Aragaz cu patru ochi

Cand eram in clasa intai invatatoarea si-a dat seama ca nu vad bine si m-a luat de manuta si m-a dus la ai mei acasa si de atunci am purtat ochelari.
De 24 de ani ma trezesc si ma culc vazand viata prin prisma ochelarilor!

Primii ani de purtat ochelari au fost destul de grei, pentru ca mai rai decat copiii rai nu stiu cine poate fi! Mi-am format mana si mi-am spart multe perechi de ochelari incercand sa-mi apar onoarea de ochelarist! Si, as vrea sa cred, ca am si reusit pentru ca nu am mai avut dupa aceea mari probleme cu poreclele: daca la inceput eram "argaz cu patru ochi" sau "chioru" am ajuns la stadiul de "Ius", fara a mai fi pomenit micul meu defect. Precizez ca nu am fost niciodata chior, eventual orb...ca eu aveam miopie cu astigmatism, nu strabism. Asta asa, pentru cei care nu stiu diferenta...

Primele amintiri legate de ochelari le am inca de la inceputul purtarii lor; stiu ca ii spargeam regulat la fotbal si mai tin minte cat de greu era pentru ai mei sa-mi faca rapid o pereche noua. Trebuia sa asteptam saptamani, drumuri la Targu Mures si frustrari ca nu vedeam bine. Da, s-ar putea pune intrebarea ca de ce nu aveam o pereche de rezerva, dar nu am raspuns la ea...
Neplaceri veneau, mai ales, cand trebuia sa merg la vreo piscina, rau, lac, mare, etc. ...atunci eram cel mai nefericit ca nu puteam inota si sa si vad la mal ce se intampla (nu, nu imi batea vederea mai mult de o jumate de metru...am luat-o inca de la inceput cu minus mult la dioptrii).
Bineinteles, visul meu de a ma face fotbalist (sau macar sportiv) s-a naruit rapid din aceleasi cauze de vedere slaba si de intrat transpiratia in ochelari cand jucam tenis...
Am spart zeci de perechi de ochelari extrem de scumpe si greu de facut in copilarie, dar singura pereche de care imi amintesc ca mi-a fost sparta de catre cineva intentionat a fost in clasa a opta. Sandel il chema pe tipul care mi-a zis ca o sa-mi ia ochelarii de pe nas si o sa calce pe ei. Asa a si facut, de altfel, si sunt convins ca-si aminteste noapte petrecuta in spital si sangele care ii iesea din toate orificiile capului (nas, ochi, urechi). A fost momentul meu de salbaticie si de aparare in fata raului suprem. Da, eu intotdeuna am zis ca nenorocirea cea mai mare este sa nu vezi. Cei care au ochelari cu dioptrii marete stiu despre ce vorbesc, ceilalti sa fie fericiti ca nu stiu ce e aia.
Au trecut anii si incepeam sa vad prin ochelarii mei groaznic de grosi (na, funduri de borcan pentru cei care indragesc expresia asta...eu o urasc si pe expresie si pe cei care indrazneau sa zica asta de "ochii" mei) frumusetile feminine si, cu acelasi prilej, complexul de ochelarist in relatia cu o fata. Poate era doar in capul meu, poate unele chiar nu vroiau sa aiba de a face cu ochelaristul de mine.
Dar a trecut si asta odata cu apartia ochelarilor mai cizelati, mai finuti, mai aratosi! Tinerii din ziua de azi...suna ciudat sa zic eu asta, ca inca nu-s batran, dar am prins si vremuri de glorie intre ale ochelarilor...nu stiu ei ce insemnau ochelarii din anii '80, plasticul ala groaznic (rama ochelarilor) care se matuia dupa cateva purtari, lentile de sticla groase, incredibil de scumpe si grele, oferta limitata (in special pentru lentile speciale, asa cum erau ale mele), chiar si atitudinea unor prieteni, neamuri, cunoastinte sau necunoscuti de pe strada. Un om cu ochelari permanenti de vedere era un om cu handicap, iar handicapatii nu erau intotdeuna acceptati in societate. Aici exagerez, dar eu asa percepeam uneori acest aspect. Plus ca ochelaristul copil se diferenteaza decisiv de ochelaristul adult... Bineinteles, cat de avansata era tehnologia opticienilor de la inceputul anilor '90, lentilele mele tot suficient de groase ramaneau...
