Blogul lui Ioan T. Morar

Unul dintre cele mai tari...daca nu chiar cel mai tare...bloguri este cel a lui Ioan T. Morar ( fost Divertis, realizator de emisiuni, actualmente ziarist la Academia Catavencu si Cotidianul etc.). Nenea actualizeaza de cateva ori pe zi si ce scrie, scrie bine!

Recomand cu caldura!

Meteorologul de serviciu

Alataieri seara (frumos afara, 15 grade Celsius la 8 seara) i-am zis Mariei ca ma cam dor oasele...umerii, genunchii, etc...Dar parca era o durere altfel, nemaiavuta inainte. Si-i spun ca poate se schimba vremea si ca de aia ma jeneaza una alta....Si normal ca dimineata dadea cu ploaie la greu si era frig!
Deci, am deja semne de batranete?!
Partea pozitiva e ca de acum pot zice cand se schimba vremea, o fi si asta un avantaj...

Pentru cei interesati...eu nu!

Reclame din reviste americane pentru inrolarea in Armata si Marina!

Aniversari, tumori si multumiri

...altii sarbatoresc azi Valentine's Day...noi mereu ne vom aminti de 14 februarie 2007 ca data la care am ajuns in America si am pornit in aventura negandita nicicand.

Cand am primit plicul care ne anunta ca sunt(em) castigatori ai Loteriei Vizelor credeam ca au confundat personajul...eu nici nu imi aminteam cand am aplicat in joaca (online) impreuna cu Ropotinii...Vorba 'ceea: nu e pentru cine se pregateste, e pentru cine se nimereste!

Dupa aceea totul s-a desfasurat ca intr-un carusel nebun: pregatit acte, facut rost de bani (multumesc inca o data tuturor celor care ne-au ajutat) si, poate cel mai important, sa gasim un loc potential in America unde sa mergem...indiferent care!

Si, locul acela "indiferent care", s-a dovedit a fi Virginia. Si eu nu cred ca a fost o intamplare ca am ajuns aici si nici intamplare nu a fost faptul ca i-am intalnit pe Mihai si Lavinia. Si nu o sa uitam niciodata ca fara ei (impreuna cu familia lui Mihai) ne-ar fi fost mult mai greu si nu stiu daca acum am fi avut aceiasi parere buna despre America precum avem acum. Suna poate pretentios, dar mereu le vom fi recunoscatori si nu vom uita cat de multe au facut (si fac inca) pentru noi!

A trecut un an de cand suntem aici. Impresia noastra (a mea si a Mariei) este ca suntem de mult mai mult timp aici...asta nu stiu daca e de rau sau de bine, intre noi fie vorba! Oricum, pun concluzia dinainte...sa nu las loc de interpretari inutile: PENTRU NOI AMERICA A FOST MAI MULT DECAT NOROC, A FOST SANSA NOASTRA, IN CARE NICI MACAR NOI NU AM CREZUT. Venirea noastra aici s-a dovedit a fi mai mult decat inspirata si nu am regretat si nu regretam deloc ca am ales sa fim aici.
Parca a trecut asa de mult timp de anul trecut pe vremea asta, incat multe nici nu mi le mai amintesc. Ce retin prima data din America este mirosul oarecum dulceag pe care l-am simtit in Philadelphia (prima noastra oprire...lunga si neprevazuta oprire, de altfel...pentru detalii de atunci cauta in postarile mai vechi de pe blog).

Dupa aceea totul a fost o insiruire de experiente, acomodari, oameni, framantari, locuri incredibile, doruri, bucurii, frustrari, reusite etc.

Am stat primele trei luni acasa la Mihai in Newport News, dupa aceea ne-am mutat la o jumatate de ora, in Williamsburg, loc de care eu m-am indragostit la prima vedere si unde stam si acum!

Am avut, spre marea noastra usurare, joburi bune inca de la inceput: primul meu job (pentru trei zile...) a fost de cel de tehnician dentar. Am renuntat rapid, pentru ca meseria asta nu-i de mine, in mod clar! Dupa aceea am fost pentru patru luni host (din ala care intampina clientii si-i aranjeaza la mese) si om bun la toate la restaurantul unui hotel de lux...job lejer, fara batai de cap, curat, mancare buna la greu...na, ca romanul, astea "se pun"...a fost foarte bun pentru ca am inceput sa cunosc alti oameni, sa invat sistemul, chestii tare importante oriunde, nu doar in America. Dupa aceea, am gasit jobul la "aprozarul" meu in care ma simt tare bine (The Fresh Market...lant de magazine alimentare super scumpe). Ulterior am promovat de vreo doua ori (pana acum...) si cica sunt assistent produce manager in prezent. Asta ar fi ceea ce fac eu pentru a ne castiga painea cea de toate zilele...

