Saturday, October 31, 2009

Cum mi se pare Romania anului 2009













Inainte de a debita vreo prostie si sa uit: pentru Loteria Vizelor se poate aplica numai pana in 30 noiembrie. Adresa unde se razuieste lozul: http://www.dvlottery.state.gov.
Daca nu cu loteria atunci o casatorie de forma, o oferta de adoptie, un contract de munca pe n ani, orice, numai legal recomand sa fie. Dar merg si alte variante.
No, acum ca am terminat cu treburile serioase sa trecem la cele neserioase.

M-a intrebat o gramada de lume cum mi se pare (in) Romania anului 2009!
Inainte sa ma injurati (unii) printre dinti sau direct tin a va ruga sa nu omiteti sa scoateti unele chestii din context si sa va ganditi ca poate unii nu au avut sansa sau nesansa sa vada realitatea (ce e aia?!) de pe ambele parti (citeste din tara noastra si din tarile lor, alea cu civilizatia adusa de extraterestii pe pamunturile lor roase de ape).
Acum ca am terminat cu disclaimuri si alte chestii neimportante o sa incerc sa raspund la intrebarea CUM MI SE PARE ROMANIA ANULUI 2009. Toamna, chiar...
Raspunsul este simplu: da' cine-s eu ca sa pot raspunde la intrebarea asta?!
Desi asta nu ma impiedica sa incerc!

Primele impresii le-ati citit poate (daca nu, le gasiti, ca nu le-am sters). Le-ati citit si pe urmatorele? No, atunci e bine.
Acum scriu despre cum a fost cand soarele a iesit din nori, mercurul in termometre s-a erectizat, dupa ce ne-am ridicat din pat si ne-am scos perfuziile din mana si alte chestii interesante.
Inainte sa scriu si de bine despre vacanta (sic) noastra in Romania sa nu uit cum a fost cu bolile nostre, ca sa nu ne mai acuze nimeni ca ne-am dat loviti pentru a nu ne vedea cu ei!!!!!!!!!!!!!!!!!! Da, ni s-a reprosatat acest fapt. Multumim, noi credeam ca suntem de incredere. Ne-am inselat...

Deci, pe scurt, despre boli. Eu am avut gripa porcina neconfirmata oficial din motive simple: daca era oficial trebuia sa stau in carantina in foarte ospitalierul spital municipal din Sibiu pentru cel putin o saptamana, pana vin rezultatele de la un institut cu nume istoric, din Bucuresti! Asa, am preferat sa stam in casa si sa evitam pe cat posibil contactul cu lumea. Daca am reusit pe deplin o sa aflam vesti bune de la prieteni. Daca nu, primesc injuraturile si tin sa va asigur ca nu e dracul atat de negru pe cat pare. Numai ca nu te prea poti ridica din pat de beteag ce esti si ca nu vrei sa vezi pe nimeni si nimic. Soacra-mea poate confirma, ca numai ea a avut acces la noi...
La Maria a fost mai simplu si mai distractiv. A facut toxiinfectie alimentara (plus altele) si s-a deshidratat pana la ultima picatura din a doua perfuzie primita la Urgenta. Sectie deosebit de pitoreasca la ore mici: imaginati-va o hala impartita de niste cearceafuri, cu o drogata care vomita in dreapta si un alcoolic adus de pe strada care se pisa fara nici o retinere pentru actul de sanatate. Si George nu mai vine, ar putea zice unii. Si am avut pile la spital, ca altfel putea fi si mai rau! Dar sa nu ma intrebati de un exemplu de ceva mai rau ca nu imi vine... Ne-au ajutat pilele pentru ca asa am putut fi si eu vazut de medic la ora 1 dimineata, pe furis si cu buletinul romanesc in mana, ca daca zici America in spitalele romanesti si ai si simpotome de genul nas care curge, tuse seaca, dureri de gat, febra etc. poti avea surprize. Si eu nu vroiam asa ceva...
No, pana la urma ne-am revenit oarecum, taman bine ca sa imi serbez eu ziua de nastere si sa plecam, naibii, acasa!
Uf, ce mult m-am lungit si uitai de ce ma apucai sa scriu!

Romania in toamna lu' 2009. E destul de rau, parerea mea. Ori ca aveam eu nu stiu ce asteptari, ori ca o vad cu alti ochi dupa operatie, dar nu mi-a foarte placut ce am vazut. Asta e parerea mea si poate ca e mai bine pentru noi asa ca daca ne placea prea mult atunci nici asa nu era bine... Macar asa, stim o treaba.

