Mama lor!

E maica-mea pe la noi si azi am fost la o vizita de rutina la medicul de familie si am luat-o si pe ea ca sa-mi tina de urat.
Bineinteles ca in sala de asteptare a fost nevoie de o scurta atentionare de genul "da' nu te mai holba, mama, la femeia aia, ce, n-ai mai vazut persoane din alt aluat?! (ca sa nu spun negri)", mi-au parut oarecum distractive remarcile ei referitoare la curatenie, amabilitate, civilizatie (sic!), solutia de desinfectare aflata la tot pasul si or mai fi fost si altele pe care le-am uitat de data asta.
Dar ce m-a scos din amorteala a fost comentariul ei destul de scurt, sec si dadator de fiori pe sira spinarii si multumiri de decizii radicale luate acum vreo sase ani: Aici e treaba simpla si normala vizita la doctor, insa acasa vedeai cum fiecare pacient are o plasa sau macar un buchet de flori si un plic! Chiar si batranele de 70 de ani sau mame cu copii mici trebuie sa vina cu o atentie la doctor pentru ca altfel nu te baga nimeni in seama.
No, eu va spun sincer ca uitasem cum se (poate) merge in vizita la doctor in Romania si nu mi-a placut amintirea.
Si am amintiri neplacute legate de doctori si de la noi, din Virginia dar de alt gen, fara plicuri, gaini si vreo trei kile de fasole uscata.

Branza, pusca si kefirul

Am fost ieri la Trader Joe's sa-mi cumpar kefir, branza, castraveti murati si pizza inghetata la botul calului, in Italia si am fost intrebat -inevitabil- de catre persoana de la registul de marcat banul si printat bonul care este pe luna ce trece tot mai consistent ca de unde imi este accentul (ai naibii astia, imediat ma intreaba ca de unde sunt de cum deschid gura...asta inseamna sa fim  prea putini neamericani de la mama noastra in orasel ca -in schimb- cum mergem intr-un oras mai mare deja suntem noi aia care intrebam da' de unde ai accentul, nu ca as fi intotdeauna interesat de aspectul originii, natiei, religiei sau ca de-a cui esti din Johanesburg...oricum, pe romani sau pe bulgari nu am nici o problema sa-i remarc inainte de a deschide gura...dar asta este o alta poveste).
I-am raspuns frumos ca accentul este din Romania si ma pregateam sa-i spun despre ospitalitatea neamului romanesc, despre razboaiele turco-ruso-ungaro-austriaco-bulgaro-mareoneagro-romane, despre frumusetea proverbiala a romancelor, despre traditia scolii romanesti si a micului cu mustar, despre tatii nostri daci si romani si mamele vizigoate dar el mi-a taiat-o oarecum scurt spunandu-mi ca nu de acolo este tipul ala care a castigat medalia de aur la tras cu pusca intr-o competitie accerba cu un italian?
Stai fratele meu ca eu am tot auzit felicitari pentru gimnastele noastre dar sa-l intalnesc pe singurul american care a urmarit cu sufletul la gura (el mi-a spus-o) toata finala in care am castigat singura medalie de aur neintamplatoare la ultima editie a Jocurilor Olimpice este chiar foarte tare, ca sa nu spun cool.
Si am platit cei 50 de dolari si 81 de centi si am plecat frumos acasa gandidu-ma la intamplare. Ma mai socoteam eu ca daca am fi castigat mai multe medalii as fi avut si mai mult de ascultat despre maiestria sportivilor tricolori inca in activitate.
Poate data viitoare, la Rio.

Arhitectul si oceanul

Mi-e dor sa scriu pe blogul meu!
Habar nu am de ce nu mai scriu (si ce sa scriu), ca sa fiu sincer. Sunt zile in care imi zic ca pauza s-a terminat si ar fi fain sa mai aberez pe propria-mi pagina electronica. Dar apoi ma iau cu una alta si ma retrag in satul meu si remarc ca aproape a mai trecut o vara, am mai pierdut prieteni, locuri si oportunitati, am mai uitat, ne-am mai vindecat, ne-am mai bucurat, ne-am redescoperit, ne-am acoperit, ne-am facut mai fricosi, am prins si o idee de curaj, am mai inteles ca nu e nimic de inteles si ne miram si ne minunam.
Si ieri am povestit cu un nene doctor in arhitectura care mi-a raspuns la intrebarea mea daca i-a placut in Europa (vazuse mai tot batranul continent si-i studiase arhitectura) ca daca vrea sa fie sincer cu mine pe el nu l-au impresionat minunantele bijuterii arhitectonice europene. Fericirea lui este o insula din Pacific, cu palmieri, cu colibe, cu briza oceanului, cu nisip fin, cu visare cu ochii deschisi.
Ai naibii si doctorii astia in arhitectura...
Si mi-a spus si ca trebuie sa fie aici pentru a sta cu tatal lui de 88 de ani.
Eu i-am spus ca face un gest nobil si ca este un copil bun la parinti. El mi-a spus ca poate am dreptate dar tatal lui este un nemernic si nenorocit si de abia asteapta sa nu mai fie!
No, cam asa se prezinta situatia: cu oceane, cu palmieri, cu Europa, cu visatori, cu nemernici si nenorociti.

Frumusetea ruinelor

Daca vreoadata aveti drum prin zona Beaufort din Carolina de Sud eu v-as recomanda sa va abateti putin din drum si sa opriti intr-o padure de stejari acoperiti cu mosc spaniol ca sa vedeti ruinele bisericii Old Sheldon care sunt convins ca arata formidabil in 1865 cand a fost ultima oara arsa in razboiul dintre Nord si Sud (prima oara a fost arsa cu un secol in urma de catre britanicii rai si dornici de pastrat bunatate de colonie americana), lasata in paragina si niciodata reconstruita.
Si daca aveti chef sa vi se faca piela de gaina (sau parul maciuca?) eu as zice sa o vizitati la prima ora ca sa va pierdeti in ceata si sa va impiedicati de monumentele funerare si sa tresariti la orice zgomot, ca masini nu prea trec prin zona si nici case nu am vazut in apropiere. Daca aveti curaj sa mergeti la miez de noapte si cu luna plina eu zic sa ridicati o diploma de curaj de la Agentia Judeteana a Curajosilorcarenuaucefacenoapteaacasa.

Biserica se afla la vreo 30 de kilometri de Beaufort inspre Charleston, pe un drum secundar (Old Sheldon Rd) si am inteles ca este un loc favorit pentru cei doritori de fotografii de nunta deosebite.

In dimineata racoroasa de ianuarie cand am fost noi acolo nu am vazut pe nimeni in jumatatea de ora petrecuta printre ruine si morminte dar probabil vara este mai animata. Daca nu de oameni, macar de tantari si alte gaze venite din mlastinile din apropiere.

Occupy Romania

Iarasi am plecat putin de acasa pe coclauri si nu am putut reveni in vechiul burg inainte sa aud vesti legate de marinari: jos  Basescu si ai lui in tara si ceva despre un capitan de vas italian care si-a gasit un moment total nepotrivit sa mearga aproape de tarm ca sa-l vada prietenii si dusmanii. Camarazi pana la capat.

Cu vaporul pare simpla, incredibila, regretabila, nereparabila, scumpa si foarte tragica treaba.

Cu Basescu pare...hm, cum pare?

Nu am avut timp sa-mi fac temele si nu stiu exact care este treaba dar eu ma aventurez sa spun ca Basescu este un presedinte slab si cei care isi arata pieptul bombat de arama si se autointituleaza salvatorii patriei parca put un pic mai tare. Si pare tragica treaba daca nu reusim sa gasim altceva. De preferinta, mai bun, mai curat, mai uscat, mai necompromis, mai scolit, mai nudelanoidintara, mai neroman. Poate e timpul sa angajam presedinte strain daca noi nu suntem in stare sa ne stergem la fund fara sa o comitem.

Motive de facut scandal si revolutii se gasesc destul de rar pe maluri dambovitene dar disperarea, criza economica globala, lenea, prostia, nepasarea, cumetrii si relatii, neimplicarea civica, coruptia endemica, indivizi compromisi, smecheria si descurcareala, galeria de fotbal nervoasa si intotdeauna doritoare de violenta, mama lor si alte chestii fac o treaba posibil buna sa intre in derizoriu si comic absurd.

Cum ziceam, sunt total rupt de realitate si se poate sa vorbesc prostii din amintiri si as aprecia foarte mult daca cineva ma indruma inspre o parere neutra, competenta si simpla de inteles a ceea ce se petrece in Romania, in Europa si in lume.

Sau mai bine povestim despre lucruri usurele si care intereseaza pe tot romanu', ca de exemplu: alegeri preliminare republicane, fotbal american, Australian Open si predictii despre Oscar.

Sau mai bine va spun un banc, ca sa ramanem in sfera derizoriului: Un american ajunge pe luna si vede pe o tanti din Marginimea Sibiului si socat o intraba: Da' cu ce ati venit aici?! Si ea zice: cu branza!

Hai, poate suntem norocosi si avem un 2012 bun. La multi ani cu putina intarziere.

