Cum se poate repara eroarea cu Loteria Vizelor 2012

Ca un demn rezident american aterizat pe plaiurile astea datorita programului guvernului american (suna pompos, ai?) Diversity Imigrant Visa (sau Loteria Vizelor cum i se mai zice neaos) nu pot decat sa fiu oarecum interesat de bunul mers al programului care mi-a schimbat viata.

Ca o divagare de la subiect recunosc ca, in continuare, imi bat la cap prietenii buni de acasa sa aplice cu incredere ca se merita si au si la cine veni. Asta asa, ca sa nu existe discutii.

Bineinteles ca ati auzit de ...hm, nici nu stiu cum sa o numesc...neplacerea, eroarea, drama, nesansa, ghinionul, da-o-npanameacaamcastigatsiastiaauanulatextragerealaloto6din49siiodejami-amvandutcasasivacacasaambanideamerica si surpriza neplacuta cauzata celor 22 de mii de potentiali detinatori de card de rezident american (atatia au fost anuntati ca numarul lor e castigator) din cauza unui amarat de program de calculator care nu si-a facut treaba bine si corect.
Nu vreau sa fiu in pielea cuiva care se afla in situatia respectiva si eu am o propunere, in cazul ca intereseaza pe cineva: sa-i lase pe aia care au castigat sa fie castigatori, sa mai extraga pana la 100 de mii de numere castigatoare (in loc de cifra normala de 50 de mii pe an) si la anul Loteria Vizelor sa ia o pauza de un an, in acest fel impacandu-se si capra si varza.
No, cam asa cred eu ca ar fi destul de bine si elegant.
Daca mi se va accepta propunerea (pe care nu am cui, cum si de ce a o trimite) am doar o dorinta: sa pot alege si eu un amarat de numar.

Despre fotbal si cultura

Pe vremuri, am avut o discutie interesant-banala cu o prietena buna care s-a lasat cu suparari si evitari pe o perioada indelungata. Asa, ca intre prieteni buni, am putea spune...
Tarasenia s-a produs de la o chestie absolut puerila si irealizabila: daca ar fi sa ai doar o singura optiune, la ce ai prefera sa asisti: la un spectacol de gala la Scala din Milano (Teatro alla Scala pe numele din buletin) sau la un meci de fotbal, pe Santiago Bernabeu sau Camp Nou, intre Real Madrid si Barcelona?
Atunci fiind in the foarte early 20's (ce vremuri) nu am stat pe ganduri sa spun ca as alege meciul de fotbal si imediat mi-am luat-o in barba cu un barbatii e prosti si microbisti fara cauza. Degeaba am incercat eu sa-mi argumentez alegerea (chiar, se argumenteaza alegerile intre prieteni?) ba ca atmosfera aia cu o suta de mii de oameni bucurandu-se in gura mare suna mai pe sufletul meu de om de 20 de ani fata de o atmosfera prea decenta si posibil snoaba la Casa Sindicatelor din Milano, ba ca eu nu am urechea formata pentru teatrul liric si alte chestii grele culturale de care auzisem la televizor si pricep mai bine o chestie care a prins la tot vulgu', cu exceptia americanilor, ba ca una, ba ca alta incat aproape un an de abia ne mai salutam.
No, o altfel de dilema a rasarit in primavara asta cand am aflat ca va fi mare meci, mare la foarte mica distanta de Williamsburg: FC Barcelona va juca cu Manchester United in 30 iulie in apropiere de Washington DC intr-un meci amical, intamplator reeditarea ultimei finale Champions League! Nu e Real cu Barca, nu e nici macar Nou Camp (e stadionul lui Redskins) dar eu m-am bucurat ca un copil cand am luat bilet la 2 minute dupa ce s-au pus in vanzare.
Recunosc cu mana pe inima ca as fi facut un efort major si as fi platit pana in 500 de dolari pe un bilet (cu riscul sa dorm afara daca ar fi aflat nevasta ca sunt atat de "darnic") dar nu a fost cazul de o suma atat de mare (am platit mai putin de jumatate pentru super locuri, randul al saptelea, pe mijloc) si sper sa ajung vreodata si la La Scala aia, ca sa impacam si capra si varza.
Si pana ajung in Italia poate ma semi-culturalizez cu Andre Rieu in toamna, tot in capitala americana.

