Era odata ca niciodata...na, ca nu scriu eu basme, va zic cum s-a intamplat cu adevarat! Nu ca unele basme nu ar fi reale. Sau era ca realitatea bate basmele?! Deci, sa revenim, ca nu despre teoria basmului vreau sa scriu. O sa scriu o chestie legata de criza. Sper ca mai este la moda acest subiect, acum ca Michel Jackson este unicul subiect de actualitate!Noi cand am venit in America habar nu aveam la ce ne puteam astepta din punct de vedere al joburilor. De experienta mea cu munca am scris relativ recent. Acum scriu de cea a Mariei, ca s-ar putea sa fie interesant de citit.
Zic de la inceput cum vad eu lucrurile: cand vii in America ca emigrant cu actele in regula trebuie sa te astepti nici la ce e mai rau, dar nici la ce e mai bun! Adica, sa nu te astepti la mai nimic pentru inceput...
Asta e o chestie de care mereu uit: cum a fost cand am ajuns aici, cum e sa-ti cauti de lucru in necunoscutul Americii, cum sa-ti faci resumeul (cv-ul), ce cuvinte si fraze sa folosesti la interviu, unde sa cauti, ce sa cauti, pe cati bani sa te vinzi si, poate esential, lipsa de curaj in folosirea limbii engleze. Eram tare nesiguri pe noi cand era sa scoatem pe gura cateva fraze mai de Doamne ajuta! Dar am prins repede curaj cand ne-am uitat in jurul nostru si ne-am dat seama ca nu e chiar atat de rau pe cat credeam...
Dar e ciudata senzatia ca ai aterizat in America si iti trebuie un loc de munca ca sa manace si gura ta ceva si sa platesti chiria! Cum am mai zis: noi am avut marele noroc sa fim cazati si hraniti gratis pana la noi ordine de catre niste oameni deosebiti. Dar asta nu a insemnat ca noi nu vroiam sa ne luam zborul cat mai rapid posibil. Eu m-am miscat mai greu, insa Maria si-a gasit un job dupa o luna de la sosirea noastra. A durat atat de mult (la mine aproape 2) pentru ca am fost sfatuiti sa asteptam pana ne gasim un job "in domeniu"!
Rahat, dupa ce ne-am prins noi intr-un final ca daca asteptam doar "dupa domeniu" nu avem un ban in buzunar am bagat carbuni si am zis ca trebuie sa lucram urgent! Da' urgent, ma intelegi?!
Am rupt ziarele si internetul, am batut la porti (inclusiv la o ghereta care vindea inghetata...acum, ca sa fiu sincer, oarecum cu burta plina imi vine sa zambesc cand ma gandesc la asta...nu ne-au primit nici aia macar, ca de, noi ne puneam toata experienta de la mama de acasa pe application si cica eram prea calificati sa punem inghetata in cornet).
Hai ca mai ma abat un pic de la ce vreau si nu mai ajung sa spun: aveam eu un sentiment acut ca cei de acasa (nu toti) asteptau sa avem inca de la inceput un job super maret, cel putin ceva mare la primarie sau macar un functionar cu program super bun!
Aici o iei de la inceput, de la zero, nu cunosti pe nimeni, nu te cunoaste nimeni, scoala si experienta iti este si nu iti este recunoscuta, dar in mod clar ajuta mult! Tot ce poti e sa demonstrezi ca esti serios si dupa aia vezi tu care-i treaba. Probabil sunt destui care au un plan facut de acasa, noi nu... Si or fi destui care au planul facut de acasa si resimt (ca sa nu zic ca-s izbiti) ca teoria difera putin de practica.
Da, hai ca aberez si o sa scriu pe scurt...
Maria dupa vreo luna de cautat diverse joburi (de la asistent social, receptionera la spitale, vanzatoare de inghetata) a vorbit cu Lavinia daca nu angajeaza la ea la magazin. Nu angajau acolo, dar sefa ei stia pe alta sefa de magazin care avea nevoie de cineva si asa a inceput munca Mariei la Tahari. Dupa cateva luni au promovat-o la marele statut de purtator de cheie (keyholder...adica o persoana care are mai multe responsabilitati decat un sales assistent) si, tot atunci, incepuse sa-si caute un post in asistenta sociala americana.