Tata Andrei

A murit tatal mamei mele, bunicul meu, tata Andrei.

Cand am plecat din tara, acum 5 ani,  imi traiau toti bunicii si bunicile. Acum a mai ramas doar una.

Uneori ma gandesc cu tristeste si nedumerire cum va arata casa bunicilor pustie si parasita, goala, fara zgomote specifice si fara suflet, fara mirosuri, cu plante salbatice crescand prin crapaturile aleii de langa casa, prin pietrisul curtii, din casa, din fantana, din inima.
Probabil  voi plange, probabil imi voi aminti lucruri de demult, bune, frumoase si tinere. Probabil.
Bunicu-meu a fost un om de frunte in satul lui (Silivasu de Campie), a avut o nevasta pe cinste si trei fete frumoase si destepte si patru nepoti si mai si.
Nu am avut sansa sa povestim cat am fi vrut si nici nu am avut norocul sa avem timp prea mult de taclale dar o sa mi-l amintesc cu drag si o sa-l pomenesc cu bucurie de cate ori voi avea ocazia.
Si stiu ca i-au placut ardeii iuti, lebenita si pestele si isi dorea ca inainte sa moara sa le mai manance o data.
Nu a mai apucat pentru ca doamna cu coasa nu i-a dat de veste ca o sa-l viziteze.
Dumnezeu sa te odihneasca, tata Andrei.

Poveste inainte de Ajunul Craciunului

Se apropie un alt Craciun, un alt an si trebuie sa gandim pozitiv, sa ne amintim lucrurile frumoase care ni s-au intamplat in anul care e pe duca, este vremea de facut clasamente si pus dorinte pentru anul 2012, cumparam cadouri peste cadouri si planificam mancare multa de sarbatoare.
Asa ca daca toate treburile astea se intampla nici nu e frumos sa scriem de lucruri rele.
Dar nu ma pot abtine si tin sa impartasesc cu voi cum am intalnit foarte recent primul homeless/boschetar pe care l-am vazut de cand locuim in Williamsburg!
Se numeste Virgil si se pare ca-i e roman verde, din Vaslui, venit acum mai bine de 20 de ani in America si din ce mi se sopteste in casca e un nene la 50 de ani, cu sotia amerianca vie dar intr-un loc racoros, certat rau de tot cu munca si se imbraca in haine de camuflaj.
Si cand un tip a vrut sa mi-l aduca sa-l cunosc -data fiind originea comuna (nu, nu sunt din Vaslui)- am zic ca fugi, nene de aici, ca eu is bulgar, ce treaba am eu cu romanii cu ceafa groasa care n-au ce face pe acasa si isi petrec zilele cum pot si ei prin aerul primavaratic din statele sudiste americane.
Asa ca nu am avut onoarea sa-l cunosc personal, doar l-am vazut de cateva ori pe la biblioteca, prin magazine si chiar am primit de la el o brosura printatata color prin care mi se aducea la cunostina ca a opta biserica baptista de pe strada cutare ofera o cina gratuita cu prilej de zi a recunostintei.
Halal spirit de sarbatori la mine, intalnesc si eu un roman si ma dau bulgar ca sa evit sa-l am pe cap daca afla ca-s de-a lui!
Am aflat de la alti romani in zona ca omului i s-au oferit cateva locuri de munca de jos dar nu a rezistat mai mult de cateva ore pe motive ca "hai. tata, ca munca e pentru fraieri, noi de descurcam altfel".
No, daca e asa nu e frumos. Daca e altfel si noi am judecat gresit, cerem a fi iertati ca oameni suntem si noi si parca nu am vrea probleme dintr-astea, cu concetateni care au acte dar carora munca le provoaca sila, pe aici.

Stadion municipal

Am cunoscut la un moment dat un tip al carui fecior de 4 ani era mult prea activ pentru varsta lui, nu stia ce e aia frica (de exemplu, nu cobora scarile casei intr-un mod clasic, ci incerca sa le sara direct, fara sa le atinga...si-a rupt mana doar o singura data din aceasta cauza), peretii casei (absolut toti) erau un loc propice pentru incercari artistice (inclusiv sculptura), obiectele ascutite, inflamatorii sau de oricare fel or fi fost ele erau unelte perfecte de produs groaza in orice clipa si alte "nazbatii" (ca alt cuvant mult mai potrivit nu-mi vine acum) pe care nu mai vreau sau nu mai le tin minte ca sa le impartasesc aici.

Partea dadatoare de sperante si calmari la stomac era ca respectivul monstrulet era deosebit de inteligent.

Parintii l-au dus la toti doctorii din interiorul, din exteriorul, de dedesuptul si de deasupra arcului carpatic (treaba este neaosa, reala si -sa speram- anonima), au incercat cu toate activitatile de scos suflul si consumat energia si mai mai ca-si pierdeau speranta si bruma de nervi pe care o mai aveau.

Asa ca l-au dus la atletism si dupa doua ture si jumatate de stadion municipal sibian au fost nevoiti sa-l opreasca fortat, inainte de ai exploda ceva in el din cauze de efort, pentru ca daca nu ar fi fost oprit el n-ar fi facut-o, ca nu avea setata senzatia de oboseala, surmenare sau cum s-o mai fi numind o chestie care nu te lasa sa-ti dai seama cand iti depasesti cu mult limitele.

Bineinteles ca e greu de crezut, dar intr-o incercare disperata au incercat cu un sport care iti consuma energia fizica in ultimul hal: sahul!

Copilul e marisor acum, e un campion la sah perfect normal (daca o fi existand asa ceva) si nu-si mai iroseste aiurea energia alergand de nebun pe toate stadioanele lasate in paragina.

Chinejii, engleza si fast-foodu'

Zilele trecute am mers cu un coleg sa iau pranzul la un asa-zis restaurant chinezesc: $4.50 o portie mult prea mare de orez cu pui cu susan si un egg-roll eu, taitei lo-mein cu ceva urme de carne de porc si legume el, un suc la cutie 80 de centi (dar daca vrei poti sa schimbi rolu' ala pe un suc), un pahar cu apa de la robinet cu gheata de la congelator e pe gratis, un ceai e un dolar, bere nu servesc ca nu au licenta sa vanda alcool...

De altfel, in oraselul nostru sunt o gramada de locuri dintr-astea, unde un pranz este in jur de cinci dolari si cu ganduri gratis (nu gratuite) de genul cepanameafolosescastiainmancaredeeasademulta,ieftinasiproasta?; unde limba engleza si aerul conditionat sunt foarte optionale, unde cele 5 mese si scaune casabile au trecut de proba timpului, unde calendarele chinezesti atarnate pe pereti imi amintesc de acelasi stil de calendar de pe peretii familiei Popa de pe strada Milcov, unde carnea de pui are gust al naibii de asemanator cu cea de porc sau cu hartia ambalajului de orez, unde tacamurile de plastic chinezesc si neambalate in nimic sunt expuse intr-un container incert la aer si te fac sa regreti ca nu stii sa manaci cu betisoarele lor de bambus ambalate individual in hartie si unde sosurile (soia, rata fara rata, mustar etc.) vin in ambalje micute, care imi amintesc de sampoanele comuniste gen-pernita (vi le mai amintiti?).

Dar cand iti umpli burta pe mai nimic treci cu vederea toate neajunsurile si speri ca toata mancarea a fost prajita sau fiarta la cele mai inalte temperaturi. Ca sa moara microbii...

Dar nu de calitatea mancarii si ambientul carciumelor gen Top China, China House si toate treburile asiatice vroiam sa spun. Ce vroiam sa impartasesc cu voi era o faza tragic-comica.

Dintre toti cei care lucrau in restaurantul ala doar o persoana stia sa vorbeasca limba engleza. Si respectivul cetatean avea maxim 12 ani, o voce rastita si cel putin 40 de kilograme in plus (nu, nu toti asiaticii din America sunt slabi, doar majoritatea). El era singurul care lua comenzile telefonice (cele la fata locului erau simplu de luat: aratai cu degetul pe meniu ce doresti, limbaj universal), cu el te intelegeai daca doreai orez maro in loc de orez alb (nu, nu aveau orez maro). Un personaj esential tanarul cu pricina la ora si in locul respectiv.

Problema majora a aparut cand a fost nevoit sa foloseasca toaleta si telefonul tocmai atunci si-a gasit sa sune. Sa o vedeti atunci pe tanti chinezoaica cum fugea cu telefonul in mana prin carciuma si cum mai batea ea in usa veceului ca sa iasa copliu' si sa raspunda.

Si a iesit, ridicandu-si cu o mana nadragii si cu ailalta tinand telefonul. Nu cred ca a apucat sa se spele pe maini; i-am sugerat, de altfel, sa o faca.

Despre Chicago

Au trecut deja multe luni (si anotimpuri) de cand am fost in Chicago ca sa intalnim oameni faini tare, sa mancam bine si sa admiram o ploaie adevarata, care a tinut patru zile si patru nopti si... tot n-am reusit sa scriu macar un rand despre treaba asta.