Ardelenii, tornada si tirul rasturnat

Am dat sa plecam din casa cu destinatia Chicago via aeroportul din Richmond de unde urma sa luam nu un avion (uf, fobiile astea), ci o masina de inchiriat ca -deh- e mai simplu sa pui mii de kilometri (ca sa nu zic mile) pe masina altuia nu inainte sa verificam lista cu ce trebuia sa luam: actele le avem, nevasta? le avem. banii ii avem? mai sunt ceva. chiloti si ciorapi? sunt. numere de confirmare pentru hotel si masina? printate de mana, in carnetel. GPS si adrese? adrese avem, gps-ul l-am uitat la lucru (doar doua ore de abatut din drum...la n ore cat urma sa conducem inca doua in plus nici nu mai contau).
No, am luat masina lor, am lasat masina noastra si am purces la drum. Nici nu am apucat sa iesim din Virginia si sa intram in West Virginia (nu-mi pare deloc natural cum ar suna Virginia de Vest asa ca o las cu numele neaos) ca o chestie ciudata s-a produs: mai intai s-a intunecat in partea dreapta-fata, dupa aia a inceput sa adie un vanticel, dupa aia s-a intunecat -pe langa partea dreapta-fata si in fata-fata si in stanga-fata si in spate-spate; dupa aia vanticelul care adia a inceput sa imprastie niste frunze, crengi si copaci, in special brazi, pe autostrada si pe langa masina noastra de inchiriat (unii proprietari nu au avut noroc si vantul le-a adus bradul pe masina), dupa ce tornada a trecut razant pe langa noi si exact cand la radio ziceau baietii ca e pericol de tornada exact in zona unde eram noi s-a pornit potopul si -de emotie- gps-ul s-a gandit sa ne ofere o scurtatura in miez pe noapte pe drumurile mai mult decat secundare ale Virginiei de Vest (aici parca suna mai bine asa decat drumurile secundare ale West Virginiei) si cand sa ni se termine benzina din rezervor si putina concentrare pe care o mai aveam am ajuns la un fel de autostrada si am gasit un loc unde sa punem si noi capul jos cateva ore.
Dupa aia ne-am trezit si am zis, usurati, ca ioi, ce bine ca nu am murit degeaba pe coclaurile alea si am sofat cu 8o de mile pe ora pe drumuri pustii pana cand un tir s-a rasturnat in fata noastra si am stat blocati doua ore pana un nene politai ne-a spus sa o luam pe aratura si sa ne ducem pe drumul ala de tara daca mai vrem sa plecam azi de acolo. Noroc ca masina de inchiriat a rezistat bine cand am condus-o pe teren accidentat si dupa aia drumul extrem de plat si anost din Ohio si Indiana a decurs fara probleme si am ramas blocati in trafic cateva ore cu vedere inspre zgarie norii spectaculosi din Chicago in miez de vineri, ora 4 dupa-amiaza, in Memorial Day Week-end.

In caz ca nu ati inteles nimic din drumul nostru inspre Chicago fac un scurt rezumat, cu precizarea ca nici noi nu am inteles nimic: am fost atacati cu furie de mama natura din toate pozitiile, ne-am ratacit prin pustietatea pustietatilor, am fost aproape de a ni se termina benzina pe acolo, am stat blocati alte ore in trafic din cauza singurului camion care circula pe acolo si care si-a gasit sa se rastoarne fix cand ne ardea buza mai tare si am ajuns in Chicago dupa 23 de ore de la plecarea de acasa. Un drum normal ar trebui sa dureze intre 12 si 14 ore, asta asa, ca fapt divers.
Dar nu drumul a fost destinatia de data asta si asta a fost doar un amanunt de tinut minte.
O sa scriu si despre ce a fost cu adevarat important in Chicago in curand.

Romania is safe

Un domn a venit ieri pe la mine la munca ca sa ma intrebe cateva chestii legate de Romania (respectivul lucreaza pentru o agentie si va fi in Romania si Bulgaria pentru urmatoarele cateva luni).
I-am spus ca sunt plecat deja de multisor din tara si nu mai stiu multe dar primul sfat care imi vine in minte este sa incerce sa evite deplasarea cu masina si sa evite total condusul pe soselele noastre neaose. Si, daca se poate, sa calatoreasca mai mult cu trenul si avionul.
A mai vrut sa stie despre litoralul romanesc si eu i-am spus ca mai bine sa mearga in vecini, la greci sau la croati. Dar, in schimb, i-am recomandat calduros zona Sibiului (cu tot cu Medias si Sighisoara), Maramuresul, Clujul, Brasovul, Bucurestiul, Carpatii, Bucovina. I-as fi spus si de Iasi sau Timisoara dar nu prea cunosc prin zona desi cred ca sunt locuri minunate acolo si demne de a fi vazute de un american dornic de turism romanesc.
M-a intrebat daca este usor de ajuns la locurile astea si eu i-am raspuns ca nu neaparat.
M-a intrebat daca Romania is safe si i-am raspuns ca de impuscat nu o sa-l impuste nimeni, de furat si inselat se intampla oriunde in lumea si nu ar fi ceva anormal daca ar fi talharit in ore mici de noapte daca este intr-un loc nepotrivit. Dar, in linii mari, Romania este foarte sigura in comparatie cu multe locuri de pe Pamant; inclusiv marile orase americane.
Mi-a multumit frumos si mi-a spus ca lui ii place Brasovul, ca fusese acolo de cateva ori.
Eu n-am inteles de ce m-a cautat ca sa ma intrebe de Romania daca tot mai fusese acolo.
Dar a fost tare simpatic si mi-a spus ca se muta din Virgina si ca are de vanzare o casa.
Si-i plac masinile europene dar Dacia nu l-a impresionat.
Deh, americanii astia care n-au ce face acasa...

Concert Kylie Minogue in DC

Acum o saptamana am fost - in capitala americana - la concertul lui Kylie Minogue.
Spectacolul a fost total - ca sa folosesc un sablon expirat: scena cu elemente acvatico-retro-futuristo-grecesti, coregrafia imecabila si dansatorii ca din videoclipuri clasice, costumele nenumarate (create de Dolce&Gabbana), muzica, dansul, atmosfera din sala toate astea au contribuit pe deplin la un show strajnic al divei pop australience.
Apropo de diva pop: la un scurt sondaj oral o gramada de lume de pe aici nu a auzit de ea! Poate ma invart eu intr-un cerc gresit, ori poate chiar nu este ea atat de cunoscuta in America ca in restul lumii. O fi la fel ca fotbalul (socceru')...
No, cum spuneam: concertul de promovare a albumului Aphrodite (ca asa se numeste ultimul album al ei) a fost pe sufletelul meu si-l recomand cu caldura, in special celor care au mintea deschisa si nu sunt homofobi.

