Timp de soccer

Inainte de inceperea campionatului mondial de fotbal din Africa de Sud am spus catorva prieteni ca eu pariez cu ei ca USA se va califica in semifinala. Probabil ei m-au luat in ras. Inca mai cred in ceea ce am anticipat si voi vedea daca am calitati sau nu de prezicator.
Dar nu despre asta vreau sa zic, ci despre atmosfera de nepasare aproape totala care insoteste desfasurarea Soccer World Cup in Williamsburg si imprejurimi. N-au baietii nici o treaba cu fenomenul! Poate doar daca America va castiga cupa sa-i mai trezeasca din amorteala dar nici asa nu cred. Oricum, cica mult mai multa lume este interesata in 2010 de soccer decat in urma cu cativa ani. Deci, mai exista speranta.
Eu ma uit la cat mai multe meciuri chit ca e greu cu fusul asta orar (meciurile se joaca de dimineata si pana la patru dupa-masa ora noastra; asta pentru cei nefamiliarizati cu cat e ceasul la noi si de ce nu suntem available pe messanger cand ei sunt la munca sau pierd vremea pe acasa...) si cu programul de la lucru. Dar fac tot posibilul: imi iau pauze de doua ore, merg la barul din apropiere de servici si-i rog sa schimbe naibii de pe golf si tenis ca sa vad si eu cat e scorul la Chile cu Honduras, ma mai uit pe ascuns la meci pe iphone-ul unei colege si alte improvizatii demne de o cauza mai buna.
Meciul americanilor cu Algeria l-am vazut intr-un bar sportiv, impreuna cu un coleg si inca vreo cativa rataciti pe acolo si pot sa va spun ca eu eram cel mai galagios "american" si singurul de acolo care zicea cuvinte de dulce intr-o limba de la malul Marii Negre. Dar -intr-un final- au/am invins si am sarbatorit prin munca ca astia inteleg ca-s nebun si-mi place fotbalul dar tot nu i-am convins sa iasa in strada sa serbeze calificarea Americii in optimi. Deh, poate data viitoare. Plus ca mijlocul zilei de lucru la care se desfasoara meciul nici nu ajuta la serbat si alcoolul si galagia la munca sunt cam interzise.
De asemenea, rezist bine la glumele intentionate sau nu referitoare la participarea Romaniei la respectiva competitie: cativa m-au intrebat -nestiutori- ca noi cand si cu cine jucam, altii -mai stiutori si mai sarcastici- m-au intepat mai pe ocolite. Eu le-am spus ca da.
Pana una alta e bine, campionatul se relanseaza, Americile (de la sud pana la nord) par sa domine si spectacolul apare la meciurile la care nu te astepti.
Si postul principal care transmite meciurile in America (ESPN) a mutat nu mai stiu ce meciuri de pe programul unu pe programul doi ca sa transmita US Open la golf.
A transmis de la fata locului,
Tata Omida.