De vizitat nu mai stiu ce am vizitat (nu, nu am urcat pe nici un zgarie-nori pentru ca v-am zis ca ploua si vedeam norii si de la nivelul strazii deci nu era nevoie sa ne urcam la mama naibii si sa platim bilet pe deasupra), nu am apucat sa vad nici macar vreun far, nu ne-am tras in poza cu bobul (boaba?) de fasole (in schimb, am vazut oglindita in ea luminile chicagoiene la ceas de noapte aproape senina), am cam tremurat de frig la inceput de vara, am injurat uneori si traficul, am apreciat si binefacerile unui metrou ca lumea dar impresiile mele despre Chicago le pot rezuma foarte scurt: Amalia's family, Dona's family, Ionela, bufetul polonez (un concept ireal pentru cineva care nu locuieste intr-o zona cu imigranti), muntele (ca sa nu zic a huge display of) de eugenia Dobrogea de la supermarket, cofetarie ca in Mediasul ante-revolutionar, vinul romanesc prost, dulce si ieftin, socata Aurora la $1.99 sticla de doi litri, parada seaca de Memorial Day, South Side vazut din mersul masinii, templu Bahá'í cu pliante in limba romana, aer de Europa rasariteana, culori indiene, miros de fabrici si uzine, limba engleza aproape inexistenta si downtown cosmopolit.

De fapt, nu am apucat sa vedem mare lucru din Chicago in excursia din luna mai si stiu ca vom mai merge acolo.

Initial vroiam sa scriu un post de multumire pentru atentia care ne-a fost aratata (chiar nu sunt bun la multumit si -mai ales- la raspunsuri prompte) si sa povestesc cum au decurs vizitele noastre la supermarket sau la cofetarie dar mi-e si acum putin rusine de cele 7 prajituri consumate la botul calului sau de cosul plin -printre altele- cu 30 de pungi a cate 10 eugenii fiecare.

Stiti ce a fost curios: chit ca vremea a fost de cacat (ma scuzati, dar asa a fost) sau ca drumul la dus a fost infernal noua ne-a picat tare bine vizita in the Windy City.

Ne-am simtit rasfatati cum n-am mai fost demult si speram (si vrem) sa intoarcem favorul cat mai curand, da?

No, cam asta vroiam sa spun inca de acum cateva luni dar nu am facut-o pana acum: saru-mana pentru ospitalitate si a fost tare fain ca ne-am vazut in carne si oase.

Uf, mult mi-a luat sa scriu.

Albi, asiatici, hispanici sau negri?

Ca sa nu fie discutii inutile si acuzatii subtile vreau sa specific de la bun inceput ca eu tin cu Dinamo si cu Gaz Metan Medias, pe vremuri aveam si febleturi internationale (Real Madrid si Liverpool printre altele), urasc mirosul de transpiratie, cred ca mancarea mea preferata este o pizza buna, micii cu mustar, niste chestii tailandeze, miel cu rosmarin, costite cu sos a la Memphis, un burger facut medium, vermicelli vietnameji, salata de verdeturi cu somon si semninte de pin, oua ochiuri cu cartofi prajiti home-made, calamari, produse de patiserie sarate si prajituri "de cofetarie", sfecla rosie murata, lebenita (cum se spune corect: pepene verde sau pepene rosu?!), banane, fistic, branzeturi fine si branza de burduf; mai nou am un fel de hobby legat de faruri maritime, ascult Leonard Cohen, Dire Straits, muzica de inima albastra si voie buna (chiar urasc manelele, apropo), MadonnasiMichaelJackson, Frank Zappa, The Lonley Island, Lady Gaga, Muse, Gica Petrescu, Maria Tanase, Zdob si Zdub (daca ma intrebati altadata ce ascult o sa va spun cu totul si cu totul alte formatii si solisti, va dati seama, nu?).

Desigur, calatoriile sunt pasiunea mea numarul unu si -totodata- cea mai faina, relaxanta, informativa si costisitoare, la filme ma uit din toate pozitiile (o sa revin cu un post separat, am o datorie de indeplinit, stiu), uneori imi iese o poza decenta intre 123665 total nereusite, de fumat am fumat o singura tigara in clasa a cincea si alte placeri si naravuri le tin pentru mine si nu le expun pe taraba.

Dar eu unde vroiam sa ajung era la o nelamurire care mi-a fost semnalata recent: daca ar fii sa aleg cu ce natii sa traiesc in batatura si in proximitatea ei ce as alege: negri, chineji sau mexicani?

S-a mai pomenit (in plan secundar) si de americani, indieni, evrei, musulmani, est-europeni si nativi amerindieni dar mai mult primii trei erau adusi in discutie si la urma urmei rasa e o chestiune si religia poate fi cu doua sau mai multe intelesuri.

Toata treaba s-a pornit de la multitudinea de asiatici din Vancouver, eu am plusat cu african-americanii din sudul Americii si cineva s-a bagat in seama cu hispanicii californieni.

Eu am zis ca da si ca daca sunt oameni de treaba nu conteaza natia si rasa iar alte opinii au marsat preferabili pentru chineji (asiatici, ma rog) ca sunt mici, harnici si nu par periculosi.

Altii au zis ca mai bine cu negrii in preajma ca-s mai americani decat altii (!), sunt curati si -potrivit celor 28 de studente romance venite in America cu workandtravel si imperech...asta, imprietenite cu niste masculi de abanos- sunt si mai potenti decat toti baimarenii, mexicanii si chinejii la un loc.

Foarte putini si-au exprimat optiunea pentru hispanici (sau, pe romaneste, mexicani) din cauze datorate tendintei lor de a fi murdari si galagiosi asta chiar daca mancarea lor se situeaza, cred eu, pe primele locuri ale plebei autohtone (de americani, zic).

Mie nu imi place absolut de loc mancarea mexicana, apropo.

Desigur, intr-o societate idilica (idealica?), chestiile astea sunt probleme desuete, in societatea americana nu se discuta pe fata iar in societatea privata, de la masa din bucatarie, toata lumea are o opinie si se tinde dureros a se generaliza.

Si unde-s multi puterea creste si prostia nu mai sta la cutie, mi se sopteste in casca...

So?

Whistler, British Columbia

In general, eu cred ca e bine cand mergi intr-un loc sa fii cat se poate de spontan si sa nu-ti programezi pasii, imbucatura si ce o sa-ti vada ochii.

Dar uneori dai rateuri si ti-ar fi parut bine de dinainte sa-ti fi facut un plan si sa nu-ti para rau de banii pe care i-ai dat pe mancare, pe durerile de burta inerente, pe arta abstracta total banala, pe istoria locala scremuta (asta se intampla foarte rar, de obicei istoria locului este chiar interesanta si iti poate da o idee despre cum si de ce se intampla unele lucruri...nu-mi cereti sa exemplific ce am spus, keep it simple), sa regreti ca nu ai vazut ce era mai important (sic!) de vazut si alte chestii grele, dadatoare de regrete minore si doriri de revenire pentru a se aprofunda ceea ce a fost ignorat fara voie.

No, acum ca am terminat cu introducerea greoaie as vrea sa va povestesc despre recenta gazda a probelor sportive care folosesc schiuri de la jocurilor olimpice de iarna (Whistler) si pe care am avut ocazia sa o vizitez.

Stiti cand am spus ca mi-a placut Viena cel mai mult la ultima vizita in Romania?

Si in Whistler mi-a placut cel mai mult cei 125 de kilometri de drum de la Vancouver pana acolo: se zice ca este unul dintre cele mai spectaculoase autostrazi din lume.

Este absolut superb, cu muntele in stanga, in mijlocul oceanului si in fata, cu piscuri inzapezite in zare la mijloc de august, cu barcute sau cu ditamai vasele navigand la marginea soselei, cu soseaua trecand printre ocean si munte, ca sa nu o mai lungesc.

Am vazut si o cascada absolut impresionanta (folosesc cam multe epitete si superlative, asa-i?), am vazut chineji absolut peste tot si am mancat la absolut cel mai prost restaurant din Whistler.

De fapt, nu este chiar cel mai prost, este pe locul 95 din 99 restaurante cu review-uri conform tripadvisor.com ...

Da' v-am spus ca avea o terasa absolut superba si de unde vedeai absolut toti cetatenii care se plimbau agale prin statiune?

Si pe langa absolut de multi chineji (ma scuzati, asiatici) erau absolut de multe fete frumoase, absolut de multi biciclisti de munte (ca sa nu le spun direct mountain bicker-si), foarte multe restaurante absolut mai bune decat cel la care am mancat noi si -absolutul absolut- un aer de statiune de munte europeana care m-a uns la inima.

De drum si jale

Cand sansa (sau -Doamne, fereste- nesansa) imi scoate in cale o viitoare calatorie cu avionul mi se intampla un obicei destul de prost: nu pot dormi in noaptea de dinaintea taraseniei! Asta este, se mai intampla, dar cu ajutorul vreunui film sau al internetului (mai rar cu vreo carte desi imi tot propun sa o fac si pe asta mult mai des) imi pacalesc oboseala.

