Wednesday, March 11, 2009

poveste despre criza

Sa incep cu o poveste...
Se facea ca doi proaspeti imigranti, cu vechime in campul american al muncii de un an merg la banca -intr-o doara- sa vada si ei cum e treaba cu creditele alea pentru casa. Asta se intampla prin iarna trecuta...
Tanti de la banca ii ia pe aia doi imigranti deoparte, ii intreaba de una, alta, le verifica credit historyul si le zice mai bucuroasa ea decat aia doi: Felicitari, va oferim (sic!) un credit ipotecar de 250K...adica un sfert de milion de dolari, pentru cei care nu stiu ca 250K inseamna 250.000 de dolari verzi americani. Pai, zic imigrantii, stai tanti sa ne gandim, ca noi doar am vrut sa intrebam, de ce va luati de noi?!
Ati retinut, nu? Un sfert de milion de dolari, platibili in 30 de ani...Bucurie curata, nu?!
Rahat!
Imigrantii au zis ca merg ei frumos acasa si se mai gandesc si revin...
Dupa doua saptamani nevasta imigrantului primeste o oferta de job cu un salariu dublu decat cel cu care aplicase pentru credit. Peste inca o luna si sotului imigrantei ii creste salariul!
Deci, normal, sa mearga sa-si ia casa, ca asa e moda acum ca au ceva mai multi bani, nu !? Nu!
A, bineinteles, toata lumea in jurul lor zicea: Cumparati, cumparati, ca acum e momentul sa cumparati!

Ca o paranteza, la vremea aia o casa decenta spre indecenta era cam intre 200 si 300 de mii de dolari in zona unde locuiau (si locuiesc inca) aia doi imigranti.
Acum poti cumpara mult mai ieftin (uneori chiar jumatate pretul) si putina lume mai zice ca acum e momentul sa cumperi, ca-i ieftin! Asta ca o paranteza...

Si cum ziceam, treaba super simpla: credit aprobat...este, venit suficient...merge, joburi cat de cat (manageri, chestii grele, you know)...check, amica agent imobiliar... era, oferte la greu la case si alte tipuri de locuinte...pe toate gardurile si in toate neighbourhoodurile...ce sa mai, cum sa nu-ti cumperi casa (de preferinta, mare) ca sa vada neamurile, pretinii si dusmanii de acasa (si nu numai) ca tu esti potent?!
Aia doi imigranti au zis ca sa stea ei linistiti, sa incerce sa puna si un cent, doi deoparte, sa se mai gandeasca, sa mai calatoreasca, sa nu traiasca de la un paycheck la altul, sa nu stea cu morcov in fund si sa fie nevoiti sa lucreze ca nebunii sa-si plateasca rata la casa, masini, asigurare, taxe de tot felul (depinde de stat si de...cartier), sa-si trimita copiii la bunici in Romania pentru a fi crescuti in mediu prielnic (sic!) si alte chestii mai mult sau mai putin stresante.
Bineinteles, si-au zis ei, in momentul cand vor fi suficienti bani pentru un avans decent (sa zicem undeva intre 30 si 50 de mii de coco a.k.a. USD) si rata lunara va fi undeva in apropierea unei chirii atunci da, e momentul sa cumperi...ca orice ar fi, o mie, doua tot o faci oarecum lejer.

Ei, si vremurile se schimba, se taie 10% din salariu, se adauga ore in plus (deci lucrat mai mult pe bani mai putini), aproape nimic nu mai este sigur si stai sa te intrebi daca nu ai luat o decizie inteleapta acum un an cand nu ti-ai indeplinit un vis (nu neaparat al imigrantilor alora): o casa mare, preferabil...

Ca sa rezum, eu asa vad criza pentru pamantenii de rand: azi ai un venit cat de cat decent, etc. si iti zici sa iei o casa ca daca se intampla ceva o vinzi si mai si scoti ceva profit pe ea.
Trece timpul (sa zicem doua luni) si iti zice seful: baiatu', esti bun, destept, frumos, secretara zice ca esti si viril, nevasta-ta zice ca aproape la fel ca mine, dar de maine iti taiem unele sporuri din salariu (exact alea cu care plateai rata la masina si mancarea pe o luna) si de poimaine poate inchidem sandramaua si ne vedem mai incolo.
Sau, pentru cei care au firma lor proprie si personala si nu au sefi, bineinteles: domnu patron, bai, sefule, stii matale contractul ala de l-am semnat ca de luna viitoare incepem treaba. Da, il stii? No, pisa-te pe el ca io nu mai am bani si imi inchid sereleul. Deci, pa, te sun dupa criza!

Asta este, mergi acasa la nevasta ( poate are si ea probleme cu jobul, seful, amantul, pata de pe bluza etc) si-i zici: Lorelei, vezi ca de maine ne mutam la mama si vindem casa!
Si Lorelei, femeie inteleapta zice: Ne mutam la ma-ta, dar cui mai vindem (si cu cat) noi casa ca am vazut ca pe afara bantuie criza economica globala si nu mai cumpara nimeni case?! Sau le cumpara cu o suma intre minus un dolar si zece mii pretul de strigare, ca am vazut eu ca asa se face la licitatiile din New York!
Si gata, criza-i pe sarmanu' om!
Daca ma intelegi...

Varianta optimista e, in viziunea mea: daca nu ai credit ipotecar (aici este inclus si morcovul de rigoare) in mare (si ocean) viata se cam desfasoara la fel: excursiile excursii, mile la greu puse pe masina, poate un pic mai putine restaurante, hainele haine, nu-ti mai schimbi anul asta masina model 2008 cu model 2009, ramai cu aia "veche", chiria o platesti si, cu putin noroc, nu mai pui 1000 de dolari pe luna deoparte, pui 400...
Sau varianta si mai optimista, asta am citit-o prin reviste: in vremuri de criza unii se imbogatesc si isi pot permite case mari, dintr-alea, care fac impresie la...exact, la cine?
Si a doua zi ii calca o baba cu masina sau ii impusca careva intr-o scoala din Stuttgart/Alabama/oriunde... Asta e din ciclul "sa moara si capra vecinului", cred...

