Monday, December 6, 2010

Nascut in Vitro













Sunt nascut in Vitro!
Asta asa, ca o introducere la un post pe care vreu sa-l scriu tare demult si pentru care nu-mi gasesc nici timp si nici inspiratie. Si mai este si o datorie tare veche pe care o am de platit Danei din Gibraltar.

Imi amintesc ca Mediasul nu-mi spunea mai nimic (in afara de parinti, prieteni si colegi) in cei 20 de ani pe care i-am trait acolo. L-am descoperit doar dupa ce nu am mai locuit acolo.
Da, cu riscul (mare) sa fiu acuzat de subiectivism as putea sa spun ca orasul de pe Tarnava Mare este cel mai frumos oras din Romania, dar probabil (sic!) doar exagerez manat de sentimente de bastinas.
Asa e ca nu ati fost niciodata in Medias si nici nu stiti exact unde se afla? A, stiti!? Atunci imi cer scuze ca v-am subestimat cunostintele turistico-geografice.
Insa pentru cei care nu stiu prea multe despre Civitas Mediensis (asa cum place unora sa-l numeasca) as face o caracterizare pe scurt a orasului: este un oras sasesc, vechi de aproape o mie de ani, situat intre dealuri, Sibiu si Sighisoara, Blaj si Agnita, cunoscut prin Turnul Trompetilor, prin Romgaz (sau cum le-o mai spune diverselor institutii legate de gazul centralizat romanesc), echipa de fotbal Gaz Metan (desigur ca se numeste asa, nu mi se pare perfect normal?!) si prin Elena Carstea. Noi, mediesenii, ne mai laudam si cu trecerea -mai mult sau mai putin vremelnica- pe aceste locuri a lui Hermann Oberth si alti demni purtatori de neaos nume romanesc, inclusiv Tiberiu Gheza.
Pe vremuri vroiam sa credem ca eram mari producatori de cristal, geamuri de autoturisme Dacia, vase din email rosu si locul de nastere al salamului de Sibiu.
Eu imi recunosc orasul prin pizza buna (totusi, cea mai buna pizza am mancat-o in Sighisoara si la Cascada Niagara, pe partea canadiana), prin centrul istoric (o adevarata bijuterie), prin Barajul de la Ighis (nu stiu cum o fi acum, mai demult era o adevarata Mecca pentru locuitorii cartierului meu si nu numai), prin izvorul de la intrarea dinspre Sibiu (loc devenit intre timp un adevarat focar de infectie dupa cum imi sopteste cineva in casca), prin negrul de fum care venea de la Copsa Mica (situata la 15 kilometri), prin liceul situat in varf de deal (v-as povesti despre adevarate lectii de coruptie care ni se predau acolo dar nu vreau sa ma pun rau cu nimeni), prin Scoala Generala Nr. 8, restaurantul Paltinis si Beraria Nr.10, prin Greweln (sau cum s-o scrie), prin dealul Binder Bubi plin de fragi la inceput de vara (da, fragii ar fi printre putinele lucruri care imi aduc aminte de miros de acasa), prin sandvisuri cu salam si sos special si incalzite la cuptorul cu microunde dintr-un chiosc intr-un gang de langa piata agro-alimentara, unde joia era o vanzoleala ca-n Rockefeller Center in preajma sarbatorilor de iarna.
Si daca vreodata ajungeti pe meleaguri mediesene as zice sa va pierdeti pe stradutele si gangurile din centrul istoric, sa ajungeti neaparat la Biserica Margareta (daca sunteti norocosi puteti urca si in Turnul Trompetilor...daca nu, asezati-va la baza lui si uitati-va in sus ca sa vedeti cat de inclinat este) si la Manastirea Franciscana de langa muzeul municipal (nu are rost sa va pierdeti timpul si la muzeu dar daca aveti chef de o pasare impaiata si o macheta faina a orasului puteti incerca si asta).
Si daca tot v-am zis ca e cel mai frumos oras aveti grija sa dati o fuga la Biertan, Sighisoara si -save the best for last- Sibiu.
Curios, dar poze nu prea am din Medias dar daca aveti voi mi le puteti trimite.
Si ca sa nu fie interpretari: maternitatea unde m-am nascut eu era in cartierul Vitrometan; Vitro, cum il numesc toti mediesenii.