Farul, betivii si autostopistii

Hai sa va mai povestesc din vacanta ca iarasi ascult muzicadecarenutrebe (Jean Constantin cu Mama ei de viata, Tudor Gheorghe cu Of, ce dor, ce chin, ce jale si altele asemanatoare) pe Youtube si ma apuca toate alea.
Imi vine acum in minte peripetia pe care am trait-o pentru a vedea unul dintre farurile din Cape Cod.
Citisem eu ca dinainte ca iti trebuie ceva antrenament ca sa ajungi la Race Point Lighthouse, exact unde se termina (incepe?) Cape Code dar cine sa si stea sa-i asculte pe aia care scriu ca pentru a ajunge la respectivul obiectiv iti trebuie o conditie fizica foarte buna, niste pantofi pentru umblat vechi, apa, crema de soare si voie buna suficient cat sa te tina pentru cateva ore bune de mers prin pustietate, nisip frumos, fin, nesfarsit si in care ti se afunda piciorul pana la glezna ca sa citez din memorie.
Si noi n-avem de nici unele: nici incaltaminte adecvata, nici prea multa apa si nici conditie fizica. Si n-avem nici masina de teren (aveau acces vehicule de teren cu aprobare speciala).
Am mers pe o plaja absolut superba, cu nisip in care ni se afundau picioarele si pentru care sandalele mele s-au dovedit total ineficiente lucru pentru care, de altfel, le-am abandonat in niste tufe. Am trecut si pe langa niste betivi simpatici pe care i-am intrebat ca "departe-i faru'? " intrebare la care ei ne-au privit ca pe niste nebuni si au zis ca e imposibil de ajuns pe jos la el in mai putin de trei ore si s-au oferit sa ne duca ei (repet, erau rupt de beti), cu masina, pana la farul ala pe care deja incepeam sa nu-l mai plac. Si instinctul meu de conservare a zis ca nu si am luat-o voiniceste, eu descult si oarecum increzator ca voi vedea faru' ala inainte de lasarea noptii.
Si tot mergand, mergand descult prin nisip am realizat ca talpile picioarelor s-au umplut de basici care s-au transformat in rani. Nu-mi mai pasa nici de plaja absolut fantastica, nici de oceanul cu apa turcoaz, nici de natura salbatica, nici de pustietate, nici de far.
Partea proasta era ca ne aflam la mijlocul distantei dintre obiectivul final si civilizatie (citeste masina noastra).
Si, ca prin vis, am vazut o masina venind pe plaja si cu ultimele puteri am facut ce stiam eu sa fac de acasa: autostopul! Si a oprit si un cetatean simpatic, anti-imperialist, profesor de istorie, ne-a facut loc peste undite si bagaje si ne-a dus pana la Race Point Lighthouse unde ne-a debarcat, ne-a urat drum bun inapoi si s-a tot dus in treaba lui.
Bucurosi nevoie mare ca ne-am indeplinit sarcina de serviciu si disperati la gandul celor doua-trei-o mie de ore pe care trebuia sa le facem inapoi (va mai amintiti de picioarele mele desculte si ranite?...Maria a avut incaltaminte si antrenament mai bun...ea e viteaza din familie, recunosc) am apucat sa facem 5 poze farului din pustietate si numa' vad ca imi apar baietii...astia betivii...calare pe jeepul lor si nevenindu-le sa creada ca am ajuns pana acolo (i-am mintit si nu le-am spus ca cineva ne-a adus cu masina).
Oamenilor li se facuse mila de noi si au zis sa faca o fapta buna si sa nu ne lase pietoni in desert.
Va aduceti aminte ca initial nu m-am urcat in masina lor din cauze de alcoolemie la bord?
No, acum nu imi mai pasa. Mi-am facut cruce cu varful limbii si de aici a inceput adevarata aventura si nebunie in stare pura.
Repetam: erau trei barbati cam la 50 de ani, cu lazi de bere in masina, cu baxuri de tigari in gura, cu muzica data la maxim (normal, Jimmy Buffet) si mergand cu 70 de mile pe ora la 4 metri de apa oceanului. Doar de doua ori ne-am vazut moartea cu ochii (citeste inecati intr-o masina rasturnata in Oceanul Atlantic (multumiri, ketherius), pe o plaja pustie din Cape Cod, Massachusetts).
Cand au oprit prima oara ca sa-si goleasca vezicile soferul nu si-a mai amintit drumul si de beat ce era a luat-o in sens invers iar la urletele co-pasagerilor a oprit masina si a adormit instantaneu. La volan!
La urmatoarea oprire pentru golit vezici nu a mai adormit nimeni dar nici adormitul nu s-a trezit.
Si la ultima oprire inainte de destinatie, cea pentru recuperat sandale, aproape m-am intersectat cu jetul celui de-al treilea brav salvator de vieti romanesti pornite in cautarea aventurii.
Cand am ajuns la locul unde isi aveau corturile am stat un minut pe ganduri daca sa facem o poza cu ei (nu, n-am facut), mi-am facut cruce cu mana (nu, nu cu limba) si am zis ca daca nu am murit inecati in Ocean, intr-o masina cu soferi morti de beti, sper sa nici nu o mai facem.

