Nascut in Vitro

Sunt nascut in Vitro!
Asta asa, ca o introducere la un post pe care vreu sa-l scriu tare demult si pentru care nu-mi gasesc nici timp si nici inspiratie. Si mai este si o datorie tare veche pe care o am de platit Danei din Gibraltar.
Imi amintesc ca Mediasul nu-mi spunea mai nimic (in afara de parinti, prieteni si colegi) in cei 20 de ani pe care i-am trait acolo. L-am descoperit doar dupa ce nu am mai locuit acolo.
Da, cu riscul (mare) sa fiu acuzat de subiectivism as putea sa spun ca orasul de pe Tarnava Mare este cel mai frumos oras din Romania, dar probabil (sic!) doar exagerez manat de sentimente de bastinas.
Asa e ca nu ati fost niciodata in Medias si nici nu stiti exact unde se afla? A, stiti!? Atunci imi cer scuze ca v-am subestimat cunostintele turistico-geografice.
Insa pentru cei care nu stiu prea multe despre Civitas Mediensis (asa cum place unora sa-l numeasca) as face o caracterizare pe scurt a orasului: este un oras sasesc, vechi de aproape o mie de ani, situat intre dealuri, Sibiu si Sighisoara, Blaj si Agnita, cunoscut prin Turnul Trompetilor, prin Romgaz (sau cum le-o mai spune diverselor institutii legate de gazul centralizat romanesc), echipa de fotbal Gaz Metan (desigur ca se numeste asa, nu mi se pare perfect normal?!) si prin Elena Carstea. Noi, mediesenii, ne mai laudam si cu trecerea -mai mult sau mai putin vremelnica- pe aceste locuri a lui Hermann Oberth si alti demni purtatori de neaos nume romanesc, inclusiv Tiberiu Gheza.
Pe vremuri vroiam sa credem ca eram mari producatori de cristal, geamuri de autoturisme Dacia, vase din email rosu si locul de nastere al salamului de Sibiu.
Eu imi recunosc orasul prin pizza buna (totusi, cea mai buna pizza am mancat-o in Sighisoara si la Cascada Niagara, pe partea canadiana), prin centrul istoric (o adevarata bijuterie), prin Barajul de la Ighis (nu stiu cum o fi acum, mai demult era o adevarata Mecca pentru locuitorii cartierului meu si nu numai), prin izvorul de la intrarea dinspre Sibiu (loc devenit intre timp un adevarat focar de infectie dupa cum imi sopteste cineva in casca), prin negrul de fum care venea de la Copsa Mica (situata la 15 kilometri), prin liceul situat in varf de deal (v-as povesti despre adevarate lectii de coruptie care ni se predau acolo dar nu vreau sa ma pun rau cu nimeni), prin Scoala Generala Nr. 8, restaurantul Paltinis si Beraria Nr.10, prin Greweln (sau cum s-o scrie), prin dealul Binder Bubi plin de fragi la inceput de vara (da, fragii ar fi printre putinele lucruri care imi aduc aminte de miros de acasa), prin sandvisuri cu salam si sos special si incalzite la cuptorul cu microunde dintr-un chiosc intr-un gang de langa piata agro-alimentara, unde joia era o vanzoleala ca-n Rockefeller Center in preajma sarbatorilor de iarna.
Si daca vreodata ajungeti pe meleaguri mediesene as zice sa va pierdeti pe stradutele si gangurile din centrul istoric, sa ajungeti neaparat la Biserica Margareta (daca sunteti norocosi puteti urca si in Turnul Trompetilor...daca nu, asezati-va la baza lui si uitati-va in sus ca sa vedeti cat de inclinat este) si la Manastirea Franciscana de langa muzeul municipal (nu are rost sa va pierdeti timpul si la muzeu dar daca aveti chef de o pasare impaiata si o macheta faina a orasului puteti incerca si asta).
Si daca tot v-am zis ca e cel mai frumos oras aveti grija sa dati o fuga la Biertan, Sighisoara si -save the best for last- Sibiu.
Curios, dar poze nu prea am din Medias dar daca aveti voi mi le puteti trimite.
Si ca sa nu fie interpretari: maternitatea unde m-am nascut eu era in cartierul Vitrometan; Vitro, cum il numesc toti mediesenii.