6 comments:

Simona said...

Frumoasa zona! Avem prieteni in Agnita si Sibiu.

Dana said...

Gata, te-ai achitat de datorie...
Nu am poze din Medias, doar amintiri; cred ca am fost de vreo 3 sau 4 ori extra sezon, toamna tarziu sau primavara devreme; imi amintesc ca am mancat castane coapte in piata, pizza cam prin aceeasi zona, am colindat toate magazinele, am vizitat cetatea si vechea farmacie de la Biertan, Sighisoara de cateva ori si Sibiul doar pe fuga.
Frumoasa zona si in oras si in afara, daca vrei sa faci un gratar cu carne proaspata de mielutz, mmmmm...o bunatate!!!

ella said...

nu vreau sa subminez nimic, dar nu ai zis nimic de gara din Medias..nu ai zis nimic de golanasii de prin zona (Mediasul era super cunoscut pt. golani, spargeri si batai); sotul meu a lucrat 3 ani la O.S. Medias...; are si locuri frumoase orasul..Ighisul (ce de amintiri de prin locurile alea). Eu sunt sibianca..mama sotului e din Medias (Ighis), am locuit in Axente 2 anisori si in Motis (frumos sat) cam 1 cat a lucrat sotul in Medias.

Lavinia said...

Hmmm imi amintesc ca acum cativa ani am fost in deplasare cu galeria de la U Cluj la Medias si stimabilii din afara stadionului ne'au atacat cu pietre ..cred ca a fost ultima mea deplasare :))
In rest ca oras e ok, nu apucasem sa vad f mult deoarece eram insotita si ne grabeam inapoi spre casuta dar din cate am vazut e foarte frumoasa zona..
Sibiul si Sighisoara sunt cele mai frumoase orase din Romania (evident si Clujul & Brasovul)

Flavius Ţerbea said...

@Simona: sunt total de acord cu tine!:)

@Dana: Imi cer scuze ca nu m-am achitat mai devreme. Si, categoric, nu e chiar asa de rau in Medias si imprejurimi. Si imi amintesc si de acstanele (cu miros cu tot) din piata respectiva.
Anul asta am recuperat la mancat de castane: probabil 5 kilograme in doua zile...nici nu vreau sa mai aud de ele pana peste cativa ani. Si nu, nu le-am luat din piata din Medias.

@Ella: nu subminezi absolut nimic: fiecare are propriile lui amintiri legate de un loc. Ale mele sunt cam cele pe care le-am exprimat la "postarea" asta.
Nu am avut prea mult de a face cu gara din Medias incat sa ma afecteze sau sa o remarc intr-un mod care sa ma faca sa o pomenesc (poza cu ea este printre putinele pe care le am din orasul meu si de aia am pus-o) si nici de golanasi (care erau destui, in special in centrul orasului...schimbatori de valuta si combinatori) nu m-am ciocnit neaparat.
Are partile lui rele, ca orice loc, dar in amintirile mele predomina cele ok...
Ce este O.S. Medias?!

@Lavinia: imi pare rau de primirea ta la Medias. Rau destul ca s-a ajuns aici/acolo...
Pe "vremea mea" era distractiv sa merg la meciuri. Si super pasnic. S-au violentat cam toate galeriile romanesti. Ca si societatea in ansamblu' ei, ca sa citez din presa sportiva romaneasca...
Poate vreodata vei avea ocazia sa vezi Mediasul in alt context, mai primitor.
Forza, "U"! :)

ella said...

ocolul silvic medias