Despre faza cu "Georgiana, treci incoace, ca-ti trag una de nu te vezi" auzita in Seattle am mai zis, dar mai am doua istorioare asa zis haioaso-interesante...asta cel putin in capul meu...despre intalniri cu romani.
In afara de faptul ca auzi pe strada romaneste la greu in Vancouver (noi nu suntem obisnuiti cu asta, pentru ca, in partea de Virginia unde suntem noi, comunitate romaneasca nu prea exista), sunt trei biserici romanesti ortodoxe (am fost la una...exact ca acasa...si oamenii erau imbracati exact ca acasa...si preotul era exact ca acasa...zicea ceva de pericolul sectantilor...am iesit afara, exact ca acasa), am avut doua experiente mai personale legate de romani.
Prima s-a petrecut la Acvariu, unde aud ca un tip intra in vorba (in romaneste) cu Maria, tare de treaba tipul, era Emanuel de la formatia Stigma ("Am fost un fraier"), care este rezident canadian si parea mult mai "normal" decat multi alti infatuati sau dintr-aia care zic "ca sunt nascut in Romania dar nu vreau sa am de-a face cu romani"!!! Am intalnit si dintr-astia, o data, dar noi sa fim sanatosi, ca nu putem fi prieteni cu toti romanii, dar macar sa respectam ca suntem din acelasi neam...ta tra la laa laaaa, noi suntem romani etc. Dar eu sunt mandru ca-s roman, de ce mi-ar fi rusine?! In fine...cum ziceam, noi nu suntem obisnuiti sa auzim prea mult romaneste si de cate ori auzim macar un "buna ziua" tot zicem.
E, a doua chestie legata de romani, a fost mai nashpa, din cauza ca eu am gura mare si uneori sunt idiot! De parca nu mi-am tot repetat sa am grija ce vorbesc ca nu se stie niciodata peste cine dau...hm...ce s-a intamplat?! Pai la intoarcere, in avion, bineinteles ca nevasta-mea tremura ca frunza in vant si era curcubeu la fata si i-am zis "uita-te la proasta asta de langa noi, ca tremura mai rau ca tine...si pare si drogata...si are ochelari mai grosi decat ai mei...si ca-n pana mea ar trebui sa inchida telefonul daca tot isi bate stewardesa gura...ia, fa-ti si tu putin curaj...fii barbata, Zoie" si cine stie ce am mai zis eu, prostul de mine. Tipa se numea Claudia, era de loc din Timisoara, avusese probleme si cu drogurile, dar s-a lasat (...) si mergea in St. Louis sa se marite cu un roman. Cu Maria a vorbit o gramada (surprinzator, dar mai mult in engleza...vorbea destul de rau romaneste, cica) dar pe mine m-a ignorat putin, nu ca nu as fi meritat.
Invatatura de minte! Sper...
Dar,oricum, romanii nostri din British Columbia sunt cei mai tari: Dana, Mari, Dan, Anisia. Regretul este ca nu am avut timp, de data asta, sa-l intalnesc si pe prietenul meu, Lucian Ioica.
PS:Poza cu blocul este facuta din usa bisericii Sfanta Treime din Vancouver, British Columbia,Canada...bloc exact ca acasa.
4 comments:
haaaaaahahaha, ce tare e faza asta cu avionul!!!! Tipic Flavius! Bravo monser, nu te dezminti! Sa nu te schimbi ca tocmai deasta te iubim!!! :)))))
Multe chestii exact ca acasă acolo la Vancouver...
Mă bucur să aud că eşti mândru că eşti român, şi eu sânt mândră de asta şi consider numai un accident nefericit faptul că şi "nişte unii" sânt tot români ca şi noi şi renumele nostru tinde să vină mai mult de la ei şi nu de la tine şi de la mine (care sântem mândri că sântem români şi aruncăm hârtia de la biscuiţi la coşul de gunoi :)).
@amalia:si -mai ales- mancarea era exact ca acasa...am mancat niste cremes (cremsnit?) si ceva produse de patiserie de la un nene ungur de ti se topea in gura...si niste mezeluri, ca la mama acasa, in Medias
@ioana: ba la unele faze sper sa ma schimb si sa-mi tin gura si sa-mi vad de treaba mea. dar nu chiar intotdeauna...
Oooo, sânteţi din Mediaş, ce mă bucur să aud :). Am un unchi la Mediaş şi mi-e îngrozitor de dor să ajung acolo. Pe strada Baznei, unde sânt case, dealuri şi mă simţeam excelent. Plus că mi-e dor de oraş, să îl văd cu ochii de acum, când am impresia că sânt mai deşteaptă.
Pot să-ţi spun că anul trecut când am fost acasă m-am îndrăgostit de Sibiu şi m-am întrebat unde mama dracu' (vă rog să mă scuzaţi) am fost eu înainte de nu mi-am văzut cum trebuie ţara.
Bun, acum să trecem la cremeş, din care n-am mai mâncat de pe vremea bunicii mele. La Chicago există nişte încercări de cofetării poloneze care mai-mai că se apropie... dar nu chiar... cred că înţelegi.
Post a Comment