Chinejii, engleza si fast-foodu'

Zilele trecute am mers cu un coleg sa iau pranzul la un asa-zis restaurant chinezesc: $4.50 o portie mult prea mare de orez cu pui cu susan si un egg-roll eu, taitei lo-mein cu ceva urme de carne de porc si legume el, un suc la cutie 80 de centi (dar daca vrei poti sa schimbi rolu' ala pe un suc), un pahar cu apa de la robinet cu gheata de la congelator e pe gratis, un ceai e un dolar, bere nu servesc ca nu au licenta sa vanda alcool...

De altfel, in oraselul nostru sunt o gramada de locuri dintr-astea, unde un pranz este in jur de cinci dolari si cu ganduri gratis (nu gratuite) de genul cepanameafolosescastiainmancaredeeasademulta,ieftinasiproasta?; unde limba engleza si aerul conditionat sunt foarte optionale, unde cele 5 mese si scaune casabile au trecut de proba timpului, unde calendarele chinezesti atarnate pe pereti imi amintesc de acelasi stil de calendar de pe peretii familiei Popa de pe strada Milcov, unde carnea de pui are gust al naibii de asemanator cu cea de porc sau cu hartia ambalajului de orez, unde tacamurile de plastic chinezesc si neambalate in nimic sunt expuse intr-un container incert la aer si te fac sa regreti ca nu stii sa manaci cu betisoarele lor de bambus ambalate individual in hartie si unde sosurile (soia, rata fara rata, mustar etc.) vin in ambalje micute, care imi amintesc de sampoanele comuniste gen-pernita (vi le mai amintiti?).

Dar cand iti umpli burta pe mai nimic treci cu vederea toate neajunsurile si speri ca toata mancarea a fost prajita sau fiarta la cele mai inalte temperaturi. Ca sa moara microbii...

Dar nu de calitatea mancarii si ambientul carciumelor gen Top China, China House si toate treburile asiatice vroiam sa spun. Ce vroiam sa impartasesc cu voi era o faza tragic-comica.

Dintre toti cei care lucrau in restaurantul ala doar o persoana stia sa vorbeasca limba engleza. Si respectivul cetatean avea maxim 12 ani, o voce rastita si cel putin 40 de kilograme in plus (nu, nu toti asiaticii din America sunt slabi, doar majoritatea). El era singurul care lua comenzile telefonice (cele la fata locului erau simplu de luat: aratai cu degetul pe meniu ce doresti, limbaj universal), cu el te intelegeai daca doreai orez maro in loc de orez alb (nu, nu aveau orez maro). Un personaj esential tanarul cu pricina la ora si in locul respectiv.

Problema majora a aparut cand a fost nevoit sa foloseasca toaleta si telefonul tocmai atunci si-a gasit sa sune. Sa o vedeti atunci pe tanti chinezoaica cum fugea cu telefonul in mana prin carciuma si cum mai batea ea in usa veceului ca sa iasa copliu' si sa raspunda.

Si a iesit, ridicandu-si cu o mana nadragii si cu ailalta tinand telefonul. Nu cred ca a apucat sa se spele pe maini; i-am sugerat, de altfel, sa o faca.

Whistler, British Columbia

In general, eu cred ca e bine cand mergi intr-un loc sa fii cat se poate de spontan si sa nu-ti programezi pasii, imbucatura si ce o sa-ti vada ochii.

Dar uneori dai rateuri si ti-ar fi parut bine de dinainte sa-ti fi facut un plan si sa nu-ti para rau de banii pe care i-ai dat pe mancare, pe durerile de burta inerente, pe arta abstracta total banala, pe istoria locala scremuta (asta se intampla foarte rar, de obicei istoria locului este chiar interesanta si iti poate da o idee despre cum si de ce se intampla unele lucruri...nu-mi cereti sa exemplific ce am spus, keep it simple), sa regreti ca nu ai vazut ce era mai important (sic!) de vazut si alte chestii grele, dadatoare de regrete minore si doriri de revenire pentru a se aprofunda ceea ce a fost ignorat fara voie.

No, acum ca am terminat cu introducerea greoaie as vrea sa va povestesc despre recenta gazda a probelor sportive care folosesc schiuri de la jocurilor olimpice de iarna (Whistler) si pe care am avut ocazia sa o vizitez.

Stiti cand am spus ca mi-a placut Viena cel mai mult la ultima vizita in Romania?

Si in Whistler mi-a placut cel mai mult cei 125 de kilometri de drum de la Vancouver pana acolo: se zice ca este unul dintre cele mai spectaculoase autostrazi din lume.

Este absolut superb, cu muntele in stanga, in mijlocul oceanului si in fata, cu piscuri inzapezite in zare la mijloc de august, cu barcute sau cu ditamai vasele navigand la marginea soselei, cu soseaua trecand printre ocean si munte, ca sa nu o mai lungesc.

Am vazut si o cascada absolut impresionanta (folosesc cam multe epitete si superlative, asa-i?), am vazut chineji absolut peste tot si am mancat la absolut cel mai prost restaurant din Whistler.

De fapt, nu este chiar cel mai prost, este pe locul 95 din 99 restaurante cu review-uri conform tripadvisor.com ...

Da' v-am spus ca avea o terasa absolut superba si de unde vedeai absolut toti cetatenii care se plimbau agale prin statiune?

Si pe langa absolut de multi chineji (ma scuzati, asiatici) erau absolut de multe fete frumoase, absolut de multi biciclisti de munte (ca sa nu le spun direct mountain bicker-si), foarte multe restaurante absolut mai bune decat cel la care am mancat noi si -absolutul absolut- un aer de statiune de munte europeana care m-a uns la inima.

De drum si jale

Cand sansa (sau -Doamne, fereste- nesansa) imi scoate in cale o viitoare calatorie cu avionul mi se intampla un obicei destul de prost: nu pot dormi in noaptea de dinaintea taraseniei! Asta este, se mai intampla, dar cu ajutorul vreunui film sau al internetului (mai rar cu vreo carte desi imi tot propun sa o fac si pe asta mult mai des) imi pacalesc oboseala.

Zilele trecute mi-am fentat somnul cu un film lejer, pe post de red-bull: Arthur, cu barbatu' lu' Kate Perry si cu Hellen Mirren printre alti new-yorkezi get-beget. Comedie foarte proasta, numa' buna sa ma tina treaz si sa treaca vremea pana se face vremea de plecat din casa.

Zborurile ca zborurile: incaltat, descurelat, caramida aia care se vede in valiza este, de fapt, 15 ciocolate puse una peste alta, zboruri scurte si lungi, line si cu turbulente razlete, aplecari cand pe-o parte, cand pe alta, momente enervante si cu maini transpirate, stewardese (ca sa nu le spun insotitoare de bord) mai putin tinere si mai putin siluete (n-am noroc deloc la stewardese...doar o data mi-am clatit ochii cu niste moldovence faine de la Carpatair...in rest, doar gospodine care nu aratau deloc ca imaginea idilica a unei meserii neobisnuite...noroc cu baietii "stevardezi" ca scosi din cutie si efeminizati la maxim ar spune un rautacios), mancare de cosmonauti proasta si pe bani, apa, cafele, sucuri si veceu minuscul, peisaje incredibile, ape, paduri, puncte nedefinite, munti inzapeziti, campii inundate si infinite, peisaje lunare, 1345 de copii plictisiti, neamurile pamantului, televizoare vechi din 2 in doi metri pe mijlocul Boeingului 757 si un singur film la dispozitie: Arthur!