Cat despre Maria, ea a lucrat doar in acelasi loc (Tahari) si a meritat...pentru ca au promovat-o si pe ea pana intr-un post la care nici nu visam inainte sa venim aici. Amanunte despre asta cu alta ocazie...

Cu timpul, dupa ce engleza noastra va fi la alt nivel, dupa ce vom dovedi ca suntem "valabili", ne vom putea gandi si la alte slujbe...dar pana una alta, chiar e bine ce facem si unde stam, multumim Celui de Sus. Am realizat intr-un an (pe plan profesional zic) destule pentru niste incepatori ca noi. Pentru cine o fi interesat de America...sa stiti ca nu e nevoie sa speli wc-uri, sa faci curat in hoteluri, sa bagi tare in constructii daca stii o meserie de acasa, daca stii ceva engleza, daca ai un pic de indrasneala si sa nu te lasi subestimat..dar nici sa nu ai super pretentii de la inceput... si cu putin noroc...chiar se poate.

Recunosc ca m-am gandit dinainte cam ce sa scriu la aniversarea unui an...si mi-au venit ceva idei, nu zic. Dar, peste ani, cand ma voi gandi la ziua de astazi nu stiu daca ma voi gandi si la altceva, dar stiu sigur ca azi a fost ziua in care Ovidiu la nici 30 de ani a fost operat pentru extirparea unei tumori pe creier, voi tine minte ca trebuie sa ne bucuram de viata pentru ca nu stim niciodata cand ne ducem, voi tine minte ca trebuie sa avem grija de cei care ne sunt aproape si...ca, dupa o noapte nedormita in care m-am gandit sa fie bine pentru Ovi, am vazut zapada, lucru destul de neobisnuit aici si pe care l-am luat ca pe un semn. Bun, de data asta...

Oamenii nostri in Hampton Roads, Va, USA

...despre oameni, numai de bine! Cum ziceam intr-o postare recenta, nu ne mai mira ca vedem tot felul de natii, o luam deja ca pe ceva normal. Nu ca n-ar fii...

In anul asta am cunoscut persoane care ne-au ajutat si indrumat, ne-am facut cativa prieteni, am intalnit colegi de la care am invatat, am dat peste colegi care ne-au facut zile fripte, am vazut oameni foarte inteligenti, altii doar practici, oameni speciali, multi oameni buni, putin rai, foarte multe persoane interesante. Am avut de-a face cu americani, cu romani, cu tot felul de hispanici, cu italieni, cu evrei, marocani, taiwanezi, cu rusi, egipteni, greci, koreni, vietnamezi si nu m-as risca sa generalizez care-s buni si care-s rai.
Oricum, cel mai aproape de inima mi-au ramas "chinezoaicele" mele Chia Yin si Yi Ling, le suntem recunoscatori lui Mihai si Lavinia (impreuna cu toata familia Oana) si ii simtim ca parte din familia noastra, mancam bine si ne simtim asiderea la Florin, la evreii influenti Carol si Mr. Jack, la italienii Andrea si Claudia Luccareli. Am invatat mult de la americanii Bob, Jon, Ann Marie, Joan si toti cei pomeniti anterior, am avut sefi mai buni (Tom si Ann Marie), altii mai rai (vietnameza cinica Hahn); am impartit aceiasi casa si masa cu Silviu pentru o vreme. Sunt sau ne-au fost colegi buni Petty, Jeanny, Chris, Mandy, Issam; am avut mici neintelegeri la munca cu Tammy, cu Lawrence, Toby, Wilma si Kim (coincidenta, toti afro-americani). Ne face placere cand ne intalnim intamplator si scurt cu Mahomed, Zack, Barbara, Pamela, Michael, Lisa, Cynthia si Verna.
Daca cineva a avut rabdarea sa citeasca toate numele astea a remarcat (sper) ca nu sunt multe romanesti acolo. Si, asta e marea mea durere: sa vad cat de naspa ne purtam noi, romanii, intre noi chiar si la mii de kilometri distanta. Am intalnit cativa romani...intamplator...care de abia mi-au raspuns la salut, in cazul in care nu am avut o scurta conversatie, dar suficienta cat sa fiu intrebat exact de situatia mea aici (cum am ajuns in State, unde lucrez si cat castig...altceva nu intereseaza?). Chiar nu pot pricepe de ce strainii pot fi mai prietenosi cu noi! Poate e vina noastra?!
Daca ar fi dupa capul meu as face o intalnire cu romanii din zona macar de vreo doua ori pe an...cand vad alte comunitati cat de unite sunt, imi vine sa plang la propriu.
Ca sa vedeti cat de bine m-am simtit zilele trecute (legat de relatiile intre romani)...este un tip la mine la munca...marocan venit cu famila acum vreo 10 ani...care, in context, m-a intrebat daca un roman i-ar face rau unui alt roman, mai ales cum suntem noi aici, la mama naibii! Ce sa-i fii raspuns!? El nici nu concepea sa-i faca rau unui conational...poate nu a fost sincer, dar eu am auzit de o gramada de istorioare in care, noi intre noi, ne-am pus singuri piedici...din invidie, din rautate, din prostie, din frustrari aduse din tara, din naiba mai stie ce motiv aiurea. Dar, tristul adevar, e ca trebuie sa vezi si sa auzi personal tot ce altii zic de mult timp, ca suntem dezbinati rau de tot!
Unii ar zice ca tot raul spre bine...adica ca nu am cunoscut prea multi romani...dar eu tot nu ma bucur de situatie. Desi pot supravietui si cu gustul asta amar! Si vorba aia, nu poti fii prieten cu cineva doar pe baza ca esti de aceiasi nationalitate! Dar macar sa te respecti pentru acest motiv, eu zic ca nu s-ar sfarsi lumea. Sau?!