Zilele trecute mi-am fentat somnul cu un film lejer, pe post de red-bull: Arthur, cu barbatu' lu' Kate Perry si cu Hellen Mirren printre alti new-yorkezi get-beget. Comedie foarte proasta, numa' buna sa ma tina treaz si sa treaca vremea pana se face vremea de plecat din casa.

Zborurile ca zborurile: incaltat, descurelat, caramida aia care se vede in valiza este, de fapt, 15 ciocolate puse una peste alta, zboruri scurte si lungi, line si cu turbulente razlete, aplecari cand pe-o parte, cand pe alta, momente enervante si cu maini transpirate, stewardese (ca sa nu le spun insotitoare de bord) mai putin tinere si mai putin siluete (n-am noroc deloc la stewardese...doar o data mi-am clatit ochii cu niste moldovence faine de la Carpatair...in rest, doar gospodine care nu aratau deloc ca imaginea idilica a unei meserii neobisnuite...noroc cu baietii "stevardezi" ca scosi din cutie si efeminizati la maxim ar spune un rautacios), mancare de cosmonauti proasta si pe bani, apa, cafele, sucuri si veceu minuscul, peisaje incredibile, ape, paduri, puncte nedefinite, munti inzapeziti, campii inundate si infinite, peisaje lunare, 1345 de copii plictisiti, neamurile pamantului, televizoare vechi din 2 in doi metri pe mijlocul Boeingului 757 si un singur film la dispozitie: Arthur!

Din toate filmele din lume si-au gasit si astia sa-l puna doar pe ala de-l vazusem inainte cu cateva ore!!! Cate sanse sunt sa mi se intample una ca asta?

Mie, caruia nu i se intampla niciodata nimic anormal cand calatoresc (si) cu avionul...

Elena din Blaj

La un moment dat a venit la mine la munca un om important in cadrul companiei (om cu functie mare, daca ma-ntelegi, super de treaba si fara nici un aer de vezidoamencaio-smaresimamajunssiacumcineecamine) si din vorba in vorba ma intreaba (inevitabil!) de locul meu de origine si imi zice ca da, da, inteleg ca esti din Romania, da' de unde esti din Romania?
Eu ii spun bancul cu ala ca de-a cui esti din Johannesburg si el imi zice ca logodnica lui e originara din Romania. No, acum e randul meu sa fiu curios si-l intreb ca de-a cui e si cum se numeste doamna respectiva.
Elena din Transilvania!
Hm, de unde din Transilvania?
Stai sa o sun ca acum e chiar in Romania la nunta lu' frates-o unde ar fi trebuit sa fiu si eu dar n-am putut merge ca a trebuit sa fiu aici si acum.
Pacat ca n-ai mers ca o nunta romaneasca poate fi de pomina.
Alo, draga, cum ii spune orasului tau? Blaj!?
Ai auzit de Blaj?
Da, e de-a mea, la 25 de mile de Medias!
Auzi, Eleno, ai auzit de Medias? E aici un tip, Flavius, roman si el. Cum, trece acelasi rau prin orasele voastre? Asta e chiar prea de tot. No, sa te distrezi fain la nunta si ii transmit salutari concetateanului tau. Si noi pe voi.
Auzi, frate, ce chestie, sunteti din aceiasi zona.
Da, este o lume mica.

Pe aia cand am mers la biserica si am vazut din spate o doamna si i-am spus Mariei ca tanti respectiva ori e din Blaj ori e din Tarnaveni v-am spus-o?
Nu?
Era din Tarnaveni.
Am recunoscut coafura.

Despre Winnetou si serendipitate

Printre chestiile interesante care mi s-au intamplat in America se numara -cu siguranta- si cina (insotita de niste lichide) pe care am luat-o acum vreo cateva saptamani in compania unei doamne, 100% indianca. Si nu indianca din India, ci neam de-a lui Pocahontas, nativ american.
N-am vorbit deloc despre istoria indienilor americani, n-am intrebat-o nici macar de Winnetou, am vorbit despre flori (a avut un business cu flori), despre fiul ei de varsta mea care tocmai si-a tuns parul dupa multi ani, despre oameni, despre locuri si despre mancare.
Avea femeia asta o pace interioara si o infatisare impacata si senina pe care noi nu vom fi vreodata in stare sa o avem! Asta asa, ca o observatie oarecum la subiect...
Si a insistat sa plateasca ea nota, asa ca ma pot mandri ca un indian mi-a facut cinste cu niste beri si margherite.
Dar daca n-am vorbit despre indieni asta nu inseamna ca nu m-a mancat limba sa intreb 18973291 de intrebari, dar m-am abtinut si am apreciat seara faina petrecuta la o carciuma mexicana (apropo de bucatarie mexicana eu o gasesc cel mai putin atragatoare dintre milioanele de bucatarii din America, desi este probabil cea mai populara, cu miliarde de restaurante prin toate coclaurile).
Cat despre poze ele sunt facute la un pow-wow al unui trib din Virginia in vara anului trecut, treaba respectiva fiind inca o experienta inedita si de neuitat si despre care imi pare rau ca n-am scris la momentul potrivit si de la care am invatat ca e foarte bine sa ai o baterie de rezerva la aparatul foto; ca e pacat sa ti se termine bateria dupa primele 10 minute de festival si doar 12 poze facute. Si uneori e bine sa scrii despre un lucru cat de repede, imediat dupa desfasurarea lui. Nu de alta dar dupa un an lucrurile se uita, senzatiile se atrofiaza, nuantele sunt neant si mirosurile dispar.
La un pow-wow se aduna reprezentanti ai mai multor triburi, canta, danseaza, vand mancare si obiecte de artizanat, socializeaza si nu uita. Asta chit ca au cantat in deschidere imnul USA intr-o varianta total originala.

Pofte de demult

Uneori ma surprind si pe mine de ce prostii imi trec prin cap!
De exemplu, de cand sunt in America m-au "traznit" putine dintre poftele alea celebre, gen dor de mici cu mult usturoi si gust de nu stiu ce substanta chimica si pofta de slanina afumata si impachetata, de preferinta, in ziarul local sau tanjit dupa eugenia aia originala si de kefirul de Napolact luat pe stomcul gol sau de zacusca care mie nu mi-a placut niciodata si de o costita afumata cu iahnie de fasole ca la o carciuma sibiana linistita de o prajitura ca la mama acasa (u, astea-s cele mai bune si mai imposibil de obtinut pe plaiurile astea, de restul se face rost destul de usor); de o sarma neaosa si fara bucati de slanina prin ea nici nu mai pomenesc ca dintr-astea gasesti pe toate gardurile si la toate natiile acasa chit ca o ciorba de burta care pica bine la stomac daca era mancata de doua ori pe an si insotita de o bere Ursus de la inceputul anilor 2000 sau de un suc Tango la plic si de o ciocolata ROM (eu preferam Bucegi si napolitane Danut daca ma intrebati) nu sunt de 'colea.
Da, ne putem "alina' poftele fara mari dureri de cap (mai ales ca ACUM stim de unde sa cumparam chestii de comfort food la preturi promotionale...o sa scriu despre asta cat de curand, ca e de pomina si am si martori) si doar de doua ori mi s-a facut pofta dintr-aia adevarata, cu adevarat mare, de "ceva bun": prima data, in urma cu vreun an, mi s-a facut dor (chit ca am mancat doar de cateva ori) de pita cu untura de porc si ceapa; am cumparat de urgenta niste untura de la polonezi, m-am uitat la ea si mi-a trecut dorul fara sa ma ating de chestia aia destul de scarboasa daca e sa fiu sincer pana la capat...cred ca o mai avem prin frigider, daca o doriti, o donam fara regrete...
A doua oara m-a luat -foarte de curand- o pofta de ceva de demult si de acasa: as manca niste agriș de dupa gardul gradinii lui Filon din Daia! Pe bune, nu glumesc, imi lasa gura apa de cateva ore numa' cand ma gandesc la agrisii aia, verzi, rosii, acrii, dulcegi, moi, tari, oricum, numa' sa-i gust!
In engleza le zice gooseberry da' unde-i gasesc in Virginia inca n-am aflat!

PS Poza este cu cranberry a.k.a. merisor in traducere libera ca agrisi verzi pe pereti n-am unde poza.

Cum se poate repara eroarea cu Loteria Vizelor 2012

Ca un demn rezident american aterizat pe plaiurile astea datorita programului guvernului american (suna pompos, ai?) Diversity Imigrant Visa (sau Loteria Vizelor cum i se mai zice neaos) nu pot decat sa fiu oarecum interesat de bunul mers al programului care mi-a schimbat viata.

Ca o divagare de la subiect recunosc ca, in continuare, imi bat la cap prietenii buni de acasa sa aplice cu incredere ca se merita si au si la cine veni. Asta asa, ca sa nu existe discutii.