Din toate filmele din lume si-au gasit si astia sa-l puna doar pe ala de-l vazusem inainte cu cateva ore!!! Cate sanse sunt sa mi se intample una ca asta?

Mie, caruia nu i se intampla niciodata nimic anormal cand calatoresc (si) cu avionul...

Ardelenii, tornada si tirul rasturnat

Am dat sa plecam din casa cu destinatia Chicago via aeroportul din Richmond de unde urma sa luam nu un avion (uf, fobiile astea), ci o masina de inchiriat ca -deh- e mai simplu sa pui mii de kilometri (ca sa nu zic mile) pe masina altuia nu inainte sa verificam lista cu ce trebuia sa luam: actele le avem, nevasta? le avem. banii ii avem? mai sunt ceva. chiloti si ciorapi? sunt. numere de confirmare pentru hotel si masina? printate de mana, in carnetel. GPS si adrese? adrese avem, gps-ul l-am uitat la lucru (doar doua ore de abatut din drum...la n ore cat urma sa conducem inca doua in plus nici nu mai contau).
No, am luat masina lor, am lasat masina noastra si am purces la drum. Nici nu am apucat sa iesim din Virginia si sa intram in West Virginia (nu-mi pare deloc natural cum ar suna Virginia de Vest asa ca o las cu numele neaos) ca o chestie ciudata s-a produs: mai intai s-a intunecat in partea dreapta-fata, dupa aia a inceput sa adie un vanticel, dupa aia s-a intunecat -pe langa partea dreapta-fata si in fata-fata si in stanga-fata si in spate-spate; dupa aia vanticelul care adia a inceput sa imprastie niste frunze, crengi si copaci, in special brazi, pe autostrada si pe langa masina noastra de inchiriat (unii proprietari nu au avut noroc si vantul le-a adus bradul pe masina), dupa ce tornada a trecut razant pe langa noi si exact cand la radio ziceau baietii ca e pericol de tornada exact in zona unde eram noi s-a pornit potopul si -de emotie- gps-ul s-a gandit sa ne ofere o scurtatura in miez pe noapte pe drumurile mai mult decat secundare ale Virginiei de Vest (aici parca suna mai bine asa decat drumurile secundare ale West Virginiei) si cand sa ni se termine benzina din rezervor si putina concentrare pe care o mai aveam am ajuns la un fel de autostrada si am gasit un loc unde sa punem si noi capul jos cateva ore.
Dupa aia ne-am trezit si am zis, usurati, ca ioi, ce bine ca nu am murit degeaba pe coclaurile alea si am sofat cu 8o de mile pe ora pe drumuri pustii pana cand un tir s-a rasturnat in fata noastra si am stat blocati doua ore pana un nene politai ne-a spus sa o luam pe aratura si sa ne ducem pe drumul ala de tara daca mai vrem sa plecam azi de acolo. Noroc ca masina de inchiriat a rezistat bine cand am condus-o pe teren accidentat si dupa aia drumul extrem de plat si anost din Ohio si Indiana a decurs fara probleme si am ramas blocati in trafic cateva ore cu vedere inspre zgarie norii spectaculosi din Chicago in miez de vineri, ora 4 dupa-amiaza, in Memorial Day Week-end.

In caz ca nu ati inteles nimic din drumul nostru inspre Chicago fac un scurt rezumat, cu precizarea ca nici noi nu am inteles nimic: am fost atacati cu furie de mama natura din toate pozitiile, ne-am ratacit prin pustietatea pustietatilor, am fost aproape de a ni se termina benzina pe acolo, am stat blocati alte ore in trafic din cauza singurului camion care circula pe acolo si care si-a gasit sa se rastoarne fix cand ne ardea buza mai tare si am ajuns in Chicago dupa 23 de ore de la plecarea de acasa. Un drum normal ar trebui sa dureze intre 12 si 14 ore, asta asa, ca fapt divers.
Dar nu drumul a fost destinatia de data asta si asta a fost doar un amanunt de tinut minte.
O sa scriu si despre ce a fost cu adevarat important in Chicago in curand.

Speluiesc, speluim

Nu stiu altii cum sunt dar eu cand aud de speluit mi se ridica parul in cap si mi se stropseste limba.
Speluim, speluim, dar sa nu exageram!
Probabil maica-mea nu stie ce inseamna verbul a spelui asa ca o sa-i spun: astia de prin America, avand o limba care se scrie altfel decat se aude si existand atatea natii si -implicit- atatea nume asazisinteresante te roaga sa-ti "spui" numele pe litere. Numa' ca in frumoasa limba engleza vorbita litera E este I, litera A englezeasca este aproape E-ul romanesc in timp ce, normal, A-ul englezesc este aproape I-ul romanesc. N-ati inteles nimic, nu-i asa? Nici o problema, confuzia este total permisa pana la proba contrarie.
Singura mea problema (ma rog, una dintre ele) cand vine vorba de speluit este ca mai toate receptionistele de la doctori, tipul de 16 ani care ia comenzile la pizzerie, tantile si nenii de la companiile de asigurari de tot felul, nenea acru de la service-ul auto si mai stiu eu cui ii trebuieste numele meu nu-mi inteleg din prima T-ul. Toti il confunda cu un D (ti, di daca ma intelegeti suna poate asemanator). Ca doar nu imi incep numele meu neaos cu un Ț (tz?!, ts?!) ca i-as baga definitiv in ceata.
De exemplu, ultima oara cand am sunat sa-mi fac o programare m-am concentrat, m-am strofocat si mi-am zis ca voi incepe cu un t de la taco (sa nu fie confuzie cu train ca mi l-au confundat si pe asta cu drain), cu e de la enchilada (na, daca suntem mexicani, sa fim pana la capat), cu r de la romania sau russia, cu b de la banana, cu e de la enchilada si a de la abc.
Sun si cand sa spun triumfator t de la taco imi zice aia: I need your first name si data nasterii ca asa e pe la spitalul nostru! Deci, planul b de la nustiucumsetraducebagamiasinengleza (poate let me introduce myself?): f de la flower, l de la lavender, a de la ahcemadisperaastiacuspeluitu'lorcutot, v de la victory, i de la nimic ca asta se intelege intotdeauna (ar fi trebuit sa la spun i de la intodeauna, nu?), u de la USA (ducem mana la inima, da?) si s de la es. Uf, a fost greu si sa scriu, parca (mult) mai simplu este oral.
Deci, ne-am inteles cum e treaba cu speluitu asta. Radem si glumim, nu e dracu' chiar atat de negru, dar uneori poate fi enervanta treaba asta.
Ca tema de casa as recomanda sa-i notati numele unui indian (sau si mai interesant, al unui chinez venit de putin timp in America) care va suna sa-si faca o programare pentru oriceofiavandelnevoie.

si iu sun.
semneaza,
Bhatnagar Chattopadhyay Balasubramanium Jhadav Singh;
pe scurt: Mike.

