Din pacate pentru noi familia Lucarelli s-a mutat in elvetia in urma cu o luna, asa ca nu putem lua parte la cheful de un an. Ce la vie, cum ar zice italienii din Corsica!
Am avut inca o experienta neasteptata la viata mea! Ieri seara pe la 11.15 suna telefonul...vad ca e Andrea, un prieten italian a carei sotie (Claudia) stiam ca e pregatita sa nasca, fiind gravida in luna a noua...Bon. La ce te poti gandi cand un prieten cu nevasta care sta sa nasca te suna aproape de miezul noptii?! Normal, ca sa te anunte ca i s-a nascut urmasul, nu?!NU!!!!!!!!!!!!!!
..."doar" CA SA TE ANUNTE CA EL ESTE BLOCAT INTR-UN ALT ORAS (la 100 de km) UNDE ISI ASTEAPTA MAMA LA AEROPORT (Margerita venea din Italia ca sa o ajute pe Claudia dupa nastere...) SI SOTIA A INCEPUT TRAVALIUL, SINGURA IN CASA! De fapt, nu singura...impreuna cu Laura, fetita lor de un an jumate!!!
No, iti dai seama ca in 15 minute am fost la ea...Maria a ramas cu fetita si eu baga viteza pana la maternitate! Si cand zic ca am bagat viteza, am bagat viteza; treceri pe rosu, 150 la ora prin mijlocul orasului...nu-mi era frica de politie, ca daca ne-ar fi oprit aveam dupa aceia ante-mergator si era mai bine...ne deschidea drumul mai usor. Oricum, la ora aia nu era deloc trafic, asa ca am facut in loc de 20 de minute doar 7! La registratura spitalului, la intrebarea alora daca i s-a rupt apa, raspunsul ei a fost: "Da, acum 5 minute, cand veneam cu masina"... No, asta nu a fost tot. Bineinteles, unii m-au felicitat deja pentru copil (!)...la unii le-am zis ca io nu-s tata lui, la altii...am lasat-o balta. Bineinteles, in calitate de insotitor oficial, am urcat cu Claudia in camera unde urma sa nasca...In timpul in care imi reveneam si eu din uluiala...dat fiind contextul ...am avut timp sa ma uit putin sa vad dotarea spitalelor de aici...deci, ca-n filme...da' filme dintr-alea SF! In camera unde te interneaza se face totul: de la travaliu, la nasterea propiu-zisa si postrecuperare!!! Cu bebelasul langa tine, normal...Si pot merge vizitatorii imediat la tine, nu se trag pe fund aia sa nu-si lase nici taticii sa-si vada copilul. Normalitate?!
...sa revenim.
No, si au inceput durerile...eu eram in aceiasi camera cu ea...dar eram despartit de o perdeluta, ca, na, chiar nu-i frumos pentru nimeni sa vada ce nu trebuie sa vada decat la nevasta...urlete, inima bebelusului se auzea in boxe (era conectata la aparate si habar n-am de ce se auzeau bataiile inimii bebelasului in boxe, in toata camera), Andrea ma suna din 5 in 5 minute sa vada care e e situatia. Adevarul e ca m-am tinut io tare, dar eram rosu ca varul la fata si ma treceau toate apele. Cam in doua ore a ajuns si Andrea de la aeroport...Claudia inca nu nascuse...si i-am lasat lui locul, loc binecuvenit, de altfel!
Dupa inca doua ore bune de chin si jale, Claudia l-a nascut pe Marco, 3,5 kile, o scumpete de baiat! Inca un baiat, toata lumea tot baieti...pe cand o fii sa fie si la noi...nu mai "este" decat fete!
PS: Poza este facuta la 12 ore de la nastere.
2 comments:
Flavius, iată o familie pe care o invidiez: familia Lucarelli! Îi invidiez pe toţi că s-au dus în Elveţia. În speranţa că plusul sincerităţii va echilibra minusul (gras al) invidiei, rămân aproape, aceeaşi, Amalia
Amalia, e frumos in Elvetia. dar cand ma gandesc ca ar trebui sa invat germana, parca m-as multumi doar cu vizitatul familiei Lucarelli.
Desi, Elvetia suna bine, de ce sa nu recunosc.
Post a Comment