Drumul inspre America

Gata, de acum incerc sa-mi amintesc chestii intamplate cu foarte putin timp inaintea plecarii inspre America, drumul si eventual, primele impresii...Am scris si atunci un email prietenilor (ulterior pus si pe blog) cu primele impresii...o sa incerc sa nu-l citesc ca sa vad ce-mi mai amintesc dupa doi ani...

Asa, ultima saptamana dinaintea plecarii: lista (la propriu) cu cine ne vedem, ce ne mai trebuie sa luam cu noi si cautat ceva informatii despre locul unde mergem: Newport News, Virginia. Inclusiv numele primarului il stiam, numar de populatie, clima, tot stiam, cu exceptia chestilor utile, bineinteles... Ca de exemplu, rata criminalitatii foarte mare...bine ca nu am stiu dinainte asta, ca poate ne speriam, oarecum, degeaba.
Deci, cum ziceam, vizite peste vizite (innebuneam ca nu avem timp de facut bagaje si totul se desfasura pe fuga...aviz amatorilor de emigrat...incepeti cu doua luni inainte vizitele...si dupa aia reluati-le in ultima saptamana...ca sa va para America un loc linistit, nu de alta), un ultim gratar la Curmatura Sibiului, regrete, ceva lacrimi si...eram in avion!
Mai exact, in primul avion pe ziua respectiva...cel de la Sibiu la Timisoara. Mari peripetii nu au fost cu asta, in afara ca una bucata tanti din aeroportul Sibiu habar nu avea pe ce lume este si incerca sa ne taxeze extra pentru ca aveam bagaj voluminos. Greu al naibii, nervi, amenintari, si pana la urma o rezolvare a dificilei probleme: n-a fost sigura ca e cum zice ea si a mers pe mana mea, fara sa ma incaseze.
Gata, prima oara cu avionul si cu Maria lesinata de frica langa mine...ajungem in Timisoara in juma' de ora...totul bine si frumos...zambete atunci cand un nene nu intelegea in ruptul capului ca nu se poate urca la bordul "aeronavei" cu ditamai sticla de platic de doi litri alimentata pana la refuz cu "pai cum sa las bunatatea asta de tuica de pruna, o iau cu mine in avion"...citat din memorie...oricum, parlamentarile au durat 10 minute, cascadorii rasului pe gratis, s-ar putea spune.
Si, dupa nici doua ore de intarziere iata-ne in avionul de Munchen, al doilea pe ziua respectiva! Bineinteles, avionul era putin stricat, nici o problema, intr-o jumatate de ora a fost rezolvat si autobuzul zburator al Carpatair a luat-o catinel, catinel la deal si ne-a lasat cu chiu cu vai la Munich, ma intelegi, nu Munchen, cum ziceam, Munich. A, acum mi-am amintit de o doamna din Chicago care ne-a lasat (la coborarea din avion) o carte de vizita pe care am pierdut-o, din pacate. Va salutam, in caz de citire a acestor randuri si ne pare rau pentru pierderea cartii dumneavoastra de vizita!
Deci, cum spuneam...ati retinut intarzierea aia de doua ore, nu? Exact timpul pe care-l aveam intre avioane, desigur... No, cu ultimele puteri si cu Maria alba-galbena-verde-traumatizata de la cele doua zboruri de pana atunci (ati retinut: Sibiu-Timisoara si Timisoara - Munich) dupa mine ne-am tarat in primul wc intalnit in cale...tocmai la timp sa ne auzim numele (stalcite, bineinteles) urlate la megafoane ca ne pleaca, in pana noastra, avionul!
Cu treaba terminata pe jumatate am luat-o la goana inspre poarta -normal- situata exact in cealalta extremitate a frumosului aeroport nemtesc unde o doamna (atat de rau imi pare ca nu i-am retinut numele) ne spune in cea mai perfecta (da, stiu, nu exista cea mai perfecta) limba romana ca ne pleaca avionul dar, mai avem inca un minut timp ca sa ne imbarcam si ca ne ajuta ea. Si ne-a ajutat, saru-mana doamna romanca din Bucuresti care lucrati la Aerportul din Munchen!
Uf, si asa ne-am urcat cu groaza unui nou zbor pe/in fata in maretul avion al companiei USAirways (nashpa, de altfel, si avionul si compania) pe relatia Munich-Philadelphia! Aici am descoperit ca stewardesele...spre deosebire de frumoasele moldovence (din Republica) ale Carpatairului...nu sunt toate tinere, frumoase, dragute si siluete! Dimpotriva, am putea zice...
A, si am mai descoperit...romanul lacom din mine...ca poti bea la discretie sucuri pe gratis. Nesatulul de mine cred ca am bagat la stomac o galeata de suc de portocale si 137 de cutii de Coke...da, ca nu mai scria deja Coca Cola, Coke, ma intelegi?! Plus ca eram inconjurati de altfel de oameni: mai mari, mai colorati, mai degajati si nu tepeni de frica zborului ca noi!
Asa, dupa 7666454 de ore de sbor am fost anuntati de capitanul aeronavei (imi place cum suna aeronava, avion e prea banal) ca spera (!) sa putem ateriza pe aeroportul din Philadelphia, ca gheata de pe pista ne-ar putea impiedica sa o facem!!! Pai cum adica, dupa atat chin si jale, nici macar sa nu ajungem usor pe pamantul fagaduintei?!
De ajuns am ajuns, am tras inca o sperietura la usoara derapare (pe bune!) a avionului la atingerea ghetii, asta, pistei si, exact, si acum ce?!
Am ajuns in America si acum ce e de facut?
Destinatia noastra nu era Philadelphia, era Norfolk, Virginia si...inca o data, bineinteles, toate zborurile erau anulate din cauze meteo...avionul nostru a fost ultimul care a decolat sau aterizat in ziua aia din Philadelphia, fie-i numele pomenit si noi... am ramas cum am stabilit!