Bineinteles ca ati auzit de ...hm, nici nu stiu cum sa o numesc...neplacerea, eroarea, drama, nesansa, ghinionul, da-o-npanameacaamcastigatsiastiaauanulatextragerealaloto6din49siiodejami-amvandutcasasivacacasaambanideamerica si surpriza neplacuta cauzata celor 22 de mii de potentiali detinatori de card de rezident american (atatia au fost anuntati ca numarul lor e castigator) din cauza unui amarat de program de calculator care nu si-a facut treaba bine si corect.
Nu vreau sa fiu in pielea cuiva care se afla in situatia respectiva si eu am o propunere, in cazul ca intereseaza pe cineva: sa-i lase pe aia care au castigat sa fie castigatori, sa mai extraga pana la 100 de mii de numere castigatoare (in loc de cifra normala de 50 de mii pe an) si la anul Loteria Vizelor sa ia o pauza de un an, in acest fel impacandu-se si capra si varza.
No, cam asa cred eu ca ar fi destul de bine si elegant.
Daca mi se va accepta propunerea (pe care nu am cui, cum si de ce a o trimite) am doar o dorinta: sa pot alege si eu un amarat de numar.

Despre fotbal si cultura

Pe vremuri, am avut o discutie interesant-banala cu o prietena buna care s-a lasat cu suparari si evitari pe o perioada indelungata. Asa, ca intre prieteni buni, am putea spune...
Tarasenia s-a produs de la o chestie absolut puerila si irealizabila: daca ar fi sa ai doar o singura optiune, la ce ai prefera sa asisti: la un spectacol de gala la Scala din Milano (Teatro alla Scala pe numele din buletin) sau la un meci de fotbal, pe Santiago Bernabeu sau Camp Nou, intre Real Madrid si Barcelona?
Atunci fiind in the foarte early 20's (ce vremuri) nu am stat pe ganduri sa spun ca as alege meciul de fotbal si imediat mi-am luat-o in barba cu un barbatii e prosti si microbisti fara cauza. Degeaba am incercat eu sa-mi argumentez alegerea (chiar, se argumenteaza alegerile intre prieteni?) ba ca atmosfera aia cu o suta de mii de oameni bucurandu-se in gura mare suna mai pe sufletul meu de om de 20 de ani fata de o atmosfera prea decenta si posibil snoaba la Casa Sindicatelor din Milano, ba ca eu nu am urechea formata pentru teatrul liric si alte chestii grele culturale de care auzisem la televizor si pricep mai bine o chestie care a prins la tot vulgu', cu exceptia americanilor, ba ca una, ba ca alta incat aproape un an de abia ne mai salutam.
No, o altfel de dilema a rasarit in primavara asta cand am aflat ca va fi mare meci, mare la foarte mica distanta de Williamsburg: FC Barcelona va juca cu Manchester United in 30 iulie in apropiere de Washington DC intr-un meci amical, intamplator reeditarea ultimei finale Champions League! Nu e Real cu Barca, nu e nici macar Nou Camp (e stadionul lui Redskins) dar eu m-am bucurat ca un copil cand am luat bilet la 2 minute dupa ce s-au pus in vanzare.
Recunosc cu mana pe inima ca as fi facut un efort major si as fi platit pana in 500 de dolari pe un bilet (cu riscul sa dorm afara daca ar fi aflat nevasta ca sunt atat de "darnic") dar nu a fost cazul de o suma atat de mare (am platit mai putin de jumatate pentru super locuri, randul al saptelea, pe mijloc) si sper sa ajung vreodata si la La Scala aia, ca sa impacam si capra si varza.
Si pana ajung in Italia poate ma semi-culturalizez cu Andre Rieu in toamna, tot in capitala americana.

Ardelenii, tornada si tirul rasturnat

Am dat sa plecam din casa cu destinatia Chicago via aeroportul din Richmond de unde urma sa luam nu un avion (uf, fobiile astea), ci o masina de inchiriat ca -deh- e mai simplu sa pui mii de kilometri (ca sa nu zic mile) pe masina altuia nu inainte sa verificam lista cu ce trebuia sa luam: actele le avem, nevasta? le avem. banii ii avem? mai sunt ceva. chiloti si ciorapi? sunt. numere de confirmare pentru hotel si masina? printate de mana, in carnetel. GPS si adrese? adrese avem, gps-ul l-am uitat la lucru (doar doua ore de abatut din drum...la n ore cat urma sa conducem inca doua in plus nici nu mai contau).
No, am luat masina lor, am lasat masina noastra si am purces la drum. Nici nu am apucat sa iesim din Virginia si sa intram in West Virginia (nu-mi pare deloc natural cum ar suna Virginia de Vest asa ca o las cu numele neaos) ca o chestie ciudata s-a produs: mai intai s-a intunecat in partea dreapta-fata, dupa aia a inceput sa adie un vanticel, dupa aia s-a intunecat -pe langa partea dreapta-fata si in fata-fata si in stanga-fata si in spate-spate; dupa aia vanticelul care adia a inceput sa imprastie niste frunze, crengi si copaci, in special brazi, pe autostrada si pe langa masina noastra de inchiriat (unii proprietari nu au avut noroc si vantul le-a adus bradul pe masina), dupa ce tornada a trecut razant pe langa noi si exact cand la radio ziceau baietii ca e pericol de tornada exact in zona unde eram noi s-a pornit potopul si -de emotie- gps-ul s-a gandit sa ne ofere o scurtatura in miez pe noapte pe drumurile mai mult decat secundare ale Virginiei de Vest (aici parca suna mai bine asa decat drumurile secundare ale West Virginiei) si cand sa ni se termine benzina din rezervor si putina concentrare pe care o mai aveam am ajuns la un fel de autostrada si am gasit un loc unde sa punem si noi capul jos cateva ore.
Dupa aia ne-am trezit si am zis, usurati, ca ioi, ce bine ca nu am murit degeaba pe coclaurile alea si am sofat cu 8o de mile pe ora pe drumuri pustii pana cand un tir s-a rasturnat in fata noastra si am stat blocati doua ore pana un nene politai ne-a spus sa o luam pe aratura si sa ne ducem pe drumul ala de tara daca mai vrem sa plecam azi de acolo. Noroc ca masina de inchiriat a rezistat bine cand am condus-o pe teren accidentat si dupa aia drumul extrem de plat si anost din Ohio si Indiana a decurs fara probleme si am ramas blocati in trafic cateva ore cu vedere inspre zgarie norii spectaculosi din Chicago in miez de vineri, ora 4 dupa-amiaza, in Memorial Day Week-end.

In caz ca nu ati inteles nimic din drumul nostru inspre Chicago fac un scurt rezumat, cu precizarea ca nici noi nu am inteles nimic: am fost atacati cu furie de mama natura din toate pozitiile, ne-am ratacit prin pustietatea pustietatilor, am fost aproape de a ni se termina benzina pe acolo, am stat blocati alte ore in trafic din cauza singurului camion care circula pe acolo si care si-a gasit sa se rastoarne fix cand ne ardea buza mai tare si am ajuns in Chicago dupa 23 de ore de la plecarea de acasa. Un drum normal ar trebui sa dureze intre 12 si 14 ore, asta asa, ca fapt divers.
Dar nu drumul a fost destinatia de data asta si asta a fost doar un amanunt de tinut minte.
O sa scriu si despre ce a fost cu adevarat important in Chicago in curand.

Romania is safe

Un domn a venit ieri pe la mine la munca ca sa ma intrebe cateva chestii legate de Romania (respectivul lucreaza pentru o agentie si va fi in Romania si Bulgaria pentru urmatoarele cateva luni).
I-am spus ca sunt plecat deja de multisor din tara si nu mai stiu multe dar primul sfat care imi vine in minte este sa incerce sa evite deplasarea cu masina si sa evite total condusul pe soselele noastre neaose. Si, daca se poate, sa calatoreasca mai mult cu trenul si avionul.
A mai vrut sa stie despre litoralul romanesc si eu i-am spus ca mai bine sa mearga in vecini, la greci sau la croati. Dar, in schimb, i-am recomandat calduros zona Sibiului (cu tot cu Medias si Sighisoara), Maramuresul, Clujul, Brasovul, Bucurestiul, Carpatii, Bucovina. I-as fi spus si de Iasi sau Timisoara dar nu prea cunosc prin zona desi cred ca sunt locuri minunate acolo si demne de a fi vazute de un american dornic de turism romanesc.
M-a intrebat daca este usor de ajuns la locurile astea si eu i-am raspuns ca nu neaparat.
M-a intrebat daca Romania is safe si i-am raspuns ca de impuscat nu o sa-l impuste nimeni, de furat si inselat se intampla oriunde in lumea si nu ar fi ceva anormal daca ar fi talharit in ore mici de noapte daca este intr-un loc nepotrivit. Dar, in linii mari, Romania este foarte sigura in comparatie cu multe locuri de pe Pamant; inclusiv marile orase americane.
Mi-a multumit frumos si mi-a spus ca lui ii place Brasovul, ca fusese acolo de cateva ori.
Eu n-am inteles de ce m-a cautat ca sa ma intrebe de Romania daca tot mai fusese acolo.
Dar a fost tare simpatic si mi-a spus ca se muta din Virgina si ca are de vanzare o casa.
Si-i plac masinile europene dar Dacia nu l-a impresionat.
Deh, americanii astia care n-au ce face acasa...

