frunze, crengi si copaci, in special brazi, pe autostrada si pe langa masina noastra de inchiriat (unii proprietari nu au avut noroc si vantul le-a adus bradul pe masina), dupa ce tornada a trecut razant pe langa noi si exact cand la radio ziceau baietii ca e pericol de tornada exact in zona unde eram noi s-a pornit potopul si -de emotie- gps-ul s-a gandit sa ne ofere o scurtatura in miez pe noapte pe drumurile mai mult decat secundare ale Virginiei de Vest (aici parca suna mai bine asa decat drumurile secundare ale West Virginiei) si cand sa ni se termine benzina din rezervor si putina concentrare pe care o mai aveam am ajuns la un fel de autostrada si am gasit un loc unde sa punem si noi capul jos cateva ore.
Dupa aia ne-am trezit si am zis, usurati, ca ioi, ce bine ca nu am murit degeaba pe coclaurile alea si am sofat cu 8o de mile pe ora pe drumuri pustii pana cand un tir s-a rasturnat in fata noastra si am stat blocati doua ore pana un nene politai ne-a spus sa o luam pe aratura si sa ne ducem pe drumul ala de tara daca mai vrem sa plecam azi de acolo. Noroc ca masina de inchiriat a rezistat bine cand am condus-o pe teren accidentat si dupa aia drumul extrem de plat si anost din Ohio si Indiana a decurs fara probleme si am ramas blocati in trafic cateva ore cu vedere inspre zgarie norii spectaculosi din Chicago in miez de vineri, ora 4 dupa-amiaza, in Memorial Day Week-end.

In caz ca nu ati inteles nimic din drumul nostru inspre Chicago fac un scurt rezumat, cu precizarea ca nici noi nu am inteles nimic: am fost atacati cu furie de mama natura din toate pozitiile, ne-am ratacit prin pustietatea pustietatilor, am fost aproape de a ni se termina benzina pe acolo, am stat blocati alte ore in trafic din cauza singurului camion care circula pe acolo si care si-a gasit sa se rastoarne fix cand ne ardea buza mai tare si am ajuns in Chicago dupa 23 de ore de la plecarea de acasa. Un drum normal ar trebui sa dureze intre 12 si 14 ore, asta asa, ca fapt divers.
Dar nu drumul a fost destinatia de data asta si asta a fost doar un amanunt de tinut minte.
O sa scriu si despre ce a fost cu adevarat important in Chicago in curand.