Wednesday, February 3, 2010

Palmierii, farurile si zapezile de altadata














Scriu dinainte, ca sa nu uit: mai tineti minte timpurile cand omul putea trai fara mobil si/sau laptop? No, daca nu le tineti minte eu va recomand sa va uitati acasa (neintentionat) incarcatoarele si o sa vedeti ca se poate trai foarte bine si fara unele chestii moderne.
Dar, desigur, omul nu poate trai fara GPS, asta ca sa nu fie discutii. Chiar daca dansul uneori iti spune sa o iei la dreapta pe vreun drum neasfaltat si care da la mama naibii, intr-o mlastina.
Dar pana la mlastina aia poti vedea chestii pe care turistul cramponat in liste cu lucruri pe care trebuie sa le vedem ca daca nu se termina lumea nu are sansa sa le vada. De exemplu, tot felul de case parasite prin anii '20, impreuna cu Fordul din dotare cu tot.
Dar, Doamne multam, nu am condus prea mult pe drumuri dintr-astea, ca era plictisitoare atata salbaticie. De fapt, la un moment dat, am condus chiar si pe drumuri asfaltate, uneori cu patru benzi.
In total am sofat 1500 de mile (2414 km), am cheltuit 200 de dolari pentru 4 nopti la hoteluri care ar fi costat in plin sezon lejer peste 1000 (traiasca off-sesonul si Florin pe care-l sunam cu ultimele linii ale bateriei ca sa-i spunem unde suntem si sa ne rezerve camera la hotel pe hotwire.com), am mancat si baut de vreo 300 in restaurante si carciumi meseriase, am pus benzina de 125, vreo 50 s-au dus pe faruri in miniatura si de restul am luat seminte.
Traseul a fost Williamsburg (somnoros)-Myrtle Beach (plaja si palmieri)-Georgetown (minunat)-Charleston (mancat bine, dormit bine)-Beaufort (oras unde as vrea sa-mi petrect anii pensiei)-Hilton Head Island (campat si papat)-jungla (da, jungla, in rezervatia naturala din Huntington Island)-Tybee Island (frumos)-Savannah (foarte interesant orasul, dar pe mine nu m-a dat deloc pe spate de data asta)-Charleston (somn de voie si vizitat la greu)-Myrtle Beach (noapte pe acord de ocean soptit in ureche) si de acolo direct acasa, la Polul Nord, asta, Williamsburg inzapezit, cu gheata la mal si record de zapada.
In rest, eu zic ca am tras o mini-excursie pe cinste.

Am vazut cateva faruri impresionante, nu neaparat prin arhitectura, ci prin locatie: la mal de plaja salbatica, cu palmieru' in umbra lor; am mancat papa bun (nu, n-am mancat pui prajit, gris si alte prajeli, specialitatea locului...in general ne-am omenit cu sea-food si alte chestiuni); am vazut cateva orase si orasele ca-n filme, insule de bogati (citeste albi) si de saraci (citeste minoritati), case (plantatii le cam zice pe aici) ca-n Nord si Sud, dantelarii din fier forjat pe toate gardurile din Charleston si Savannah, cimitire la mijloc de oras, sate sarace si pitoresti, miros de mare si barci pescaresti, pelicani, autostopisti (!), cartiere exclusiviste (nu sunt de nasul nostru dar daca platesti 5 dolari la poarta te lasa sa le vezi cartierul, cu tot cu iahtul parcat la scara vilei ca sa vezi ce inseamna bogatia aia adevarata...am vazut un astfel de cartier in Hilton Head, unul din cel mai al naibii de snob si frumos loc din America) si multi...da' multi tare...palmieri pe toate santurile!
Cel mai mult (in afara farurilor si plajelor salbatice) mi-a placut in Beaufort, un mic orasel pescaresc unde, din diverse cazuze, n-am facut nici o poza! De altfel, nu am facut prea multe poze in general.
Si, ca o chestie, Charleston m-a facut sa ma gandesc ca n-ar fi rau deloc sa fiu rezident al lui. Asta pana inainte de a pleca de acolo, cand mi-a trecut.

