Thursday, February 12, 2009

Inceputuri...

Da, revenim cu noi amanunte de pe frontul...asta, aeroportul din Philadelphia. Cum ziceam, dupa ce ne-au rezolvat fara nici cea mai mica problema aia de la Imigrari ne-am trezit....exact...unde ne-am trezit?! Ca noi nu vroiam sa ne trezim ci vroiam sa plecam odata, naibii, din aeroport, ca doar nu eram ala din "The Terminal" ca sa ne facem viata prin aeroport!
Asa ca am mers la prima tanti pe care am vazut-o in spatele unui ghiseu si cu zambetul mare pe fete am incercat sa vedem care-i treaba cu noi. Foarte amabila, tanti, a zis ca i s-a terminat tura si a plecat, lasandu-ne cu ochii in ceata si in fata unui ghiseu gol. E, asa o fi in America, am zis...hai sa incercam la tanti aia mare ca sigur ne ajuta ea! Nu, nu ne-a ajutat prea mult, a zis sa revenim mai incolo ca inca nimeni nu stie nimic. Ma intelegeti cum imi venea mie sa ma urc peste ghiseu sa-i explic indeaproape ca noi vrem sa stim cum si cu ce sa plecam de acolo!?
Bineinteles, engleza mea la nervi era (si mai este) destul de controversata si partial inteligibila. Dar oricum mi se citeste pe fata ce vreau sa spun, nu asta e problema...
Pe bune, ne-am invartit pe acolo doua ore timp in care nu am rezolvat mai nimic. Sincer chiar nici nu-mi mai amintesc cand si cum am rezolvat-o...intr-un final ni s-a spus ca poate vom putea pleca a doua zi si sa stam linistiti si sa luam un loc confortabil pe podea, ca scaune nu mai erau. A, si ne-au dat un fel de staniol enorm cu care sa ne acoperim!
Da, da, stiu, dupa razboi multi viteji se pot arata si sa zica sa fi mers la un hotel, restaurant si un strip club! Fratilor, eram aterizati in America, nu mai fusesem intr-un aeroport in viata noastra, nu stiam NIMIC din ce implica experienta de a ti se anula zborul! Plus ca banii nostri extrem de limitati (cred ca nici 2500 de dolari...aia multi au fost doar imprumutati pe o perioada scurta) nu erau destinati hotelurilor! Si faza nasoala era ca restaurantele s-au inchis pana ne-am clarificat cat de cat situatia si foamea rodea al naibii...
Mai tin minte ca am dormit pe jos... de la oboseala drumului putea sa fie si trotuarul de afara, nu mai conta... nu inainte de a debita catre nevasta marea (si potential periculoasa) ineptie de a vizita Downtownul Philadelphiei la miezul noptii...ca am vazut io in filme ca e cool!
Ca o mica divagare de la subiect fac precizarea ca Philadelphia este unul dintre cele mai periculoase locuri din America...uneori chiar si in miezul zilei, noaptea nu ai ce cauta pe jos fara ati risca viata. Era si culmea, nici sa nu ajungem bine in America si sa o si punem de mamaliga! Dar, Doamne multam, eu am nevasta preventiva si a zis ca e rupta de obosela, plimbari nocturne imi trebuie mie?!

Da, am uitat sa zic de primele impresii. Astea nu cred ca o sa le uit vreodata: mirosul dulceag (acum cred ca stiu de la ce vine...de la uscatorul de haine...atunci nu stiam ce e aia); mirosul de fast food din aeroport, oamenii agitati si relaxati in acelasi timp, cu zambetul (fals sau sincer, dar conteaza?!) pe fata, "complexitatea rasiala" (sic!) si curul si gura mare ale negreselor si nu numai!

A trecut si noaptea aia cumva si am reusit sa plecam intr-un final nu inainte de a trece cu avionul printr-o "spalatorie auto" imensa...pentru a-l improsca cu un lichid pentru dezghet!
Zborul de la Philadelphia la Norfolk a fost scurt, fara probleme si - de bucurie, de oboseala si de nesfarsita curba pe care o facea avionul ca sa aterizeze, am dat un pic la rate. Eu, ala, curajosul!

Desigur ca bagajele nu au ajuns o data cu noi...au venit dupa o zi sau doua la usa casei lui Mihai...si uita-ne ajunsi cu mana-n...asta, cu mai nimic la noi, obositi, "confuji", intrebatori, curiosi de ceea ce ne va astepta de acum (atunci) incolo.

