Nu sunt mare bautor de bere; prefer vinul.
Anul trecut, adunate, nu cred sa fi baut mai mult de 25 de sticle de bere de 0,33 ml!
Ca sa deviez putin de la subiect: cand am fost prima oara in vizita in Romania imi faceam planuri peste planuri ca o sa beau tone de Ursus rosu (deh, pofte de emigrant) si cand, intr-un final, am luat o inghitiura am zis ca-i ok dar sa-mi aduca si un Beck's ca sa fiu multumit pe deplin.
Nu am o bere favorita in America, exista si Beck's, exista si Stella Artois (asta s-ar apropia de locul unu in topul preferintelor mele), exista Adams, Miller si Bud, exista si Guinnes la greu, avem si Corona (sticla mare) si Coronita (sticla mica), exista bere belgiana, jamaicana, nemteasca, bere din Pils, din Japonia, bere cu tot felul de arome, culori si locuri de origine. De fapt, aici exista berile pamantului.
Doar Tuborg n-am vazut in comert! Si Ursus rosu, bineinteles.
Si, de curand, am aflat ca una din cele mai populare si ieftine branduri de bere (Yuengling) nu are nici cea mai mica legatura cu vreun chinez, cum usor s-ar putea interpreta.
Yuengling este americanizarea numeleui nemtesc Jüngling, in caz ca va intrebati. Si o ladita de 6 beri dintr-astea de 0,33 ml costa la alimentara (in Virginia, ca difera de la stat la stat) intre 5 si 7 dolari.
Stella Artois, Carlsberg, Beck's costa cam intre 7 si 10 dolari six pack-ul la aceiasi alimentara.
Daca vorbim despre baruri si restaurante aici este alta treaba: pe un pahar de Stella am platit zilele trecute 8 dolari.
Daca stau sa ma uit ce bere am acum in frigider ar fi un Ursus (da, am luat cu mine doua cutii de Ursus si doua de Silva), doua St. Pauli si un Yuengling brun pe cale sa expire.
Acum daca stau stramb si judec drept nu am inteles de ce am scris despre bere! Pentru ca intentionam, de fapt, sa scriu despre vin, restaurante si mancare!
Poate cu alta ocazie.
Noroc!
12 comments:
si heineken-ul unde il lasi? eu am baut heineken destul de mult in us...si am beut si bud si yuengling si am baut o bere care cred ca e cea mai ieftina...am dat acum 2 ani pe vara vreo 4 dolari pe six pack...si avea 8 la suta alcoooooolll....dar avea un gust de metal ...dar nu conta :D...parca chiar steel se numea berea
Tuborg exista in Canada ;-)
Foarte straniu ca mentionezi acest frumos obicei si minunata bauturica. Asta fiindca tocmai ce mi-am desfacut si savurez la birou o sticla de Yuengling primita cadou de la seful meu. Ca, zice el, nu se gaseste decit pe coasta de est si ne-a adus la fiecare cite o bere. Asadar, am baut si prima bere la birou, in timpul programului, cu seful meu. Buna bere, bun sef!
Nici eu nu mi-s mare bautoare de bere, insa daca e bere, musai sa fie Corona, ca nu are gustul ala amarui si de carton ca restul berilor. Sotului meu nu-i plac nici Stela, nici Heinekenul, nici Becksul...ca doar el a crescut cu Bud-ul americanesc. 'Chestiune' de gust si obisnuinta...
@Silviu: da' normal ca nu am uitat de Heineken! Cum sa uiti chiar de el?!
Cat despre berea aia cu gust de metal...hm...maica-ta stie cu ce te ocupai tu in America?!
Ea bere ieftina te-a invatat sa bei?!
O sa te spun! :)
@ketherius: how much?
@Dona: Vezi? Gand la gand!
Adica, Yuengling la Yuengling!
Eu bere n-am baut la lucru, fi'-ar sa fie. Doar doua butelii de vin...ocazie cu care am vorbit cea mai buna engleza a mea de cand ma stiu si le-am cantat Ileana, Ileana la baieti!
@Ionela: adevarat grait: gusturile sunt de mai multe feluri. Feluri care nu intotdeauna coincid cu ce credem noi ca-i bun. Sau rau...
De bere ai zis de care...dar de vin?
Exista unul preferat?
...Bud este bere pentru proletari, gusturile aidoma obiceiurilor...a doua natura a omului este obisnuinta, beck's, stella, heineken, toate apartin unui anumit stil...nu stiu de ce, dar blogul asta a inceput sa puta a clasa muncitoare, foarte dornica sa trandaveasca, flecarind despre diversele tampenii cotidiene, saracu' Raducioiu trebe' sa fie excedat de provocari, el nu este obisnuit...ah, a si spus-o pe o postare anterioara, el, saracul, nu este "patrician",(daca nu esti patrician, sa-ti raspund la spirit, vei fi fiind cealalta categorie din Roma Antica care adora >painea si circul<, PLEBEU... ar fi vrut sa fie un spirit, dar spirite faci dupa ce ai mistuit tone de carti la biblioteca, in rest, totul este un partz foaarte plictisitor...bine spunea CTP-UL nostru, ca blogurile sunt pentru frustrati, din pacate, saracutz mobilati intelectual care-si revarsa off-urile... mai era o cotofana care tare se mai agita sa ne facem toti blog, chipurile sa ne impartasim toate cele..., my arse..., un exhibitionism autist, draga Raducioiu...tonterias sobre tonterias...te scutesc de traducerea spaniola, prostii peste prostii...
@anonimule: ma scuzi ca sunt mai plebeu. te salut cu respect si apreciez ca iti pierzi vremea, citatele si invatatura cu unii care nu au aspiratii agro-culturale atat de inalte.
eu ma gandesc ca n-am nimic de demonstrat la nimeni asa ca, te rog frumos, sa canti invatatura ta la alta masa daca depasesti granita ironiei si sarcasmului si o dai pe aratura. Asta asa, apropo de chestiuni marete...
Din pacate berile importate sint special fabricate pentru America (alcool scazut). Adica un Heineken din Olanda e diferit de cel din SUA. Si daca veni vorba de Heineken, se spune k apa produce calitatea berii! Astia i-au apa direct de la canal:))
@Costel; pe Becksul pe care-l tin acum in mana scrie ca e fabricat in Germania si imi gadila placut papilele gustative.
In schimb, am luat ieri (greseala mare) o bere locala -din Virginia- si am luat doua inghitituri si am zis ca nu mai fac grseli dintr-astea, majore. Avea un vag gust de ciocolata in combinatie cu noroi si parfum ieftin...
Post a Comment