Poate ca am divagat si am uitat ca bucuria noastra a fost ca am intalnit atatia oameni speciali, indiferent de natia lor, care ne-au facut sa ne integram cum nici noi nu credeam si carora le multumesc!
Si toti oamenii pe care i-am cunoscut aici sunt sau au fost parte din experienta noastra americana, asta neavand nici cea mai mica legatura cu persoanele dragi noua pe care le stim aproape in tara (plus Canada...) si care ne lipsesc: parintii, bunicii, sister-in-low, rude apropiate, Ionut si Laura, Bogdan si Ioana, Florin si Dana, Florina, Simona, Claudiu, Alexandru, Roxana, Ovidiu, Bianca, acilienii rock'n'roll, "fetele mele", Cristina si toti pretenarii nostri.

PS Probabil vreodata voi reveni si cu povestioare legate de diverse persoane...ca sunt destule istorioare interesante de zis despre oamenii pe care i-am intalnit in America.

Mancarea noastra in Hampton Roads, Va, USA

...daca tot se apropie anul de cand suntem in America ma gandeam eu sa scriu "in serial" despre chestii mai generale asa cum le vad eu. Si, bineinteles, ce poate fi mai important decat mancarea?! Asa ca, primul episod dedicat traiului nostru in America cu prilej aniversar (ta tra la la ta ta taaa...sa bata tobele...sa trompeteze trompetile...sa falfaie pionierii steagurile...tovarasii sa se imbrace la costum gri si sa-si bage un lemn in gura ca sa aiba limbaj adecvat) este dedicat gastronomiei!
Deci...sa incepem cu sfarsitul...nu stiu altii cum sunt, dar eu nu simt mari lipsuri in ale mancarii aici fata de Romania. Bineinteles, unde suntem noi nu gasesti mici in restaurante si nici ciorba de burta, dar cu un mic efort iti poti face home made fara probleme. Eu nu am facut, asa ca resimt -uneori destul de acut- lipsa unui mic adevarat si a unei ciorbe de burta de la Kontiki. Dar in afara de astea, hm, nu-mi prea mai vin in minte chestii pe care as fii vrut sa le manac si nu le-am gasit. A, da: cas proaspat si branza de burduf, dar fara asta se poate supravietui...cu micii e alta discutie. Ca nu toti e ciobani din Marginime...
Daca la inceput eram oarecum speriati (de altii?) ca in America mancarea e naspa rau si ca gasesti numai chestii cu gust de plastic...cu toata bucuria pot zice linistit ca poti gasi cam orice iti pofteste inimioara...si gustos, nu doar aratos! Bineinteles, trebuie sa si mai cauti, nu gasesti oriunde paine ca acasa, de exemplu...in general, painea pe aici e cam naspa, dar sunt cateva magazine(The Fresh Market, Trader's Joe, Ukrops) unde gasesti paine si tot felul de chestii foarte bune. E drept, nu e foarte ieftin, dar isi merita banii. Mancarea de baza (cu exceptia painii, laptelui, pateului, kefirului, zacustii, unor mezeluri si branzeturi) o luam din Wall Mart si Food Lion, legumele si fructele le cam luam de la un magazin korean (E Mart) si...cam atat.