Dar, surpriza, incepusera sa ma placa fetele si imi trecuse si complexul de inferioritate! Chiar imi trecuse, de acum niciodata nu ma mai gandeam sa renunt la ochelari, erau parte din mine si ma simteam confortabil si cu ei si cu mine. De fotbal, inot si locuri de pus ochelarii cand dormeam in cort incepeam sa uit...
Tin minte mica avere pe care o dadusem pe o pereche de ochelari Cacharel facuti la Cluj si cat de cocos ma simteam cand ieseam afara din casa; de acum lumea era a mea!
Si a fost, pana cand m-am dus acum cateva saptamani la un control de ochi si doctorul mi-a recomandat o interventie chirurgicala (iLasik) prin care sa-mi fie corectata miopia si astigmatismul meu legendar care reincepusera sa avanseze!
Si ieri m-a operat nenea doctor Colleman din Williamsburg si acum pot scrie fara ochelari, am condus fara ochelari, am vazut deja un pic de America fara ochelari, nu-mi mai duc degetul la nas ca sa-mi ridic ochelarii, nu o mai trezesc dimineata pe Maria ca sa-mi spuna cat e ceasul, ma pot duce la piscina fara grija ca unde imi pun ochelarii ca sa nu calce careva pe ei, voi putea purta ochelari de soare gen aviator, chiar si la un meci de fotbal as indrazni sa visez prin care sa iau o minge in plina figura si sa pot zambi dupa aia fara grija ca mi s-au spart ochelarii. Si or mai fi chestii pe care le voi descoperi treptat.
Da, 24 de ani am purtat ochelari de cand ma ridicam din pat pana mergeam la culcare, ieri aveam dipotriile minus 8 si azi am condus si vad fara ochelari! Nu e medicina asta un miracol?
O sa raman intodeauna recunoscator tuturor ochelarilor mei (in special perechea aia Cacharel) si o sa fiu intodeuna mandru ca sunt un aragaz cu patru ochi!
Si, in mod clar, celor cu ochelari, subtiri sau grosi, de vedere sau de distanta, tineri sau batrani le zic sa stea cu capul sus si sa nu le fie rusine de ochelarii lor! Ei fac parte din personalitatea lor si sunt un mijloc de depistare si testare a prietenilor, iubitelor, amicilor, apropiatilor. Adica, daca pe unii ii duce capul sa comenteze de ochielarismul nostru atunci sa fie ei sanatosi.
Si da, recomand operatia celor care o doresc sau le este indicata in tratarea bolii lor, se zice ca iti poate schimba viata.
Eu i-am si zis doctorului ieri, dupa operatie: "Doctor, you changed my wife"...ca eram emotionat si mi-a iesit wife in loc de life. Nevasta nu mi-a schimbat-o, ea m-a vazut si inainte fara ochelari.
Unii mi-au zis ca de abia asteapta sa ma vada fara ochelari. Eu le-am raspuns ca asta e usor, doar mi-i dau jos si gata, ma pot vedea fara ochelari. Problema e sa-i vad eu pe ei cand nu am ochelarii pe nas...

Asa ca, ochelaristi din toate tarile, uniti-va!


PS Multumesc doctorului Colleman si echipei lui, lui Maria ca a stat (si) ieri langa mine si mi-a bagat picaturi din ora in ora in ochi, lui Florin pentru ca m-a convins indirect sa-mi fac operatia si tutuor celor care s-au gandit la mine.