Foarte clar, ca sa nu las loc de interpretari: ne-am bucurat pe deplin de compania lui soacra-mea, de bunici, am mancat bine (singura masa adevarata in aproape doua saptamani) la maica-mea, Tarnaveniul rules, i-am fi luat cu noi la pachet pe Anca (nici macar o poza nu am facut cu tine!), pe Manelisti (sau Iustin, Simona si Claudiu Manea...ascultatori de alte muzici, numai de manele nu), pe baimarenii nostri dragi, pe Miruna Ropotinilor, pe dedeparteceamaitarefamiliePopadinRomania, m-a bucurat tricoul cu Romania de la Dudu, ne-am intristat (tare) ca a trebui sa tragem de unii oameni dragi ca sa ne vedem (!), de raceala care s-a instaurat intre noi si unii de-ai nostri, savarinele nu au fost asa insiropate cum mi-ar fi placut mie si cate si mai cate.
Da, la restaurant m-au furat chelnerii de fiecare data cand am fost...mai un suc doua, trei in plus, mai un camion de paine adaugat la nota de plata, chestii mici, care enerveaza omu' si-l fac sa se intrebe inainte de a mai merge o data la ei.
De dat rest oriunde (taxi, magazin, gara, saormarie, sifonarie, cimitir) dadeau 4 din 10, taximetristii fumau, tineau geamul deschis la 7 grade afara, ascultau manele si injurau in proportie de 7 din 10, lumea iti raspundea la zambet cam 1 din 13, blocurile erau vopsite in patru culori...una pe etaj... 20/20, emisiunile la tembelizor nu erau chiar deloc comestibile, decibelii trebuie sa fie la nivel maxim in orice context, in special cand vorbeam intre noi, bosorogii paznici ai muzeului Astra te fac sa te simti ca un copil de clasa a III-a prins fara batista desi unghiile ii sunt taiate, traficul (cel putin in Sibiu) este suprarealist, politicienii sunt tot aia si tot prosti ii cred pe romani (suntem?), trenurile personale sunt infecte si pitoresti, portiile la restaurante sunt mici, mititele, preturile, in general, sunt ca-n Germania si la haine ca pe Marte, lumea se baga in tine pe strada, in parc, la wc, la coada, pe scari, la banca, in tren, in portbagajul masinii si toata Romania este acoperita de un fum de tigara! Oriunde te intorci un iz de tutun iti va reimprospata nasul, hainele, chilotii, parul, ciorapii si ceara din urechi!

Si cand iti pui scutul antisocietatederanjanta descoperi lumea pe care ai lasat-o in urma, oamenii dragi iti aduc aminte ca nu ai trait degeaba, mormintele celor dragi chiar te pot linisti, Sibiul si Mediasul sunt tot alea, cele mai tari orase din judet, muzeul Astra este in continuare cel mai frumos loc de pe pamant pentru mine (asta cu conditia sa eviti hanul din incinta), Daia si Aciliul sunt satele noastre ca-n filmele americane (si Silivasu de Campie e frumos, dar asa, mai ca un film suedez) si ca dentistii sunt mult mai ieftini decat in America (proportia 1/10...citeste platit trei mii de dolari in loc de 30 de mii).
Si da, pizza este mai buna in Romania, copiii sunt innebuniti dupa trenuletul Thomas, fetele (si nu numai) sunt in proportie covarsitoare mai slabe decat americancele de rand, glumele altfel se aud in graiul tau si la fata locului, micii si ciorba de burta sunt bune dar cad greu, prietenii si apropiatii raman la fel intotdeuna (se aude?), lumea se schimba, noi ne schimbam si cam atat.
Ne-am bucurat cand avionul a decolat inspre Viena si am avut un gust dulce-amarui despre excursia noastra sau ce o fi fost. Si ne-am bucura sa usureze baietii acordarea vizelor ca sa-i putem aduce pe ai nostri (neamuri si prieteni) aici ca sa stim o treaba.
Si mai am un regret: ca n-am facut prea multe poze!

Si apoi a fost Viena, prima oara dupa doua saptamani cand amandoi am avut putina roseata in obraji!
Ca sa termin aici cu aberatiile mele pot zice ca cineva din familie...sa-l numim varu-meu...a zis la un moment dat: Doamne multam ca suntem romani si ca stam in America!

