Pofte de demult

Uneori ma surprind si pe mine de ce prostii imi trec prin cap!
De exemplu, de cand sunt in America m-au "traznit" putine dintre poftele alea celebre, gen dor de mici cu mult usturoi si gust de nu stiu ce substanta chimica si pofta de slanina afumata si impachetata, de preferinta, in ziarul local sau tanjit dupa eugenia aia originala si de kefirul de Napolact luat pe stomcul gol sau de zacusca care mie nu mi-a placut niciodata si de o costita afumata cu iahnie de fasole ca la o carciuma sibiana linistita de o prajitura ca la mama acasa (u, astea-s cele mai bune si mai imposibil de obtinut pe plaiurile astea, de restul se face rost destul de usor); de o sarma neaosa si fara bucati de slanina prin ea nici nu mai pomenesc ca dintr-astea gasesti pe toate gardurile si la toate natiile acasa chit ca o ciorba de burta care pica bine la stomac daca era mancata de doua ori pe an si insotita de o bere Ursus de la inceputul anilor 2000 sau de un suc Tango la plic si de o ciocolata ROM (eu preferam Bucegi si napolitane Danut daca ma intrebati) nu sunt de 'colea.
Da, ne putem "alina' poftele fara mari dureri de cap (mai ales ca ACUM stim de unde sa cumparam chestii de comfort food la preturi promotionale...o sa scriu despre asta cat de curand, ca e de pomina si am si martori) si doar de doua ori mi s-a facut pofta dintr-aia adevarata, cu adevarat mare, de "ceva bun": prima data, in urma cu vreun an, mi s-a facut dor (chit ca am mancat doar de cateva ori) de pita cu untura de porc si ceapa; am cumparat de urgenta niste untura de la polonezi, m-am uitat la ea si mi-a trecut dorul fara sa ma ating de chestia aia destul de scarboasa daca e sa fiu sincer pana la capat...cred ca o mai avem prin frigider, daca o doriti, o donam fara regrete...
A doua oara m-a luat -foarte de curand- o pofta de ceva de demult si de acasa: as manca niste agriș de dupa gardul gradinii lui Filon din Daia! Pe bune, nu glumesc, imi lasa gura apa de cateva ore numa' cand ma gandesc la agrisii aia, verzi, rosii, acrii, dulcegi, moi, tari, oricum, numa' sa-i gust!
In engleza le zice gooseberry da' unde-i gasesc in Virginia inca n-am aflat!

PS Poza este cu cranberry a.k.a. merisor in traducere libera ca agrisi verzi pe pereti n-am unde poza.

Handsfree pentru examene

Tocmai ce am primit pe email o oferta (in romaneste) cu titlul "Handsfree pentru examene" si continutul "Handsfree pentru copiat la examene 100 LEI. 076193XXXX".
Si ne mai miram ca unii am copiat pana ni s-a acrit trecand prin diverse scoli si acum nu stim nimic concret.

Din pacate, in America nu am fost deocamdata la scoala asa ca va zic doar din auzite: studentul american nu are notiunea copiatului la examene! Pur si simplu nu stie ce e aia, mi se sopteste in casca.
Studentul roman (cu destule exceptii, sper) copiaza de-i sar capacele handsfreeului ala.
Am auzit recent de cateva metode de copiere a la Romania (inclusiv un receptor/minidifuzor pus in interiorul urechii...wireless..."tras" cu un magnet sau ceva de genul...poate o fi vorba chiar despre chestiunea din oferta) demne de o cauza mai buna. Si ma mir ca studentul neaos venit sa lucreze peste vara la McDonald's si ramas pe plai american ca sa aprofundeze continutul incert al "chiftelei" nu pare a avea prea multe informatii de impartasit si la altii.
Ma scuzati daca am fost rau si nu va simtiti cu musca pe caciula pentru ca nu e cazul, da?
Si cunosc cel putin 4 persoane care spun ca nu au copiat niciodata.
Voi cate cunoasteti?

PS Am copiat destul si eu si acum imi pare foarte rau.
Pentru unii suna cool sa te lauzi cum copiai la examene dar nu e chiar deloc asa.
Si da -categoric- sistemul este de vina pentru fenomenul copierii in masa in licee si facultati romanesti. Mama lui de sistem...
No, ca m-am lungit cu morala si poate ca nu era cazul. Eu doar vroiam sa va zic de oferta speciala pe care am primit-o pe email.
Si burgerul din poza nu e de la Mac ci dintr-o carciuma dintr-un orasel din vestul Virginei (Lynchburg). Si a fost super bun.
Pai nu mai bine scriam eu despre burgeri si nu ma luam cu subiecte grele si frustrante?!