Si de atunci ne-au tot asteptat chestii...majoritatea pozitive..numai bine ca sa ne placa America in continuare.
A, si nu a existat un prea mare soc cultural pentru noi, nu ne-a luat mai mult de cateva saptamani sa ne adaptam, nu ne-a produs ulcer dorul de casa, nu am murit de foame, nu ne-am obezoizat sau inculturalizat (sper)...
Am avut norocul sa intalnim (atunci si acum) oameni de calitate care ne-au fost (si ne sunt) aproape, am avut (avem) joburi OK, sanatosi am cam fost, ne mai apuca una alta, ca pe tot omul, traim normal, daca asa ceva exista!
M-as risca sa zic ca ni s-a potrivit ca o manusa America asta!
Si familia si prietenii de acasa sunt in povestile/emailurile/messengerulile/telefoanele (mai rar) noastre si daca si ei ar fi fost aici atunci chiar era "America ca-n filme"...

Si pentru ca pe blogul asta scriu doar eu...pot sa zic si de ce imi este cu adevarat bine in America...sau oriunde! Pentru ca Maria ma suporta asa cum sunt si ca este mereu langa mine. Cu asta m-am si scos de Sfantul ala de sambata, sper eu...

PS Primele mele postari de pe pamant american le gasiti aici...nu le-am citit inainte de a scrie "memoriile" astea de dupa doi ani...probabil seamana foarte mult cu cele de atunci...specific ca acelea au fost primele emailuri trimise atunci acasa, la cald:
"In drum spre America" si "Primele impresii"

10 comments:

Anca G. said...

Am visat azi noapte ca eram si eu in vizita in America si ca totul mi se parea atata de normal, ca ma asteptam la ceva deosebit si am gasit altceva....ma rog, a fost doar un vis :)
Mi-e dor de voi! Si ma tot gandesc ca ne vom vedea de acum incolo o data la 2-3 ani, in cel mai fericit caz.. Dar de ce ma plang, ca Sanda de exemplu sta in Timisoara, n-am mai vazut-o cred de un an jumate!!, azi trece prin Sibiu si nici macar nu o sa ma intalnesc cu ea, pentru ca nu pot pleca de la desteptul meu de job!

ioana said...

te-ai scos bine de tot la faza cu Maria... :))))) Esti baiat dăştept! Si amuzant pe deasupra...

Flavius Ţerbea said...

@Anca-Si noua ne e dor de tine si "o data la 2-3 ani" uite ca se cam adevereste, din pacate. Mamaliga lor cu concediile astea scurte (de doua ori pe an cate o saptamana, cel putin la mine), sa le fie!
Uf!

@Ioana-Imi mai iese si mie pasienta, din cand in cand...

Andrea said...

Ai un haz deosebit;)...e placut sa citesti acum la cald...desi imi pot imagina cum o fi fost momentul respectiv.Seamana pe alocuri cu emigrarea noastra ...noi am ajuns in 96 in Germania tot legal...cu un copil, o bunica si 4 bagaje;))...prima noapte a fost intr-o sala de sport cu alte 40 de persoane...intre timp ne-am acomodat...vom zbura in state intre 3-19 aprilie in concediu...varianta Munich( cum ii ziceti voi)...California...sper sa pot sa imi formez o parere despre "tarimul viselor"...desi cind mergi in concediu peste tot este frumos;))

Roxi si Alex said...

La multi ani de America, dragilor! Ieri pe la 4 dimineata ii dadeam de mancare copilului si ne gandeam ca acum trei ani pe vremea aia eram cu voi in aeroportul din Sibiu. Ne bucuram ca totul a fost si este bine si inca mai speram sa ne vedem si noi cat de curand. Poate cine stie, va facem o vizita ;)Pana una alta, tre' sa inchei, ca plange Miruna :))
Va imbratisam!

Flavius said...

Servus!
Aerul reportericesc al rîndurilor tale îmi place... Aştept urmările!
Cele bune!

Flavius Ţerbea said...

@Andrea-eu zic ca America e frumoasa si de vizitat si de locuit! Depinde de fiecare, normal...
La noi poate a fost mai usor fara un copil sau bunica dupa noi, s-ar fi schimbat datele problemei, in mod clar!
Have fun in California, cica e super. Noi inca nu am ajuns...la anul ar fi in plan.

Flavius Ţerbea said...

@Ropotinilor - multumim si...noi pe voi!

Flavius Ţerbea said...

@Flavius- multumesc. Incerc sa mai "povestesc" ca sa nu uitam.

zamolxis said...

mda, si eu am avut probleme multiple cu idiotii din aeorport. aeroportul a devenit un loc de refugiu pentru toti ratatii care nu pot lua job-uri altundeva. De ce? Pentru ca daca te plangi, te aresteaza - we need security.