Si dupa ce am ajuns acasa am vazut ca zacusca si gemul de macese ni s-au varsat printre haine. Si o chestie faina de ceramica s-a spart. Si ca valiza luata cu imprumut a fost facuta praf. Si ca mi-au furat astia bicicleta scumpa.
Si am dormit linistiti si bucurosi ca am ajuns home. Ca asa ne-a spus nenea de la aeroport: Welcome home!

30 comments:

Anonymous said...

Pai atunci welcome back home. Si pentru mine Romania reprezinta familie, amintiri, cativa oameni dragi si atat. Multi dintre cei care nu au scos nasul din tara pentru o perioada semnificativa cat sa simta impactul normalitatii dintr-o societate civilizata nu vor intelege randurile tale.

Lady Io said...

Am recunoscut in descrierea ta o gramada de lucruri, ce pacat ca noi suntem obisnuiti cu ele si le toleram. Ne mai enervam, mai scriem pe un blog, dar tot degeaba, lucrurile nu se schimba.

Anonymous said...

Ha ! Si eu care voiam sa va felicit ca ati pierdut "distractia" , plecind in timp util din Ro ...Oricum, pe aici se-ncinge chestia cu gripa noua (porcina, mexicana), fiind semnalate zeci de cazuri in Iasi(aprox.60), Bucuresti, ceva pe la Craiova. Partea proasta este ca vecinii bulgari si ucraineni sunt foarte afectati si, avind in vedere modul in care se propaga virusul, este o chestiune de timp sa loveasca Ro mai dur;vaccinuri nu prea sunt...

Lady Io said...

Si uitasem: La multi ani! Sa fii sanatos si sa-ti fie bine!

Lola said...

Frumos scris si frumoase poze. M-au facut nostalgica pentru vremurile cand ma duceam in Romania si ne strangeam toata gasca de vechi prieteni (care peste ani s-a subtiat din ce in ce din cauze de lipsa de timp a bastinasilor - cred ca e ca la gradina zoologica, la inceput dau toti buzna sa vada un roman care vine din America, dar dupa ce l-au vazut de cateva ori nu mai prezinta interes).

Oh, never mind me. Sunt prost dispusa azi (desi mai bine dispusa decat ieri). Important e ca ati facut vizita si aveti concluzii. Total-total regret ca ati avut probleme de sanatate.
Si-s de acord cu Ionela, nu multi vor intelege ce ai scris si de ce, eventual vor trage concluzii gresite despre punctul tau de vedere. Dar asta e problema lor, nu a ta.

Hai sa fiti sanatosi si iubiti. Ca asta conteaza cel mai tare. Iti iei tu alta bicicleta (pe care data viitoare eventual o lasi incuiata intr-un loc mai sigur).

Anca G. said...

Apropo de urgentele din Sibiu: Eu am fost dusa cu forta :), pentru ca plangeam de durere de stomac. Am ajuns la ora 11 seara, sambata, s-a rugat de o asistenta, care alerga pe acolo, sa vada si de mine, aia m-a intrebat ce am, am zis ca mi-e rau de mor, ca ma doare burta, a zis ca nu-i urgenta, sa astept.....si s-a facut aproape ora 2 noaptea, cand mi-a cam trecut raul de la sine, si am plecat acasa. Si mai era un tip acolo, care efectiv se intinsese pe jos si se facuse covrig de durere, tot de stomac, sau fiere..si nu-l baga nimeni in seama, "ca nu era urgenta". Tipul la un moment dat nu a mai putut si a dat buzna pur si simplu in camera de urgenta..nu stiu ce s-a intamplat, ca n-a mai iesit.
Imi aduc aminte si de o faza cu Ramo, cand stateam in camin: ea zicea ca are junghiuri la inima si ca face infarct si moare, si plangea pe acolo.. Am chemat salvarea in disperare de cauza, au venit aia si au constatat ca are o raceala pe la coaste si ca tre sa stea la caldura. Dar pentru ca ea plangea in continuare, au dus-o (fara sirene) pana la urgente, i-au facut o reteta si au trimis-o acasa cu taxi-ul :)

Donazz said...

Noi sa fim sanatosi! Si welcome home!
In rest, te incadrezi in esantionul reprezentativ, sanatos mintal si emotional de emigrant. Parerea mea!

d said...

:) zambesc cu un gust amar..si probabil intelegi ...desi nu am avut INCA posibilitatea sa vad cu ochii mei cele descrise de tine ..imi dau seama ca asa e ..!toata lumea imi zice ca nu pierd nimic ...si articolul tau m-a convins ca asa e ..ramane dorul catre familie ,prieteni si atat 1

Flavius Ţerbea said...