Am intrat in America pe o poarta prin bunavointa unui nene hispanic (ofiter vamal?) care ne-a urat un sincer Welcome, Flavius and Maria, in America si am fost indrumati sa ne luam bagajele (au ajuns odata cu noi pana aici, iupii) si sa mergem cu ele intr-un birou special, pentru aia ca noi, care vin sa ramana!
Acolo, un nene simpatic ne-a spus Buna ziua (in romaneste...singurele cuvinte pe care le stia...se lauda cu zeci de saluturi in limbile pamantului...uneori conteaza un Buna ziua in limba ta, pe onoarea mea) si ne-a zis sa asteptam pana termina cu un domn din Camerun care a intrat inaintea noastra.
Si obositi, neobositi am asistat cu zambetul pe buze la controlul bagajelor domnului din Camerun; nimic special in afara de...incerc sa-mi aduc aminte: una bucata punga de un leu plina cu pastile de Distonocalm (mii de pastile...poate ca omul era nelinistit si avea nevoie), niste haine super meseriase, traditionale tarii care l-a dat pe Roger Milla care a batut nationala noastra de unul singur in '90, in Italia...sa nu divaghez...mai avea el una, alta prin valiza lui si...cireasa de pe tort, un manunchi de ierburi, frunze si radacini de cine-stie-ce planta de pe la mama lui. Si noi ne faceam probleme pentru ciocolatele pe care le aveam cu noi!
Ce era comic era spectacolul la care se adunasera toti nenea aia din aeroport care se ocupau de nou-veniti. Concluzia generala: no good! Ala cum adica, no good, ca e pentru familie, ca e de acasa, ca ...deci, a ramas cum am stabilit, no good!
Pe noi ne-au rezolvat rapid si ne-au last sa ne vedem de zborul nostru anulat si pe ala l-au luat putin deoparte ca sa discute amanunte.

Va urma...