Restaurante si restauratii

Inainte sa plecam in mini-excursia din South Carolina si Georgia am cautat cateva informatii despre locuri demne de a fi vizitate acolo pe fuga si nu numai.
Am cautat online, am rasfoit pliantele pe care le aveam prin casa, am fost la biblioteca oraseneasca si am luat un ghid de calatorie din 2007 de la Fodor's, m-am uitat in cartea mea cu faruri ca sa vad cum se ajunge la ele (unele care se puteau vizita doar luand o barca le-am lasat pentru vremuri mai calde), mi-am facut un mini-traseu pe hartie si apoi, in ultima zi de plecare, intreb intr-o doara pe la munca daca a fost careva prin zona Charlestonului si Savannei.
Nimeni nimic in afara de Fernando din Republica Dominicana, venit de vreun an in USA, insurat prin intermediul internetului cu o doctorita. Pai stiu eu, zice, de Charleston ca acolo am facut nunta, pe plaja.
Ptiu, dracie, ca sa vezi. Si stai ca o sun pe nevasta-mea ca ea acolo a facut facultatea si stie zona ca-n palma. Si tipa, probabil instantaneu, mi-a trantit un email cu lucruri pe care ea le considera demne de facut in Charleston si imprejurimi. O sa insist pe partea de mancare si petrecere a timpului liber in incinte cu alcool si prajeli.
Mi-a insirat toate barurile meseriase -de genul ieftin, bun si cu atmosfera- de acolo: Griffin Wich...intrebati de Scott London, proprietarul; Tommy Condos este un alt loc de baut la greu pentru cei interesati; Blind Tiger este pe Brod Street si nu are firma la intrare, dar il gasiti dupa usa rosie; Vendue Inn de pe strada cu acelasi nume are un bar pe acoperisul cladirii care face banii si deranjul.
Daca vreti sa va dati un pic mai smecheri sau normali (asa mi-a scris domana respectiva...eu doar transmit mai departe...deci imi rezerv drepturile traducerii si adaptarii) se recomanda locanta Snob din East Bay, Tristan din Market si Cypress tot din East Bay. Astea de pe urma sunt bune dar e bine sa verifici balanta contului inainte sa comanzi apa plata cu sau fara lamaie.
Tot doamna respectiva spune ca cele mai bune restaurante de sea food sunt Bowens Island Restaurant (Folly Beach) si The Wreck (Mt. Pleasant).
A, si sa evitati Hymnas Seafood din Charleston pentru ca e bataie de joc la adresa crustaceelor, buzunarelor si papilelor gustative.

Si ca am pomenit de Bowens Island Restaurant...
Dupa inmormantarea Lekeishei cina servita la carciuma respectiva a fost una din cele mai tari experiente ale mele/noastre pe pamant american!
Ca sa ajungi la ei dai adresa gps-ului care te va duce pe o carare unde nu te astepti sa gasesti un restaurant si nici altceva. Restaurantul e demential...este situat pe un mal de pamant, la marginea apei, inconjurat de copaci si mormane de scoici, cu miros specific cu tot.
Acolo, dupa ce crezi ca cineva si-a batut joc de tine si te-a trimis la mama naibii ca sa-ti dea o lectie ca sa nu mai deranjezi lumea dai de un fel de baraci cu doua oale imense in fata lor unde fierbe molusca (citeste stridia). Si cand intri pe prima usa adresezi o intrebare tampita domnului care sta dupa o tejghea cu un caiet in fata: aici se mananca?! El zice ca da, noi ne uitam mirati la meniu (nu multe feluri) si comandam un platou cu de toate (creveti, crabcake, peste...toate scoase din apa in ziua respectiva). Ei, acum ca am dat comanda de mancare ne-am rotit ochii ca sa vedem o masa, ceva, la care sa mancam. Domnul respectiv ne-a indrumat afara, intr-o alta baraca cu mese si scaune nu tocmai cum te-ai astepta (ulterior am aflat ca mesele si scaunele sunt multe inca de la deschiderea localului...in anii '40 si daca cineva gaseste doua scaune la fel masa este din paartea casei...mult din mobilierul original a ars acum cativa ani intr-un incendiu care aproape a distrus afacerea si istoria locului).
Tot confuji si derutati eram cand ni s-a adus mancarea, la fel eram si cand am vazut ca doi neni se apuca de cantat si la fel de surprinsi am fost cand am vazut ce manca absolut toata lumea acolo: milioane de stridii fierte la botul calului, in oalele alea mari. Am terminat noi cu greu de mancat, am baut ceva bere si ne-am luat inima in dinti si am zis ca daca nu incercam si noi niste stridi apoi n-am facut nimic. Si dupa o tona de chestii marine si inca o tona de moluste am trecut si pe la veceurile ca la bunica-mea de la tara si am plecat uimiti de experienta (nu doar culinara) avuta la recomandarea sotiei lui Fernando.
Si v-am spus povestea asa si daca vreti sa-mi luati de bun sfatul eu zic sa nu dati cu piciorul la o masa buna daca aveti drum prin Charleston.
Restaurantul e deschis de marti pana sambata de la 5 seara la 10, inchis duminica si luni si primeste cash sau cecuri. Nu are rost sa-l intrebati de credit-card ca nu-l ia.

In rest, alte restaurante pe unde ne-am stricat banii si ne-am bucurat burtile, recomand cu caldura Panini Cafe din Beaufort, British Open din Hilton Head si orice restaurant irlandez sau de seafood din portul Savannei.
Nu recomand nimanui sa manace la Olympia din Savannah sau sa comande pui si costite de la Tbonz in Myrtle Beach.
Cu hotelurile am mai zis cum am facut: pentru ca nu stiam dinainte unde vom fi intr-o zi anume pe la o vreme il sunam pe Florin si el ne rezerva hotelul pentru seara respectiva (unele oferte last minute te ung la sufletel...in general hotelurile de la doua stele jumate in sus pe care le recomanda siteul hotwire sunt impecabile...asta din experienta noastra zic).
De vizitat in zona costala a Carolinei de Sud si Georgiei ar fi dupa capu' meu: toate farurile si insulele posibile (nu o sa va para rau...sunt situate in zone superbe si cu acces la plaje tari), orasele Charleston, Georgetown, Beaufort, Hilton Head, Savanna si Tybee Island. Daca aveti timp suficient si chef evitati autostrazile si luati drumuri secundare pentru ca se mai pot vedea o gramada de chestii interesante si neasteptate.

PS: In filmulete apare putin restaurantul despre care v-am povestit si in poza este domnul (pe numele lui Jack Danieles London...si nu este o gluma) care prepara stridiile si le serveste la masa. Cu o lopata...
Ambalajul stridiei se arunca intr-o galeata de plastic situata sub masa.
Prin 2006 Bowens Island Restaurant a primit o inalta distinctie gastronomica (ceva de genul cel mai bun restaurant de seafood din America...locul opt, dar tot e bine) iar patronul...cel care ia si comanda la tejghea...avocat de meserie...a primit premiul, la New York, imbracat in costum si cu cisme albe pescaresti, de cauciuc, in picioare.