@Ionela: eu, totusi, sper sa inteleaga! Ca toti cititorii mei (phiu, ce fain suna) sunt persoane inteligente marea majoritate a timpului. :)

Flavius Ţerbea said...

@Lady Io: multumesc tare mult pentru urarile de la multi ani! La fel doresc si eu tuturor.
Cat despre lucrurile alea de care ziceam sa stii ca sunt suparat ca se intampla...daca pana acum credeam ca din cauza banilor nu progresam acum am mari dubii ca educatia nu ne da afara din casa pe noi, pe romani...Of!

Flavius Ţerbea said...

@Anonymus: ne-am "distrat" destul , n-am pierdut nimic! :(
Cat despre gripa probabil era si pana acum numa' ca nu s-a luat in serios. Spre exemplu: in avionul care ateriza in Romania ni s-au dat niste foi de completat...ca de unde venim, daca avem simptome si locul unde putem fi de gasit...chestii grele...si la aeroport ne asteptau doua tanti asistente medicale care nici nu se uitau pe hartii...i le-am bagat noi sub nas ca daca nu uitau sa le ia. Oricum, noi nu aveam nici o simptoma atunci. Dupa 3-4 zile, da...
Ce vaccinuri, nici masti decente nu sunt.

Flavius Ţerbea said...

@Lola: saru-mana! :) Din pacate, asa este.: nu aveau unii timp pentru vizitatori. Credeau ca ne mai vedem curand si nu le pasa... Ce la vie, trist, dar adevarat. Da' cine trebuie nu ne uita si isi face timp de noi. Sper!!!

Flavius Ţerbea said...

@Anca: Doamne, fereste sa ajungi la Urgenta! In principu, oriunde...
Si ce vremuri...fetele mele la urgenta...fuse si se duse...dar noi tare mult ne-am bucurat sa te vedem. Si s-a vazut si reciproca din plin! :)

Flavius Ţerbea said...

@Dona: sa stii ca mi-ai luat vorba din gura! De fapt, asa am si zis noi cand ne povesteam unul altuia simtamanturile de dupa in orele alea multe petrecute la (prea) mare inaltime.
Ciudata vizita, ciudat esantion.

Flavius Ţerbea said...

@D: sa nu ma intelegi gresit...fiecare are experienta lui in tara...poate tie ti-ar placea. sau poate si mie intr-un alt context.
Oricum, Romania este o tara frumoasa fara doar sio poate. Si este tara noastra. Nu?

D said...

sunt convins ca mi-ar placea.....dar dupa cateva zile as vedea realitatea si probabil...m-as intoarce unde IMI E BINE...Cu toate astea Romania va fi mereu....acasa !Depinde numai de noi sa aratam lumii frumusetile patriei ;)

Anonymous said...

"@Anonymus: ne-am "distrat" destul , n-am pierdut nimic! :("

Comitet de criza pentru combaterea gripei - poate vaccinurile erau mai potrivite ?!
Situatia devine alarmanta: 40 cazuri in Sinaia, unul in Mm tau drag (via din Porugalia/Spania, se pare), noi cazuri in Vs, SV.
Ingrijorator este cu adevarat este "instituirea unei comisii pentru prevenirea si combaterea"...in lipsa unor vaccinuri chestia asta seamana cu o mare spalare de maini. Vasile Bondar, sef ASP din Maramures (sac!), ne sfatuieste sa crestem imunitatea organismului su suc de lamaie si alte prostii, in conditiile in care se stie ca, virusul fiind nou, organismul nu poate genera anticorpi.
b

Unknown said...

Buna Flavius,
Scuze absenta dar am fost si eu plecata din tara...in alta mai rea decat Romanica noastra dar am facut si lucruri interesante si frumoase.

Oricum, La Multi Ani! chiar daca este cu intarziere, multa sanatate ca-i mai buna decat toate ( ai vazut exemplul din vacatnta ) si tot ce-ti doresti sa se implineasca.

Cat despre impresia ta despre Romania...desi nu locuiesc in America sau alta tara dezvoltata / civilizata sunt perfect constienta ca ai dreptate. E dureros sa vezi ca dupa 20 de ani cica de democratie am ajuns din lac in put si ne indreptam din rau inspre mai rau. Si e dureros si cand vezi ca cei care locuiesc aici isi dau seama ca sunt luati de prosti si sunt batjocoriti dar nu pot sau nu vor sa fac nimic. Pentru ca pana la urma suntem si noi vinovati de ceea ce se intampla, ne complacem in mizeria asta si acceptam tot ceea ce ni se baga pe gat ca sa putem sa mai traim inca o zi si inca una....

