Colinda clopotelor

Ca iarasi m-am luat cu una alta si am uitat ca am tensiunea marita si ca traiesc intr-un loc...hm...nici nu stiu cum sa-l numesc...fain, da, asta ar fi cuvantul!
Am tras o tura scurta prin partea istorica a oraselului nostru (Williamsburg, pentru cei care au deschis radiul mai tarziu) suficient cat sa-mi clatesc ochii cu decoratiuniile de Craciun de pe toate casele si toate gardurile si ca sa-mi desfund urechiile cu colinde neaose, americane, cantate la botul calului de catre colindatori ca-n filme.
Lumea linistita si zambitoare pe strada, cu cafeaua sau orice altceva cald in paharul ala de hartie si cu aparatoare a mainii impotriva caldurii degajata de acesta, pulovere rosii purtate de cucoane care isi petrec doua seri pe saptamana la un club de carti de dragoste sudista cu un ceai in fata si cu doua bomboane mentolate pe o farfurioara.
Mai sunt doua saptamani pana la Craciun si vremea pe aici e mai ciudata decat ea insasi: ieri 25 de grade, azi 5 si maine cine stie. Muzica de sarbatoare rasuna si din pietrele false care tin loc de difuzoare (da, sunt bolovani din care se aude muzica in unele locuri), lumea cumpara si se inghesuie prin magazine parca in ciuda crizei economice si isi face planuri pentru meniul de Craciun (in mare, asemanator cu cel de Ziua Recunostintei din ce am dedus eu).
As minti daca as zice ca imi lipsesc zapezile si frigul de altadata, injunghiatul porcilor intre blocuri (pe vremuri ma trezeam in guitat de porc si in miros de carne arsa) si planurile de Craciun si de Revelion.
Treburi deosebit de importante, de altfel si cu farmec, dar nu prin partea asta de lume si fara comunitati de imigranti semnificative! De exemplu, in general, 1 ianuarie este zi lucratoare. Zi scurta, dar lucratoare! Si cu multi programati sa lucreze atunci sunand ca ii doare stomacul, capul sau orice si o sa se faca bine pana maine, dar azi nu.
Dar daca vrei sa petreci de Revelion pana in zori se rezolva si te inteleg baietii, ca esti din estul Europei si noi avem altfel de obiceiuri. Respectate de catre americani, daca le spui de ele, desigur. Daca nu le spui, ei nu stiu, ca nu-i intereseaza.

Si, ca sa fiu sincer pana la capat, mi s-a intamplat o chestie ciudata: in dimineata respectiva (duminica trecuta) m-am trezit cu o dorinta de a vedea o oaie! Ciudata chestie, recunosc. Am mers unde stiam ca voi gasi oi si am stat o jumate de ora eu uitandu-ma la ea si ea la mine!
Aveti permisiunea mea sa radeti, dar eu am avut un moment fain stand sprijinit de gard si uitandu-ma la ochii ei (lui?!).

Am facut si niste poze, poate ajuta la relaxare si la combatut stereotipul despre americanii kitchiosi.

Titlul articolului este traducerea colindei mele preferate, o puteti asculta si voi aici.