Ardelenii apar la revista!

M-am tot luat cu una , alta si am uitat sa va spun cat de infoiat in pene am fost cand am primit National Geographic Traveler pe luna octombrie (sunt abonat la revista respectiva...15 dolari pe an) in cutia postala saptamana trecuta.

Poza de pe coperta arata o moschee si un pod din Istanbul (deci, cum ar veni, editie dedicata Taringradului), cateva titluri mici gen vizitaticasteleletransformateinhoteluridingermania si incautareaperleinegree si un titlu portocaliu (coincidenta): Into the Land of Myth – A Quest for Home in Transylvania by Amy Alipio si fotografii de nustiucine la pagina 112.

La pagina respectiva dam de o poza pe toata pagina cu un nene cu un miel in brate pe care mie personal imi pare ca-l stiu de undeva (este un cioban din Marginimea Sibiului) si cu castelul Bran pe cealalta pagina in toata splendoarea lui. Pe zece pagini (zece) doamna Alipio ne prezinata Marginimea Sibiului, Sibiul, zona Rucar-Bran si Secuimea cu poze faine, cu cafenele sibiene, cu halbe de bere de portelan cu Vlad Tepes imprimat, cu Turnul Bisericii Evanghelice din Sibiu pe toata pagina 116 si pozat din Turnul Sfatului, cu cozonaci cu mac desi par cu nuca (tradus poppy seeds strudel), cu o tanti din Sibiel pictorita de icoane pe sticla tinand in poale una din creatiile sale, cu o cana rosie in care este lapte proaspat muls de la vaca, cu o biserica ortodoxa din Secuime, cu o pensiune pe o gura de rai, cu cornute mari mergand pe drum ca sa nu spun cu ciurda (de vaci) venind pe ulita seara, de la pascut si cu un conte ardelean nascut in Germania si mutat in Miclosoara, Tibor Kalnoky, posesor de locatie turistica recomandabila oricui vrea sa se simta bine in zona Covasnei.

Partea scrisa a povestii zice ca autoarea (impreuna cu sotul ei, american de origine romana, deci, om de-al locului...chestie foarte importanta uneori) sunt interesati sa-si cumpere o casa in Ardeal asa cum este cunoscuta regiunea de catre romani, Erdely de catre unguri, Siebenburgen de catre German-speaking Saxon settlers sau -desigur- Transylvania de catre iubitorii de film horror si nu numai. Pana la urma nu isi vor gasi o casa dar vor face un serviciu respectabil Romaniei, prin promovarea Transilvaniei ca loc demn de vizitat si recomandat si la altii. De fapt, Amy Alipio isi incheie articolul scriind ca and not for the first time since coming to Transylvania, I think:"Yeah, I could live here"!

Se pomeneste -printre altele si in trecere- de regina Maria si de printul Charles si a lui fundatie Mihai Eminescu, de Poiana Brasov si restaurantul La Turn din Sibiu, de chelnerita care vorbeste fluent engleza, germana si spaniola, de minunatul oras care este Sibiu (si este), “the last example on an intact medieval landscape in Europe”, de Muntii Cindrelului cu tot cu Marginimea Sibiului si cele 18 sate care o compun (da, da...scrie negru pe alb de Orlat, Sibiel, Saliste), de manastiri si aer proaspat de la Piatra Craiului, de romani-americani care si-au adus copiii sa vada cum se face branza de burduf (ca o mica paranteza...o sa revin cu un post separat...am descoperit o branza...am uitat momentan cum ii zice...care are gust identic cu cea de burduf...asta pentru cei care ii duc dorul). Se pomeneste tangential si de o Roma (Gypsy) settlement, de urmasii lui Attila Hunul din Szekelyfold (Secuime) si da, de Dracula.