Dacia Logan in America

In numarul din ianuarie 2011 al revistei Car and Driver (o publicatie americana "de masini", fondata in 1955, cu multe poze, clasamente, recomandari si alte chestii simpatice) apare o rubrica de genul "Masini straine pe care le vrem [in America]" insotita -desigur- si de coloana "Da' si le pot tine pe urmatoarele". La cele din urma apare si Dacia Logan, cu o poza mica si un text interesanto-draguto-rautacioso-real:
This little penalty box was developed in Mioveni, Romania. Production has since expanded to several countries, including Iran. We think Tehran would be a good place for all of them.
In traducere adaptata pentru maica-mea si nu numai textul zice ca micuta "cutie de pedeapsa" (expresie imprumutata din hockey sau din cruda realitate, banuiesc) a fost conceputa pe langa dealurile cu pruni din zona stadionului Dobrin din Pitesti si datorita fenomenului globalizarii productia de Dacia 1300 cu proprietar frantuzesc a fost extinsa pe tot mapamondul, inclusiv in Iran. Unde, recomanda nenea ala rau care a scris cam critic de Dacia noastra, ar trebui duse toate Daciile si antifonate la serviceurile din Teheran. Ca sa-i necajeasca si pe ei, probabil.
Eu, sincer, nu as cumpara o Dacia indiferent de model. Dar nici nu cred ca Daciile facute dupa aparitia Renault in peisajul de la Mioveni sunt de lepadat.

Spamuri?

In ultima vreme am primit o gramada de email-uri din partea unor domnisoare, domnisori si domni din tara (si nu numai) si care doreau ba o intermediere de casatorie, ba un ajutor financiar, ba un sfat legat de emigrarea in America insotit de o subtila cerere de ajutor, ba un email gen "bai frate, vad ca esti in america si vreau si eu sa ajung acolo. ajutama si pe mine cumva sam-i indeplinesc visul ca de spania si Italia ma-m saturat", ba "suntem un cuplu de tineri studenti casatoriti aflati la inceput de drum si am aprecia un ajutor venit din partea unui roman de succes (sic!!!)", ba ca "m-am enervat si am dat in judecata pe ala si pe ala si pe alalalt si extraterestrii-s de vina si am nevoie de bani pentru avocati", ba altele de genul.
Si sa stiti ca am raspuns la toate, neironic, cu buna credinta si fara a trimite vreun cec, doar eventuale sfaturi, pareri si urari de bine si sanatate.
Am primit (si aici vroiam sa ajung) si cateva emailuri de la cetateni care au fost norocosi si au castigat la loteria vizelor si fiecare astepta sa-i ajut mai mult decat cu sfaturi. Dar mai mult decat cu sfaturi cu ce as putea ajuta un necunoscut? Sa-l bag la mine in casa, sa-i imprumut/ofer bani, sa fac ce?
Da, categoric, as lua de la un aeroport din apropiere de Williamsburg aproape pe oricine, as incerca sa-i gasesc o casa sau un job, as oferi putin din timpul meu dar -poate aveti si voi idei pe aceasta tema- unde se opreste ajutorul?
Si mai exista un lucru frustrant in toata treaba asta: dupa ce ii raspunzi omului care iti cere sa-i spui niste treburi de prin partea ta de America, dupa ce te interesezi de niste chestii lumesti (gen salarii, chirii, transport public, plaje de nudisti, cat e manichiura si tunsu' la chinezii din Wall Mart, unde gasim slanina si caltabosi la polonezi, daca populatia de culoare e minoritara, egala sau majoritara si altele din categoria emigram unde vedem cu ochii numa' sa nu mai vedem la televizor cand arata vedete cu parul de foc coborate in mormant, live si in direct) nu mai scrie omu' veci sa-ti zica "da, bai, multumesc si bine ca esti tu destept".
Sa ma foloseasca primesc, dar sa stiu si eu.

Si, categoric, daca vreun prieten, amic sau cunoscut imi zice ca "bai, vedeti ca un prieten bun de-al meu vine in America si e baiat/fata de treaba si fa-i viata mai usoara pe acolo" o vom face cat sta in puterile noastre.
Si da, recunosc, ne-am mutat in ceva mai mare si in ideea ca vreunul de-al nostru va avea sansa anul asta sa vina incoace.
Dar sa-mi cereti bani sau intermedieri in casatorie nu mai faceti, va rog io frumos.

Semneaza:
Emigrantu' saturat.

La doctoru' de familie

Cel mai fain in America este vizita la cabinetul doctorului de familie: au reviste noi si vechi in sala de asteptare, asistente frumoase, multe si diverse, solutii de dezinfectat si masti chirurgicale la intrare pentru cei care au semne de gripa, tot felul de formulare de completat si semnat si -bineinteles- copaymentul de 20 de dolari (cine nu are asigurare medicala discuta de la sute de dolari pentru o simpla consultatie).
Si dupa ce astepti vreo ora in sala aia plina de toti cetatenii aflati la a patra tinerete si dupa ce termini de rasfoit toate revistele si prospectele si dupa ce te-ai plictisit de jucat tetris la telefon (ce pacat ca telefonu' meu nu are snake...ala e cel mai tare joc) te invita o doamna sa intri la raport.
Odata ajuns dupa usa care separa sala de asteptare de salile de consult si alte incaperi cu aparatura SF te iau asistentele la cantarit, tensionat, masurat si intrebat si dupa aceea te lasa in plata Domnului si in asteptarea doctorului inca vreo jumate de ora, singur, intr-o incapere mica cu poze faine pe pereti si multe reviste, desigur.
Si -intr-un final...lung final- vine doctorul, iti strange mana, te intreaba cum merge serviciul, cum a fost vizita din Romania (stie cu siguranta de unde sunt pentru ca-l banuiesc ca a avut o gagica de-a noastra) si mai face ceva conversatie degeaba pana cand te intreaba de durerile pe care le ai, te trimite sa faci pipi in borcan, glumeste cu tine despre cum ti s-a inalbit fata la ultima recoltare de sange (scrie mare pe dosarul meu ca fac urat la ace...cu carioca rosie scrie) iti scoate ceara din urechi si iti spune ca celelalte treburi sa nu ma ingrijoreze prea tare daca le pot duce pe picioare. A, si-mi da o reteta pentru medicamente de tuse.
Si mai intotdeauna dupa ce ies de la domnul doctor am o vaga senzatie ca ori eu sunt dintr-ala care isi imagineaza ca are boli ascunse (ipohondru) ori doctorul meu chiar nu-mi face nimic concret!
Unii ar zice ca au si doctorii astia noroc cu aparatura fantastica si cu asigurarea de malpraxis ca altfel nu ar fi ei chiar maicaterezapepamant.

Si pentru cei care isi fac griji pentru mine: tensiunea marita se va rezolva cu renuntarea la sare, densitatea oaselor se va rezolva cu miscare si stat la soare si durerile de rinichi s-ar putea sa fie de la un muschi intins. Sau cel putin toate cele de mai sus mi le-a spus nenea Charles Sieger, medicul meu.
Si am mers la farmacie si mi-am luat medicamentul de tuse si am incalecat pe-o sa si v-am povestit cum decurge o vizita la doctor in Williamsburg.