Si acum sa trecem la partea picanta a concertului: publicul spectator a fost (si nu exagerez deloc) 80% de alta orientare sexuala. Barbati de alta orientara sexuala, ca sa fiu mai exact.
Stiam cateva chestii legate de Kylie Minogue, dar ca este una dintre cele mai exponentiale "gay icon" din lume nu stiam. Acum stiu!
Pe mine m-a amuzat teribil sa stau la coada la toaleta intre un marinarcutricouindungisiberetaregulamentara si un cowboymustaciosimbracatincostumdemasochistcainvideoclipulalacuYMCA.
Si vecinii nostri de scaun au fost simpatici: in stanga doi batranei tandri si in dreapta doi flacai tineri, la inceputul relatiei dupa privirile dragastoase pe care si le aruncau.

Dar eu nu asta am retinut de la spectacol, partea cu audienta neobisnuita a fost doar un amanunt din atmosfera showului; partea principala a fost Kylie Minogue, in forma de zile mari, fara doar si poate.

Sarbatori pascale pe plaiuri straine

Ati vopsit ouale? Cozonacii au crescut ca la cartea de bucate a bunicii? Mielul este taiat regulamentar la craca copacului? Hainele si incaltamintea noua este gata de a fi purtata la zi speciala? Am inconjurat deja biserica si asteptam Invierea cu lumanarea pregatitat la indemana? Recipientul pentru luatul painii sfintite si inmuiate in vin este curatat? Miroase a primavara si a linistea ulitei copilariei in zi de sarbatoare? Familia si prietenii sunt aproape, chiar daca numai in gand?
No, daca ati raspun afirmativ macar la cateva din intrebarile mele de mai sus tot nu-i rau. Ca de aglomeratia si agitatia cumparaturilor nerecomandata cardiacilor si celor cu oroare de magazine ma gandesc ca n-ati scapat.
Sincer, habar nu am cand a mai trecut un car de zile si iarasi suntem in prag de sarbatoare.
O fi de vina America, o fi de vina varsta, o fi "agitatia cotidiana", dar parca (parca?!) timpul asta prea fuge intr-un ritm mult prea nebun.
Si sa stiti ca oua vopsite, cozonaci, miel, haine, popi si biserici, paine inmuita in vin, primavara, liniste si prieteni sunt si pe meleaguri straine. Doar familia si prietenii de acasa nu sunt intotdeaua prezenti in carne si oase alaturi de noi la ceas aniversar (noroc cu limba de lemn ca mai avem fraze tip) dar incercam sa compensam si neajunsul asta cum putem. De exemplu, prietenul internet, Google, Yahoo, VoipRAider si alte companii de aceiasi natura ajuta mult, aproape ca fac parte din familie.
Asa ca, daca tot am ajuns din nou aici, va doresc sa aveti parte numai de bucurii si doresc tuturor un Paste fericit si normal!

Spirit de antrepenor semi-ratat

Ma gandesc foarte serios sa-mi deschid o afacere.
Desigur ca nu am destui bani de investit; exista doar cateva idei, exista discutii, exista oportunitati, exista chiar si o criza economica dar intotdeauna avem o sansa ascunsa prin fundul buzunarelor, pai nu?
Unii ar spune ca mi s-a urat cu binele, unii poate m-ar incuraja, altora li s-ar rupe de capacitatea mea de "patron" intre ghilimele, altii imi vor povesti din propriile greseli si succese si eu stau si cuget ca inca nu stiu ce vreau sa ma fac cand o sa cresc mare!
Asa ca, daca nu am fost indeajuns de isteto-capabil ca sa ma fac matematician, electrician, inginer mecanic, bucatar profesionist, tamplar, frizer, manichiurista chinezoaica, fizician, programator la Google, sora medicala (inregistrata sau nu), individ nascut pentru a vinde sau - pe scurt- persoana cu o meserie concreta (sa nu ma intrebati ce e aia) ma bazaie tot mai mult o idee pe la creierul meu odihnit ca sa ma risc si sa iau taurul de coarne. Apropo de taur, puteam include si macelar la lista de profesii concrete. Si - fara nici o gluma - la un moment dat mi s-a oferit "oportunitatea" sa fiu macelar. Asta este, unora le place jazzul, altora le place ideea de a fi macelar. Mie imi place jazzul si consider ca orice profesie este onorabila, ca sa nu fie discutii.
Ok, ok, rectific: aproape orice profesie este onorabila in felul ei. Momentan nu-mi vin idei de profesii neonorabile (desi ma gandesc ca exista si dintr-astea), dar daca aveti voi unele scrieti-le cu incredere aici sau oriunde.
Si eu - de fapt - vroiam sa scriu despre prestatia absolut haioasa a lui Elton John la Saturday Night Live si uite ce a iesit: anunturi matrimoniale, gen domn titrat, posesor auto, caut afacere, fara obligatii, accept provincia!

Mici si grasi

Lumea asta e mica. Chiar foarte mica, uneori. Si chestiile intamplate la Bolintin Vale au uneori efect -mai mult sau mai putin intarziat- in Charles City County (un ţinut de prin partile unde locuim noi la ora actuala).
Un exemplu total nefericit este cel cu pastorul idiot din Florida care arde un Coran (bineinteles, in prealabil, tinut la inmuiat o ora in kerosen) si niste barbari care se enerveaza la doua saptamani dupa ce a ajuns vestea in satul lor afganistanean si in lipsa de altceva iau la macel sediul ONU...ok, suna pompos sediu, reformulez: o mini-misiune ONU...si se razbuna pe toti cei iesiti in cale: nepalezi, nordici europeni si -cel mai dureros pentru noi- un sucevean, Filaret Moţco pe numele lui.
Desi initial se vorbea de decapitare, se pare (?!) ca au fost doar niste injunghieri in gat, chestie mai acceptabila, ar spune unii cinici.
Rai tare astia cu religiile lor.
Si pacat ca -de cele mai multe ori- nu sufera cei care provoaca raul. Ei doar au un ranjet mare pe fata cand isi privesc opera.
Si cred ca a venit primavara!

