Romanii din Hampton Roads...

...si merele de aur!
Ieri seara s-a tinut un fel de sedinta de (re)organizare a comunitatii romanesti din partea asta de lume, regiune unde intra mai multe orase, printre care si, desigur, Williamsburg! Ca o paranteza - la cata reclama pozitiva ii fac eu orasului asta - ar putea si bosorogii din consilul local sa-mi ridice o statuie. Sau macar un bust...

Sa revin la darea de seama a sedintei.
Am ajuns frumos la Shoney's (citeste shoni...deci, nume unguresc...iara' ungurii-s de vina) cu intarziere din cauze de trafic imputit, ne-am facut prezentarile si am purces la...la...la mancare, normal, ca nu discuti treburi serioase pe stomacul gol! Treaba a taraganat pana cand Flavius a pus o intrebare simpla...pana atunci organizatoarea (felicitari sincere Simona!) intalnirii zicea ca noi suntem, noi vrem etc. ...a, intrebarea a fost simpla: cine sunteti NOI?
I s-a explicat lui Flavius cum sta treaba cu misiunea, chestii grele si frumoase, printre care construirea unei biserici ortodoxe romanesti in zona, intalniri lunare, cotizatii, activitati pentru copii, propavaduirea culturii romane pe plai american (asta o bag de la mine, nu s-a zis acolo) si or mai fi fost dar le-am uitat.
A, si inca o chestie foarte importanta: pentru ca vechea conducerea a Misiunii romanesti ( chiar imi place cum suna cuvantul "misiune", nu vi se pare?) isi daduse demisia si cei care au fost numiti erau plecati la razboi (pe bune, presedintele si secretarul sunt militari americani, ca tot romanul si au treburi mai importante prin tari cu minarete) trebuia urgent un "consiliu de administratie", in special un presedinte si un secretar!
Da, recunosc, au incercat sa ma puna pe mine presedinte (ma intelegi, cum suna pe un resume, presedintele asociatiei romanilor denustiuunde), dar eu m-am tinut tare pe pozitie si...nu m-am bagat. Prefer sa fiu "consilier" sau deloc, ce, io de ce sa ma bag, lasa-i pe aialalati, sa ma acuze romanii ca fur, am interese sau alte cele...Eram sarcastic aici, chiar nu-mi pasa mie de asa ceva, dar nu cunosc deloc problema si cand ma bag in rahat macar sa stiu de ce...
Acum nici nu stiu daca s-a ales sau nu un presedinte, toti cei propusi s-au (ne-am) tras pe cur...doar secretara si trezoriera sunt la Misiune acum, poate presedinte oficial sa fie la o urmatoare actiune...

Da, pana aici am scris sec, fara sare si piper, dar am prestat in schimb, aseara, la sedinta!
La un moment dat eram eu against de world (oameni foarte simpatici cei 12 romani prezenti acolo, in special Toma Oprea din Alabama...aici nu sunt sarcatstic...chiar mi-a placut tipu'..pacat ca s-a mutat din Virginia...era doar in trecere pe acolo) si lumea incerca sa-mi explice ce e bine si ce e rau. Eu vorbeam una, se intelegea alta, m-am incalzit, m-am inrosit, probabil unii nu ma mai sufera acum chiar deloc, deh, nu poti sa fii simpatic la toata lumea. As vrea sa cred ca nu am luat-o prea tare pe aratura...nu neg ca s-ar fi putut intampla si asa la un moment dat (oare cum traduc corect in engleza ultima fraza?)...dar uneori am mai batut si campii!
Ca argumente care sa-mi scuze prost...asta, nediplomatia as enumera: ora tarzie, trezitul de dimineata, traficul, mancarea cam proasta de la "ungur", timididatea sa vad oamenii aia pentru prima oara, lipsa clara a subiectelor (ordinea de zi) de discutat, sensibilitate, nesiguranta si susceptibilitate asa, in general, probleme personale, nivelul discutiei de la un moment dat si audienta scazuta.
Cum pana mea sa alegi presedintele unei comunitati asa, la o prima vedere si doar de catre 12 femei si barbati? Cum suna sa fii presedintele asociatiei (na, misiunii) romanesti din Hampton Roads sau de pe Luna sau oriunde numit intr-o carciumioara de o mana de oameni! Chiar nu are reprezentativitate chestia asta, cred eu...
Asa, storcandu-mi creierii la ora asta, as propune ca alegerea unui orice sa se desfasoare in prezenta a cel putin unui numar de 25 de persoane...sau mai putin, dar altii sa delege o persoana care sa-i reprezinte (suna pompos asta, ai?), sa fie organizarea un pic mai exacta (adica sa stie omul de acasa la ce se duce) si poate poate se (re)urneste treaba.
Deci, m-am facut inteles? Nu cred...

Oricum, in finalul sedintei, s-a decis ca in 14 sa mergem cu totii la un gratar...
Chiar simpatici oamenii aceia, parca imi si pare rau ca nu sunt presedintele lor...
Uneori e placuta atmosfera romaneasca...
Alteori, nu...
Eu sper ca treaba sa iasa...
Minuni se mai intampla...
Am fost acuzat (mi s-a atras atentia) ca sunt prea negativist, pesimist si neincrezator...
Imi pare rau daca am fost perceput asa! Daca iau o bere la bord pot deveni prea pozitivist, optimist si increzator...si nici asa nu e de bine...
Chiar apreciez agitatia Simonei si a celor care vor sa urneasca indraznetul proiect de infintare/organizare/maistiueuce a unei comunitati romanesti aici...
Imi pare rau ca nu am fost un pic mai chibzuit si atent la cum mi-am expus ideile...
Eu o sa ajut cum pot...
Mi-a parut bine ca am fost...

No, si am ajuns acasa pe la 10 jumate si m-a intrebat Maria: vrei sa te bagi in treaba aia? Ti-ar produce vreo satisfactie? Merita? Ai tine la tavaleala si la acuzatii aiuristice? Crezi?
Nu am acum raspuns la intreabarile astea!
Da, sincer mi-ar placea mult ca sa fie o biserica romaneasca in apropiere de unde stau, dar tot sincer, asta nu e scopul meu actual in viata. Nu ca as avea unul...
Gata, am aberat destul.
Mai povestim noi si altadata.
Doamne ajuta!
...si da-ne minte.