Saturday, March 15, 2008

Mancare buna...





As incerca sa povestesc pe scurt (...) vizita mea in Romania sau, daca vreti, my commando trip...
De ce am vrut aceasta excursie? Habar nu am...Pur si simplu asa s-a intamplat, nu am planuit nimic...am cautat pe net, de curiozitate, cat ar fi un bilet de avion si...am luat unul! De data asta doar unul, data viitoare vor fi doua, cu siguranta...
Oricum, subconstientul meu (il salut pe aceasta cale) lucra la greu...stia el ca trebuie sa vad Romania. Smecher subcontientul asta, te manevreaza cum vrea el...Mai rau ca nevasta (hai ca am glumit, Maria, nu da)!
Si acolo, undeva in mine, simteam ca trebuie sa merg sa vad parinti, prieteni, nu neaparat locuri. Si aproape ca am vazut tot ce trebuia sa vad, cu exceptia lui Ovidiu. Ramane pe data viitoare sa ne vedem, ok, Ovidiu?! No asa, atunci stam mai linistiti, fara graba, o poveste, mai un cost, chestii, socoteli...

Drumul la dus a fost aproape fara peripetii, doar ca am ajuns direct in Sibiu (din Munchen) in loc de Bucuresti-Otopeni...Cum asa? Am fost anuntat in ultima clipa ca in Germania este greva la sol si...pana nu termina baietii cu greva nu mai pleca unele avioane. Printre care, bineinteles, si zborul meu! Asa ca, am mers frumos (furios?) la aia de la Lufthansa si am zis ca io acum ce fac...am venit pentru cateva zile sa vad oameni dragi si ei...ma fac sa pierd o zi in aeroportul lor impecabil de curat?! Si li s-a facut la aia mila de mine si m-au pus pe primul avion care decola spre Romania, acesta fiind, intamplator (!), zborul de Sibiu. Cu ocazia asta nu am mai ajuns prin Bucuresti sa indeplinesc principalul obiectiv al calatoriei: sa-l vad pe Ovi. Destinul?
Dupa ce am ajuns in tara totul s-a desfasurat incredibil de rapid: drumul spre Medias cu Florina, in Daia cu Ghita, la Sibiu cu CFR-ul, Aciliul cu baimarenii mei si, intr-un final, Otopeniul cu Ropotinii. Toate astea de miercuri seara pana duminica noaptea! Si intre drumuri, desigur, chiar ei, prietenii mei! Nu am apucat sa vad nici un loc, nimic, nici nu vroiam asta acum...mi-a ajuns sa vad pe cine am vrut. Cu exceptia de care aminteam (obsesiv?) mai sus: Ovi...
M-am bucurat sa-i vad pe toti prietenii si sa simt ca am spatele asigurat si ca ma pot mandri cu oameni de valoare si de incredere...hai baietii, cotizati, ca va laud aici la greu, bine?
M-am bucurat sa-mi vad parintii si bunicii (nu pe toti, din pacate), am regretat ca nu am apucat sa-mi intalnesc rudele apropiate...ramane pe data viitoare.

N-are rost sa scriu tampenii (impresii) de calatorie...pot zice doar ca as sintetiza Romania pe care am vazut-o acum, dupa un an bun de absenta cam asa: mancare buna, servire proasta!
In rest, nu am apucat sa-mi fac o impresie cat de cat...mi-a parut scumpa rau mancarea, lumea destul de incruntata pe strada, multe multe masini, trenuri si gari ca intodeauna, dar parca au farmecul lor... Desi, uneori, mirosul greu de grajd din Seica Mare la 7 dimineata intr-un compartiment de tren supra incalzit pica mai greu la stomac...dar, cu mirosul ne obisnuim rapid, aproape ca trece neobservat, sa fim noi sanatosi.

Deci, in concluzie, habar nu am ce am cautat acum in Romania dar m-am bucurat mult ca am fost!
Sau poate ca doar eu nu stiu ce am cautat in tara in timp ce domnul subconstient stie prea bine, numai ca nu vrea sa zica cu voce tare?
PS: Desi inainte de plecare imi faceam eu planuri mari ca, mama, ce o sa mai manac la chestii...nu am apucat sa bag la stomac nici jumatate din ce imi propusesem dinainte! Am mancat ciorba buna de tarhon, snitzel in ceapa si saraberna la mama acasa, placinte in Daia si Aciliu, paparada cu carnati si mamaliga cu branza adevarata tot in Daia, o savarina asa si asa la cofetaria Sportul din Medias. Oricum, "preparatele de baza" au fost infulecate la doua localuri din Sibiu (Gallery si ala de vis-a-vis de fostul CRD...excelenta mancarea, pacat ca nu a fost si servirea pe masura): mici, mici, mici, ciorba si ciorba de fasole cu costita si un escalop Zingara, ciorba de vacuta, cordon bleu. Si, bineinteles, iarasi mici...Sa-mi ajunga pana data viitoare.
Din pacate pentru mine nu am ajuns sa manac ciorba de burta la Kontiki, nici ciolan cu fasole de pe undeva, am baut doar o bere Ursus rosu si nu mi s-a parut prea buna, am mancat destul de putina branza...ceva telemea luata din Metro si...probabil mai erau ceva mancaruri care acum nu-mi vin in minte si pe care le-as fi vrut in burtica mea...Imi vine in schimb ACUM apa in gura si ma strange la stomac de pofta ce mi-am facut cu manuta mea....

1 comment:

Lucian said...

sa nici nu mergi la kontiki, ce se intampla in bucataria lor e demn de un film de groaza. la "prima" gasesti ciorba de burta la fel de buna, portie imensa. asta ca sa stii data viitoare cand mai dai pe aici :)