Virginia is for lovers

Virginia is for lovers este sloganul oficial al Virginiei, stat (frumos stat) american in care noi ne obosim si ne odihnim oasele de 3 ani.
Am vizitat si alte state din America dar tot Virginia imi pare mie cel mai fain loc de trait. Asta asa, la o privire oarecum superficiala si fara a avea pretentia ca spun si un adevar universal. Dar veniti, stati, exploarati si, dupa aia, mai povestim.
No, acum ca am incheiat pledoaria Virginiei sa trecem la lucruri serioase: tunsul si frizeria in America!
Una din primele pareri pe care le-am avut despre tara asta a fost ca e scump al naibii sa te tunzi la frizerie!
Asta am auzit-o de la cineva venit in vizita in Romania si care mi-a spus ca e aproape imposibil sa te tunzi la o frizerie si, in general, lumea se tunde acasa. Eu, credul, am zis ca daca el zice pai atunci asa o fi.
Uf, si cand am purces la drum lung imi ziceam ptiu, drace, ca mi se termina binele pe la frizeriile de cartier, gata cu tunsul scurt si cu perciuni lungi si cu masina la spate, fara bordura.
Si am ajuns in America, tuns, neras si obosit. Si de la atat oboseala, dupa doua luni, mi-a crescut parul si am zis ca nu se mai poate trai asa: trebuie cumparata masina de tuns, ras si frezat. Si am folosit masina aia atat de profesionist incat, la a treia groapa din capul meu, mi-am pus o sapca si am plecat inspre prima frizerie intalnita in cale: una a unei filipineze cu un ajutor de frizer portorican, de orientare sexuala minoritara. Si, ma gandeam eu, mama cat o sa ma coste sa-mi repare astia nedibacia intr-ale tunsului acasa. Si, timid, am intrebat ca how much. Pai 12 dolari.
'tu-i, pentru 12 dolari am stat eu cu morcovu' in fund?!
Cam atat costa un tuns normal pe la noi: intre 12 si 20 de dolari...plus taxe si ciubuc.
Si de atunci am tot incercat senzatii la frizeriile americane: ba una de la un Super Cuts mi-a taiat urechea de imi curgea sangele pe gat in jos demn de o cauza mai buna (saraca frizerita...i s-a facut rau...dar m-a terminat de tuns si, plin de sange pe tricou, i-am multumit frumos si i-am mai si lasat bacsis...prost mai sunt uneori); ba m-am tuns o data la o frizerie si aia nu intelegea engleza deloc...e usor de explicat din semne ca vrei sa-ti taie parul atat si pana aici...mai greu e cu practica; ba am mai fost la o chinezoaica careia i-am zis sa ma tunda one inch, all over si dupa o jumatate de ora m-am ridicat de pe scaun ca si cand nu as fi fost tuns deloc, cu 5 inci de par si cu ea zambitoare incat m-a inveselit si i-am zis ca e foarte bine numa' ca sa-mi dea pace.
Si toate exeprimentele pe capul meu s-au sfarsit cand am cunoscut-o prin intermediul unei amice de-a Mariei pe Mindy, care are un salon la o ora de unde stam noi si care e fata simpatica, tot timpul zambitoare si imi nimereste -oarecum- intotdeauna freza. Si ne-a chemat cu ea si niste pretini de-ai ei intr-o croaziera in Caraibe. Dar nu am mers. Mai stii, poate ma tundea pe un vapor dintr-ala ca-n filme!
Deci, da. Oricine isi permite sa se tunda o data pe luna la frizerie in America. Si gasiti si zacusca si paine adevarata...

The Big Borat

Ieri am revazut The Big Lebowski.
Bun film, de ala de tinut minte si aratat la nepoti si explicat ca fara evrei (fratii Coen printre altii) nu am fi avut noi multe chestii faine. A nu se intelege ca eu asta am retinut din film. Nu!
Ca veni vorba despre evrei: sa nu credeti ca ei nu manaca porc si nu fac nimic sambata! Unii fac, altii nu fac, depinde de cat de practicanti sunt.
Ca un exemplu, un cuplu de prieteni evrei ne-a dus (intr-o sambata) la o carciuma unde am mancat cele mai bune costite de purcel facute ca la mama acasa, in Tennessee. Cu garnitura pe alese (cartofi prajiti, salata de cartofi copti, dovlecei sote, ceapa pane, collard...asta e o verdeata cu gust amar specifica, cica, sudului, fasole sudista si fasole ca la armata, piure de cartofi cu sos gras, cole slaw) si paine de cucuruz (cornbread) cum numai sudistii stiu sa o faca.
Dupa ce manaci acolo nu te mai miri de ce se spune ca unii americani sunt grasi cat Alabama si Georgia la un loc.
Si alt exemplu, la polul opus, niste evrei din New York au angajat un evreu mai necredincios ca sa le stinga lumina in timpul Sabbathului.
Si, apropo, noi, ortodocsii verzi, nu mancam porc miercurea sau vinerea si nu lucram duminica?!
Ba mancam si si lucram unii dintre noi. Unii nu si foarte bine fac, cred.

Dar m-am luat cu una alta si vroiam sa va spun de Lili.
De fapt, nu de Lili ci de Borat, filmul ala pe care eu l-am cumparat si l-am dat spre a fi vizionat la o gramada de colegi de-ai mei ca tema obligatorie de casa. Unii m-au injurat, altii au zis ca e o porcarie si putini l-au apreciat.
Deh, ce stiu ei, americanii.
A, ca ziceam de Lili. Ea e o amica de-a noastra din Kazahstan si -normal- ca am fost politicos si am intrebat-o ce mai face Borat ala. Ea mi-a raspuns ca stie filmul si o enerveaza ca i se face tarii ei o imagine de inapoiati si asta fara ca macar sa fi fost filmat acolo. A zis Lili ca sate dintr-alea, ca locul de bastina din film a lui Borat, nu sunt in tot Kazahstanul si ca trebuie sa fi fost filmate intr-o locatie "aranjata", in America.
Ptiu, 'tu-i, cine m-a pus pe mine sa intreb de Borat si de tot neamul lui ca asta mi-a ridicat mingea la fileu si acum ori o las in ignoranta ei si sa creada ca asa sate nu exista, ori sa-i spun ca satul ala exista (si mai sunt si altele in afara lui) in Romania.
I-am zis ca, daca o incalzeste cu ceva, o parte din minunatul film a fost turnat in Bulgaria sau, poate, dar numai poate, in Romania. Am bagat si Bulgaria la inaintare ca sa-i fac si pe ei de cacao, sa fim macar doi in galeata.
Si daca nu ati vazut nici The Big Lebowski, nici Borat apoi sa o faceti pentru ca astea chiar merita vazute.
Si, fara a o face pe desteptul, multe chestii din Borat nu le-as fi inteles cu adevarat daca nu as fi vazut cum stau treburile la fata locului.
Si nu vorbesc de respectiva comuna cu drum asfaltat cu noroi.