De mancare si bautura a zis de paprika-laced pork stew called tochitura, urmata de sour-cherry crapes (clatite cu visine), de supa de ciuperci de padure proaspat culese, de taitei facuti in casa, de cozonacul ala cu mac sau nuca din poza, de cornulte umplute cu gem si prajitura de mere, de merlot romanesc si vin de casa si tuica (the local plum brandy) si cafea tare.

Sa stiti ca tare reconfortant a fost sa citesc de Ardealul meu intr-o revista de renume americana. Da, cand e de mandrit sa ne mandrim si cand e sa criticam, sa criticam. Numa' sa nu parasim incinta.

Eu am cam aratat revista la o gramada de lume si o recomand oricui. Din pacate, nu are si link pe site-ul NG Traveler, doar cateva poze care nu apar si in articolul de pe print. No, eu atata am avut de recomandat si laudat pe ziua de azi.

Ascuns de Sibiu

In poza este cea mai frumoasa statuie din Sibiu - a sfantului Nepomiuk - amplasata strategic (intre o remorca si niste rufe puse pe sfoara la uscat) intr-o curte in centrul istoric din frumosului burg transilvanean , si ascunsa bine de privirile curiosilor.

Cum mi se pare Romania anului 2009

Inainte de a debita vreo prostie si sa uit: pentru Loteria Vizelor se poate aplica numai pana in 30 noiembrie. Adresa unde se razuieste lozul: http://www.dvlottery.state.gov.
Daca nu cu loteria atunci o casatorie de forma, o oferta de adoptie, un contract de munca pe n ani, orice, numai legal recomand sa fie. Dar merg si alte variante.
No, acum ca am terminat cu treburile serioase sa trecem la cele neserioase.

M-a intrebat o gramada de lume cum mi se pare (in) Romania anului 2009!
Inainte sa ma injurati (unii) printre dinti sau direct tin a va ruga sa nu omiteti sa scoateti unele chestii din context si sa va ganditi ca poate unii nu au avut sansa sau nesansa sa vada realitatea (ce e aia?!) de pe ambele parti (citeste din tara noastra si din tarile lor, alea cu civilizatia adusa de extraterestii pe pamunturile lor roase de ape).
Acum ca am terminat cu disclaimuri si alte chestii neimportante o sa incerc sa raspund la intrebarea CUM MI SE PARE ROMANIA ANULUI 2009. Toamna, chiar...
Raspunsul este simplu: da' cine-s eu ca sa pot raspunde la intrebarea asta?!
Desi asta nu ma impiedica sa incerc!

Primele impresii le-ati citit poate (daca nu, le gasiti, ca nu le-am sters). Le-ati citit si pe urmatorele? No, atunci e bine.
Acum scriu despre cum a fost cand soarele a iesit din nori, mercurul in termometre s-a erectizat, dupa ce ne-am ridicat din pat si ne-am scos perfuziile din mana si alte chestii interesante.
Inainte sa scriu si de bine despre vacanta (sic) noastra in Romania sa nu uit cum a fost cu bolile nostre, ca sa nu ne mai acuze nimeni ca ne-am dat loviti pentru a nu ne vedea cu ei!!!!!!!!!!!!!!!!!! Da, ni s-a reprosatat acest fapt. Multumim, noi credeam ca suntem de incredere. Ne-am inselat...