Dar de aici treburile se complica: managerul adjunct isi daduse demisia din motive personale iar store managerul se plictisise de retail si a zis ca vrea sa stea mai mult acasa, ca partenerul face destui bani si nu-i mai trebe si banii lu' Tahari si ca ea o propune pe Maria la conducerea reprezentantei Tahari din Williamsburg!
Pentru cine nu stie: Elli Tahari este o marca celebra de haine de femei, super scumpe, calitatea extra a hainelor, pantofilor si accesorilor, Tahari este familie de evrei plini de bani, zgarciti dar corecti.
Dar, chiar in ziua cand si-a dat sefa Mariei demisia asta a aflat ca nepotica ei de 4 ani are cancer in faza avansata la plamani si ca vor avea nevoie de cat mai multi bani pentru tratament! Normal, Maria a inteles lucrul asta si a ramas sa-si vada de cautarile ei mai departe. Dar, ca exista un dar, sefa ei isi trimisese demisia impreuna cu o scrisoare in care ii acuza pe evrei de una alta, ca au facut si ca au dres si ca isi baga picioarele in buticul si faima lor! Aia si-au trimis urgent din New Jersey managerul operational la Williamsburg si i-a zis tipei ca demisia i-a fost acceptata si ca-i ureaza succes. Ea a zis ca s-a razgandit intre timp si ala i-a raspuns scurt: we have a bussines to run si ca-i pare rau de situatia fetei dar nu o mai vor in companie! Si ca din momentul ala Maria (bineinteles ca avusese loc un interviu de doua ore inainte) este the big boss!
Numai in sufletul Mariei sa nu fi fost atunci, noi eram (si suntem) prieteni cu Marie (sefa ei), o cunosteam pe fetita, habar nu aveam ce sa facem!
Marie a venit la Maria si i-a spus sa accepte postul ca daca nu-l ia ea o sa aduca ei pe altcineva si ar fi pacat sa piarda sansa asta unica. Si a acceptat postul, am ramas in relatii foarte bune cu sefa ei, sotul ei face bani buni in continuare si, cel mai important, fetita (Savannah) a raspuns bine la tratament si de o jumatate de an este cancer free! Adica s-a vindecat total, spre marea bucurie a tuturor celor care o cunoastem!
Si totul a fost bine si frumos pana a inceput sa adie Criza! Deja treaba incepea sa se strice, hainele de lux se cumparau tot mai rar, vanzarile scadeau dramatic si nori negrii se adunau la rasarit!
Si inevitabilul s-a produs. Inainte de Paste au sunat de la main office ca sa dea vestea cea rea: inchidem majoritatea reprezentantelor Tahari! Cand? Luni! Care luni? Peste 7 zile!
Deci preaviz de o saptamana, in plina criza economica, na, ca am pus-o! Noroc ca nu luasem casa, chestii, scocoteli si mai era si somajul!
Da, Maria a fost somera pentru o luna in America! Si sa zic ca nu ne-a lovit in mod direct criza?
De "bucurie" am devansat vacanta demult planuita, mi-am luat si eu concediu si am plecat o saptamana la Niagara, New York, etc.
La revenire au inceput cautarile de job. Zeci de cv-uri trimise, scrisori de raspuns prin care ne anuntau cu pareri de rau ca postrile au fost ocupate, lasa o aplicatie si apoi te sunam noi la Pastele Cailor, chestii clasice, nesurprinzatoare.
Banii de la somaj erau decenti, dar nu erau o solutie decat pe termen scurt. Apropo de somaj, aici iti dau 80% din veniturile pe ultimul an timp de 9 luni...sper sa nu ma insel si sa induc lumea in eroare! Dar nu asta era scopul nostru in America, nu ajutorul de somaj e solutia!