Dar....pana la urma Romania este tara in care te-ai nascut si sper ca revederea celor dragi si a locurilor frumoase de care ai povestit sa fi compensat macar putin toate relele. Mai sunt oameni buni si locuri frumoase si pe la noi ( mai rar ce-i drept dar sunt ). Vino in vacanta cand va fi cald si frumos poate vei vedea lucrurile cu alti ochi.....acoperiti de ochelarii de soare :))

Toate cele bune si sanatate!

Unknown said...

well ...eu cred ca de fiecare data cand va veti intoarce in tara o sa aveti aceeasi impresie ...o dezamagire sumbra, ca nimic nu s-a schimbat si nu se va schimba vreodata...sau poate asta e parerea mea (eu care nu am plecat inca din tara si nu ma vad plecata pra curand de pe aici, am impresia ca nu se va schimba nimic nici maca in 50 de ani de acum incolo...). :P

Anonymous said...

Ai fost teribil de inspirat cu fotografia blocului 16 de pe strada Vaslui...offf, este totul aievea...imi vine sa ma ciupesc, parca sunt rezemat de balustrada(celebra balustrada, de unde priveam meciurile, pe care le incingeam in perimetrul ala betonat...) si-mi privesc balconul...la mii de kilometri, de el si de tot...si totusi acolo...

Flavius Ţerbea said...

@pentru ultimul Anonymus: spune-mi, te rog, cine esti ca m-a emotionat pana la lacrimi comentariul tau (in special partea cu balustrada) si m-as bucura sa stiu al carui balcon cu amintiri i-am facut poza de pe Vasluiului!

Flavius Ţerbea said...

@b; sucul de lamaie face minuni impotriva gripei! In special Sprite...

Flavius Ţerbea said...

@Elena; bine ai revenit! In mod clar sunt foarte multe tari mai rele decat Romania, fara nici o indoiala! In romania poate fi chiar bine plus ca e si tare frumoasa tara noastra.
Multumesc tare mult pentru urarile frumoase de ziua mea si iti doresc si eu tot binele din lume!
Si o sa revin acasa, in Romania, fara doar si poate. Dar nu prea curand, zic eu acum...
Dar pe Romania o iubesc. Si mai sunt si mandru ca-s roman! Numa' ca nu arat, dar chiar sunt.

Flavius Ţerbea said...

@Cuk - eu ma gandesc ca vor fi dati in care vom vizita Romania in care va fi si mai mult bine!
Dar pana nu vizitez Hawai, Taiwan si vreo alta tara calduroasa nu mai venim!
Si cand vom veni vom face jumi-juma: adica jumate in Romania, jumate undeva in Europa!

Georgiana said...

"undeva in Europa" sa inceapa musai de la Amsterdam, ati inteles? sa apucam sa ne vedem si noi... ca o curs oarece apa pe Cibin, si precis va mai curge pan'atunci

Unknown said...

da...si eu am uitat sa iti transmit La Multi Ani!...te rog sa ma ierti dar cred ca viata in romania imi rapeste putin din minte si incep sa uit...dar iti zic acum...LA MULTI ANI ....si tot ce iti doresti sa se indeplineasca cat mai repede...si inca o observatie...ca narcisist ce sunt...de ce nu zici am facut si eu cateva poze in muzeu:D...glumesc....cred ca imi depun iara actele pt loterie:D

Flavius Ţerbea said...

@Georgiana: din pacate, asa e. a curs destula apa pe Tarnava de cand nu ne-am vazut. Poate ajungem noi, poate treci tu Apa!

Flavius Ţerbea said...

@Silviu: multumesc si imi cer scuze ca nu am precizat cine a facut unele dintre poze: tu le-ai facut si sunt reusite! No, e bine asa? ;)
Cat deespre loterie o sa-ti cer permisiunea sa-ti spun intr-un post de sine statator povestea ta in legatura cu acest aspect!

Anonymous said...

M-au napadit amintirile cand intr-una din poze am vazut blocul meu. Cum mai latra Spike(Torpiloru') la tiganii si cainii vagabonzi ce se perindau prin fata balconului!!!!
Sic tranzit.... :))))

Florin Popa said...

Ba, da' ai pus tocmai poza in care io nu ma vad? Cred ca fost intentionat