Palmierii, farurile si zapezile de altadata

Scriu dinainte, ca sa nu uit: mai tineti minte timpurile cand omul putea trai fara mobil si/sau laptop? No, daca nu le tineti minte eu va recomand sa va uitati acasa (neintentionat) incarcatoarele si o sa vedeti ca se poate trai foarte bine si fara unele chestii moderne.
Dar, desigur, omul nu poate trai fara GPS, asta ca sa nu fie discutii. Chiar daca dansul uneori iti spune sa o iei la dreapta pe vreun drum neasfaltat si care da la mama naibii, intr-o mlastina.
Dar pana la mlastina aia poti vedea chestii pe care turistul cramponat in liste cu lucruri pe care trebuie sa le vedem ca daca nu se termina lumea nu are sansa sa le vada. De exemplu, tot felul de case parasite prin anii '20, impreuna cu Fordul din dotare cu tot.
Dar, Doamne multam, nu am condus prea mult pe drumuri dintr-astea, ca era plictisitoare atata salbaticie. De fapt, la un moment dat, am condus chiar si pe drumuri asfaltate, uneori cu patru benzi.
In total am sofat 1500 de mile (2414 km), am cheltuit 200 de dolari pentru 4 nopti la hoteluri care ar fi costat in plin sezon lejer peste 1000 (traiasca off-sesonul si Florin pe care-l sunam cu ultimele linii ale bateriei ca sa-i spunem unde suntem si sa ne rezerve camera la hotel pe hotwire.com), am mancat si baut de vreo 300 in restaurante si carciumi meseriase, am pus benzina de 125, vreo 50 s-au dus pe faruri in miniatura si de restul am luat seminte.
Traseul a fost Williamsburg (somnoros)-Myrtle Beach (plaja si palmieri)-Georgetown (minunat)-Charleston (mancat bine, dormit bine)-Beaufort (oras unde as vrea sa-mi petrect anii pensiei)-Hilton Head Island (campat si papat)-jungla (da, jungla, in rezervatia naturala din Huntington Island)-Tybee Island (frumos)-Savannah (foarte interesant orasul, dar pe mine nu m-a dat deloc pe spate de data asta)-Charleston (somn de voie si vizitat la greu)-Myrtle Beach (noapte pe acord de ocean soptit in ureche) si de acolo direct acasa, la Polul Nord, asta, Williamsburg inzapezit, cu gheata la mal si record de zapada.
In rest, eu zic ca am tras o mini-excursie pe cinste.
Am vazut cateva faruri impresionante, nu neaparat prin arhitectura, ci prin locatie: la mal de plaja salbatica, cu palmieru' in umbra lor; am mancat papa bun (nu, n-am mancat pui prajit, gris si alte prajeli, specialitatea locului...in general ne-am omenit cu sea-food si alte chestiuni); am vazut cateva orase si orasele ca-n filme, insule de bogati (citeste albi) si de saraci (citeste minoritati), case (plantatii le cam zice pe aici) ca-n Nord si Sud, dantelarii din fier forjat pe toate gardurile din Charleston si Savannah, cimitire la mijloc de oras, sate sarace si pitoresti, miros de mare si barci pescaresti, pelicani, autostopisti (!), cartiere exclusiviste (nu sunt de nasul nostru dar daca platesti 5 dolari la poarta te lasa sa le vezi cartierul, cu tot cu iahtul parcat la scara vilei ca sa vezi ce inseamna bogatia aia adevarata...am vazut un astfel de cartier in Hilton Head, unul din cel mai al naibii de snob si frumos loc din America) si multi...da' multi tare...palmieri pe toate santurile!
Cel mai mult (in afara farurilor si plajelor salbatice) mi-a placut in Beaufort, un mic orasel pescaresc unde, din diverse cazuze, n-am facut nici o poza! De altfel, nu am facut prea multe poze in general.
Si, ca o chestie, Charleston m-a facut sa ma gandesc ca n-ar fi rau deloc sa fiu rezident al lui. Asta pana inainte de a pleca de acolo, cand mi-a trecut.

Sa spun si niste intamplari de drumetie:
1. Savannah, Georgia...obositi si flamanzi...cautam un loc unde sa mancam ceva simplu...vedem cuvantul kebab si zicem sa intram, ca si asa avem noi pofta de asa ceva (in trei ani de America am mancat kebab adevarat de doua ori: o data in Vancouver si o data in Sibiu)...dupa ce intram vedem numele restaurantului...Olympia...deci, greci...eu intotdeauna am zis ca nu mai manac la greci americani ca nu e nici bun si nici nu ma satur...in fine, acolo bulgarul care ne-a facut un fel de sandwich pe care ei il numeau kebab ne-a intrebat de sanatate, de cultura si tara de origine si l-a chemat, de la bucatarie, pe Luca. Luca din Constanta care ne-a spus ca e nefericit acolo si ca litoralul romanesc nici nu se poate compara cu plajele si statiunile de pe malul Atlanticului. De fapt, litoralul american nu se poate compara cu litoralul romanesc, a zis el. Ca in America e jale, ca e urat, ca toata lumea este trista si ca se imbata ca sa uite, ca sotiei lui uneori ii place si alteori nu (de America zic), ca are noroc cu grecii aia ca i-au oferit un job in bucataria restaurantului lor (prost restaurant, zic eu), ca e mult mai bine in Romania, ca vara mai face bani dar iarna nu prea si s-a mai plans de inca unele dar le-am uitat
Tipul parea chiar simpatic si mi-ar fi placut sa-l invit sa mancam niste mici la Mamaia dar am zis ca e prea departe si sa o lasam pe altadata.

2. Inainte sa plecam din Charleston, South Carolina am zis sa cumparam un album cu poze si am intrat intr-o libarie situata in holul unui hotel cu staif si cu un nene care iti lustruia papucii contra unei sume modice. Inauntru, un cuplu comenta cu voce tare ca au publicat o carte si ca ar vrea sa o comercializeze acolo si ce bine ar fi sa vorbeasca cu cineva ca sa vada ce si cum...vanzatoarea, o tipa draguta si zambitoare s-a indreptat spre ei...moment la care ei au tacut si s-au uitat speriati ca sa vada si o alta optiune de vanzatoare. Au zarit pe altcineva, in capatul celalalt al librariei, o tanti alba de data aceasta si au plecat fericiti inspre ea ignorand-o total pe tipa care nu avea pielea la fel de deschisa cu a lor. A fost un moment penibil incheiat cu resemnarea respectivei vanzatoare: people, people...a zis ea.
Asta ca sa nu uitam ca suntem in sud.

Si cand am ajuns acasa am dat nas in nas cu o chestie de care mie nu imi era dor: zapada de un metru.