Picasso viziteaza Virginia

Imi zice cumnata-mea ca-i este ciuda ca nu a apucat sa viziteze o chestie faina petrecuta in urma cu vreo cateva luni in Seattle.
Despre ce chestie e vorba, o intreb?
Pai o mare expozitie Picasso!
Hm, pai atunci o sa te bucuri de excursia in Virginia si mai mult: il avem aici pe Picasso (aceiasi expozitie itineranta, chiar), la muzeul de arta din Richmond! Asta apropo de coincidente.
Da, oarecum intamplator, primavara asta a adus in capitala Virginiei una din cele mai interesante colectii de arta: colectia personala de tablouri (inclusiv portretul lui Dora Maar), sculpturi si fotografii a lui Pablo Picasso. Ca doar fiecare artist care nu moare de foame are operele sale favorite, pe care si le-a permis sa le tina pentru sufletul lui.
Toata treaba cu expozitia asta s-a produs din mai multe cauze: Musée Picasso din Paris este in renovare si si-au spus baietii (de fapt, o doamna directoare) ca e pacat sa acopere cu niste carpe prin vreun subsol bunatate de opere de arta si le-au dus la plimbare: au fost in Helsinki, St. Petersburg, Moscova, Seattle si acum in Richmond (aici e unica singura expozitie de pe coasta de est a Americii), de unde vor pleca in San Francisco. S-au gasit si sponsori cu buzunar larg (in cazul Richmondului au sarit cu banii compania farmaceutica Altria cu sediul central in fosta capitala a Confederatiei...glumeam...Altria este noul nume a lui Philip Morris, producator de cancer la gat si miros de carciuma si tata marcilor Marlboro, L&M, Assos, Chesterfield si nu numai), s-au gasit si locatii pe masura (The Virginia Museum of Fine Arts tocmai a fost remodelat, refacut, reconditionat, recreat, recevretivoi dar arata absolut impresionant), s-au tiparit biletele (aici era 20 de dolari de persoana, mai mult decat decent) si s-a dat drumul la popor (zilnic sunt la muzeu sute de amatori de arta, zeci de persoane carora le suna cunoscut numele de Picasso si vor sa vada despre ce e vorba si cativa rataciti in trafic si care cautau o parcare ieftina), s-a dedicat un intreg magazin de suveniruri plasat strategic la intrare si la iesire unde poti gasi orice: de la albume de arta, reproduceri, vederi, cani, puzzle-uri, carti de joc si pana la incredibilele papusi Picasso pe care am indraznit (sic!) sa la fotografiez.
Fotografiatul in incinta expozitiei este strict interzis dar in restul muzeului este absolut permisa daca nu sunteti rai si folositi blitzul.
Si daca anul asta aveti drum prin Richmond, San Francisco si -incepand cu anul viitor- prin Paris, eu va recomand sa vedeti opera genialului (numiti-l cum vreti, dar cuvantul normal nu cred ca-l defineste absolut deloc) pictor Pablo Diego José Francisco de Paula Juan Nepomuceno María de los Remedios Cipriano de la Santísima Trinidad Ruiz y Picasso. Nu glumesc, chiar asta e numele complet al pictorului spaniol.

PS Chiar, oare ce personaje neaose, romanesti, cu muzeu memorial, s-ar preta la a fi "imprimate" in pluş?! In afara de papusile in cutie de plastic, in costum popular de la Muzeul Satului.