A fost Maria pe la cateva interviuri interesante, dar ne-am riscat un pic si am stabilit sa nu accepte chiar orice job. De exemplu, i-a fost oferit un super job, pe placul celor de acasa, fonctie buna, orar de bugetar, project manager se numea postul...la American Corps, perfect, pe domeniu! Dar cand a venit vorba de salariu Maria a zis ca se mai gandeste.
A mai avut ceva oferte dar nu prea atragatoare. Si a zis ca daca tot are experienta in retail sa se reintoarca acolo. Nu e deloc placut sa-ti pierzi jobul, cu atat mai mult in perioada asta, de ce sa mint. E chiar nasol, de altfel!
Din fericire, dupa o luna de somaj si-a gasit job, la Lacoste, aceiasi pozitie ca la Tahari, acelasi salariu, orar mai bun, beneficii mai bune dar colegi de munca total altfel decat cei de la vechiul loc de munca. Dar pe vremurile astea te mai uiti la detalii?!
Si inca o chestie interesanta, cred eu. Tipul care o angajase plecase intre timp de la Tahari...demn de mentionat ca recomandarea lui a fost decisiva in angajarea ei la Lacoste...foarte importante recomandarile aici, a nu se confunda cu pilele, sunt total diferite...si la inchiderea magazinului si-a trimis-o Tahari pe cumnata-sa, care preluase postul de manager operational de la nenea ala. O scorpie tipa, habar nu are de afaceri, dar na, e familie si asta e suficient uneori! Eram si eu pe acolo cand a intrat in magazin si i-am spus Mariei: asta-i romanca!
Maica-sa este evreica din Iasi, ea este o cetateanca din New Jersey. Sa fie sanatoasa...
7 comments:
Foarte interesanta povestea Mariei :)
M-ar interesa sa stiu in ce fel gaseste ca-s diferiti colegii de munca aici fata de cei de la Tahari.
Cu somajul - e un lucru bun, dar ar trebui mentionat ca nu iei somaj decat daca indeplinesti anumite conditii: sa ai un an lucrat full-time cu compania, sa fii "laid off" si nu "fired"... astea-s lucruri care pot fi interpretate de cei din Romania. Imi amintesc cum auzeam povesti cand traiam inca acolo cum ca "auzi ca e unu' care pe banii de somaj s-a dus in vacanta o luna in Spania" (lucru care nu e neaparat imposibil dar greu de realizat - de ex. in NY esti obligat sa raportezi saptamanal ca sa-ti incasezi banii pe unemployment)
Ma bucur pentru Maria. Sper sa-i fie bine la noul loc de munca.
Si pe mine m-ai facut curioasa. Cum sunt colegii de la Lacoste? Si sotul meu a inceput saptamana asta serviciul intr-un alt stat si a zis si el ca de la colegi pana la clienti diferentele de personalitate si atitudine sunt izbitoare.
@Lola: da, sunt conditii pentru a lua bani de somaj, e relativ usor daca ii iei pana iti gasesti altceva! Nu trebuie sa te prezinti saptamanal la oficiul de somaj, trebuie sa le trimiti email cum ca ai aplicat la cel putin doua joburi si care au fost rezultatele aplicarilor...intr-un fel ne pare rau ca nu am mers pentru o luna in Romania, dar nu stateam linistiti acolo nestiind ca are un alt job la intoarcere si era riscant si sa ne prapadim banii albi salvati pentru zile negre...
Dar e nasol sa ramai fara job asa, brusc si dintr-o data. Bine pentru noi ca a fost scurta perioada de cautari.
@Ionela: multumim! :)
Colegii sunt diferiti in rau pentru simplul fapt ca la Tahari lucra cu tipe toate americance, toate absolvente de cel putin colegiu, profesioniste, cu experienta de viata diferita, inteligente, chiar culte as zice ca erau cel putin trei din ele. Ne intalneam si extraprogram (ne mai intalnim inca), aveai ce invata de la ele si sunt tare funny si de treaba...Bineinteles, clientela era din alt film fata de cea de la Lacoste, era o adevarata placere pentru Maria sa mearga la lucru pana incepuse sa se imputa treaba si sa-i ridice numarul de ore la 48 si sa-i scada 10% din salariu si sa-i taie beneficiile...Oricum ea incepuse sa-si caute de munca in alte domenii, dar ne gandeam ca macar un an sa mai fie acolo, s-a intamplat super brusc, magazinul inca mai facea bani...