Ziua Turcanului

Astazi este Ziua Recunostintei in America; probabil cea mai mare sarbatoare de aici. Si daca nu e cea mai mare, atunci e cel putin la acelasi nivel cu Craciunul.
No, acum ca am terminat cu clasificarile si fiind deja cu burta plina de la un early Thanksgiving pe care l-am avut aseara la niste prieteni care azi vor fi de garda si nu pot celebra sarbatoarea ca tot omu' (ne)normal am zis ca pot scrie linistit niste chestiunui legate de aceasta zi.
Unii ar spune ca in ultima zi de joi a lunii noiembrie (atunci se sarbatoreste tarasenia) lumea isi aminteste de ospatul pe care l-au avut astia, piligrimii (nu-mi vine acum traducerea in minte) si indienii localnici (aia din Asia inca nu venisera sa practice medicina in America) care stateau pe o patura si se gandeau la potentialul economico-culturalo-religioso-turstico-sialtechestiicucolasfarsit al zonei Boston si imprejurimi si vroiau ei sa se imprieteneasca precum japonezu' cu chinezu', soarecele si pisica, unguru' prost cu romanu' prost, neamtu' cu francezu' si americanu' cu mexicanu'. Si nici in ziua de azi nu se stie daca au sau n-au reusit.
Altii (rautaciosi fiind) zic ca baietii veniti de pe batranul continent in cautarea unor scopuri i-au ademenit pe bietii localnici, aflati inca in epoca de piatra si i-au imbuibat cu mancare suficient(a) pentru a le trage o mama de bataie dupa masa si a le arata cine e noul jupan pe meleagurile astea.
Oricum, treaba e complicata, are clare legaturi religioase (protestante pentru cei dornici de scandal), unii ar zice ca era un fel de Festivalu' Recoltei de pe vremuri, s-au bagat si presedinti peste stabilirea cu exactitate a datei la care o facem lata si acum mie imi pare ca toata lumea e de acord cu ce serbam: curcanul!
Sau -cum din greseala am scos prima pasarica romano-englezeasca pe gura anul trecut- turcanul. Tot poporul se gandeste cu jind de ziua asta la biata pasare, mare, coapta si moarta de la mijlocul mesei in jurul careia familia si apropiatii multumesc pentru diverse chestii intamplate mai demult sau mai recent.
Si eu cred ca e o sarbatoare chiar faina pentru ca stai tihnit si relaxat macar pentru o zi. Asta, desigur, daca stai in jurul mesei care trebuie. Sau, mai exact, daca in jurul mesei iau loc cei care trebuie.
Si pentru cei care se uita mult la filme americane: meniul de Ziua Recunostintei este destul de fad, "mancare de secol 17" cum bine-zicea Radu si consta aproape fara exceptii intr-un curcan intre 5 si 15 kile care daca nu e gatit cum trebuie este de-a dreptul atos, tare ca cizma si fara nici un gust, piure de cartofi normali si cartofi dulci, sos de merisor (daca ii pui si coaja de portocala printre altele iese chiar fain), umplutura din interiorul pasarii formata din diverse chestii pe care nu le recunosc la o prima inghititura, unii o fac total lata si cu varza de Brussel, altii o mentin conservatoare cu un fel de fasole verde, se toarna peste ce se doreste si un sos destul de ambiguu si se termina cu o strajnica placinta de dovleac, ca la mama acasa. Multa lume mai adauga o sunculita adevarata de porc, paine de diverse soiuri, mai serveste inainte vreun mic aperitiv mai mult sau mai putin vegetal, mai improvizeaza cu vreun sos, carnet sau desert mai special si in final rezultatul e acelasi: o zi placuta si o burta extra plina.
Noi vom servi azi, pe langa bucatele traditionale americane si ceva cu specific familiar: mici si sarmale. Unii ar zice ca tot un fel de mancare de secol de demult.
Si vreau sa spun ca sunt recunoscator pentru familie, pentru prietenii dragi de pretutindeni si pentru persoana (nu-i cunosc numele) care a initiat Diversity Visa Lottery.

PS Am vazut un curcan salbatic. Cica exista destul de multi in Virginia.