Si-am incalecat pe-o sa si al naibii sa fiu daca a fost distractiva plimbarea cu aia.
Dar daca nu erau ei nici nu vreau sa ma gandesc ce se putea intampla.
Asadar, cei care n-aveti betivi, cumparati-va.

Iarasi mi-a "scris" Presedintele Americii

Flavius --

The BP oil spill in the Gulf Coast is the worst environmental disaster of its kind in our nation's history. I am returning to the region today to review our efforts and meet with families and business owners affected by the catastrophe.

We are working to hold BP accountable for the damage to the lands and the livelihoods of the Gulf Coast, and we are taking strong precautions to make certain a spill like this never happens again.

But our work will not end with this crisis. That's one of the reasons why last week I invited lawmakers from both parties to join me at the White House to discuss what it will take to move forward on legislation to promote a new economy powered by green jobs, combat climate change, and end our dependence on foreign oil.

Today, we consume more than 20 percent of the world's oil, but have less than two percent of the world's oil reserves. Beyond the risks inherent in drilling four miles beneath the surface of the Earth, our dependence on oil means that we will continue to send billions of dollars of our hard-earned wealth to other countries every month -- including many in dangerous and unstable regions.

In other words, our continued dependence on fossil fuels will jeopardize our national security. It will smother our planet. And it will continue to put our economy and our environment at risk. We cannot delay any longer, and that is why I am asking for your help.

Please stand with me today in backing clean energy. Adding your name will help Organizing for America create a powerful, public display of support for making this change happen.

The time has come, once and for all, for this nation to fully embrace a new future. That means continuing our unprecedented effort to make everything -- from our homes and businesses to our cars and trucks -- more energy-efficient. It means rolling back billions of dollars of tax breaks to oil companies so we can prioritize investments in clean energy research and development.

Many businesses support this agenda because shifting to clean energy creates opportunities for entrepreneurship. This is how we will reinvent our economy -- and create new companies and new jobs all across the country.

There will be transition costs and a time of adjustment. But if we refuse to heed the warnings from the disaster in the Gulf -- we will have missed our best chance to seize the clean-energy future we know America needs to thrive in the years and decades to come.

The House of Representatives has already passed a comprehensive energy and climate bill, and there is currently a plan in the Senate -- a plan that was developed with ideas from Democrats and Republicans -- that would achieve the same goal. But this is an issue that Washington has long ignored in favor of protecting the status quo.

So I'm asking for your help today to show that the American people are ready for a clean-energy future.

Please add your name to mine:

http://my.barackobama.com/CleanEnergy

Thank you,

President Barack Obama

PS: Io sunt de acord cu ce a zis Presedintele si nu sunt neaparat de acord cu ala de si-a scris capodopera pe parbrizul masinii. Dar fiecare are dreptul la opinie in America. Pana la noi ordine...

Cimitirul Bellu, Romania, 2010 (MMX)

Citeam in presa americana ca la cimitirul eroilor [americani] din Arlington au fost descoperite ceva nereguli si ca toata conducerea, de la ala mare la ala mic, a fost demisa, certata oficial si trimisa la plimbare.
Si -imediat dupa aceea- am citit o chestie pe aceiasi tema (a cimitirelor celebre) in presa romaneasca.
Poate ca unii tin minte ca am promis ca nu mai citesc, sa nu mai comentez, sa nu ma mai infurii, sa nu ma mai intristez si sa nu ma mai revolt din cauze care tin de realitatea romaneasca. Da' pot sa nu?! Nu pot.
Ui' ce am citit ieri: ca primarul ala celebru (Marian Vanghelie) din sectorul 5 din capitala Romaniei -parte din Uniunea Europeana care va sa zica- a facut ce a facut si a golit capela familei Lahovary din cimitirul Bellu si l-a ingropat (incavouat?) acolo pe bunicu-so si inca un neam de-a lui. Bun, da-o in aia a ma-sii de crestinatate, moralitate, istorie, bun simt, miros de oase si parfum de giulgiu second-hand aruncate la ghena. La gunoi cu toti ca sa venim noi si sa-i inhumam pe ai nostri ilustri ca sa vada tot poporul ca suntem potenti si ca ne putem ingropa la Bellu, ca acolo este vipurile dambovitene si nu numai.
Si am citit ca inca un cetatean roman ilustru, de-al nostru (Catalin Voicu), si-a tras loc in Bellu pentru el si pentru familie si peste mormintele unui general erou . Si pe soclu si-a scris, in loc de epitaf: O viata daruita statului roman!!! Catalin asta, pentru fericitii care nu citesc presa, este un politician in varsta de vreo 40 de ani, de cea mai joasa speta, unii zic despre el ca ar fi capul crimei organizate (sau poate doar omul de legatura) din Romania, a fost aproape de a fi numit ministru de interne de catre pesedei si momentan este in puscarie pentru chestiuni nasoale. Hm, si el si-a daruit toti 45 de ani din viata statului roman si si-a bagat picioarele in mormintele altora. Uf, ca aproape imi vine (iarasi) sa injur si sa ma revolt si sa-mi zic ca asa ceva nu exista si ca nu orice este posibil in Romania anului 2010.
Dar, se pare, orice este posibil si Romania mea nu conteneste sa ma surprinda.