Iliescu, caini verzi pe pereti si caldura mare

Hai ca am auzit azi o faza de rasu-plansu! Cineva drag viziteaza zilele astea Romania, in calitate de emigrant pe alt continent... Pun si eu intrebarea capcana :
No, cum iti pare acasa dupa atata amar de vreme?
Mai, e fain acasa. Fara discutie, zice!
Si vrei sa ramai (asta e alta intrebare idioata si frecventa)?
A, pai nu, Doamne fereste!!!
...urmeaza povestile faine, cu neamuri si pretini si locuri dragi, cu vii si cu morti (inevitabil, 'tu-i).
Pai de ce n-ai ramane?!
Pai ca nu s-a schimbat in tara nimic si m-am obisnuit cu o altfel de viata. Unii ar numi-o normalitate...
No, pai da-mi un exemplu! Vizitatorul e doar de cateva zile pe plai romanesc...
Nu, ma, ca-i fain, dar unele chestii par din alt film...in care nu vreau sa traiesc, doar sa-l privesc la cinema, eventual, pentru atmosfera altfel. E ciudat (sic!) sa te plimbi prin Sibiu si sa vezi un caine mare, mort, putrezit, urat mirositor pe malul Cibinului, langa cea mai mare piata a orasului si nimanui sa nu-i pese de acest lucru! Si aglomeratia de pe strazi, galagia, praful, traficul nebun, chestii pe care parca le uitasem...
Si lumea nu zambeste nici daca o pici cu ceara!
Dar e fain acasa.
Deci, nu iti pare rau ca ai emigrat!
Deloc.

Pe vremuri (...) ma uitam si eu cu o sparanceana ridica la aia care reveneau acasa...in vizita...si-si aduceau cu ei hartia igienica, povesteau despre chestii care mie imi pareau no, ni ma, ce s-a mai ajuns si inchipuitul asta si a uitat de unde a plecat si alte chestii care acum imi scapa, dar pe care acum le privesc altfel, pentru ca acum stiu ca unii nu se laudau, doar povesteau realitatea lor si a lumii in care traiau.
Nu, mie mi-e ciuda ca trec anii si nu se schimba chestiile normale in patria-mama, chestii care nu tin de puterea financiara a tarii! De fapt, habar n-am de ce tin, dar se tin al naibii de bine!
Faza (nasoala sau nenasoala, depinde de ce parte a paharului din care ai tras vartos pana atunci te sprijini) e ca nici emigratul nu e o solutie pentru toata lumea.
Deci, ramane cum am stabilit.
Cum ar zice unii, altii: Romania, nu vrei sa te trezesti?! Scoate, naibii, cainele ala mort din Cibin, spoieste-ti gardul si arata-ti leopardul!
Sau daca nu, nu!

Si inca niste chestii: Ion Iliescu (huo) zice ca mentinerea lui Traian Basescu in fruntea tarii este un pericol national si oricine este de preferat in locul lui ! Eu numesc asta tupeu, desi cum ziceam mai demult: nu publicam versuri...Da' macar am ras sa ma shushu pe mine, nu alta!
Si una si de bine: am luat bilete la U2 si inca nu am luat pe cele pentru tara din estul Europei!

Nu publicam versuri...

... si nici bancuri, dar asta e primul banc despre criza pe care l-am auzit!

Optimistul si pesimistul discutau despre criza: Optimistul: daca lucrurile merg tot asa in curand o sa ajungem sa cersim
Pesimistul: da, dar de la cine?

Obiceiuri de inmormantare la americani

Din pacate una din cele mai interesante experiente ale mele de pana acum in America se leaga de o inmormantare!
Alaltaieri a fost ceremonia de homegoing (plecare acasa?) a Lakeishei. Zic homegoing pentru ca asa scria pe programul de la intrarea in biserica...
De fapt, acum si aici, o sa incerc sa prezint "obiceiuri de inmormantare" la americani.

Bineinteles, la fel ca la sibieni si nu numai...astia isi scriu frumos toti mortii in ziarul local; se zice de bine despre mort si se anunta "ordinea de zi": de la donatii in memoria decedatului, cu numar de cont cu tot, la persoana de contact, data si orele la care iti iei ramas bun (de obicei, cu o zi inainte de ingropaciune), adresa bisericii unde se va oficia spectacolul macabru si, desigur, adresa cimitirului. Unii nu dau nici un fel de detalii, doar anunta lumea ca s-a stins inca un om si nu doresc sa fie deranjati. Fiecare, dupa personalitate...

Sa revin la oile mele. Deci, eu am fost numai la biserica, una "de negri"...da, pe aici se zice clar "black church"...si asta inseamna ca e frecventata covarsitor, ca sa nu zic in totalitate, de afro-americani, na, ca sa fiu baiat politic corect...
Precizez din start ca Lakeisha a crescut fara mama, fara tata, despre care toata lumea stia ca au murit in copilaria ei si de asemenea, se stia ca prietenii ei sunt dubiosi...ca sa nu zic traficanti de droguri notorii... Sa retineti aspectele astea, pentru ca ajuta la intelegerea atmosferei de la biserica.
Hai ca scriu pe scurt cum a fost...

Deci, eu cu inca 4 colege am fost reprezentantii firmei la ceremonii. Subsemnatu' a fost singurul barbat alb intre aproximativ 140 de persoane de culoare, cu exceptia colegelor astea patru si a inca doua tanti (biserica arhiplina, ea a fost un copil nevinovat si iubit, am mai zis asta si o cred). La intrarea in biserica un nene ne-a asezat frumos in banca si ne-a indemnat (!) sa mergem sa o privim pe sarmana fata cum isi doarme somnul de veci intr-un frumos (sic!) cosciug alb-argintiu pe roti...utile la transport. Retineti ca americanii pot fi acuzati de orice, numai de lipsa de practica nu...
Am avut doi trandafiri albi pe care i-am pus in sicriu...prima oara cand am vazut un om mort de la o distanta de centimetri...am uitat sa zic ca toata treaba asta s-a petrecut la aproape doua saptamani dupa accident!!! Deci, aia de la casa de pompe funebre (de ce, palaria mea, le zice pompe funebre?!) au facut treaba buna, ziceai ca sarmana doarme linistita, nu-mi venea sa cred ca nu se ridica si sa inceapa sa turuie ca de obicei. Uf, nedreapta viata asta uneori. Rahat!
Hai ca incerc as inveselesc atmosfera. Imediat!

Deci asa, noi am ajuns un pic mai devreme, ma gandeam ca data fiind situatia ei familiala aproape nimeni nu va fi pe acolo. Ei bine, m-am inselat. Prima data au intrat prietenii ei cu prietenii lor ...traficantii...in clipa aia am zis ca s-a terminat. Daca ati vazut filme cu negri d'aia mari si care par periculosi, exact asa aratau. Si, de fapt, asa si sunt...Fara stereotipuri, aia chiar sunt traficanti si consumatori de cocaina. Asta nu o inteleg eu, cum toata lumea ii stie pe unii de infractori si politia ii tolereaza?! Dar nu asta e subiectul zilei...