Savarina, Amandina si ai nostri

Nu tin minte sa mai fi scris demult despre "succesuri", cariere si afaceri reusite, bucurii -pe scurt, de lucruri de bine- ale apropiatilor nostri din tara, din America si de oriunde. Poate ar fi timpul sa ma (mai) laud cu ei, de ce nu, pentru ca am destule exemple de bine si cu care eu ma pot mandri cu sinceritate si cu drag.
De exemplu, azi ma laud cu prajiturile Laviniei Oana, care sunt super aratoase si super gustoase. Eu zic sa ma credeti pe cuvant si din ceea ce se vede din poze ca Lavinia face un lucru deosebit si deloc usor.
Si da, face torturi si la comanda pentru cei dornici de un desert special si unic dar despre asta putem vorbi altadata. Acum doar vreau sa scriu de bine de prietena noastra Lavinia, care zilele astea a organizat un cake tasting party la care au participat vreo 25 de persoane, unde s-au servit 8 torturi faine tare cu nume precum Savarina Cake, Vera Cake, Elena Cake, Deluxe Cake, Amandina Cake, Red Cherry Cake, Tiramisu si Apple Cake.
Eu zic ca merita felicitari pentru ceea ce i-a iesit.
No, eu cu atat m-am laudat astazi.

Restaurantul Transylvania din Florida

Promiteam sa scriu si de lucruri normale referitoare la Romania.
In episodul de azi: restaurantul Transylvania din localitatea Hollywood, judetul Florida.
Recent am petrecut o saptamana in Florida. Si printre lucrurile pozitive care ni s-au intamplat acolo a fost si salata de vinete, ciorba de burta si micii cu cartofi prajiti inecati in apa minerala Borsec de la restaurantul Transilvania aflat in zona.
Treaba de am ajuns la localul respectiv s-a intamplat cand intr-o dupa amiaza stateam noi cu burta goala la soare pe o plaja din Fort Lauderdale si ne gandeam cu jale si speranta in glasuri ca unde, ce si de ce sa mai mancam. Si mi-a picat fisa ca pe acolo comunitatea romaneasca este mare si tare si precis au biserici, magazine, picnicuri si restaurante romanesti. Am gugalit "restaurant+romanian+florida" si am ajuns la siteul restauratului cu nume ardelenesc si -intr-un final- la adresa fizica din Downtown Hollywood (foarte aproape de Miami pentru cei aflati in zona si interesati de adevaratul comfort food).
Si sa nu credeti ca eu asta am inteles din Florida (poate revin cu impresii de calatorie)...adica mici si ciorba de burta...nu, nici pe departe...dar produsele respective mi-au facut ziua, ca sa citam din altii.
No, vedeti ca se poate si de bine despre Romania?
Mancarea a fost tare buna, cu atmosfera si servire ca in tara, cu Dansez pentru tine cu vedete de care habar nu am la Pro TV International si cu Toto Cutugno si alte slagare italiene ale anilor '80-'90 ca fundal sonor, cu statuia in marime naturala (cel putin daca nu chiar mai mare) a lui Vlad Tepes la intrare, cu preturi rezonabile spre ieftin, cu paine de casa si ardei jalapeno asortat la neaosa ciorba de burta, cu o prajitura Dobos care nu era disponibila la data vizitei noastre si cu tihna si amintiri de demult.
Da, recomand calduros restauratul asta celor care au chef de o mancare faina servita in apropierea palmierilor.
Saru-mana pentru masa!

The best restaurant

Am ramas dator cu o experienta culinara de neuitat, din vacanta din Atlanta. Si poate povestiti si voi cea mai tare experienta culinara, de ce nu!