Asta este aproape de aceiasi speta ca soldatii aia rusi care au furat cardul bancar din buzunarul unui oficial polonez decedat in accidentul ala aviatic.
Si la americani sunt probleme, unele se mai si rezolva dar la noi (la voi?) cand apar "probleme" nu se intampla nimic. Niciodata nu se intampla nimic normal, toate raman in coada de peste, asa cum am discutat.
Da-o naibii ca si asta a fost prea de tot.
Parerea mea!
Pana cand? Chiar, pana cand?

Articolele respective le gasiti aici.
Poza care insoteste articolul asta si pentru care imi cer scuze cititorilor mei mai sensibili a fost facuta de catre mine, in cimitirul Bellu din Bucuresti, in februarie 2006 si reprezinta un scriu folosit aruncat la gunoiul din incinta cimitirului.

Vacanta in New England @locuri

Vacanta in New England am planificat-o pe ultima suta de metri.

Initial, planul era sa vizitam San Francisco si de acolo sa conducem pe coasta Pacificului pana in Vancouver. Dar din motive de vreme prea instabila si bilete de avion prea la 500 de dolari bucata am avut de ales intre o saptamana intr-o croaziera si una de explorat inca o parte de America. Am ales-o pe a doua si nu ne pare rau chiar deloc: am vazut unele din cele mai frumoase parti de coasta (si nu numai) din lume, am avut parte de vreme excelenta (a plouat o zi si in rest a fost cald, bine si fara umiditate), am mancat la restaurante de prima mana, am dormit in hoteluri excelente, bune si unul prost si am ajuns sanatosi si relaxati inapoi, la Williamsburg. Si, daca vom fi copii cuminti, vom ajunge si in San Francisco.

Am apucat sa vizitam in tihna cateva orasele micute pescaresti, cateva orase (Portland in Maine, Portsmouth in New Hampshire, Boston si Provincetown in Massachusetts, Providence si Newport in Rhode Island; am vizitat cam pe fuga Bar Harbor (minunat loc, pacat ca ploua torential), Freeport, Hampton Beach, am cam luat-o la pas prin Cape Cod, am dormit prima noapte in New Heaven fara sa stim ca acolo isi are sediul celebra universitate Yale...deci, ne-am trezit un pic mai destepti speram noi.

Am condus pe autostrazi cu multe benzi, am trecut poduri imense, am platit taxe de drum de ni s-a acrit, am ajuns pe drumuri neasfaltate si unde gps-ul si mobilul ziceau ca intra la odihna din cauza de lipsa de semnal, am luat-o pe scurtaturi si lungituri; in total am condus 2305 mile (3750 km), am platit bine peste 100 de dolari in toll-uri (taxe de drum/pod/etc), am cam pus ceva benzina prin rezervor, am dormit la hoteluri gasite last minute pe diverse siteuri (Hotwire, in special), am mancat la restaurante recomandate de diverse ghiduri turistice sau alese ochiometric sau la recomandarea vreunui localnic, ne-am dat cu vaporul prin portul Boston, ne-am saturat de cati gay am vazut in Provincetown, ne-am urcat in pilonul celui mai inalt pod nustiudecare din America si al cincelea din lume (sic!), nu am facut multe chestii pe care ni le propuseseram dinainte si am improvizat o gramada si bine am facut.