Sa spun si niste intamplari de drumetie:
1. Savannah, Georgia...obositi si flamanzi...cautam un loc unde sa mancam ceva simplu...vedem cuvantul kebab si zicem sa intram, ca si asa avem noi pofta de asa ceva (in trei ani de America am mancat kebab adevarat de doua ori: o data in Vancouver si o data in Sibiu)...dupa ce intram vedem numele restaurantului...Olympia...deci, greci...eu intotdeauna am zis ca nu mai manac la greci americani ca nu e nici bun si nici nu ma satur...in fine, acolo bulgarul care ne-a facut un fel de sandwich pe care ei il numeau kebab ne-a intrebat de sanatate, de cultura si tara de origine si l-a chemat, de la bucatarie, pe Luca. Luca din Constanta care ne-a spus ca e nefericit acolo si ca litoralul romanesc nici nu se poate compara cu plajele si statiunile de pe malul Atlanticului. De fapt, litoralul american nu se poate compara cu litoralul romanesc, a zis el. Ca in America e jale, ca e urat, ca toata lumea este trista si ca se imbata ca sa uite, ca sotiei lui uneori ii place si alteori nu (de America zic), ca are noroc cu grecii aia ca i-au oferit un job in bucataria restaurantului lor (prost restaurant, zic eu), ca e mult mai bine in Romania, ca vara mai face bani dar iarna nu prea si s-a mai plans de inca unele dar le-am uitat
Tipul parea chiar simpatic si mi-ar fi placut sa-l invit sa mancam niste mici la Mamaia dar am zis ca e prea departe si sa o lasam pe altadata.

2. Inainte sa plecam din Charleston, South Carolina am zis sa cumparam un album cu poze si am intrat intr-o libarie situata in holul unui hotel cu staif si cu un nene care iti lustruia papucii contra unei sume modice. Inauntru, un cuplu comenta cu voce tare ca au publicat o carte si ca ar vrea sa o comercializeze acolo si ce bine ar fi sa vorbeasca cu cineva ca sa vada ce si cum...vanzatoarea, o tipa draguta si zambitoare s-a indreptat spre ei...moment la care ei au tacut si s-au uitat speriati ca sa vada si o alta optiune de vanzatoare. Au zarit pe altcineva, in capatul celalalt al librariei, o tanti alba de data aceasta si au plecat fericiti inspre ea ignorand-o total pe tipa care nu avea pielea la fel de deschisa cu a lor. A fost un moment penibil incheiat cu resemnarea respectivei vanzatoare: people, people...a zis ea.
Asta ca sa nu uitam ca suntem in sud.

Si cand am ajuns acasa am dat nas in nas cu o chestie de care mie nu imi era dor: zapada de un metru.

18 comments:

Monica said...

deci foarte foarte fain!
lasa ca e zapada de un metru, ce vacanta faina!
si noi suntem adeptii "in afara sezonului" unu la mana ca am imbatranit si nu ne mai plac oamenii multi la un loc, doi la mana, preturile, oh da.
seminte?

Lola said...

Imi pare rau ca nu ti-a placut Savannah dar ma bucur tare ca ati avut o mini-vacanta frumoasa, ca suna bine din ce ai povestit.
Poate ar trebui sa scrii mai multe amanunte (restaurante, locuri/lucruri care v-au placut, hoteluri) pentru posteritate si pentru cei care eventual v-or calca pe urme.
Cat despre sud... sudul e sud. Se schimba greu.

Lady Io said...

Si noi tot in afara sezonului ne plimbam :)
Frumoase poze, frumoase locuri, ati avut o vacanta de invidiat.

Carmen said...

Asta da plimbare :)

Dana said...

