NBA, puscasii marini si revista Playboy

Nu stiu altii cum sunt, dar eu am un fel de lista -imaginara- cu chestii pe care vreau sa le fac, daca tot sunt prin zona. Una dintre ele (in primele 347) ar fi vizitarea Hawaii. Pe locul 2398 era vizionarea unui meci din NBA, problema rezolvata alataieri.
Desi vroiam initial sa merg sa-i vad pe cei de la Washington Wizards cum joca impotriva lui Lebron James si Shaquille O'Neal de la Cleveland Cavaliers, am ajuns sa-i vad pe "necunoscutii" de la Philadeplphia 76ers. Nu am fost la Cavaliers din motive simple: locurile bune costau de la 260 de dolari in sus; la astia am platit cu totul 94 (plus 30 parcarea).
Nu o sa fac aici cronica meciului, ci doar o sa-mi amintesc unele chestii pe care le consider demne de a fi redate si voua.
Ca sa nu las loc de interpretari: poate pe unii nu-i mai impresioneaza deloc unele lucruri, dar pe mine, inca, da!
De exemplu, o sosea cu 10 benzi pe sens din capitala Americii sau de oriunde (plus doua de rezerva pe mijloc), cu masini bara la bara pe fiecare banda, noaptea, feerie de lumini in miscare, vazuta de la inaltime pe mine inca ma mai impresioneaza.

Dar, sa revin la oile mele, adica meciul din sezonul regulat dintre Wizards si Sixers.
In primul rand, sala este un pic mai mare decat cea din Sibiu: 20,173 de locuri. Am mai vazut-o la concertul lui Eric Clapton, dar atunci erau sus tare locurile. Acum am fost in primele randuri, am fi putut vedea celulita majoretelor daca ar fi avut. De celulita zic, ca majorete au. Inchiriate de la Playboy, probabil... Am vrut sa fac si aici o comparatie cu majoretele de pe vremuri din Sibiu dar nu mai fac. Ale noastre sunt convins ca erau mai destepte si gateau mai bine. A, si americancele stateau la poze inainte de meci, pe culoar. Eu n-am avut aparat cu mine, mai face omul greseli, asta este.

Desigur, pe culoare, inainte de a intra in sala, mai erau tot felul de standuri cu junk-food, bere (da, se bea bere in incinta salii), ofiteri care faceau inrolari la botu' calului (nebuni astia cu armata lor), o gramada de event staff care te indrumau in caz de ratacire, lume pestrita (cu unii chiar nu ai vrea sa te intalnesti noaptea pe strada), domni de culoare, in varsta, cu palarii largi si costume a la James I Feel Good Brown, vedete pe care eu nu le stiu dar care dadeau autografe sau atrageau priviri si... gata cu atmosfera din afara salii, ca trebuie sa reintru la meci.
Pe ecranele imense atarnate de tavan era poza unui domn cu anul nasterii si data decesului: era proprietarul echipei si a salii unde eram noi (Verizon Center), Abe Pollin, care murise in dimineata meciului! Dar, ca sa fiu sincer, in afara de poza respectiva care a stat doar pana la start altceva nu a mai amintit de lucruri neplacute. Vorba aia, a lu' Queen: the show must go on. Si a mers.
Si au intrat baietii, mari ca brazii, artificii, flacari, muzica, nebunie, nu cunosteam pe nici unul, in afara de un argentinian al carui nume acum imi scapa. Aici introduc un pasaj pentru cei carora nu le place baschetul, in mod special: un meci din NBA merita vazut numai pentru atmsofera, daca nu pentru meciul in sine.
Si, ca era sa uit, or avea americanii destule bube in cap (dar macar nu sunt pesedisti) dar show ca ei habar n-am cine ar stii sa faca! Fac din rahat bici fara nici o problema si te face sa-ti si placa!
In pauzele meciului afisau pe ecrane imagini din tribuna: un nene care se juca cu proteza dentara, o tipa care croseta (asta era chiar langa noi...avea o dexteritate fantastica: baga doua pe fata, doua pe dos in timp de urmarea meciul); spectatori care dansau a la Michael; buritos aruncati in tribune de catre un sponsor; concursuri gen "pupati partenerul" ca sa vada si altii...la asta s-a ras la greu, ca era de ras.
Meciul s-a terminat 108 la 107 cu o ratare in ultima secunda a oaspetilor. Deci, eu zic ca n-a fost rau deloc. O sa mai merg, dar prima data as vrea sa vad si alt fel de sport. Poate hochei la Olimpiada din Vancouver? Probabil ca nu...