Wednesday, February 4, 2009

De ce America?!





Din punctul meu de vedere venirea in America a fost pura intamplare (desi, asa ceva poate ca nu exista), chestie niciodata gandita, chestie poate niciodata dorita...
Deci, cum si de ce?!
Pai stiam eu ce e aia Loteria Vizelor, ca doar nu traiam pe Luna dar NICIODATA nu m-am gandit la emigrare si plecari la mama naibii, eventual doar in excursii. Dar ALTII (Ropotinii) stiau si vroiau sa plece...asa ca au venit la noi...mari detinatori de internet pe calculatorul de acasa, lucru oarecum mai rar acum o vreme...si daca toata cerinta concreta era sa ai o poza nu-stiu-ce dimensiune am zis sa ne jucam si noi, mai mult pentru a vedea daca poza e regulamentara.
Si a fost, ca dupa cateva luni am primit plic din Kentucky prin care eram anuntat ca viata mea (noastra) se poate schimba!!! Normal, Maria a plans si sughitat ca ea nu pleaca de la mama Romanie, ca de ce, ca pentru ce, nu ne e noua bine unde suntem si...i-a trecut rapid si a fost si ea de acord sa incercam marea cu degetul.
Da, dar ce e aia America, unde mergem, cu ce bani, analize, interviu la ambasada, cautat informatii pe loteriavizelor.com...traiasca loteristii care nu dau sfaturi idioate si ceilalti pe langa ei...Acum pare usor, dar atunci nu a fost chiar asa usor.
Bineinteles, ne-au ajutat oameni care nu credeam sa ne ajute si reciproca...s-au tras pe fund cei care ne puteau ajuta cel mai mult...cei pe care ii stiam (bine) in America ne-au urat "succes" si ne-au spus cat de nashpa e Americana si ca sa ne gandim bine inainte de a face pasul peste Atlantic si...gata, nu au mai raspuns nici la provocari, nici la telefoane, nici la email. Asta, insa, e de bine; adica sa stii de la inceput care e treaba ca sa nu fie surprize (altele) pe parcurs...

Din ce tin minte prima problema a fost sa strangem o suma de bani pe un termen scurt, conditie necesara la interviul de la ambasada americana. Si am strans bani...zeci de mii de dolari, ca la un moment dat imi parea sa nu exagerez cu un cont de 50000$ care nu prea puteau fi justificati...noroc ca avuseseram nunta cam cu un an inainte si -la o adica- puteam sa zicem ca sunt cadoul nostru de nunta de la rude si prieteni. Ca un mic secret, multi bani pe care i-am luat cu imprumut nici nu i-am mai depus in cont, dar noi eram bucurosi pentru prietenii pe care ii avem si care ne-au sarit in ajutor cand am avut nevoie. Cel mai tare a fost vecinul bunicii lui Maria (in prima poza)...om simplu, de la tara, care ne-a zis ca are ceva pus deoparte...cand am inceput sensibila discutie de imprumut de bani nici nu ne-a lasat sa terminam si ne-as zis scurt: Am 15000$ in banca, maine mergem sa-i scoatem si mi-i dati inapoi cand puteti, nu-mi trebuie martori, chitante, nimic, doar sa va ajute banii astia!!!
Deci, cu banii "fictivi" am rezolvat, mai ramanea sa gasim si un loc unde sa ATERIZAM. Cum ziceam, cei pe care ii stiam eu au lasat-o cum am stabilit...macar Mark mi-a trimis o scrisoare de recomandare pentru Ambasda care e facuta la sentiment. Deci, unde mergem noi in America ?! Intr-un final am "gasit" trei persoane care ar fi putut sa ne ajute: prima ne oferea un job "in curatenie" si o gazduire de doua trei zile...undeva in Ohio, nu suna extrem extrem de rau (in afara cosmarurilor cu wc-urile frecate pana la albirea suprema); a doua ne oferea un job...hai, ca nu ghiciti, exact, "in curatenie"...undeva in Delaware si un apartament din prima zi, gata de inchiriat fara o suma prea mare. Si, in cele din urma, varianta Lavinia, colega Mariei din facultate, care dupa consultarea cu Mihai, sotul ei pe care noi nu l-am vazut niciodata, a zis fara sa clipeasca ca ne ajuta pentru cat timp e nevoie cu casa, masa (gratis!!!!!!!!!!!!!!) si tot ce avem nevoie pentru acomodarea cu noua lume, pana ne gasim un job. Eu zic ca asta se numeste providenta.
Eu am simtit -in glanda- ca acolo (Virginia) e de noi si ca postul "in curatenie" sa fie primit la altii. Si da, recunosc, as fi fost dispus la orice munca...pentru ca asa mi se spusese de la "cunoscatori"... ca singurele joburi disponibile pentru bietii emigranti sunt cele in restaurante, curatenie si constructii. Hm, no comment...
E, acum suna totul simplu, atunci nu a fost chiar asa.
Mai tin minte (asta nu se uita) si cum a decurs vizita medicala dinaintea interviului...da, recunosc, imi este frica de acele de seringa...si Maria i-a zis asta tipei (foarte dragute) care recolta sange..si ea i-a zis sa stea linistita, ca ma "rezolva" ea! Si m-a rezolvat...mi-a pus decolteul in fata ochilor si nici nu mi-a pasat de ace, seringi, sange sau alte echipamente medicale. Echipamentul ei si-a facut efectul, si vorba Mariei: Ai iesit din cabinet cu ranjetul pana la ceafa, minunatule! Asta ca sfat pentru cei care au frica de ace, sau pentru doamne care recolteaza sange la pacienti fricosi!
Despre mers cu autostopul la interviul de la Ambasada (de la Sibiu la Bucuresti), despartiri, emotii, zbor cu 4 avioane intr-o zi nici nu mai pomenesc acum.