Grozava vacanta, bine ca v-ati plimbat, relaxat si clatit privirile. Pozele sunt foarte frumoase, unele (destul de multe, am numarat la repezeala vreo 8) sunt excelente, well done man !!!

Flavius Ţerbea said...

@Monica: as adauga la ce ai zis(aglomeratie si preturi umflate)...si cu care sunt perfect de acord...si caldura infernala din timpul verii de pe meleaguri sudiste.
Cat despre seminte ziceam si eu ce ziceam cand eram copil, in Medias, la chioscul de unde cumparam dulciuri: de restul, dati-mi, va rog, seminte! :)

Flavius Ţerbea said...

@Lola: nu pot zice ca nu mi-a placut neaparat...fara nici o indoiala ca este un oras frumos si interesant...dar nu am simtit de data asta sarmul celebru al Savannei. Dar ne-am propus sa o mai vizitam si atunci poate sa o vad intr-o alta lumina.
O sa scriu zilele astea despre niste chestii demne de vizitat pentru cei care vor sa viziteze zona si...sa asculte la ce zic eu! :)
Azi le povesteam colegilor patania din librarie si unul din ei...american la a cincea generatie...mi-a zis ca sunt locuri in America unde chiar si el se simte inconfortabil si unde nu este dorit. Fiecare cu pasarica lui...eu sper ca daca nu ai treaba cu ei te lasa in pace.
Daca nu, nu.

Flavius Ţerbea said...

@Lady Io: Intr-adevar, mini-vacanta noastra...de fapt, mai mult un weekend prelungit as putea-o numi...a fost tare faina si relaxanta. Cum imi propusesem: am petrecut "un timp de calitate cu Maria" si am vazut locuri de neuitat si aprofundat. :)

Flavius Ţerbea said...

@Carmen: nu te contrazic! :)

Flavius Ţerbea said...

@Danangib: multumesc tare mult!

adrianagianinna said...

In prima poza e cumva floarea de cactus numita''steaua serifului''?Am descoperit-o de putina vreme iar acu imi infloreste in ghiveci.G

Miss Zebra said...

Frumoasa vacanta si atat de frumos povestita, le da si altora gust de plimbare prin acele locuri! Ai facut poze si la casele parasite din mlastina??

Miss Zebra said...

Frumoasa vacanta si atat de frumos povestita, le da si altora gust de plimbare prin acele locuri! Ai facut poze si la casele parasite din mlastina??

mimi said...

noi folosim Orbitz pt rezervari online si suntem f multumiti. daca ai sti cat te invidiez pt excursia asta. de cand am venit aici imi doresc sa fac un trip in sud.

Flavius Ţerbea said...

@adrianageaninna: nu, nu. este o carapace (sau cum s-o numi) de stea de mare, gasita pe nisipul unei plaje de langa Charleston...

Flavius Ţerbea said...

@Miss Zebra: multumesc. Cred ca am facut o poza, o sa o postez la un moment dat. Dar sa stii ca sunt sute de case parasite in zonele rurale...in special din sudul USA...habar n-am de ce...dar (si) in excursia asta am vazut extrem de multe case parasite. Numai ca astea pareau parasite mai de demult si era fain/ciudat ca aveau prin curte si chestii vechi...de obicei vedeam doar case cuprinse de vegetatie si nimic altceva prin 'prejur.

Flavius Ţerbea said...

@mimi: e bun si orbitz. probabil puterea obisnuintei m-a facut sa folosesc hotwire.
cat despre excursie in sud eu sunt convins ca o vei face. cum zice romanu': toate la timpul lor. Eu iti recomand sa o faci in lunile februarie-mai...sau septembrie-noiembrie. nu de alta, dar e al naibii de cald in rest...sau uneori, iarna, destul de ploios.

adrianagianinna said...

Cum de iti plac farurile atat de mult,ca,na dupa stiinta mea,in tara de bastina n-au fost prea multe(cu efort de memorie,tin minte vreo 2 prin Constanta...).G.