Incep cu un disclaimer: din pacate -sau din fericire- o buna parte din banii nostri se duc in conturile unor restaurante; unele merita sa ne ia banii si sa ne gadile papilele gustative, altele doar ne potolesc foamea si lenea de a gati dupa o zi de munca sau una de odihna.
Probabil la "apogeu" ajunseseram la performanta sa mancam out 4-5 seri pe saptamana. Din cauze economice, practice si de dieta incercam mai nou sa rarim iesirile la cina la doua seri pe saptamana. Sau chiar mai rar, daca s-ar putea.
Dar cand mergem in vreo excursie incercam sa nu ne tragem de la gura si cu siguranta nu ne veti prinde in fastfoodarii, olivesgardenuri, rubytuesdayuri, chiliesuri si alte rahaturi pre-congelate.
Incercam - pe cat posibil- sa aflam "ponturi" de la localnici sau fosti vizitatori si pana acum nu am prea dat gres.
Dar pe departe cel mai bun pont ni l-a dat o amica (Keisha) care a locuit ani buni in Atlanta. Si nu doar ca a locuit, ci a participat activ la viata mondena -sau spuneti-i cum vreti- a orasului olimpic.
Am intrebat-o (intr-o doara) inainte sa plecam in mini-vacanta daca are ceva special sa ne recomande si m-a intrebat -scurt si instantaneu- ca de ce sunt interesat: restaurante, baruri, cluburi de noapte, muzee, locuri istorice, magazine, hoteluri sau World of Coca Cola si Acvariu?
A doua zi aveam o lista cu "to do" - pe care, intre timp, am pierdut-o, normal- si care ne-a facut mini-excursia in Atlanta de neuitat.
Datorita recomandarilor Keishei am mancat -probabil- cea mai buna cina din viata mea la un restaurant pe care cu siguranta nu l-am fi ales din motive de locatie mai ascunsa.
Localul se numeste TOP FLR (in Midtown), bucatarul este scolit la Paris si gateste cu influente franceze si -fiind asiatic la origini- si-a pus amprenta (si ghimbirul) pe bucatele gatite perfect.
S-a mancat, in ordinea numerelor de pe tricou a celor patru meseni care au impartit cu bucurie si uimire urmatoarele:
- miel neo-zeelandez cu smochine si garnitura de Crispy Spaetzle (habar n-am sa traduc...un fel de taitei), ciuperci salbatice si ceapa calita;;
- muschi de porc cu nuca si balsamic vinegar insotit de o garnitura de varza de Brussel caramelizata in sos de fennel (nu stiu sa-l traduc acum), bacon si shallots (nici asta nu stiu sa o traduc...un fel de ceapa mica);
- piept de rata cu un strop de sos de fennel si vermut dulce si garnitura de conopida gratinata si crema de usturoi
- vita (hanger steak raman dator celui care traduce asta...stiu ca-i un muschi din apropierea rinichilor...si are un gust specific) cu sparanghel si ciuperci.

Desertul a fost cireasa de pe tort iar pretul a fost mai mult decat rezonabil, toata nota de plata a fost cam 200 de dolari, cu tot cu beri, vin si aperitive.
Da, probabil asta a fost cel mai tare restaurant la care am fost pana acum si pe care-l recomand trecatorilor prin Atlanta.

PS1 articolul asta l-am scris ca sa mai scot mirosul din postarea anterioara.
PS2 urasc sa fac poze in restaurante dar de data asta nu m-am putut abtine...

Restaurante si restauratii

Inainte sa plecam in mini-excursia din South Carolina si Georgia am cautat cateva informatii despre locuri demne de a fi vizitate acolo pe fuga si nu numai.
Am cautat online, am rasfoit pliantele pe care le aveam prin casa, am fost la biblioteca oraseneasca si am luat un ghid de calatorie din 2007 de la Fodor's, m-am uitat in cartea mea cu faruri ca sa vad cum se ajunge la ele (unele care se puteau vizita doar luand o barca le-am lasat pentru vremuri mai calde), mi-am facut un mini-traseu pe hartie si apoi, in ultima zi de plecare, intreb intr-o doara pe la munca daca a fost careva prin zona Charlestonului si Savannei.
Nimeni nimic in afara de Fernando din Republica Dominicana, venit de vreun an in USA, insurat prin intermediul internetului cu o doctorita. Pai stiu eu, zice, de Charleston ca acolo am facut nunta, pe plaja.
Ptiu, dracie, ca sa vezi. Si stai ca o sun pe nevasta-mea ca ea acolo a facut facultatea si stie zona ca-n palma. Si tipa, probabil instantaneu, mi-a trantit un email cu lucruri pe care ea le considera demne de facut in Charleston si imprejurimi. O sa insist pe partea de mancare si petrecere a timpului liber in incinte cu alcool si prajeli.
Mi-a insirat toate barurile meseriase -de genul ieftin, bun si cu atmosfera- de acolo: Griffin Wich...intrebati de Scott London, proprietarul; Tommy Condos este un alt loc de baut la greu pentru cei interesati; Blind Tiger este pe Brod Street si nu are firma la intrare, dar il gasiti dupa usa rosie; Vendue Inn de pe strada cu acelasi nume are un bar pe acoperisul cladirii care face banii si deranjul.
Daca vreti sa va dati un pic mai smecheri sau normali (asa mi-a scris domana respectiva...eu doar transmit mai departe...deci imi rezerv drepturile traducerii si adaptarii) se recomanda locanta Snob din East Bay, Tristan din Market si Cypress tot din East Bay. Astea de pe urma sunt bune dar e bine sa verifici balanta contului inainte sa comanzi apa plata cu sau fara lamaie.
Tot doamna respectiva spune ca cele mai bune restaurante de sea food sunt Bowens Island Restaurant (Folly Beach) si The Wreck (Mt. Pleasant).
A, si sa evitati Hymnas Seafood din Charleston pentru ca e bataie de joc la adresa crustaceelor, buzunarelor si papilelor gustative.