De impresionat m-au impresionat peisajele, orasele si satele pescaresti din Maine, New Hampshire si Cape Cod, mi-a placut -dar nu m-a dat pe spate- Boston (poate data viitoare sa-mi placa mai mult) si raman cu regretul ca nu am facut nici o poza in Bar Harbor, ca nu am putut admira in voie (din cauza de condus) Manhattan-ul vazut noaptea de pe Washington Bridge si ca excursia nu a mai durat macar inca o saptamana.

TOP 10 “ASA DA”:

1. Marshall Point Lighthouse (pentru peisajul si linistea monumentala)

2. Young's Lobster Pound (pentru homarul gatit la botu' calului si ciorba ca la mama acasa)

3. Ophelia's Legacy (magazinul de arta populara romaneasca din Harwich, MA...voi scrie separat despre el, ca merita cu prisosinta...unde am avut un dialog savuros si emotionant despre Medias, Sighisoara, Sibiu, sate transilvanene si Williamsburg)

4. Aerul de relaxare, mancarea si arhitectura din Portsmouth, Portland, Bar Harbor si Newport

5. Plajele stancoase din Maine (spectaculoase)

6. Little Italy din Boston si Providence (pentru mancarea si atmosfera autentica)

7. New Yorkul vazut noaptea (mi-a povestit Maria cum se vede...ca nu ea se concentra la trafic...oricum, cateva priviri am aruncat si eu)

8. Plajele si satucele din Cape Cod

9. Targul de vechituri din Downtown Providence

10. Plimbarea cu peripetii de pe plaja din Provincetown, in cautarea Race Point Lighthouse

TOP 5 “ASA NU”:

1. Hotelul jegos unde am dormit o noapte in Cape Cod (mama lor de indieni certati cu curatenia...am ajuns prea tarziu de la bar in camera ca sa mai putem face mare lucru...citeste ca sa ne mutam altundeva)

2. Traficul si taxele de drum din New Jersey si NYC (in prima zi de vacanta am facut 5 ore in plus din cauza de trafic infernal pe New Jersey Turnpike...cu turnpaicu' lor cu tot)
   

3. Doi domni imbracati extrem de elegant si extrem de firma: el, in varsta, inalt, slab, cu par grizonat si alura demna...el, tanar de 30 de ani, inalt, slab, cu haina de costum pe 30 de grade si mergand tandru pe promenada din Provincetown, tinandu-se de mana si sarutandu-se languros pe gura. Ma consider open mind, dar ce e prea mult, e prea mult. Ma scuzati daca am deranjat. Si daca sunteti homofobi sa nu indrazniti sa mergeti pe acolo ca va veti simti aiurea. Eu m-am simtit ok dar la un moment dat parca nici nu mai era funny sa vad mii de femei care aratau ca barbatii si cateva zeci de travestiti. Intre noi fie vorba, Maria si acum mai rade cum si-a intors capul dupa mine si mi-a zambit un ricky martin. Va rog, fara glume proaste, da?!
   

4. Ploaia din Bar Harbor (Bar Harbor asta este unul dintre cele mai frumoase si exclusive locuri din lume...situat la mama naibii, mai aproape de Canada decat de America si tocmai cand ne-am dus noi acolo s-a gasit sa toarne cu galeata)
   

5. Chelnerita de la restaurantul Venice din Boston (cred ca Venice ii zicea localului...mancarea excelenta, servire ca la restaurantul din Muzeul Satului din Sibiu)

Think globally - Drink locally

La un moment dat imi placea sa trimit si sa primesc (in special sa primesc) ilustrate postale. Sau - ca sa folosim termeni mai simplii - vederi.