Concert Kylie Minogue in DC

Acum o saptamana am fost - in capitala americana - la concertul lui Kylie Minogue.
Spectacolul a fost total - ca sa folosesc un sablon expirat: scena cu elemente acvatico-retro-futuristo-grecesti, coregrafia imecabila si dansatorii ca din videoclipuri clasice, costumele nenumarate (create de Dolce&Gabbana), muzica, dansul, atmosfera din sala toate astea au contribuit pe deplin la un show strajnic al divei pop australience.
Apropo de diva pop: la un scurt sondaj oral o gramada de lume de pe aici nu a auzit de ea! Poate ma invart eu intr-un cerc gresit, ori poate chiar nu este ea atat de cunoscuta in America ca in restul lumii. O fi la fel ca fotbalul (socceru')...
No, cum spuneam: concertul de promovare a albumului Aphrodite (ca asa se numeste ultimul album al ei) a fost pe sufletelul meu si-l recomand cu caldura, in special celor care au mintea deschisa si nu sunt homofobi.

Si acum sa trecem la partea picanta a concertului: publicul spectator a fost (si nu exagerez deloc) 80% de alta orientare sexuala. Barbati de alta orientara sexuala, ca sa fiu mai exact.
Stiam cateva chestii legate de Kylie Minogue, dar ca este una dintre cele mai exponentiale "gay icon" din lume nu stiam. Acum stiu!
Pe mine m-a amuzat teribil sa stau la coada la toaleta intre un marinarcutricouindungisiberetaregulamentara si un cowboymustaciosimbracatincostumdemasochistcainvideoclipulalacuYMCA.
Si vecinii nostri de scaun au fost simpatici: in stanga doi batranei tandri si in dreapta doi flacai tineri, la inceputul relatiei dupa privirile dragastoase pe care si le aruncau.

Dar eu nu asta am retinut de la spectacol, partea cu audienta neobisnuita a fost doar un amanunt din atmosfera showului; partea principala a fost Kylie Minogue, in forma de zile mari, fara doar si poate.

Sarbatori pascale pe plaiuri straine

Ati vopsit ouale? Cozonacii au crescut ca la cartea de bucate a bunicii? Mielul este taiat regulamentar la craca copacului? Hainele si incaltamintea noua este gata de a fi purtata la zi speciala? Am inconjurat deja biserica si asteptam Invierea cu lumanarea pregatitat la indemana? Recipientul pentru luatul painii sfintite si inmuiate in vin este curatat? Miroase a primavara si a linistea ulitei copilariei in zi de sarbatoare? Familia si prietenii sunt aproape, chiar daca numai in gand?
No, daca ati raspun afirmativ macar la cateva din intrebarile mele de mai sus tot nu-i rau. Ca de aglomeratia si agitatia cumparaturilor nerecomandata cardiacilor si celor cu oroare de magazine ma gandesc ca n-ati scapat.
Sincer, habar nu am cand a mai trecut un car de zile si iarasi suntem in prag de sarbatoare.
O fi de vina America, o fi de vina varsta, o fi "agitatia cotidiana", dar parca (parca?!) timpul asta prea fuge intr-un ritm mult prea nebun.
Si sa stiti ca oua vopsite, cozonaci, miel, haine, popi si biserici, paine inmuita in vin, primavara, liniste si prieteni sunt si pe meleaguri straine. Doar familia si prietenii de acasa nu sunt intotdeaua prezenti in carne si oase alaturi de noi la ceas aniversar (noroc cu limba de lemn ca mai avem fraze tip) dar incercam sa compensam si neajunsul asta cum putem. De exemplu, prietenul internet, Google, Yahoo, VoipRAider si alte companii de aceiasi natura ajuta mult, aproape ca fac parte din familie.
Asa ca, daca tot am ajuns din nou aici, va doresc sa aveti parte numai de bucurii si doresc tuturor un Paste fericit si normal!

Spirit de antrepenor semi-ratat

Ma gandesc foarte serios sa-mi deschid o afacere.
Desigur ca nu am destui bani de investit; exista doar cateva idei, exista discutii, exista oportunitati, exista chiar si o criza economica dar intotdeauna avem o sansa ascunsa prin fundul buzunarelor, pai nu?
Unii ar spune ca mi s-a urat cu binele, unii poate m-ar incuraja, altora li s-ar rupe de capacitatea mea de "patron" intre ghilimele, altii imi vor povesti din propriile greseli si succese si eu stau si cuget ca inca nu stiu ce vreau sa ma fac cand o sa cresc mare!
Asa ca, daca nu am fost indeajuns de isteto-capabil ca sa ma fac matematician, electrician, inginer mecanic, bucatar profesionist, tamplar, frizer, manichiurista chinezoaica, fizician, programator la Google, sora medicala (inregistrata sau nu), individ nascut pentru a vinde sau - pe scurt- persoana cu o meserie concreta (sa nu ma intrebati ce e aia) ma bazaie tot mai mult o idee pe la creierul meu odihnit ca sa ma risc si sa iau taurul de coarne. Apropo de taur, puteam include si macelar la lista de profesii concrete. Si - fara nici o gluma - la un moment dat mi s-a oferit "oportunitatea" sa fiu macelar. Asta este, unora le place jazzul, altora le place ideea de a fi macelar. Mie imi place jazzul si consider ca orice profesie este onorabila, ca sa nu fie discutii.
Ok, ok, rectific: aproape orice profesie este onorabila in felul ei. Momentan nu-mi vin idei de profesii neonorabile (desi ma gandesc ca exista si dintr-astea), dar daca aveti voi unele scrieti-le cu incredere aici sau oriunde.
Si eu - de fapt - vroiam sa scriu despre prestatia absolut haioasa a lui Elton John la Saturday Night Live si uite ce a iesit: anunturi matrimoniale, gen domn titrat, posesor auto, caut afacere, fara obligatii, accept provincia!

Mici si grasi

Lumea asta e mica. Chiar foarte mica, uneori. Si chestiile intamplate la Bolintin Vale au uneori efect -mai mult sau mai putin intarziat- in Charles City County (un ţinut de prin partile unde locuim noi la ora actuala).
Un exemplu total nefericit este cel cu pastorul idiot din Florida care arde un Coran (bineinteles, in prealabil, tinut la inmuiat o ora in kerosen) si niste barbari care se enerveaza la doua saptamani dupa ce a ajuns vestea in satul lor afganistanean si in lipsa de altceva iau la macel sediul ONU...ok, suna pompos sediu, reformulez: o mini-misiune ONU...si se razbuna pe toti cei iesiti in cale: nepalezi, nordici europeni si -cel mai dureros pentru noi- un sucevean, Filaret Moţco pe numele lui.
Desi initial se vorbea de decapitare, se pare (?!) ca au fost doar niste injunghieri in gat, chestie mai acceptabila, ar spune unii cinici.
Rai tare astia cu religiile lor.
Si pacat ca -de cele mai multe ori- nu sufera cei care provoaca raul. Ei doar au un ranjet mare pe fata cand isi privesc opera.
Si cred ca a venit primavara!

Picasso viziteaza Virginia

Imi zice cumnata-mea ca-i este ciuda ca nu a apucat sa viziteze o chestie faina petrecuta in urma cu vreo cateva luni in Seattle.
Despre ce chestie e vorba, o intreb?
Pai o mare expozitie Picasso!
Hm, pai atunci o sa te bucuri de excursia in Virginia si mai mult: il avem aici pe Picasso (aceiasi expozitie itineranta, chiar), la muzeul de arta din Richmond! Asta apropo de coincidente.
Da, oarecum intamplator, primavara asta a adus in capitala Virginiei una din cele mai interesante colectii de arta: colectia personala de tablouri (inclusiv portretul lui Dora Maar), sculpturi si fotografii a lui Pablo Picasso. Ca doar fiecare artist care nu moare de foame are operele sale favorite, pe care si le-a permis sa le tina pentru sufletul lui.
Toata treaba cu expozitia asta s-a produs din mai multe cauze: Musée Picasso din Paris este in renovare si si-au spus baietii (de fapt, o doamna directoare) ca e pacat sa acopere cu niste carpe prin vreun subsol bunatate de opere de arta si le-au dus la plimbare: au fost in Helsinki, St. Petersburg, Moscova, Seattle si acum in Richmond (aici e unica singura expozitie de pe coasta de est a Americii), de unde vor pleca in San Francisco. S-au gasit si sponsori cu buzunar larg (in cazul Richmondului au sarit cu banii compania farmaceutica Altria cu sediul central in fosta capitala a Confederatiei...glumeam...Altria este noul nume a lui Philip Morris, producator de cancer la gat si miros de carciuma si tata marcilor Marlboro, L&M, Assos, Chesterfield si nu numai), s-au gasit si locatii pe masura (The Virginia Museum of Fine Arts tocmai a fost remodelat, refacut, reconditionat, recreat, recevretivoi dar arata absolut impresionant), s-au tiparit biletele (aici era 20 de dolari de persoana, mai mult decat decent) si s-a dat drumul la popor (zilnic sunt la muzeu sute de amatori de arta, zeci de persoane carora le suna cunoscut numele de Picasso si vor sa vada despre ce e vorba si cativa rataciti in trafic si care cautau o parcare ieftina), s-a dedicat un intreg magazin de suveniruri plasat strategic la intrare si la iesire unde poti gasi orice: de la albume de arta, reproduceri, vederi, cani, puzzle-uri, carti de joc si pana la incredibilele papusi Picasso pe care am indraznit (sic!) sa la fotografiez.
Fotografiatul in incinta expozitiei este strict interzis dar in restul muzeului este absolut permisa daca nu sunteti rai si folositi blitzul.
Si daca anul asta aveti drum prin Richmond, San Francisco si -incepand cu anul viitor- prin Paris, eu va recomand sa vedeti opera genialului (numiti-l cum vreti, dar cuvantul normal nu cred ca-l defineste absolut deloc) pictor Pablo Diego José Francisco de Paula Juan Nepomuceno María de los Remedios Cipriano de la Santísima Trinidad Ruiz y Picasso. Nu glumesc, chiar asta e numele complet al pictorului spaniol.