Fox News, Obama si dictatorul

Si asa scriu destul de rar pe blogul meu incat nici nu merita sa-mi fac nervi si nervuri cu vorbe de duh despre poporul roman si politicienii lui. Cum ziceam, unii moare, altii se preda. Cu accent pe ultimul a de la preda.
Asa ca mai bine spun despre politichia americana.
Deci, prin America am inteles ca exista mai multe canale televizate de stiri, printre care cel mai adevarat (sunt extrem de sarcastic in caz ca nu ati inteles ironia) este Fox News. Unii l-ar da echivalent in Romania pe Antena -sa-i dam un numar- 3,4898. Eu, personal, le-as da un strajnic echivalent dupa cap ambelor.
Ori ca e cutremur, sau ca adoarme vreun controlor de trafic aerian in post, ca unii imigranti ilegali sunt trimisi inapoi in latinatatea lor, ca pretul benzinii creste, ca economia mondiala e pe duca sau nauca, ca armata chineza isi construieste cel mai tare portavion facutpevapormadeinchina, ca premiile Oscar nu mai sunt ce-au fost, ca Lady Gaga este o vedeta reala, ca Charlie Sheen e dus cu pluta iremediabil, ca marijuana aia nu se mai legalizeaza odata, ba ca nu-i indeajuns de religios, ba ca e prea musulman nascut pe alta planeta, ba ca programul No Child Left Behind ii favorizeaza pe cei din Ferentari (apropo, NCLB nu este un program initiat ...nici macar sprijinit... de catre prezentul presedinte american), dar asta este irelevant, important este ca Obama este si musulman, si necrestin, si prea inchis la culoare, si prea moale si a fost si bolnav cand a fost mic. Si -categoric- are destule chestii care-i pot fi reprosate, imputate si amputate dar trebuie si argumete, mama lor de argumente!
No, ca aici vroiam sa nu ajung, cam asa ar zice unii ca e treaba si in Romania (stiu, astia care nu stau in tara sunt prostiti de la capsunile culese pe campurile lumii si e inculti si incapacitati intr-ale politicii neaose, diaspora care sterge batranii lumii la cur nu stie ce se intampla in tara): orice se intampla, cu argumente, fara argumente, sa-l futem pe Basescu si apoi 'om vedea ce o mai fi. Sa moara dictatorul si sa ramanem noi (noi?! cine sunteti noi?) sa reparam ce a stricat marinarul din '92 (!) incoace.
Si dupa aia inchidem lumina si speram ca in 136 de ani a doua limba oficiala in fiecare tara a lumii va fi limba romana.
Si ca in anul de gratie 2011 nu se vor mai calca urmasii lui Decebal si Traian in picioare la ulei ieftin de gatit.
Si ca coruptia (da, e cacofonie, da?) este subiect etern si nevindecabil in orice maruntai al societatii romanesti si la orice nivel.
Si ca noi suntem cei mai destepti si docili poporeni ai lumii. OK, noi si chinezii.
Si ca orice divort al unor vedete media (rahat de vedete?) este principalul subiect la masa de seara in familia romaneasca si stire de prima pagina inclusiv in presa asa-zis serioasa.
Si ca oamenii care au ceva in capu' lor sunt adusi la stadiul de neica-nimeni intr-o tara dominata de la mare inaltime de politicieni jegosi si inculti si manelisti cu studii la Surbona si Oxtord (asta este un fel de casetofon Dhillips si trening Adidos).
Ma scuzati daca am sarit calul (o, da, l-am sarit si puteam si mai sus) si -indiferent de opiniile politice si numai- raman al vostru,
Traian Decebal Tokes. Cu o-ul din Tokes cu doua puncte deasupra.

Cu Dana prin jurul casei

A fost de curand la noi sora Mariei si cu ocazia asta am revazut si eu locurile din jurul casei.
Am luat-o agale, i-am aratat unde am stat prima oara in America, unde ne plimbam noi de se uitau toti conducatorii auto - imi place tare mult cum suna conducator auto, sa ma scuze soferii ca nu le folosesc denumirea simpla - ca la filme straine (sunt o gramada de zone in America unde daca vezi un pieton este un fenomen extrem), am intalnit oameni si personaje dragi (cu siguranta voi scrie despre personajul asta drag), am vazut cum arata un ghetou meserias (meserias pe naiba, e de-a dreptu' sinistru intre strada 1 si strada 21 din Downtown Newport News...pacat ca nu te poti opri ca sa faci poze...ar fi o chestie adevarata si unica sa va pot arata cum este acolo), am dus-o sa vada si Virginia rurala si pe cea municipala, am vizitat scurt capitala statului (pentru o incredibila expozitie Picasso), am vizitat o nava militara (inevitabil vezi asa ceva daca esti in zona), bineinteles ca am fost (uf, ca mult am mai vizitat in patru zile) si in Colonial Williamsburg si dupa ce am facut toate astea ne-am oprit si am mancat. Si cat am mai mancat!
Am tinut eu neaparat sa-i arat cat mai multe din restaurantele mele favorite si am reusit. Categoric, s-au comis excese si exagerari, am servit turceste, italieneste, nemteste, americaneste (am primit recomandari sa nu ne incurcam cu asiaticii si mancarurile lor de data asta, are destui si destule in orasul ei de resedinta), am pus [alte] kile pe mine, am baut Efes si Carlsberg si cidru de pere ca la mama lui acasa, am baut ceva vinuri si ape cu sau fara bulbuci si culori, la capitol deserturi nu am stat atat de bine (in afara de niste clatite cu gem de afinie) de data asta ca, deh, nu le-am putut face chiar pe toate.
Si da, in continuare cred ca este frumoasa si interesanta Virginia. Si nu doar Virginia...

La teatru, birjar

Stiti unde n-am fost (deocamdata) in America?
Raspunsul este: la teatru.
Da' sa stiti ca mergem maine, la Rinocerii lui Eugene Ionesco jucat de catre studentii la actorie de la colegiul din oraselul nostru.
Ca o paranteza: eu scriu mai mult de chestii care au legatura cu Romania nu pentru ca noi frecventam doar chestii neaose, nu, ci pentru ca astea imi par mie mai interesant de povestit aici.
De exemplu, aseara am mancat la vietnamezi. Deci, se poate si altceva. Inchid paranteza.
Nu vom merge cu tricolorul (se scrie cu t mic sau cu t mare tricolor in contextul asta?!) desenat pe fata si nici cu el pus in bat. Probabil, intre noi fie vorba, piesa va fi prezentata ca a scriitorului francez Ionesco si noi vom supravietui si de data asta.
In rest, tot din ciclul cultura si romanism, mai divulg ca vom merge la cea mai tare expozitie Picasso care s-a vazut vreodata (exagerez, normal) pe coasta de est a Americii, am cumparat bilete -dar nu mai mergem- la Bon Jovi in Washington (Maria zice ca inca stau bine blugii pe el si ar fi fost fain sa-l vedem dar avem motive mai bune de anulat asa ca tot raul spre bine); interesant de mentiont -cred eu- ar mai fi si vizita facuta intr-un McDonalds dupa ani de zile (am luat o cafea si o chifla cu omleta facuta din oua reale, nu chestie la bidon si branza portocalie aproape adevarata).
No, acum ca am scris despre teatru nici macar nu mai mentionez ca alte chestii despre care ma gandeam sa scriu erau chestii grele gen filme de Oscar, restaurante de lux si de duzina, Tea Party, teoria constipatiei, corupti fara coruptie, masini mari, preturi la benzina care-si schimba prefixurile, religie subliminala si fotbal american pe care incep sa-l inteleg dupa lupte seculare. Dar bine ca nu am scris ca e prea frumos afara, timp de primit oaspeti dragi de departe si intalnit oameni noi si vechi deosebiti.
Si am implinit de curand si 4 ani de America si m-am luat cu una, alta si am uitat sa depan amintiri. Poate imi amintesc la anul, de ce nu!