In general, gatim si mancam pe acasa dar macar o data pe saptamana mancam in oras. Cand zic ca mancam in oras nu ma refer la fast fooduri...astea nu se pun la socoteala, desi incercam sa le evitam pe cat posibil Si, cu mici exceptii, cam reusim. Inainte sa trec mai departe sa nu uit sa zic ca cea mai naspa si mai naspa mancare o gasesti la McDonalds. Bleah...e caca acolo, ignorati-l!
Am incercat o gramada de restaurante si stiluri de mancare (italian, grecesc, mexican, chinezesc si alte chestii asiatice, indian, american); mai mult imi plac cele chinezesti si mexicane, dar cel mai mult si mai mult imi place burger-ul tipic american. Nici macar nu seamana cu ala de la McDonalds sau alte fast-fooduri, daca e facut cum trebe este o adevarata bunatate. Sunt destule restaurante care au si burgeri...De exemplu, la un fast food un cheesburger mediu e cam 3 dolari...la restaurant este cam in jur de 10$.
Oricum, imi imaginam ca e mult mai ieftin sa manaci aici in oras, dar nu prea este adevarat. daca manaci foarte des, iti faci gaura serioasa in buget. O masa pentru doua persoane(seara) la un local normal costa cam 30-40 de dolari cu taxe si baccis (obligatoriu) cu tot. La pranz, e mai ieftin, aproape jumatate pretul! Foarte interesanta chestia, de altfel...

Piete in aer liber nu prea exista pe aici, cumparaturile le facem din supermarketuri, mancarea o gatim la aragaz care functioneaza pe curent electric, farfurii si tacamuri au si pe aici, nu-i rau cu mancarea, pana una alta. Dimpotriva, mult mai bine decat ne asteptam...
Dar cel mai mult si mai mult m-am bucurat cand am gasit kefir (lapte batut) intr-un magazin. Toate ca toate dar asta m-a uns cel mai mult la sufletel. Nici zacusca, nici pateul ca de la Scandia, nimic nu m-au bucurat ca laptele asta acru pe care multi pe aici nu-l sufera. Nu stiu ei ce pierd...

Cu bauturile stam bine, zic eu. La inceput nu am prea baut nici Coca Cola, nici Pepsi dar acum mai bag cate un pahar (doua, trei) din cand in cand. Mai un suc de portocale, mai o apa plata, mai rar cate o sticla de apa minerala (nu prea gasesti apa minerala aici si e foarte scumpa), cate o bere Becks din cand in cand, mai un vin de cine stie de pe unde (in special din California, Noua Zeelanda sau Franta am baut...romanesc nu am gasit inca)...nu prea m-am aruncat la chestii pe care nu le stiu sau am mai incercat si nu mi-au placut...De baut zic, ca de mancat am mancat la "minuni" de nici nu vreau sa ma gandesc...Eu inca mai sper ca pisici sau caini nu am mancat, ca unele chinezarii sunt mai mult decat ciudate...
Oricum, avem acasa inclusiv tuica si visinata, ne-au adus Simona si Claudiu, dar nu ne atingem de ele...le lasam acolo, pentru musafiri.
A, apropo de bauturi...racoritoare,in special; aici totul se bea cu multa multa gheata...indiferent daca afara e cald sau frig...bauturile merg cu gheata! Ce-i curios, eu eram foarte sensibil cu gatul la rece dar inca nu am avut batai de cap cu el. Or pune ceva in gheata, mama lor de smecheri. Altii ar putea zice ca pun multa gheata in pahare ca sa faca economie la bautura...
Alta chestie misto: in restaurant, platesti o Cola si iti reumple paharul pana nu mai poti...fara sa platesti in plus. Nu numai Cola...orice suc, de altfel. La bauturi alcoolice nu e la fel, platesti "la bucata"...Si platesti!

Cat despre sectiunea desert...e dulce rau. Pot zice ca ciocolata din Europa e mai buna decat cea americana, dulciuri sunt multe si de tot felul, dar noi nu prea servim pe cat ne gandeam inainte sa venim. Mai luam eclere, alte prajituri, ciocolata si ursuleti Haribo (made in Hungary...), ciocolata cu menta, M&M (astia da, sunt mmmm), inghetata de tot felul etc.
Incercam sa mancam cat mai multe fructe, dar nu prea reusim...De fapt, eu sunt satul de la lucru si Maria parca ar da-o mai mult pe ursuleti si bombonele decat pe astea. Oricum, fructele nu sunt scumpe, unele sunt chiar foarte ieftine. De exemplu, cred ca bananele sunt cel mai ieftin produs din America (in medie 30 de centi o jumate de kil)!

Asa ca, in concluzie, mancam ca sa traim sau traim ca sa mancam?
Pofta buna!

Super Bowl XLII

Primul meu meci de fotbal american pe care l-am vazut in viata mea: New England Patriots contra New York Giants in finala NFL. Au castigat dramatic (in ultima clipa aproape) cei de la Giants blocand astfel de cei de la Patriots de a face istorie (prima echipa neinvinsa in toate meciurile...19 victorii la rand, adica).
Pot zice ca a fost interesant, asa, ca de prima data. Probabil ca nu voi deveni un impatimit si cu siguranta nu as da un meci de fotbal fotbal (soccer?!) pe un milion de meciuri de fotbal american.
Da, pot zice linistit ca-mi lipseste fotbalul adevarat!
Americanii si ciudateniile lor de sporturi. Nu ma refer aici la baschet si hockey, ca astea-mi plac...