Si ca am pomenit de Bowens Island Restaurant...
Dupa inmormantarea Lekeishei cina servita la carciuma respectiva a fost una din cele mai tari experiente ale mele/noastre pe pamant american!
Ca sa ajungi la ei dai adresa gps-ului care te va duce pe o carare unde nu te astepti sa gasesti un restaurant si nici altceva. Restaurantul e demential...este situat pe un mal de pamant, la marginea apei, inconjurat de copaci si mormane de scoici, cu miros specific cu tot.
Acolo, dupa ce crezi ca cineva si-a batut joc de tine si te-a trimis la mama naibii ca sa-ti dea o lectie ca sa nu mai deranjezi lumea dai de un fel de baraci cu doua oale imense in fata lor unde fierbe molusca (citeste stridia). Si cand intri pe prima usa adresezi o intrebare tampita domnului care sta dupa o tejghea cu un caiet in fata: aici se mananca?! El zice ca da, noi ne uitam mirati la meniu (nu multe feluri) si comandam un platou cu de toate (creveti, crabcake, peste...toate scoase din apa in ziua respectiva). Ei, acum ca am dat comanda de mancare ne-am rotit ochii ca sa vedem o masa, ceva, la care sa mancam. Domnul respectiv ne-a indrumat afara, intr-o alta baraca cu mese si scaune nu tocmai cum te-ai astepta (ulterior am aflat ca mesele si scaunele sunt multe inca de la deschiderea localului...in anii '40 si daca cineva gaseste doua scaune la fel masa este din paartea casei...mult din mobilierul original a ars acum cativa ani intr-un incendiu care aproape a distrus afacerea si istoria locului).
Tot confuji si derutati eram cand ni s-a adus mancarea, la fel eram si cand am vazut ca doi neni se apuca de cantat si la fel de surprinsi am fost cand am vazut ce manca absolut toata lumea acolo: milioane de stridii fierte la botul calului, in oalele alea mari. Am terminat noi cu greu de mancat, am baut ceva bere si ne-am luat inima in dinti si am zis ca daca nu incercam si noi niste stridi apoi n-am facut nimic. Si dupa o tona de chestii marine si inca o tona de moluste am trecut si pe la veceurile ca la bunica-mea de la tara si am plecat uimiti de experienta (nu doar culinara) avuta la recomandarea sotiei lui Fernando.
Si v-am spus povestea asa si daca vreti sa-mi luati de bun sfatul eu zic sa nu dati cu piciorul la o masa buna daca aveti drum prin Charleston.
Restaurantul e deschis de marti pana sambata de la 5 seara la 10, inchis duminica si luni si primeste cash sau cecuri. Nu are rost sa-l intrebati de credit-card ca nu-l ia.

In rest, alte restaurante pe unde ne-am stricat banii si ne-am bucurat burtile, recomand cu caldura Panini Cafe din Beaufort, British Open din Hilton Head si orice restaurant irlandez sau de seafood din portul Savannei.
Nu recomand nimanui sa manace la Olympia din Savannah sau sa comande pui si costite de la Tbonz in Myrtle Beach.
Cu hotelurile am mai zis cum am facut: pentru ca nu stiam dinainte unde vom fi intr-o zi anume pe la o vreme il sunam pe Florin si el ne rezerva hotelul pentru seara respectiva (unele oferte last minute te ung la sufletel...in general hotelurile de la doua stele jumate in sus pe care le recomanda siteul hotwire sunt impecabile...asta din experienta noastra zic).
De vizitat in zona costala a Carolinei de Sud si Georgiei ar fi dupa capu' meu: toate farurile si insulele posibile (nu o sa va para rau...sunt situate in zone superbe si cu acces la plaje tari), orasele Charleston, Georgetown, Beaufort, Hilton Head, Savanna si Tybee Island. Daca aveti timp suficient si chef evitati autostrazile si luati drumuri secundare pentru ca se mai pot vedea o gramada de chestii interesante si neasteptate.