Facebook este sfarsitul lumii...

...sau cel putin asa crede un coleg de-al meu care este proaspat divortat [si] din cauze de mare retea de socializare virtuala.
Povestea lui e lunga dar -pe scurt- fosta sotie a inceput scandalul prin a-l suspecta gratuit ca intretine relatii sexuale cu cel putin jumatate din fostele lui colege de scoala generala regasite peste ani cu ajutorul lui Mark Zuckerberg si s-a sfarsit cand ea si-a gasit printre prietenii ei virtuali un amant care are o afacere de tuns iarba. Sau ceva de genu'...
Acelasi coleg are o matusa directoare la o agentie de asistenta sociala din Wisconsin care a concediat deja 5 persoane din cauze de facebook: unu' a sunat ca-i bolnav si nu vine la lucru si a doua zi posta poze din vacanta datate in urma cu o zi, alti doi isi faceau juraminte de dragoste wall-to-wall (legaturile amoroase "pe fata" intre colegi sunt intersize in unele locuri) si restul de doua bucati concediate impartaseau la prietenii lor virtuali chestii din bucataria interna a agentiei care nu trebuiau spuse si la altii.
Dar, pe langa chestiuni rele, avantajele de a avea un cont feisbuchist sunt destule: ne tinem la curent prietenii reali si virtuali cu ce am mai vazut si facut, ce boli avem, ce mancam, ce citim (mai rar dintr-astea), cat am mai crescut, ce masini ne-am mai luat; exista destule placute reintalniri imposibile, poze improbabile, multe poze cu prietene semidezbracate sau cu prieteni mai mult sau mai butin burtosi (majoritatea avem poze in costum de baie, la plaja...la un moment dat am vazut o poza cu o amica facand topless pe o plaja din nustiuceinsulaspaniola...facebook extrem), multe poze cu copii, linkuri educativ-distractive-muzicale-si enervante uneori, jocuri fantoma urgent ascunse pe vecie (dai click pe X si hide all by farmvillesinunumai), cauze bune si nebune, unele informatii care daca sunt puse cap la cap dau dureri da...exact, de cap.
Imi mai place si butonul "like", apesi pe el si nu mai trebuie sa comentezi, sa-i transmiti salutari prietenului, economisesti timp si omul vede ca-ti pasa. Si e bine ca nu exista un buton de "no like" ca asa puteau aparea si alte probleme inutile.
Cam asta ar fii cu domnul Facebook. Si, cica, da si dependenta. Daca nu ma credeti v-as recomanda sa intrebati doua persoane din lista mea de prieteni care daca nu posteaza macar de 98356 pe zi te fac sa te intrebi daca nu sunt internate in spital sau - Doamne, fereste- si mai grav.

Imagini de nesters*

*Daca tot vorbeam de copiat am zis sa ma inspir si eu din rubrica Indelible Images din Smithsonian Magazine si din cand in cand sa-mi amintesc contextul in care a fost facuta vreo poza importanta pentru mine.

Azi ma uitam la niste poze din Romania si am ajuns la poza asta facuta in urma cu (exact) 4 ani, la un ultim gratar cu prietenii, inainte de plecarea noastra inspre America.
Nu stiu pentru ce erau banii intinsi de catre Alexandru lui Ovidiu, asta nu-mi amintesc.
Imi amintesc doar vremea primavaratica din ziua aia de la Curmatura (nu departe de Sibiu, intre Rasinari si Paltinis), momentele de neuitat petrecute cu oameni dragi si pe care nu credeam atunci sa nu-i mai vad niciodata (da, Ovidiu a murit la un an dupa plecarea noastra si asta este ultima oara cand l-am vazut), mancarea multa si carnoasa, facuta pe gratar de electrozi si gust de lemn ars.
Imi amintesc si cum am ras pana m-a durut burta la un joc de mima de neuitat, cum am facut poze cu totii in timp ce Alex isi cauta semnintele pierdute din buzunarul gecii la o miscare mai brusca.
Au trecut doar (doar?) patru ani de atunci si imi pare (imi pare?) ca atat de multe s-au schimbat, atat de mult ne-am schimbat.
Daca cineva isi aminteste altele de atunci este binevenit sa le impartaseasca aici.

Handsfree pentru examene

Tocmai ce am primit pe email o oferta (in romaneste) cu titlul "Handsfree pentru examene" si continutul "Handsfree pentru copiat la examene 100 LEI. 076193XXXX".
Si ne mai miram ca unii am copiat pana ni s-a acrit trecand prin diverse scoli si acum nu stim nimic concret.