Si aceleasi nene care ne-a asezat frumos in banci...in partea stanga...ca in dreapta e rezervat pentru familie...zise el...cheama familia fetei in sala! Dintr-o data au aparut...hm...nici nu stiu cum sa spun. Cred ca trebuie sa vezi pe viu un cartier rau famat american...ca sa nu fiu acuzat de nu stiu ce....hai sa incerc sa descriu cativa:
- mama ei, da, mama ei, care nu murise, doar este dependenta de droguri si care era sub influenta lor si la momentul respectiv si care nu o mai vazuse de 20 de ani de altfel, la fel ca toate neamurile ei;
- tatal ei, da, tatal ei, care nu era deloc mort, eventual super vesel si trist in acelasi timp...rupt de drogat;
- unchi, matusi, veri si verisoare, unii imbracati super meserias...cu palarii imense, altii doar in tricouri largi, altii in costume "ca-n filme", cu haina lunga albastru deschis ca cerul si cu dungi subtiri rosii si pantosi albi cu negru (stiti filmele alea cu gangsteri, cam asa, dar la o alta scara);
- logodnice de-ale unchilor;
- logodnicul ei cu familia lui cu tot (se pare ca ei au platit pentru toata treaba, pana firma le va da asigurarea ei de viata), astia erau cei mai decenti, nu glumesc acum, tatal baiatului e mare scula pe la compania care da curent Virginiei (Dominion Virginia Power, na, ca sa fac reclama);
- alte specimene mai mult sau mai foarte mult fioroase si, nu in ultimul rand, doamna (asistenta maternala) care o crescuse in foster home si care nici macar nu s-a uitat catre parintii ei naturali.

De unde stiu gradele de rudenie si toate astea? Pai simplu: dupa ce pastorul a inceput sa cante slujba mai ceva decat Ray Charles (nu glumesc, a cantat la greu soul music...sau gospel...sau amandoua) s-a dat drumul la dedicatii din public: fiecare persoana de acolo avea dreptul la doua minute in care sa zica ceva!
Si au zis baietii, ca dupa doua ore de cantece, poezii, plansete, haleluiari, si seivmigad, a zis Ray Charles ca ajunge, nu mai da cuvantul la nimeni!
Nu pot descrie atmosfera de acolo: intreg showul nu a fost pentru moarta, ci pentru ei! Toti deveneau brusc salvati de Isus si-l descopereau sau redescopereau, dupa posibilitatile fiecaruia.
Cantece peste cantece, ipocrizie cat cuprinde, regrete sincere, mici glumite si rautati aruncate inspre si dinspre familie, tanti care impartea batistute la cei care aveau nevoie...normal ca se plangea, eu imi faceam cruci peste cruci cu limba...si facute regulamentar, de jale si Doamne iart-o si ajuta-ne si neregulamentar, de Doamne da sa scap intreg de aici si alte cele lumesti...

Oricum, momentul culminant s-a produs cand mama ei naturala (cea adoptiva nu a luat cuvantul) a tinut un spici sprijinita de cineva ca sa nu cada din picioare de drogata ce era...prima oara cand am vazut ce pot face drogurile din om...e p a v a umana ar descrie cel mai bine starea ei, nefericita.
Cum sa nu, cantarile unora m-au impresionat...unele vedete de mucava ar da orice ca sa aibe vocea unora din audienta aia pestrita. Castigatorii detasati au fost un tip la 25-55 de ani si o tipa la 300-500 de kile...no, astia au cantat asa de fain ca daca eram impresar le propuneam contracte pe loc...
S-au mai intamplat multe in alea trei ore cat a durat slujba (showul) de la biserica Silent Rock din cel mai rau famat cartier din Norfolk, Virginia. Si, pastorul, cu ultimele puteri a luat microfonul din mana unui "brother" si a zis (pe bune): gata, baieti, eu mai am si alte treburi diseara, hai sa merem la groapa si dupa aia sa ne vedem de ale noastre.
Noi am plecat, nu am mai mers si la cimitir. A fost destul entertainment pentru o zi.
Ca o bomboana pe coliva...nu, nu cred ca au asa ceva...inainte sa se dea plecarea din biserica inspre cimitir acelasi nene care ne-a asezat in banci a zis sa stam linistiti pana face el semn cand putem pleca. Au dus sicriul pe roti si l-au postat exact la iesire in asa fel incat nu aveai cum sa nu treci la o jumate de metru de Lekisha moarta si cu fata senina.

Pot zice ca am venit degeaba in America daca nu mergeam la o Black Church!
Alo, americancelor si americanilor, voi ati fost?

Afro-americanii (si nu numai) zic ca ei celebreaza viata, nu moartea...de aici veselia neobisnuita mie pentru un eveniment ca asta. Eu ma mai gandesc...
Dormi in pace, Lakeisha si da-ne, Doamne, minte la aia care nu avem.
Amin.

E de ras sau de plans?

Doua chestii pe ziua de azi.
Prima: am luat masa de pranz cu Jon la un restaurant mexican...super ieftin la lunch, gen bufet, adica mananci ca porcu'... $5.99...seara e de la 7.99 dolari in sus...dar nu mai e bufet...ceea ce e bine. O sa scriu vreodata si despre bufeturile americano-mexicano-chinezesti. Dar nu asta vroiam eu sa zic acum...
Bineinteles, ospatarii, cel care te aseaza la masa, managerul, aia care aduna de pe mese, pozele cu Pancho Villa de pe pereti, sombrerourile, papagalii si florile de plastic, steagurile mexicane , chiar si mancarea (sic! si nici nu pariez ca-i originala de la mama ei, nu stiu, nu cunosc), toate erau mexicane! Cu exceptia unui tip frumos imbracat, american sadea (exista?), care statea langa masa noastra si pe care l-am auzit vorbind cifre, vanzari, meniul si alte treburi importante din bucataria unui restaurant mexican cu managerul mexican (na, hispanic) al carciumei.
Nenea americanul, de fapt, era proprietarul restaurantului...mexicanii aia erau doar de forma! Na, nici nu stiu, e de ras sau de plans?!

A doua: citeam pe hotnews.ro ca Rodica Stanoiu (sinistra aia, fosta ministru al Justitiei) era cercetata pentru turnatorie la Securitate de un judecator care, la randul lui, a fost deconspirat ca fost turnator ordinar! Na, Justitie, distractie! Pot sa zic ca nici asta nu stiu daca e de ras sau de plans...