PS Chiar, oare ce personaje neaose, romanesti, cu muzeu memorial, s-ar preta la a fi "imprimate" in pluş?! In afara de papusile in cutie de plastic, in costum popular de la Muzeul Satului.

Fox News, Obama si dictatorul

Si asa scriu destul de rar pe blogul meu incat nici nu merita sa-mi fac nervi si nervuri cu vorbe de duh despre poporul roman si politicienii lui. Cum ziceam, unii moare, altii se preda. Cu accent pe ultimul a de la preda.
Asa ca mai bine spun despre politichia americana.
Deci, prin America am inteles ca exista mai multe canale televizate de stiri, printre care cel mai adevarat (sunt extrem de sarcastic in caz ca nu ati inteles ironia) este Fox News. Unii l-ar da echivalent in Romania pe Antena -sa-i dam un numar- 3,4898. Eu, personal, le-as da un strajnic echivalent dupa cap ambelor.
Ori ca e cutremur, sau ca adoarme vreun controlor de trafic aerian in post, ca unii imigranti ilegali sunt trimisi inapoi in latinatatea lor, ca pretul benzinii creste, ca economia mondiala e pe duca sau nauca, ca armata chineza isi construieste cel mai tare portavion facutpevapormadeinchina, ca premiile Oscar nu mai sunt ce-au fost, ca Lady Gaga este o vedeta reala, ca Charlie Sheen e dus cu pluta iremediabil, ca marijuana aia nu se mai legalizeaza odata, ba ca nu-i indeajuns de religios, ba ca e prea musulman nascut pe alta planeta, ba ca programul No Child Left Behind ii favorizeaza pe cei din Ferentari (apropo, NCLB nu este un program initiat ...nici macar sprijinit... de catre prezentul presedinte american), dar asta este irelevant, important este ca Obama este si musulman, si necrestin, si prea inchis la culoare, si prea moale si a fost si bolnav cand a fost mic. Si -categoric- are destule chestii care-i pot fi reprosate, imputate si amputate dar trebuie si argumete, mama lor de argumente!
No, ca aici vroiam sa nu ajung, cam asa ar zice unii ca e treaba si in Romania (stiu, astia care nu stau in tara sunt prostiti de la capsunile culese pe campurile lumii si e inculti si incapacitati intr-ale politicii neaose, diaspora care sterge batranii lumii la cur nu stie ce se intampla in tara): orice se intampla, cu argumente, fara argumente, sa-l futem pe Basescu si apoi 'om vedea ce o mai fi. Sa moara dictatorul si sa ramanem noi (noi?! cine sunteti noi?) sa reparam ce a stricat marinarul din '92 (!) incoace.
Si dupa aia inchidem lumina si speram ca in 136 de ani a doua limba oficiala in fiecare tara a lumii va fi limba romana.
Si ca in anul de gratie 2011 nu se vor mai calca urmasii lui Decebal si Traian in picioare la ulei ieftin de gatit.
Si ca coruptia (da, e cacofonie, da?) este subiect etern si nevindecabil in orice maruntai al societatii romanesti si la orice nivel.
Si ca noi suntem cei mai destepti si docili poporeni ai lumii. OK, noi si chinezii.
Si ca orice divort al unor vedete media (rahat de vedete?) este principalul subiect la masa de seara in familia romaneasca si stire de prima pagina inclusiv in presa asa-zis serioasa.
Si ca oamenii care au ceva in capu' lor sunt adusi la stadiul de neica-nimeni intr-o tara dominata de la mare inaltime de politicieni jegosi si inculti si manelisti cu studii la Surbona si Oxtord (asta este un fel de casetofon Dhillips si trening Adidos).
Ma scuzati daca am sarit calul (o, da, l-am sarit si puteam si mai sus) si -indiferent de opiniile politice si numai- raman al vostru,
Traian Decebal Tokes. Cu o-ul din Tokes cu doua puncte deasupra.

Cu Dana prin jurul casei

A fost de curand la noi sora Mariei si cu ocazia asta am revazut si eu locurile din jurul casei.
Am luat-o agale, i-am aratat unde am stat prima oara in America, unde ne plimbam noi de se uitau toti conducatorii auto - imi place tare mult cum suna conducator auto, sa ma scuze soferii ca nu le folosesc denumirea simpla - ca la filme straine (sunt o gramada de zone in America unde daca vezi un pieton este un fenomen extrem), am intalnit oameni si personaje dragi (cu siguranta voi scrie despre personajul asta drag), am vazut cum arata un ghetou meserias (meserias pe naiba, e de-a dreptu' sinistru intre strada 1 si strada 21 din Downtown Newport News...pacat ca nu te poti opri ca sa faci poze...ar fi o chestie adevarata si unica sa va pot arata cum este acolo), am dus-o sa vada si Virginia rurala si pe cea municipala, am vizitat scurt capitala statului (pentru o incredibila expozitie Picasso), am vizitat o nava militara (inevitabil vezi asa ceva daca esti in zona), bineinteles ca am fost (uf, ca mult am mai vizitat in patru zile) si in Colonial Williamsburg si dupa ce am facut toate astea ne-am oprit si am mancat. Si cat am mai mancat!
Am tinut eu neaparat sa-i arat cat mai multe din restaurantele mele favorite si am reusit. Categoric, s-au comis excese si exagerari, am servit turceste, italieneste, nemteste, americaneste (am primit recomandari sa nu ne incurcam cu asiaticii si mancarurile lor de data asta, are destui si destule in orasul ei de resedinta), am pus [alte] kile pe mine, am baut Efes si Carlsberg si cidru de pere ca la mama lui acasa, am baut ceva vinuri si ape cu sau fara bulbuci si culori, la capitol deserturi nu am stat atat de bine (in afara de niste clatite cu gem de afinie) de data asta ca, deh, nu le-am putut face chiar pe toate.
Si da, in continuare cred ca este frumoasa si interesanta Virginia. Si nu doar Virginia...

La teatru, birjar

Stiti unde n-am fost (deocamdata) in America?
Raspunsul este: la teatru.
Da' sa stiti ca mergem maine, la Rinocerii lui Eugene Ionesco jucat de catre studentii la actorie de la colegiul din oraselul nostru.
Ca o paranteza: eu scriu mai mult de chestii care au legatura cu Romania nu pentru ca noi frecventam doar chestii neaose, nu, ci pentru ca astea imi par mie mai interesant de povestit aici.
De exemplu, aseara am mancat la vietnamezi. Deci, se poate si altceva. Inchid paranteza.
Nu vom merge cu tricolorul (se scrie cu t mic sau cu t mare tricolor in contextul asta?!) desenat pe fata si nici cu el pus in bat. Probabil, intre noi fie vorba, piesa va fi prezentata ca a scriitorului francez Ionesco si noi vom supravietui si de data asta.
In rest, tot din ciclul cultura si romanism, mai divulg ca vom merge la cea mai tare expozitie Picasso care s-a vazut vreodata (exagerez, normal) pe coasta de est a Americii, am cumparat bilete -dar nu mai mergem- la Bon Jovi in Washington (Maria zice ca inca stau bine blugii pe el si ar fi fost fain sa-l vedem dar avem motive mai bune de anulat asa ca tot raul spre bine); interesant de mentiont -cred eu- ar mai fi si vizita facuta intr-un McDonalds dupa ani de zile (am luat o cafea si o chifla cu omleta facuta din oua reale, nu chestie la bidon si branza portocalie aproape adevarata).
No, acum ca am scris despre teatru nici macar nu mai mentionez ca alte chestii despre care ma gandeam sa scriu erau chestii grele gen filme de Oscar, restaurante de lux si de duzina, Tea Party, teoria constipatiei, corupti fara coruptie, masini mari, preturi la benzina care-si schimba prefixurile, religie subliminala si fotbal american pe care incep sa-l inteleg dupa lupte seculare. Dar bine ca nu am scris ca e prea frumos afara, timp de primit oaspeti dragi de departe si intalnit oameni noi si vechi deosebiti.
Si am implinit de curand si 4 ani de America si m-am luat cu una, alta si am uitat sa depan amintiri. Poate imi amintesc la anul, de ce nu!