Din pacate, in America nu am fost deocamdata la scoala asa ca va zic doar din auzite: studentul american nu are notiunea copiatului la examene! Pur si simplu nu stie ce e aia, mi se sopteste in casca.
Studentul roman (cu destule exceptii, sper) copiaza de-i sar capacele handsfreeului ala.
Am auzit recent de cateva metode de copiere a la Romania (inclusiv un receptor/minidifuzor pus in interiorul urechii...wireless..."tras" cu un magnet sau ceva de genul...poate o fi vorba chiar despre chestiunea din oferta) demne de o cauza mai buna. Si ma mir ca studentul neaos venit sa lucreze peste vara la McDonald's si ramas pe plai american ca sa aprofundeze continutul incert al "chiftelei" nu pare a avea prea multe informatii de impartasit si la altii.
Ma scuzati daca am fost rau si nu va simtiti cu musca pe caciula pentru ca nu e cazul, da?
Si cunosc cel putin 4 persoane care spun ca nu au copiat niciodata.
Voi cate cunoasteti?

PS Am copiat destul si eu si acum imi pare foarte rau.
Pentru unii suna cool sa te lauzi cum copiai la examene dar nu e chiar deloc asa.
Si da -categoric- sistemul este de vina pentru fenomenul copierii in masa in licee si facultati romanesti. Mama lui de sistem...
No, ca m-am lungit cu morala si poate ca nu era cazul. Eu doar vroiam sa va zic de oferta speciala pe care am primit-o pe email.
Si burgerul din poza nu e de la Mac ci dintr-o carciuma dintr-un orasel din vestul Virginei (Lynchburg). Si a fost super bun.
Pai nu mai bine scriam eu despre burgeri si nu ma luam cu subiecte grele si frustrante?!

Speluiesc, speluim

Nu stiu altii cum sunt dar eu cand aud de speluit mi se ridica parul in cap si mi se stropseste limba.
Speluim, speluim, dar sa nu exageram!
Probabil maica-mea nu stie ce inseamna verbul a spelui asa ca o sa-i spun: astia de prin America, avand o limba care se scrie altfel decat se aude si existand atatea natii si -implicit- atatea nume asazisinteresante te roaga sa-ti "spui" numele pe litere. Numa' ca in frumoasa limba engleza vorbita litera E este I, litera A englezeasca este aproape E-ul romanesc in timp ce, normal, A-ul englezesc este aproape I-ul romanesc. N-ati inteles nimic, nu-i asa? Nici o problema, confuzia este total permisa pana la proba contrarie.
Singura mea problema (ma rog, una dintre ele) cand vine vorba de speluit este ca mai toate receptionistele de la doctori, tipul de 16 ani care ia comenzile la pizzerie, tantile si nenii de la companiile de asigurari de tot felul, nenea acru de la service-ul auto si mai stiu eu cui ii trebuieste numele meu nu-mi inteleg din prima T-ul. Toti il confunda cu un D (ti, di daca ma intelegeti suna poate asemanator). Ca doar nu imi incep numele meu neaos cu un Ț (tz?!, ts?!) ca i-as baga definitiv in ceata.
De exemplu, ultima oara cand am sunat sa-mi fac o programare m-am concentrat, m-am strofocat si mi-am zis ca voi incepe cu un t de la taco (sa nu fie confuzie cu train ca mi l-au confundat si pe asta cu drain), cu e de la enchilada (na, daca suntem mexicani, sa fim pana la capat), cu r de la romania sau russia, cu b de la banana, cu e de la enchilada si a de la abc.
Sun si cand sa spun triumfator t de la taco imi zice aia: I need your first name si data nasterii ca asa e pe la spitalul nostru! Deci, planul b de la nustiucumsetraducebagamiasinengleza (poate let me introduce myself?): f de la flower, l de la lavender, a de la ahcemadisperaastiacuspeluitu'lorcutot, v de la victory, i de la nimic ca asta se intelege intotdeauna (ar fi trebuit sa la spun i de la intodeauna, nu?), u de la USA (ducem mana la inima, da?) si s de la es. Uf, a fost greu si sa scriu, parca (mult) mai simplu este oral.
Deci, ne-am inteles cum e treaba cu speluitu asta. Radem si glumim, nu e dracu' chiar atat de negru, dar uneori poate fi enervanta treaba asta.
Ca tema de casa as recomanda sa-i notati numele unui indian (sau si mai interesant, al unui chinez venit de putin timp in America) care va suna sa-si faca o programare pentru oriceofiavandelnevoie.

si iu sun.
semneaza,
Bhatnagar Chattopadhyay Balasubramanium Jhadav Singh;
pe scurt: Mike.

Alianta persoanelor fara dizabilitati

Am vazut ieri pe peretele unui restaurant american o poza aeriana a respectivului local facuta in anii '70-'80 (se vedeau si niste masini in cadru si de aici am dedus vechimea fotografiei) si m-a frapat un lucru: la intrare, primele doua locuri de parcare erau rezervate persoanelor cu dizabilitati. Repet, fotografia respectiva avea lejer 30 de ani.
Eu, sincer, nu-mi aduc aminte ca acum cativa ani sa fi existat in Romania locuri de parcare marcate cu un scaun cu rotile desenat cu vopsea alba pe griul asfaltului din fata magazinelor, spitalelor, scolilor, institutiilor publice, stadioanelor, blocurilor, covrigariilor, cinematografelor, pietelor etc. Sper ca recent au fost facute asemenea chestii normale si la noi in tara. Si mai sper ca nu-si parcheaza pe ele beamveul vreun smecher dintr-ala gretos, cu burta si atitudine obraznica si perfect sanatos.
Azi de dimineata am observat [din nou] presa romaneasca si am vazut cum unii, altii strigau -in scris sau oral- cat ii tineau plamanii perfect regulamentari 'uie, handicapatule, chiorule, schiopule, tiganule, bozgorule, pocaitule, jidanule, uratule, piticule si nu-mi maiamintesccealtedefecte la veneau la gura sau condei unora, altora si am zis ca nu e firesc sa te iei de defectul fizic inventat sau nu al cuiva si majoritatii sa i se para perfect normala toata treaba respectiva. Si daca astea sunt argumentele si daca aia cu gura mare sunt salvatorii neamului atunci mai avem de crescut, suferit, emigrat si invatat.
Cat despre lucruri de bine as spune ca mai avem putin si vine primavara.