Ca sa va spun si un secret: cand mergem prin excursii uneori ne mai trimitem cate o vedere ca sa avem dovada ca am trecut pe acolo. Dar nu mai spuneti la nimeni.
Mai trimitem cateodata si la ai nostri dar de cateva ori cred ca am uitat sa scriu si un cuvant simplu la adresa ("Romania") si -ai naibii americanii astia- nu s-au prins ca strada Sibiului este (si) in Medias. In cartierul Vitrometan, chiar...
A, ca am uitat ce vroiam de fapt sa zic.
Azi am gasit in cutia postala o vedere de la Fernando care fusese in vizita la ai lui in Republica Dominicana. M-am bucurat sa primesc vederea din doua motive.
Primul: ca se mai gandeste cineva la noi si la pasiunea mea legata de vederi.
Al doilea: Fernando a fost in vizita in Dominican Republic acum vreo trei luni bune si -desi ma avertizase ca posta dominicana este al naibii de lenta- nu credeam ca exista asa intarziere la un rahat de ilustrata postala simpla, cu timbru de cativa pesos. Deci, o vedere simpla, trimisa cu expreso correos, a facut 98 de zile din Puerto Plata, Republica Dominicana in Williamsburg, Virginia, USA. E bun...
Posta Romana, fii fericita! Se poate si mai rau.
Si tot tu - Posta Romana- sa-ti fie rusine cand deschizi si in anul 2010 scrisori venite din lumea intreaga sau le ratacesti de rusinea celui/celei care a deschis un prapadit de plic adresat unui bunic care asteapta vreo veste de la nepotii de peste mari si tari!
Viva, Republica Dominicana.

Vacanta in New England @faruri

Cum ziceam in postarea anterioara: am fost mai bine de o saptamana in vacanta in New England.
Anglia asta Noua - pentru cine nu stie...eu nu stiam inainte de a veni in America - este zona din coltul de nord-est al Americii si cuprinde cateva state, orase, faruri, plaje, locuri, familii, universitati, echipe de baschet, baseball, fotbal american si restaurante de prima mana: Massachusetts, Maine, New Hampshire, Connecticut, Rhode Island, Vermont, Boston, Portland, Bar Harbor, Cape Cod, Hampton Beach, Newport, Providence, Mount Washington, Harvard, Cambridge, Yale, Red Sox, Boston Celtics, New England Patriots si Kennedy printre numele care merita mentionate.
Noi am vizitat doar partea de coasta (deci, nu am fost si in Vermont), incepand din Maine si coborand pana langa New York si terminand cu o seara in Ocean City pentru reacomodare, odihna si vizionarea ultimului episod din Lost.
Si da, am mai fi stat in vacanta macar o saptamana.
O sa incerc sa fac un "serial" cu intamplari, recomandari si poze din vacanta noastra.
Incep cu ce ma doare mai mult pe mine si cu ce nu intereseaza mai deloc si pe altii: faruri maritime!
Nu, nu inchideti televizorul. Macar unele poze sunt faine, sper eu.
Am vazut pe vreme superba, pe vant si pe furtuna, pe ceata si pe canicula, dimineata, la amiaza, seara si noaptea o gramada de faruri, suficient cat sa-mi ajunga pana la toamna.
De plictistit cu detalii nu o voi face; o sa postez doar poze aici. Amanuntele le voi pune vreodata pe un blog/site dedicat exclusiv "pasarelelor" din capul meu.

Majoritatea erau situate in locuri destul de salbatice, unele erau la intrarea in porturi, altele pe plaje superbe sau cocotate pe varf de stanca.
La majoritatea am ajuns usor, cu masina, la altele ne-am catarat putin pe niste stanci si pentru un alt far am cam mers ceva ore pe o plaja salbatica.
Ca fapt divers ar fi ca unul dintre farurile de mai sus a fost loc de popas pentru Forrest Gump (Tom Hanks), unul este considerat cel mai fotografiat far din lume, altul -cica- ar fi cel mai frumos far din America si unu' a fost locul de inspiratie a unui mare poet, al carui nume imi scapa.

Va urma.