PS: In filmulete apare putin restaurantul despre care v-am povestit si in poza este domnul (pe numele lui Jack Danieles London...si nu este o gluma) care prepara stridiile si le serveste la masa. Cu o lopata...
Ambalajul stridiei se arunca intr-o galeata de plastic situata sub masa.
Prin 2006 Bowens Island Restaurant a primit o inalta distinctie gastronomica (ceva de genul cel mai bun restaurant de seafood din America...locul opt, dar tot e bine) iar patronul...cel care ia si comanda la tejghea...avocat de meserie...a primit premiul, la New York, imbracat in costum si cu cisme albe pescaresti, de cauciuc, in picioare.

Berea in America

Nu sunt mare bautor de bere; prefer vinul.
Anul trecut, adunate, nu cred sa fi baut mai mult de 25 de sticle de bere de 0,33 ml!

Ca sa deviez putin de la subiect: cand am fost prima oara in vizita in Romania imi faceam planuri peste planuri ca o sa beau tone de Ursus rosu (deh, pofte de emigrant) si cand, intr-un final, am luat o inghitiura am zis ca-i ok dar sa-mi aduca si un Beck's ca sa fiu multumit pe deplin.

Nu am o bere favorita in America, exista si Beck's, exista si Stella Artois (asta s-ar apropia de locul unu in topul preferintelor mele), exista Adams, Miller si Bud, exista si Guinnes la greu, avem si Corona (sticla mare) si Coronita (sticla mica), exista bere belgiana, jamaicana, nemteasca, bere din Pils, din Japonia, bere cu tot felul de arome, culori si locuri de origine. De fapt, aici exista berile pamantului.
Doar Tuborg n-am vazut in comert! Si Ursus rosu, bineinteles.
Si, de curand, am aflat ca una din cele mai populare si ieftine branduri de bere (Yuengling) nu are nici cea mai mica legatura cu vreun chinez, cum usor s-ar putea interpreta.
Yuengling este americanizarea numeleui nemtesc Jüngling, in caz ca va intrebati. Si o ladita de 6 beri dintr-astea de 0,33 ml costa la alimentara (in Virginia, ca difera de la stat la stat) intre 5 si 7 dolari.
Stella Artois, Carlsberg, Beck's costa cam intre 7 si 10 dolari six pack-ul la aceiasi alimentara.
Daca vorbim despre baruri si restaurante aici este alta treaba: pe un pahar de Stella am platit zilele trecute 8 dolari.

Daca stau sa ma uit ce bere am acum in frigider ar fi un Ursus (da, am luat cu mine doua cutii de Ursus si doua de Silva), doua St. Pauli si un Yuengling brun pe cale sa expire.
Acum daca stau stramb si judec drept nu am inteles de ce am scris despre bere! Pentru ca intentionam, de fapt, sa scriu despre vin, restaurante si mancare!
Poate cu alta ocazie.

Noroc!

Cum am mancat prima oara in America!

