Maria a intalnit mai demult un cuplu insotit de fiul lor, un adolescent brunet, frumos, inalt si cu privire inteligenta, pe numele lui Michael, dupa cum i-a fost prezentat.De la una la alta s-a trecut si la inevitabilul whereareyoufrom si la auzul cuvantului Romania mama baiatului a spus ca si Michael este roman.
Michel fusese adoptat de mic dintr-un orfelinat romanesc plin de igrasie si intuneric si acum nici nu a tresarit la auzul unui cuvant care defineste o tara unde el a fost nascut si abandonat.
Eu m-am intrebat (destul de des) ce sanse ar fi avut Michael daca ramanea in orfelinatul ala?
6 comments:
Ar fi fost infiat de o familie de romani binevoitori, si ar fi trait in Romania.
Ce e asa greu de raspuns? :)
Probabil ca ar fi avut acelasi "viitor" pe care il au cei care au ramas si a caror soarta nu a fost asa de frumoasa. Acesti copii nu au nici un viitor. La varsta de 18 ani, statul ii alunga din orfelinat si ajung pe strazi. Mintea guvernantilor nu a copt nici o lege care sa-i ajute pe copii astia sa se integreze in societate. Nu poti sa zici il "cresc" pana la majorat si apoi gata. L-ai pregatit ptr viata ce-l asteapta? Sunt multe de spus pe aceasta tema.
Flavius esti in lista mea, pe blog.
Numai bine!
Sansele si destinul ,cel putin cand esti copil,lipsit de aparare,tin de bunul Dumnezeu.Cand esti adult,poti schimba cate ceva,dar daca de copil ai sufletul zdrentuit,ca adult nu cred ca mai ai sanse sa-ti revii.E greu,tare greu de spus cate sanse ar fii avut/oricum infime.
Voi,sa va lustruiti insa ghetutele caci vine Mos Nicolae...
Sansele lui erau aproape de zero. Stiu si eu niste spanioli care au infiat un copil din Romania. La trei ani nu stia sa vorbeasca, facea pe el si se ferea cand de apropiai de el. L-am vazut la mai putin de un an de cand fusese luat in Spania. Vorbea spaniola, stia sa mearga la toaleta, mergea la gradinita si era prietenos, insa inca mai pastra o distanta fata de oameni.
Eu nu cred ca ar fi avut sansa de a fi fost adoptat de niste romani. (Sau poate Dan e sarcastic si nu m-am prin eu.)
De ce zic asta? Pt. ca eu vreau sa adopt un copil cand termin masterul si (in afara de romanii din America) toti ceilalti romani pe care-i stiu au incercat sa ma convinga ca nu e bine sa infiezi, ca e riscant etc etc. Rahaturi! Deci au incercat sa OPREASCA un om de la un astfel de gest frumos! Din experienta mea, romanii stiu doar sa-si exprime compasiunea oral si nu prin fapte, doar sa zica "vai saracul" si sa-si vada mai departe de viata.
Si mai am un exemplu. Preotul de la biserca la care mergeam de mica nu reusea sa faca copii. La momentul respectiv, copila fiind si nestiind ca nu e frumos sa pui intrebari indiscrete, l-am intrebat de ce nu adopta. Si mi-a raspuns cu aceleasi rahaturi: ca e riscant, ca nu e bine, ca nu stii pe cine aduci in familie etc. Repet, era un preot care zicea astea.
@Dan: macar umorul ne mai descreteste fruntile. Chair si umorul negru!:)
Si eu cred ca Michel a avut noroc macar cand a fost infiat de cuplul de americani. Daca noroc se poate numi un proces de adoptie...
@Simona: nici macar nu stiu ce sa spun: guvernantii sau societatea in intregul ei...Nu prea suntem deschis la chestii grele, gen protectie reala a celor cu adevarat in nevoie.
Numai bine si la tine si te mai astept aici!:)
@adrianagianinna: sa stii ca ai sintetizat fain toata treaba. si ai fost si prima care mi-a amintit ca mai exista un Mos care aduce chestii in ghetute! :)
uitasem complet de treaba asta faina...ca ne luaram cu chestiuni serioase si...
@Lady Io: unii au fost norocosi si au avut parte de o familie si o viata relativ normala, altii s-au chinuit in orfelinatele romanesti pana au ajuns pe strada, puscarie si -cred- nu prea multe cazuri de reusita.
@Ionela: preotii sunt si ei oameni. Unii mici, cateodata, chiar.
Si da, nici eu nu am auzit pareri pozitive (de la cei din jurul meu) legate de adoptia vreunui "necunoscut".
Si -sincer vorbind- infierea este o decizie majora dar care este normala pana la urma urmei.
Post a Comment