Ati vazut ca a venit primavara? De cateva zile s-a lasat cu 30 de grade Celsius pe aici!
Trai pe vatrai...

10 comments:

Lola said...

Acum cateva saptamani am citit de unul care a castigat la lotto in ziua cand a murit :))

Stiu cativa care s-au intins la proprietate in ideea ca tot platesc chirie... si de la $600 acum platesc $1000/luna plus taxe de proprietate, asigurare, apa, gunoi si toate celelalte obligatorii. Nu pun termostatul in casa mai sus de 68F - ba intr-o camera si-au cumparat si o soba mica de fonta sa arda lemne in ea, numara galoanele de apa folosite la dush si chitaie ca salariul pe 3 saptamani se duce pe "morghigi". Trai, neneaca.
Dar cica e frumos cand se scoala dimineata si aud pasarelele ciripind pe proprietatea lor.
A chacun son gout, vorba aia.

Andrea said...

Acum cam asa e si aici...noi ne-am lipit de o proprietate si am reusit sa si scapam de datorii...punctul de cumparare a fost exact acela cind balanta inclina mai mult la rata la casa decit la dobinda...acum noi am trecut in contract ceva de genul "daca avem va dam anual inca10% din suma imprumutata"...i-am dat mereu si pe astia la inceputul anului...si am scapat ...noi de banca si banca de noi.
Multumiti sintem de alegerea facuta...zicem noi macar nu platim la pensie chirie...DAR...daca ajungem batrini...la noi e cam asa:
unul care nu a facut mai nimic toata viata...ajunge intr-un azil de batrini...ok..socialul preia costurile...Ajung eu "apropitareasa" in azil...imi vind casa sa imi platesc costurile de intretinere...asadar 1-0 frecatorul de menta...singura mea sansa...o improprietaresc pe fiemea...cu vreo 10 ani innainte...de azil;))deci tot cam de unde am plecat innainte de a fi proprietar am ajuns...asa ca ma bucur acum de agoniseala;)...ca cine stie ce mai vine;)

Anonymous said...

Bravo!
Ar trebui sa citeasca si romanii de acasa articomil tau, poate se mai inteleptesc... Ma rog, e cam tarziu dar poatae ar mai folosi cuiva.
Rasalaltaieri un frantzuz care s-a stabilit la Oradea imi spunea: Unii romani au facut credite, au luat din banca de exemplu 60 000 € ca sa inceapa o afacere, numai ca de 40 000 si-au luat masina,ca asta iti trebuie in primul rand pt o afacere, de 10 000 toale si 10 000 i-au cheltuit! Acum se trezesc ca trebuie sa-i dea inapoi!"

Yours sincerely,

Oana

Anonymous said...

"ARTICOLUL", nu cum am scris eu, "articomil", ma grabeam, scuze :(

Aceeasi Oana

amallia said...

Am umblat pe sub birou sa vad daca nu ai fir tras direct de la capul meu, strecurat pe langa perete si intins frumos pana unde erau emigrantii aia doi isteti, nu dam nume. Asa a fost cu casele, isterie mare, monsher, mai mare decat bugetul. Iar acum, shrink to fit, ca sa ma iau dupa vorba blogspotului cand vrei sa pui poza in antet :)

flavius said...

Servus, Flavius!
Super povestea ta desi stiu ca nu e doar o nascocire. De acum inainte lectia ne va fi la indemina. Poate tirziu, da... mai bine decit niciodata. Mai trimite/ne vesti, intimplari de genul asta...
Cele bune!
Ps.- la noi e inca frig si totul morocanos...

Flavius Ţerbea said...

@lola; unde sunt chiriile alea de $600?! Ce mi-ar mai placea sa platesc doar atata! Eu auzeam de la unu' ca da drumul la apa ca sa faca dus si pana ii vine apa calda pe conducta colecteaza apa rece ca sa o foloseasca la wc!!! Eu nu zic ca-i rau sa auzi pasarelele, dimpotriva, dar sa merite efortul depus. Zic si eu...

@andrea: definitia mea despre boierie in America este sa ai casa platita, sa nu ai nici o rata la nimic, un cont baban si sa fii sanatos si transportabil ca sa poti calatori!

@oana: mi-ar placea si mie! Asta neinsemnad ca eu cred ca-s detinatorul adevArului. E doar parerea mea si unghiul obtuz din care privesc problema. Multumesc de vizite :)

Flavius Ţerbea said...

@amalia: am tras un fir, sper sa nu-l descoperi! L-am ingropat in peretele ala unde e priza in care ai conectata unealta de scris pe blog! :) Si, vorba aia, omul e o fiinta adaptabila. Si romanii sunt si mai adaptabili decat fiinta aia, deci...

@flavius: mai trimit, dar mai bine era sa nu fi avut ce trimite...Sau, sa fie "lectii" comice comice, nu dulci-amarui...

amallia said...

Pai atunci sa fim sanatosi si productivi si noi, si firul, si uneltele de scris pe blog :)

Lola said...

Acum cativa ani cand si-au luat casa atat plateau pe un apartament decent, dat fiind ca el statea acolo de pe vremea cand era flacau. In NC.
Nu zic ca au facut afacere proasta, casa e frumusica si au luat-o la un pret bun, intre timp au mai inmugurit inca un flacau... dar in situatia de fatza nu stiu ce s-ar intampla daca unul dintre ei ar ramane fara slujba.