PS Stiu ca rasa, etnia, orientarea religioasa si sexuala nu sunt defecte fizice. Doar doream sa accentuez unele chestii. Asta pentru a nu exista discutii inutile.

Fara rezolutii de an nou

N-am rezolutii de impartasit dar am o poveste de spus.
Am fost tare placut surprins cand am mers deunazi la lucru si o colega mi-a spus ca un prieten de-al meu (roman) a gasit un portofel in parcarea unui restaurant si s-a facut luntre si punte ca sa-l gaseasca pe proprietar pentru a-i inapoia actele, cardurile de tot felul si banii.
Pana la urma proprietarul a fost gasit (portofelul fiind gasit in parcarea restaurantului a parut destul de logic sa fie anuntati cei din imprejurimile carciumei...lucru cu folos, de altfel, pentru ca cel care-l pierduse pe portofel lucra chiar in restaurantul ala) si acesta -recunoscator-a numarat banii din portofel ca sa fie sigur ca nu lipsesc (nu lipseau) si cu un scurt happynewyear si fara a mai multumi a facut stanga'nprejur si dus a fost. Sa fie primit si felicitari romanului nostru cinstit.
Urmatoarea zi am fost martor direct cand o cunostinta de-a mea (da, tot roman, deja coincidenta e prea mare ca sa nu ma faca sa ma intreb ca ne-am inmultit destul de mult[i] pe aici) a gasit 17 (saptesprezece) dolari pe jos si i-a strecurat urgent in buzunar. Nu i-a scos de acolo nici cand o doamna frizerita draguta intreba in stanga si-n dreapta daca nu a gasit cineva niste bani pe jos.
Deci, cu bune si rele, cu buni si rai, cu avari si avatari, cu frig si frig, cu intalniri si regasiri imposibile, innoiti, cu petreceri, cu botezuri si alte prilejuri de mancat, baut si socializat, cu filme bune si foarte proaste, cu liniste si neliniste, cu un Jim Carrey in forma de zile mari la SNL-ul de sambata trecuta, cu mancare de toate natiile, cu mult prea multe sarmale (sa nu mai vad vreo sarma si cu atat mai mult sa simt miros de sarma pana la noi ordine), cu Maria alaturi de mine si cu sperante de un an mai bun eu zic ca o sa fie un 2011 spectaculos, da?!

La multi ani, 2011

A mai trecut un an cu bune si cu rele. Sper ca anul care vine sa fie mai bun, mai normal, mai linistit, mai spornic, mai pasnic, mai incitant si poate mai spuneti si voi cum ati dori sa fie.
La multi ani si multumesc celor care popositi pe aici.

Iarna pe ulita

A nins de Craciun in Williamsburg.
Nimic anormal pentru altii, total neobisnuit pentru cei care-si duc traiul in vechiul orasel din Virginia. Ultima oara cand a nins in ziua de Craciun pe aici a fost in 1948. Asta asa, ca fapt divers. Si atunci doar a fulguit din ceea ce zic ziarele timpului in timp ce zilele astea stratul de zapada a fost aproape jumatate de metru in unele locuri! Din pacate (sau din fericire) zapada asta nu va sta prea mult dar suficient cat sa ma faca sa-mi reamintesc ca iarna cu zapada este surprinzator (pentru mine) de faina.
Si ca sa nu uit: a facut Maria niste sarmale, supa de pui cu taitei, salata de beauf si o prajiturica tare tare bune. Si acest lucru este iesit din normal si demn de mentionat, ar putea spune altii.
Si, ca sa fiu sincer, a venit si a trecut Craciunul asta cu o viteza ametitoare, aproape nici ca l-am simtit; a fost cu multa multa (prea) multa mancare, cu cei dragi alaturi de noi in persoana, in telefon, in calculator sau in gand, cu oameni faini, cu liniste, cu inzapeziri, cu tihna si odihna, cu mancare, cu un Williamsburg paralizat pentru cateva zile din cauze de Craciun si -mai ales- de zapada, cu oameni nebuni inaintea sarbatorilor, cu nebunia cadourilor, cu mancare, cu bucurii, cu zambete, cu o mica dezamagire, cu griji pentru cei dragi care decolau sau aterizau pe vreme rea, cu zapada ca-n copilarie, fara doruri, fara colindatori, fara izdecraciun in aer si pe scara blocului, fara cersetori la usa, cu bere Stella Artois si vin viert, cu trabuc si cu tuica, cu sunca de porc si curcan si clatite americane, cu cremes a la Medias si cremsnit a la Sibiu madeinwestpoint, cu brazi ca din filme si colindele pamantului, cu trista Antena 3 si fantasticul LeBron James, cu mancare, cu zambetele copiilor si aerul relaxat al americanilor de toate natiile, cu un sentiment de bine si de recunostinta si de norocul de a fi cu cine, cum si unde sunt.
Si ganduri de bine si ani multi pentru baby Michelle!
Si sarbatori fericite si un an nou bun va doresc in caz ca nu ne mai auzim pana la anul.