La revedere, Romania! Adio, bunici, neamuri si prieteni care nu mai sunteti!

10 comments:

Lola said...

hai pomeneste, please :)
e interesant, fascinanta povestea fiecaruia.
mai spune. inclusiv primele impresii de aici :)

Florin T. said...

Tinere, acei "cunoscatori" care ti-au spus ca singurele joburi care le poti gasii sunt cele in restaurante, curatenie si constructii banuiesc ca s-au referit la cei care nu au drept de munca, si lucreaza ilegal.Personal cunosc o fata care a venit in US ilegal,si in primele zile a dormit pe banca in Central Park NY, acoperindu-se cu ziare...si avea doar 20-21 de ani, ala da inceput !!! .Dar cum se zice, in America poti fi ce vrei ca si emigrant, in afara de presedinte :).

Anonymous said...

Flavius,ce coincidenta...si noi am ajuns cu loteria in State tot aplicind intr-o doara.Prieteni buni care aplicau de ani si ani pt. a veni in State ,ne-au rugat in 2004 sa aplicam online pt. ei.Si atunci am zis eu ca ce ar fi sa incercam si noi...Prietenii nu au cistigat loteria ,dar am cistigat noi....Noi avem 3 ani deja pe pamint american si de multe ori ma intreb daca am facut bine sau rau lasind tot ce am realizat in 25 de ani de casnicie si luind din nou viata in piept aici.Pt. mine imboldul cel mai mare au fost copiii...nici noi nu am stiut absolut pe nimeni cind am ajuns aici...
Oricum va doresc sa aveti parte numai de bucurii aici,atit de departe de cei dragi !Si continua sa ne povestesti experientele inceputurilor voastre in America!

Amalia said...

Vecinul bunicii si Lavinia sunt niste grozavi, niste oameni-leacuri, cum imi place mie sa le spun. Chiar ai povestit frumos, mi-ai facut si mie pofta de povestit :)

Amalia said...

Eu una am fost turbata sa plec. Acum sunt tot turbata dar nu-mi mai amintesc motivul...

Flavius Ţerbea said...

@Lola: primele impresii le-am scris atunci pe email celor de acasa...si ulterior le-am postat si pe blog: http://terbea.blogspot.com/2007/02/blog-post_20.html si http://terbea.blogspot.com/2007/02/in-drum-spre-america.html dar o sa incerc sa-mi mai reamintesc impresiile alea cu ce imi mai aduc aminte dupa doi ani intensi.

Flavius Ţerbea said...

@Florin - Doamne multam ca noi nu am fost nevoiti sa o luam chiar atat de jos si, da, cred ca fiecare are o alta experienta...mai grea sau mai usoara. Imi zicea mie cineva oadata, chiar la venirea aici, ca America este tara tuturor posibilitatilor si tara tuturor esecurilor...sau ceva de genul asta. O cred!

Flavius Ţerbea said...

@Carmen - Multumesc frumos pentru urari si va doresc si voua mult succes si sanatate.
Cu venirea noastra (ca si a voastra) stii cum se zice: nu e pentru cine se pregateste, e pentru cine se nimereste! Unui amic de acasa si acum ii e ciuda pe mine ca am castigat la loteria vizelor...eu, care am jucat o singura data...ai atunci din absoluta intamplare...si el care joaca de ani si ani! SI ii e ciuda pe bune, nu asa...

Flavius Ţerbea said...

@Amalia - pe toti ne apuca turbarea (turbaciunea?) cateodata...faza e ca unele accese de turbare ne costa mai mult sau mai putin decat altele...si se vindeca mai repede, mai greu sau deloc...
Intra-adevari oamenii astia sunt "oameni leacuri"...si au mai fost si altii...pe ei doar i-am pomenit in poveste...restul se stiu si singuri :)
SI sa-ti vina cheful de povestit ca nu ai mai avut chef cam de mult...ar fi cam timpul...

Anonymous said...

Exact asa,am jucat o singura data ,pur si simplu din intimplare.....Dar poate ca nimic nu e intimplator pe lumea asta...
Astept cu nerabdare continuarea povestii tale de inceput pe taram american!