Facebook este sfarsitul lumii...

...sau cel putin asa crede un coleg de-al meu care este proaspat divortat [si] din cauze de mare retea de socializare virtuala.
Povestea lui e lunga dar -pe scurt- fosta sotie a inceput scandalul prin a-l suspecta gratuit ca intretine relatii sexuale cu cel putin jumatate din fostele lui colege de scoala generala regasite peste ani cu ajutorul lui Mark Zuckerberg si s-a sfarsit cand ea si-a gasit printre prietenii ei virtuali un amant care are o afacere de tuns iarba. Sau ceva de genu'...
Acelasi coleg are o matusa directoare la o agentie de asistenta sociala din Wisconsin care a concediat deja 5 persoane din cauze de facebook: unu' a sunat ca-i bolnav si nu vine la lucru si a doua zi posta poze din vacanta datate in urma cu o zi, alti doi isi faceau juraminte de dragoste wall-to-wall (legaturile amoroase "pe fata" intre colegi sunt intersize in unele locuri) si restul de doua bucati concediate impartaseau la prietenii lor virtuali chestii din bucataria interna a agentiei care nu trebuiau spuse si la altii.
Dar, pe langa chestiuni rele, avantajele de a avea un cont feisbuchist sunt destule: ne tinem la curent prietenii reali si virtuali cu ce am mai vazut si facut, ce boli avem, ce mancam, ce citim (mai rar dintr-astea), cat am mai crescut, ce masini ne-am mai luat; exista destule placute reintalniri imposibile, poze improbabile, multe poze cu prietene semidezbracate sau cu prieteni mai mult sau mai butin burtosi (majoritatea avem poze in costum de baie, la plaja...la un moment dat am vazut o poza cu o amica facand topless pe o plaja din nustiuceinsulaspaniola...facebook extrem), multe poze cu copii, linkuri educativ-distractive-muzicale-si enervante uneori, jocuri fantoma urgent ascunse pe vecie (dai click pe X si hide all by farmvillesinunumai), cauze bune si nebune, unele informatii care daca sunt puse cap la cap dau dureri da...exact, de cap.
Imi mai place si butonul "like", apesi pe el si nu mai trebuie sa comentezi, sa-i transmiti salutari prietenului, economisesti timp si omul vede ca-ti pasa. Si e bine ca nu exista un buton de "no like" ca asa puteau aparea si alte probleme inutile.
Cam asta ar fii cu domnul Facebook. Si, cica, da si dependenta. Daca nu ma credeti v-as recomanda sa intrebati doua persoane din lista mea de prieteni care daca nu posteaza macar de 98356 pe zi te fac sa te intrebi daca nu sunt internate in spital sau - Doamne, fereste- si mai grav.

Imagini de nesters*

*Daca tot vorbeam de copiat am zis sa ma inspir si eu din rubrica Indelible Images din Smithsonian Magazine si din cand in cand sa-mi amintesc contextul in care a fost facuta vreo poza importanta pentru mine.

Azi ma uitam la niste poze din Romania si am ajuns la poza asta facuta in urma cu (exact) 4 ani, la un ultim gratar cu prietenii, inainte de plecarea noastra inspre America.
Nu stiu pentru ce erau banii intinsi de catre Alexandru lui Ovidiu, asta nu-mi amintesc.
Imi amintesc doar vremea primavaratica din ziua aia de la Curmatura (nu departe de Sibiu, intre Rasinari si Paltinis), momentele de neuitat petrecute cu oameni dragi si pe care nu credeam atunci sa nu-i mai vad niciodata (da, Ovidiu a murit la un an dupa plecarea noastra si asta este ultima oara cand l-am vazut), mancarea multa si carnoasa, facuta pe gratar de electrozi si gust de lemn ars.
Imi amintesc si cum am ras pana m-a durut burta la un joc de mima de neuitat, cum am facut poze cu totii in timp ce Alex isi cauta semnintele pierdute din buzunarul gecii la o miscare mai brusca.
Au trecut doar (doar?) patru ani de atunci si imi pare (imi pare?) ca atat de multe s-au schimbat, atat de mult ne-am schimbat.
Daca cineva isi aminteste altele de atunci este binevenit sa le impartaseasca aici.

Handsfree pentru examene

Tocmai ce am primit pe email o oferta (in romaneste) cu titlul "Handsfree pentru examene" si continutul "Handsfree pentru copiat la examene 100 LEI. 076193XXXX".
Si ne mai miram ca unii am copiat pana ni s-a acrit trecand prin diverse scoli si acum nu stim nimic concret.

Din pacate, in America nu am fost deocamdata la scoala asa ca va zic doar din auzite: studentul american nu are notiunea copiatului la examene! Pur si simplu nu stie ce e aia, mi se sopteste in casca.
Studentul roman (cu destule exceptii, sper) copiaza de-i sar capacele handsfreeului ala.
Am auzit recent de cateva metode de copiere a la Romania (inclusiv un receptor/minidifuzor pus in interiorul urechii...wireless..."tras" cu un magnet sau ceva de genul...poate o fi vorba chiar despre chestiunea din oferta) demne de o cauza mai buna. Si ma mir ca studentul neaos venit sa lucreze peste vara la McDonald's si ramas pe plai american ca sa aprofundeze continutul incert al "chiftelei" nu pare a avea prea multe informatii de impartasit si la altii.
Ma scuzati daca am fost rau si nu va simtiti cu musca pe caciula pentru ca nu e cazul, da?
Si cunosc cel putin 4 persoane care spun ca nu au copiat niciodata.
Voi cate cunoasteti?

PS Am copiat destul si eu si acum imi pare foarte rau.
Pentru unii suna cool sa te lauzi cum copiai la examene dar nu e chiar deloc asa.
Si da -categoric- sistemul este de vina pentru fenomenul copierii in masa in licee si facultati romanesti. Mama lui de sistem...
No, ca m-am lungit cu morala si poate ca nu era cazul. Eu doar vroiam sa va zic de oferta speciala pe care am primit-o pe email.
Si burgerul din poza nu e de la Mac ci dintr-o carciuma dintr-un orasel din vestul Virginei (Lynchburg). Si a fost super bun.
Pai nu mai bine scriam eu despre burgeri si nu ma luam cu subiecte grele si frustrante?!

Speluiesc, speluim

Nu stiu altii cum sunt dar eu cand aud de speluit mi se ridica parul in cap si mi se stropseste limba.
Speluim, speluim, dar sa nu exageram!
Probabil maica-mea nu stie ce inseamna verbul a spelui asa ca o sa-i spun: astia de prin America, avand o limba care se scrie altfel decat se aude si existand atatea natii si -implicit- atatea nume asazisinteresante te roaga sa-ti "spui" numele pe litere. Numa' ca in frumoasa limba engleza vorbita litera E este I, litera A englezeasca este aproape E-ul romanesc in timp ce, normal, A-ul englezesc este aproape I-ul romanesc. N-ati inteles nimic, nu-i asa? Nici o problema, confuzia este total permisa pana la proba contrarie.
Singura mea problema (ma rog, una dintre ele) cand vine vorba de speluit este ca mai toate receptionistele de la doctori, tipul de 16 ani care ia comenzile la pizzerie, tantile si nenii de la companiile de asigurari de tot felul, nenea acru de la service-ul auto si mai stiu eu cui ii trebuieste numele meu nu-mi inteleg din prima T-ul. Toti il confunda cu un D (ti, di daca ma intelegeti suna poate asemanator). Ca doar nu imi incep numele meu neaos cu un Ț (tz?!, ts?!) ca i-as baga definitiv in ceata.
De exemplu, ultima oara cand am sunat sa-mi fac o programare m-am concentrat, m-am strofocat si mi-am zis ca voi incepe cu un t de la taco (sa nu fie confuzie cu train ca mi l-au confundat si pe asta cu drain), cu e de la enchilada (na, daca suntem mexicani, sa fim pana la capat), cu r de la romania sau russia, cu b de la banana, cu e de la enchilada si a de la abc.
Sun si cand sa spun triumfator t de la taco imi zice aia: I need your first name si data nasterii ca asa e pe la spitalul nostru! Deci, planul b de la nustiucumsetraducebagamiasinengleza (poate let me introduce myself?): f de la flower, l de la lavender, a de la ahcemadisperaastiacuspeluitu'lorcutot, v de la victory, i de la nimic ca asta se intelege intotdeauna (ar fi trebuit sa la spun i de la intodeauna, nu?), u de la USA (ducem mana la inima, da?) si s de la es. Uf, a fost greu si sa scriu, parca (mult) mai simplu este oral.
Deci, ne-am inteles cum e treaba cu speluitu asta. Radem si glumim, nu e dracu' chiar atat de negru, dar uneori poate fi enervanta treaba asta.
Ca tema de casa as recomanda sa-i notati numele unui indian (sau si mai interesant, al unui chinez venit de putin timp in America) care va suna sa-si faca o programare pentru oriceofiavandelnevoie.

si iu sun.
semneaza,
Bhatnagar Chattopadhyay Balasubramanium Jhadav Singh;
pe scurt: Mike.