Uneori ma gandesc la "primii pasi" pe continent nou si imi vine sa rad sau sa plang...
De exemplu, o sa tin minte toata viata primul stabiliment unde am mancat in America! Na, nu a fost McDonalds, a fost Subway...
Pentru cei care nu stiu de el l-as rezuma ca un fel de fast-food mai sanatos, prezent in 91 de tari (nu si in Romania), unde nu se servesc cartofi prajiti si hamburgeri ci doar sandwichuri reci sau calde, insotite de chipsuri, sucuri ne si acidulate, ceai din chemicale si apa cu sau fara flor...
Da, nimic complicat cand stii despre ce e vorba. In realitate, pe noi ne-a luat prin surprindere (oarecum) modalitatea de a comanda un amarat de sandwich...sau cum s-o scrie chestia aia formata din doua bucati de paine (sau o bagheta taiata la mijloc) si cu diverse chestii intre/in ele.
Deci, am intrat in Subway (fara legatura cu metroul) si ne-am aruncat ochii pe lista de calorii si calitatea ingredientelor. Hai, las-o, ca glumeam! La ce se uita prima oara un emigrant fara bani suficienti in buzunare cand intra intr-un loc unde se manaca? La preturi, normal! Cine stia atunci de calorii si calitate... Ca doara venise gata spalat pe creier si cu ferma convingere ca in America mancarea are gust de plastic...
Deci, ati retinut. Ne-am uitat la preturi si am dedus noi ca ne-ar costa vreo 3 dolari de caciula. Am facut scurt conversia in lei (oare de ce?) si l-am gasit rezonabil si ne-am asezat frumos la coada.
Pentru inceput, un tinerel ne-a intrebat ce fel de paine dorim sa ingurgitam! Na, ca astia ne dau de ales. Hm, asta nu e bine pentru ca ne confuzeaza si noi eram destul de confuji! De care aveti, zicem noi in speranta ca au de aia de casa si de aia de casa si cu cartofi si cu crusta si cu miros de cuptor de lemne? Pai de aia, de aia si vedeti si voi ca scrie pe lista aia unde au si poze. OK, saru-mana. Vrem dintr-aia italiana si cu ierburi zic, sigur pe mine, fara a avea habar ce o fi si aia. No, bine, zice ala de servea.
Si cat de mare sa fie problema (citeste sandvici)?
Pai cat? Aveti pe diverse masuri? Nu e pe marime? Sau, si mai bine, universal, toate la fel?
Na, ca avem de sase inci si de 12 inci! O, pai zi asa, ca eu stiu exact cat este 6 sau 12 inci... Deci, ala mai mic, ca ma gandesc ca-i mai ieftin, sa ramana...
Si de care vreti?
Pai cum de care? Dintr-alea mici, cu paine de aia cu iarba!
Pai da, da' de care? Avem (astea le iau acum de pe siteul lor, ca nu mi le amintesc chiar pe toate din cap): meatball marinara, BLT, spicy italian, tuna, veggie, turkey, black forest ham, sweet onion chicken teryiaki si ce o mai fi zis el acolo...
Bun, stai sa ne uitam la poze si apoi iti spunem. Eu tin minte am luat ceva cu ham, ca asta stiam ca ne place dar poate am luat altceva, mai stii?!
Bon. Si le vreti toasted? Pai le vrem...Bai, da' multe intrebari pun astia pentru un amarat de sandvici!
Si ce punem pe ele? Ceapa, masline, ardei, ardei murati, castraveti, castraveti murati, rosii, rosii coapte, ceapa, salata, sosuri, sare, piper, graunte de aur, praf de pe luna si altele?
Dupa ce mi-am etalat cunostintele intr-ale denumirilor de vegetale in engleza am spus (inspirat) ca vreau si sos de ceapa (bun sos, total nesanatos, dar bun) si un pahar cu apa si nimic altceva.
Da, a fost destul de complicata prima comanda de mancare in America. Radeti voi, radeti, dar asa a fost.
Cat despre prima mancare la un restaurant restaurant a fost undeva la munte, nu pe banii nostri si am luat un hamburger rau ca naiba si am baut la Cola pana mi s-a acrit. Ca asa e aici, iti fac astia refill gratis la bautura carbogazoasa pana iti iese pe urechi...
Pe banii nostri (40 de dolari, primii bani castigati) am mancat prima oara de 8 martie 2007, la Olive Garden, atunci mi-a parut foarte bun, acum imi pare destul de ieftin (nu la pret ma refer)...

Cred ca am mai fost de cateva ori la Subway si n-as putea sa zic ca e locul meu preferat, dar e mai decent decat alte fast-fooduri si merge cand ti-e foame si n-ai chef sa arunci banii aiurea.

Before and after

Treaba buna cu crevetii astia daca sunt proaspeti si gatiti cum trebuie.
Daca nu, e jale cat de nashpa pot sa fie...

Mancarea traditionala romaneasca

In urma sondajului de pe blogul asta...la care au raspuns 50 cei mai de treaba oameni pentru ca au vizitat blogul meu...a reiesit un talmes balmes, cu sarmalele situate in fruntea listei, la mare lupta cu alte mancaruri clar, traditional romanesti! Nu autentice, "inventate" in Romania, dar TRADITIONALE, ROMANESTI, CA LA MAMA ACASA!
Daca intrebam de bucate autentice, de la noi, din Romania era alta mancare de peste. Eu m-as risca sa zic ca mai nimic nu e "nascut" in Romania, ci importat si imbunatatit (cred)... Dar mai conteaza? Important e ca avem, nu de unde...