Astia de la Lacoste sunt niste mucosi neseriosi, multi afro-americani greu de stapanit si "cu te iei de mine pentru ca is negru pe buze", o hispanica taranca (angajarile le facusera pana au angajat-o pe Maria, ea nu a putut alege, eventual doar sa-si mai aduca oameni), clientii sunt (prea) diversi, dar in rest e ok, nu exista relatiile de prietenie care se formasera dincolo dar, vorba Mariei, este doar un job si sa multumim lui Doamne Doamne ca-l avem! Si, pana la urma, jobul in sine chiar nu e rau deloc, dimpotriva!
dar niciodata nu le putem avea pe toate, nu? Si superiori si colegi de treaba, si bani, si beneficii, si program decent si cine mai stie ce...
dap..interesante "aventuri" !Ca o mica paranteza..Cred ca ar fi avut mai mult succes daca ar fi continuat intr-un retail cum a fost "Tahari"...Lacoste e bun dar la urma urmei e doar o companie ...Am lucrat si eu putin in retail (GAP ) si am ramas dezamagit de ei ..
Servus...
multumesc pentru aerul proaspăt privind realităţile de acolo... sunt lucruri de reţinut, de ... "băgat la cap"
Toate cele bune!
@d: pai "succesul" ala este exact la fel! Nu retailu' e pasiunea ei, chiar nu mai vroia sa lucreze acolo, dar banii ca store manager la Lacoste sunt mult mai multi decat un alte joburi pe care le-a gasit. Cam toti ofera acum salarii reduse, a avut sansa buna ca sa gaseasca job la aceiasi bani cu cel de dinainte. GAP sucks ca si haine si companie...pe aici angajeaza doar studenti pe care-i platesc cu cativa dolari pe ora...atunci cand le dau ore! Si calitatea e joasa...Bine ca nu mai lucrezi la ei! DAR, cineva de pe aici imi zicea asta: daca lucri la WalMart e naspa rau (sic!), dar daca esti directorul WalMArtului respectiv atunci se schimba problema! :)
Pe vremurile astea nu iti mai permiti neaparat sa alegi compania, desi, ca sa fiu sincer, Lacoste ca si companie e mult peste Tahari (Bani, beneficii, concediu, sickdays etc), ce ii lipseste ei etse echipa faina care si-o formase dincolo. Aici, a venit la gata si astia au alta politica de angajari...ea poate alege din ei, le poate da sau nu ore, dar majoritatea is so so...
@flavius: sincer, fiecare are (si) aici realitatea lui! Nici nu stiu ce s-ar putea baga la cap din asta, dar ca experienta e interesant pentru altii, cu siguranta. Pentru noi nu a prea fost funny luna aia de cautari de job pe vreme de criza... Plus ca, prostie sau nu, aici odata ce ai avut un post bun se codesc sa te angajeze pe o pozitie inferioara...le este probabil frica sa nu pleci la prima oferta mai buna...
Dar da, este criza in USA, dar la alt nivel...este mult mai bine aici decat vadsituatia unii carcostasi din Romania, crede-ma!
am zis asta gandindu-ma la urmatorul lucru!prietena mea a lucrat iarna trecuta pentru Stephen Kaelin ..o firmulita care are un magazin aici in Aspen si unul in Newport Beach ,CA.
Ei bine crede-ma ca asa mici ca si companie ceea ce ofereau ei nu oferea nici LV,Prada sau celelalte care mai sunt pe aici !Intr-adevar preturi de pe alta lume ..o panza de tricou de la 300-400 in sus .. De asta ma gandeam ca Lacoste e cam pe acelasi sistem ca Banana R sau Prada de exemplu..acum bineinteles difera ..oricum retaill daca iti place si te tenteaza iti poate aduce beneficii faine ..parerea mea :)
Post a Comment