matusa din america

Da, am auzit-o si pe asta: vorbea Maria -la telefon- zilele trecute cu vara-sa si erau si copii ei prin preajma si-i cheama la ea cu o fraza de genul "copii, haideti sa vorbiti cu matusa din America"!!! Hm, imi pare ca suna cam ciudatel denumirea asta...nici nu ne-am prea gandit pana acum la asta, ca sa fiu sincer.
Dar daca stau sa ma gandesc parca si mie imi parea oarecum "cool" cand venea/auzeam de Gica (zis si Giorgi)/ Ionut (zis Johnny)/ Marioara (sau Mary)/ Mihai (sau Michael) din America...mama, ma gandeam, cum vine ala calare pe cal si cu palaria de cowboy...sau macar calare pe un "jeep" urias...cu roti dintr-alea, ca-n filme.
Oricum, multor romano-americani le placea (place) imaginea asta de extraterestri ajunsi pe Pamant...Rahat, suntem la fel oriunde!
Deci, copii, nu exista matusa din America!
Si nici nu trebuie (numai daca vrei...) sa-ti americanizezi numele, ca doar nu suntem asiatici... ca astora le place din necesitate sa-si anglicanizeze numele.
Am primit si eu sfaturi intelepte la inceputuri sa-mi "zic" altfel ca astia nu vor fi niciodata in stare sa-mi spuna numele corect...cu mici exceptii, nu am avut chiar deloc probleme si nici nu am de gand sa-mi schimb numele...
A, si ma cheama Flavius...cu S la sfarsit...ca la cununuia religioasa nenea preotul tot o dadea in sus si in jos cu se "cununa robul lui Dumnezeu - Flaviu- cu roaba lui Dumnezeu, Maria"...pana cand nevasta zice: "parinte, Flavius, nu Flaviu...ca eu cu asta ma marit...pe Flaviu nu-l cunosc"!
Oricum, in Ardeal (sic!) e oarecum normal Flaviu in loc de Flavius... Na, ca am facut si teoria chibritului!
Dar masini cu roti mari exista...eu le asociez cu rednecksii, sper sa nu se simta careva cu masina dintr-asta jignit, bine?
In imaginea de mai jos este "matusa din America cu masina unui domn redneck"...

Cum am luat permisul de conducere

Am gasit semnul asta rutier pe la mama naibii...pe un drum de tara care dadea fix in Oceanul Atlantic...si mi-am amintit de experienta cu obtinerea carnetului de sofer in America.

Ca sa sustii examenul pentru obtinerea permisului auto in Virginia (zic Virginia pentru ca fiecare stat american poate avea regulile lui) este necesar sa treci un test pentru acuratetea vazului (te uiti intr-o chestie ca un binoclu si trebe sa zici ce vezi, super simplu), sa dai un test de cunostinte (teorie) in doua etape: prima data trebuie sa razpunzi corect la 10 din 10 intrebari referitoare la semne de circulatie (eliminatoriu) iar al doilea consta in "gasirea" corecta a 80% din 25 de intrebari (adica, poti gresi patru, parca si merge si asa). No, si daca si vezi bine si stii si cat de cat "legislatie rutiera" dai o tura cu masina prin jurul DMV-ului (agentia care se ocupa de chestia asta)...insotit de un tip/tipa de acolo...si gata, intri inapoi in cladire si astepti maxim o jumate de ora si ai permisul in buzunar. Permis care tine loc si de buletin...ID, care va sa zica.
Asta daca ai permis din tara, altfel, trebuie sa iei ceva lectii de condus, daca tin bine minte.
No, in fine.
Am luat o carte de aia de unde sa inveti pentru examen...gratis, pentru toata lumea...am citit de vreo doua ori si am zis sa merg impreuna cu Maria si sa rezolvam problema.
Eu, "capul familiei", sofer priceput (sic!) inca de acasa am zis ca e doar o formalitatea pentru mine si vai si amarul va fi pe capul Mariei care -desi avea permis de acasa- nu condusese IN VIATA EI. Stiti si voi cum se ia permisul in Romania, nu va prefaceti in Fecioara Maria, ca nu tine...
Deci am purces noi frumos la DMV in Newport News (stateam acolo, pe atunci)...ne-au luat ceva banuti, am trecut fara probleme "vision screeningul" si am intrat la calculatoare sa dam "teoria". Bineinteles, fiecare la alt calculator cu specificatia din partea alora sa nu cumva sa vorbim intre noi!
Eu, viteaz, voinic, cocos, super sigur pe mine am vazut prima intrebare si nici nu am clipit cand am apasat pe raspunsul corect! Sau, de fapt, care credeam eu ca-i corect, ca nu era deloc corect...adica, nu am raspuns nici macar la doua intrebari si am PICAT EXAMENUL! Bineinteles, in semn de sustinere pentru nevasta, am zis cu voce tare: Maria, am picat!...nu ca am vrut sa o descurajez, asa, doar din prostie.
Am iesit frumos si am asteptat sa vad ce face nevasta...fiind aproape convins ca va pica si ea...dar surpriza emisiunii a fost cand a iesit triumfatoare din "sala de mese". Ei, dar acum venea problema, la teorie se pricepe toata lumea, cu condusul e mai greu, nu?!
A plecat ea cu o tipa pentru "proba practica" si o vad cum vine si incearca o data, si incearca de doua ori, si inca de vreo cateva sa traga o parcare cu spatele...nici nu ma gandeam ca-i dau aia carnetul...dar, i l-au dat cu mentiunea sa mai exerseze parcarile!
Si uite asa am venit acasa cu doar un permis in buzunar, dar eu eram bucuros ca l-a luat macar ea.
Eu am mers a doua zi...dupa ce am mai citit o data cartea si l-am luat fara probleme, ca e chiar simplu daca te concentrezi putin si nu-ti vin intrebari sau semne de circulatie pe care nu le-ai vazut in viata ta.

Semnul cu pricina...pe care nu o sa-l uit cat traiesc...este un "warning sign" si se numeste "winding road" si inseamna "atentie, drum cu curbe si figuri". Eu am ales, gresit, varianta cu "prma curba la stanga sau ceva de genul"...oricum, cine stie exact ce indica un semn rutier...cam stii depre ce e vorba asa, in general. Nu?!
Oricum, mie inca imi par cool semnele rutiere americane, desi si alea romanesti au farmecul lor. De exemplu:

"kidney prices by country"

Ghiciti ce gasesc in ultimul numar din Newsweek ? Romania mentionata intr-un clasament? Ce fel de clasament?
O statistica sugestiv numita : "For Sale by Owner"...stati, nu sariti, ca stapanul Romaniei inca nu o vinde. Mai asteapta sa se linisteasca treburile cu criza asta nenorocita.
A, sa nu divaghez; topul se refera la "cat mai costa un rinichi zilele astea" si este parte din articolul "Not Just Urban Legend", referitor la "comertul" cu organe.
Apropo, remarcati ca noi suntem stransi legati de republica Moldova, deci...ca sa nu fie discutii...e de-ai nostri in mod clar.
Pe vremuri am avut si eu treaba pe la "spitalul de rinichi" din Cluj...cunoasteam bine pe o asistenta de-a celebrului chirurg transplantian-de-rinichi Lucan care imi zicea cum vin strainii (in special israelieni) si cumpara prin diverse filiere (!!!) rinichi de la romani de-ai nostri...ea zicea ca e cam 20000 $ by piece. Mie imi venea greu a crede cuvinte de genul rinichi de vanzare, doctori "legenda" care stiu si nu zic, banii sa iasa...ca la alte legende nici nu vreau sa ma gandesc...astea deja tin de teoria conspiratiei...
Oricum, noi ne bucuram (sau nu) cand numele tarii noastre apare in diverse publicatii din strainatate, cum s-ar zice in limbaj de lemn.
A, in varianata electronica a articolului nu am vazut sa fie topul respectiv...de aceea am scanat pagina 42 din Newsweekul din 1.19.2009.