Am avut invitati la masa un cuplu care ne-au "solicitat" sa manace ceva traditional romanesc. Am pregatit o ciorba de fasole (fara ceapa), muschi de porc si mici la gratar (cu mujdei+mustar+ardei copti+salata de rosii si castraveti cu branza Feta) cu garnitura de cartofi taranesti. Le-a placut, a fost simplu de facut si destul de romanesc. Am avut si desert, o prajitura de casa, reteta de-a lui maica-mea, super buna.
Faza e ca sunt anuntati si altii si nu mai am chef de gatit romaneste! Oare se prind astia ca pastele nu-s cu specific neaos?!

PS Poza nu are legatura prea mare cu textul, este una din putinele poze cu mancare pe care le-am gasit...

Cartofi pai cu ochiuri

Se pare ca am luat-o (sau am revenit) anul asta pe calea cea buna a bucatariei!
Ne gandeam noi anul trecut ca am cumparat maxim 8 litri de ulei de gatit...ceea ce ne-a dat de gandit si am zis ca ar fi frumos sa mai mancam si acasa.
Asa ca, anul asta eu zic ca imi revin calitatile culinare...pe care nu le-am uitat...ci le-am pus la dospit, sper eu!
Dar despre mancaruri "sofisticate" mai scriu eu altadata.
Acum vreau sa scriu de experienta mea cu cartofi prajiti cu oua ochiuri...
Prin toamna mi s-a facut foame si am comandat la restaurantul de langa jobul meu o portie de cartofi prajiti cu ochiuri si putina branza deasupra! Atat, nimic altceva...
Ei, si de aici a inceput o adevarata tevatura. In primul rand tipa care mi-a luat comanda la telefon nu intelegea ea exact despre ce e vorba...cum adica sa comanzi "fries" cu "sunny side up eggs"? Ce e aia, cine a mai auzit de asa ceva???!!!
Eu credeam ca isi bate joc de mine dar nu...colegii mei erau si ei aproape socati de ce am luat eu sa manac...si nici macar nu era mic dejun ca sa se apropie mancarea asta de ceva asemanator de-a lor.
Da, baietii nu mancasera NICIODATA cartofi pai cu ochiuri!!! Si nu numai ca nu mancasera, nici nu auzisera de asa ceva.
Na, ca la asta nu m-am asteptat, diferenta culturala, dar nici chiar asa.
Te pomenesti ca nici cu felia de untura cu ceapa nu ieseau in fata blocului cand erau mici?!
Dar nici nu vreau sa le zic de "pita cu unsoare si ceapa" ca apoi iarasi se uita la urmasul lui Dracula ca la felul trei...Salbatici est europenii astia, manaca pana si "bacon" crud, negatit!
Poate in alte parti ale "iu es and ei" sa fie altfel, dar aici, la noi, in sudul Virginiei, cam asa sta treaba cu cartofii pai cu ochiuri.

OARECUM OFF TOPIC: Stie cineva cum se traduce (chiar si macar aproximativ) cuvantul "urdă" in engleza?!
Saru-mana anticipat.

Nerecomandat vegetarienilor

Ce se vede in farfurie: costite (ribs), doua copane imense de pui, cartofi prajiti si onion rings (ceapa pane...foarte buna).
Ce nu se vede in poza: burtile noastre dupa ce am mancat...ca de abia ne-am mai ridicat de la masa!
Ce ar mai fi demn de remarcat:
- desi pare imposibil asta este doar o jumatate de portie(!)...la portia intreaga iti mai arunca o "tabla" de costite pe farfurie;
- pe masa este un teanc de servetele...este nevoie...ca sa-ti stergi degete, guri, barbii si alte chestii pe care ti se scurge mancarea
- sunt vreo 10 tipuri de sos pentru costite...ca astia cam asa le mananca, cu diverse sosuri...eu recomand tipul Tennessee si Memphis
- fiecare fel de mancare vine cu doua feluri de garnitura (sides), la alegere: cartofi prajiti, onion rings, coleslaw (un amestec de varza alba si rosie, morcovi si maioneza), broccoli, legume sote, legume la grill, salata de cartofi, cartofi piureu sau/si un cartof copt cu unt, samntana si un pic de ceapa verde deasupra;
- pret... pentru ce se vede in poza (asta am halit eu), pentru costita cu salata de cartofi si legume a Mariei, limonada si Cola...plus taxe si baccis (aproape obligatoriu!): 40$. Foarte rezonabil, zic eu;
- numele si locatia localului: County Grill & Smokehouse...la granita dintre Newport News si York County...pe ruta 17...in complexul unde este si magazinul rusesc...de la care am luat niste halva si cabanosi sa te lingi pe degete!