Sunday, October 23, 2011

Chinejii, engleza si fast-foodu'

Zilele trecute am mers cu un coleg sa iau pranzul la un asa-zis restaurant chinezesc: $4.50 o portie mult prea mare de orez cu pui cu susan si un egg-roll eu, taitei lo-mein cu ceva urme de carne de porc si legume el, un suc la cutie 80 de centi (dar daca vrei poti sa schimbi rolu' ala pe un suc), un pahar cu apa de la robinet cu gheata de la congelator e pe gratis, un ceai e un dolar, bere nu servesc ca nu au licenta sa vanda alcool...
De altfel, in oraselul nostru sunt o gramada de locuri dintr-astea, unde un pranz este in jur de cinci dolari si cu ganduri gratis (nu gratuite) de genul cepanameafolosescastiainmancaredeeasademulta,ieftinasiproasta?; unde limba engleza si aerul conditionat sunt foarte optionale, unde cele 5 mese si scaune casabile au trecut de proba timpului, unde calendarele chinezesti atarnate pe pereti imi amintesc de acelasi stil de calendar de pe peretii familiei Popa de pe strada Milcov, unde carnea de pui are gust al naibii de asemanator cu cea de porc sau cu hartia ambalajului de orez, unde tacamurile de plastic chinezesc si neambalate in nimic sunt expuse intr-un container incert la aer si te fac sa regreti ca nu stii sa manaci cu betisoarele lor de bambus ambalate individual in hartie si unde sosurile (soia, rata fara rata, mustar etc.) vin in ambalje micute, care imi amintesc de sampoanele comuniste gen-pernita (vi le mai amintiti?).
Dar cand iti umpli burta pe mai nimic treci cu vederea toate neajunsurile si speri ca toata mancarea a fost prajita sau fiarta la cele mai inalte temperaturi. Ca sa moara microbii...
Dar nu de calitatea mancarii si ambientul carciumelor gen Top China, China House si toate treburile asiatice vroiam sa spun. Ce vroiam sa impartasesc cu voi era o faza tragic-comica.
Dintre toti cei care lucrau in restaurantul ala doar o persoana stia sa vorbeasca limba engleza. Si respectivul cetatean avea maxim 12 ani, o voce rastita si cel putin 40 de kilograme in plus (nu, nu toti asiaticii din America sunt slabi, doar majoritatea). El era singurul care lua comenzile telefonice (cele la fata locului erau simplu de luat: aratai cu degetul pe meniu ce doresti, limbaj universal), cu el te intelegeai daca doreai orez maro in loc de orez alb (nu, nu aveau orez maro). Un personaj esential tanarul cu pricina la ora si in locul respectiv.
Problema majora a aparut cand a fost nevoit sa foloseasca toaleta si telefonul tocmai atunci si-a gasit sa sune. Sa o vedeti atunci pe tanti chinezoaica cum fugea cu telefonul in mana prin carciuma si cum mai batea ea in usa veceului ca sa iasa copliu' si sa raspunda.
Si a iesit, ridicandu-si cu o mana nadragii si cu ailalta tinand telefonul. Nu cred ca a apucat sa se spele pe maini; i-am sugerat, de altfel, sa o faca.