Oricum, chiar daca "kidney prices by country, late 90's" ...adica mai de demult...chiar asa, numai 2700$ sa fie cotat rinichiul romano-moldovean?
Radem si glumim dar e de plans, in mod clar, ma gandesc eu...

vancouver@romani

...mai postez vreo doua chestii despre vacanta noastra in Vancouver si promit sa nu mai fac...pana next time!
Despre faza cu "Georgiana, treci incoace, ca-ti trag una de nu te vezi" auzita in Seattle am mai zis, dar mai am doua istorioare asa zis haioaso-interesante...asta cel putin in capul meu...despre intalniri cu romani.
In afara de faptul ca auzi pe strada romaneste la greu in Vancouver (noi nu suntem obisnuiti cu asta, pentru ca, in partea de Virginia unde suntem noi, comunitate romaneasca nu prea exista), sunt trei biserici romanesti ortodoxe (am fost la una...exact ca acasa...si oamenii erau imbracati exact ca acasa...si preotul era exact ca acasa...zicea ceva de pericolul sectantilor...am iesit afara, exact ca acasa), am avut doua experiente mai personale legate de romani.
Prima s-a petrecut la Acvariu, unde aud ca un tip intra in vorba (in romaneste) cu Maria, tare de treaba tipul, era Emanuel de la formatia Stigma ("Am fost un fraier"), care este rezident canadian si parea mult mai "normal" decat multi alti infatuati sau dintr-aia care zic "ca sunt nascut in Romania dar nu vreau sa am de-a face cu romani"!!! Am intalnit si dintr-astia, o data, dar noi sa fim sanatosi, ca nu putem fi prieteni cu toti romanii, dar macar sa respectam ca suntem din acelasi neam...ta tra la laa laaaa, noi suntem romani etc. Dar eu sunt mandru ca-s roman, de ce mi-ar fi rusine?! In fine...cum ziceam, noi nu suntem obisnuiti sa auzim prea mult romaneste si de cate ori auzim macar un "buna ziua" tot zicem.

E, a doua chestie legata de romani, a fost mai nashpa, din cauza ca eu am gura mare si uneori sunt idiot! De parca nu mi-am tot repetat sa am grija ce vorbesc ca nu se stie niciodata peste cine dau...hm...ce s-a intamplat?! Pai la intoarcere, in avion, bineinteles ca nevasta-mea tremura ca frunza in vant si era curcubeu la fata si i-am zis "uita-te la proasta asta de langa noi, ca tremura mai rau ca tine...si pare si drogata...si are ochelari mai grosi decat ai mei...si ca-n pana mea ar trebui sa inchida telefonul daca tot isi bate stewardesa gura...ia, fa-ti si tu putin curaj...fii barbata, Zoie" si cine stie ce am mai zis eu, prostul de mine. Tipa se numea Claudia, era de loc din Timisoara, avusese probleme si cu drogurile, dar s-a lasat (...) si mergea in St. Louis sa se marite cu un roman. Cu Maria a vorbit o gramada (surprinzator, dar mai mult in engleza...vorbea destul de rau romaneste, cica) dar pe mine m-a ignorat putin, nu ca nu as fi meritat.
Invatatura de minte! Sper...
Dar,oricum, romanii nostri din British Columbia sunt cei mai tari: Dana, Mari, Dan, Anisia. Regretul este ca nu am avut timp, de data asta, sa-l intalnesc si pe prietenul meu, Lucian Ioica.

PS:Poza cu blocul este facuta din usa bisericii Sfanta Treime din Vancouver, British Columbia,Canada...bloc exact ca acasa.

best buy?

Cum se poate transforma un lucru simplu intr-o chestie i n c r e d i b i l a! Si vorbim de America, nu de Sudan...
Am fost cu Florin sa-si ia un televizor de la Best Buy...televizor fain, mare, firma buna (Panasonic)...l-a platit, l-am urcat in truckul lui si cand ajungem acasa la el...surpriza neplacuta...ecranul era total distrus! Asta este, se mai intampla...l-am dus inapoi pregatiti sa rezolvam extrem de simplu problema, nu? Nu!
De aici a inceput sa se desfasoare evenimentele ca in filmele cu prosti. Senin, managera ne-a zis ca nu e treaba magazinului si ca, probabil, noi l-am spart cand l-am transportat si ca in astfel de situatii...ghinion!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Mie nu-mi venea sa cred ce se intampla...pai daca idiotii aia nu desfac cutia inainte sa iti vanda ceva, cum pot ei demonstra ca a fost intact obiectul sau nu! Sau si mai rau: daca, pur si simplu, in cutia aia nu era un televizor?
Noi -putin socati- am intrebat si acum ce se intampla?! Ea a zis sa sunam firma producatoare a televizorului (!!!) si daca ei nu rezolva sa sunam pe cineva mai mare de la Best Buy!!! Bineinteles ca am sunt direct la customer service-ul lor (al magazinului) si aia ne-au zis la fel: sa sunam la Panasonic si ei rezolva. A sunat acolo si aia au incercat sa paseze cazul inapoi la Best Buy si, intr-un final, au fost de acord sa-si trimita un om sa inspecteze cazul...dar noi trebuia sa luam inapoi televizorul...si reprezentantul lor va veni acasa sa vada despre ce e vorba!!!
Deci noua nu ne venea sa credem: am luat un televizor de mai bine de o mie de dolari si care s-a dovedit distrus si astia nu vor sa-l inlocuiasca sau sa dea banii inapoi!
Pana la urma nu am avut ce face si am luat televizorul asa distrus si a venit la Florin cineva dupa doua zile si ala a zis ca probabil nu noi l-am stricat si ca ceva greu a presat deasupra si asta sa fi fost cauza craparii ecranului...Dar atat, ca ei nu au cum sa-l inlocuiasca si ca toata treaba depinde de magazin.
Saracul Florin, numai in pielea lui sa nu fi fost..cum s-ar zice: asa ceva nu exista! Pai uite ca se poate, bataie de joc pe fata, parerea mea.
Pana la urma s-a rezolvat toata tarasenia foarte simplu, dupa cateva zile: a mers inapoi la magazin, era alt manager acolo si ala, fara prea multe povesti, i-a inlocuit televizorul!
Ca sa fiu sincer, eu ceream banii inapoi si faceam o plangere scrisa impotriva primei tipe si nici nu stiu ce as mai fi facut, dar super de-an pixu a fost situatia...

Scuzati multele semne de exclamatie dar si acum sunt putin nervos/socat/revoltat de toata chestia asta.
Am si eu cont deschis la Best Buy (probabil cel mai mare retailer de electronice din America) dar promit sa nu mai cumpar never ever ceva de la ei.

ceva si de bine?!

...unii/unele mai schimba si prefixul!
De bucurie, am simtit ceva interesant in gura azi de dimineata: un dinte! Mai exact, dintele meu "mijlocas central"...incisiv lateral, ca sa fiu mai explicit...fara nici o explicatie, asa, pur si simplu, s-a rupt, magarul si m-a lasat stirb cu cateva zile inainte sa plec in Canada! Probabil ca s-a intamplat din cauze de lipsa de nerv, dar nimic nu prevestea accidentul...Macar putea da si el un semn ca se va desparti de mine, asa, de bun simt pentru cati ani l-am gazduit si tolerat in gura.
A, si probabil cu repercursiuni mari la portofel, nenorocitul.
Dupa ce ca acum doua saptamani m-am tuns chel fara sa vreau acum sunt si stirb. Halal de mine...