Deci, pe scurt, despre boli. Eu am avut gripa porcina neconfirmata oficial din motive simple: daca era oficial trebuia sa stau in carantina in foarte ospitalierul spital municipal din Sibiu pentru cel putin o saptamana, pana vin rezultatele de la un institut cu nume istoric, din Bucuresti! Asa, am preferat sa stam in casa si sa evitam pe cat posibil contactul cu lumea. Daca am reusit pe deplin o sa aflam vesti bune de la prieteni. Daca nu, primesc injuraturile si tin sa va asigur ca nu e dracul atat de negru pe cat pare. Numai ca nu te prea poti ridica din pat de beteag ce esti si ca nu vrei sa vezi pe nimeni si nimic. Soacra-mea poate confirma, ca numai ea a avut acces la noi...
La Maria a fost mai simplu si mai distractiv. A facut toxiinfectie alimentara (plus altele) si s-a deshidratat pana la ultima picatura din a doua perfuzie primita la Urgenta. Sectie deosebit de pitoreasca la ore mici: imaginati-va o hala impartita de niste cearceafuri, cu o drogata care vomita in dreapta si un alcoolic adus de pe strada care se pisa fara nici o retinere pentru actul de sanatate. Si George nu mai vine, ar putea zice unii. Si am avut pile la spital, ca altfel putea fi si mai rau! Dar sa nu ma intrebati de un exemplu de ceva mai rau ca nu imi vine... Ne-au ajutat pilele pentru ca asa am putut fi si eu vazut de medic la ora 1 dimineata, pe furis si cu buletinul romanesc in mana, ca daca zici America in spitalele romanesti si ai si simpotome de genul nas care curge, tuse seaca, dureri de gat, febra etc. poti avea surprize. Si eu nu vroiam asa ceva...
No, pana la urma ne-am revenit oarecum, taman bine ca sa imi serbez eu ziua de nastere si sa plecam, naibii, acasa!
Uf, ce mult m-am lungit si uitai de ce ma apucai sa scriu!

Romania in toamna lu' 2009. E destul de rau, parerea mea. Ori ca aveam eu nu stiu ce asteptari, ori ca o vad cu alti ochi dupa operatie, dar nu mi-a foarte placut ce am vazut. Asta e parerea mea si poate ca e mai bine pentru noi asa ca daca ne placea prea mult atunci nici asa nu era bine... Macar asa, stim o treaba.

Foarte clar, ca sa nu las loc de interpretari: ne-am bucurat pe deplin de compania lui soacra-mea, de bunici, am mancat bine (singura masa adevarata in aproape doua saptamani) la maica-mea, Tarnaveniul rules, i-am fi luat cu noi la pachet pe Anca (nici macar o poza nu am facut cu tine!), pe Manelisti (sau Iustin, Simona si Claudiu Manea...ascultatori de alte muzici, numai de manele nu), pe baimarenii nostri dragi, pe Miruna Ropotinilor, pe dedeparteceamaitarefamiliePopadinRomania, m-a bucurat tricoul cu Romania de la Dudu, ne-am intristat (tare) ca a trebui sa tragem de unii oameni dragi ca sa ne vedem (!), de raceala care s-a instaurat intre noi si unii de-ai nostri, savarinele nu au fost asa insiropate cum mi-ar fi placut mie si cate si mai cate.
Da, la restaurant m-au furat chelnerii de fiecare data cand am fost...mai un suc doua, trei in plus, mai un camion de paine adaugat la nota de plata, chestii mici, care enerveaza omu' si-l fac sa se intrebe inainte de a mai merge o data la ei.
De dat rest oriunde (taxi, magazin, gara, saormarie, sifonarie, cimitir) dadeau 4 din 10, taximetristii fumau, tineau geamul deschis la 7 grade afara, ascultau manele si injurau in proportie de 7 din 10, lumea iti raspundea la zambet cam 1 din 13, blocurile erau vopsite in patru culori...una pe etaj... 20/20, emisiunile la tembelizor nu erau chiar deloc comestibile, decibelii trebuie sa fie la nivel maxim in orice context, in special cand vorbeam intre noi, bosorogii paznici ai muzeului Astra te fac sa te simti ca un copil de clasa a III-a prins fara batista desi unghiile ii sunt taiate, traficul (cel putin in Sibiu) este suprarealist, politicienii sunt tot aia si tot prosti ii cred pe romani (suntem?), trenurile personale sunt infecte si pitoresti, portiile la restaurante sunt mici, mititele, preturile, in general, sunt ca-n Germania si la haine ca pe Marte, lumea se baga in tine pe strada, in parc, la wc, la coada, pe scari, la banca, in tren, in portbagajul masinii si toata Romania este acoperita de un fum de tigara! Oriunde te intorci un iz de tutun iti va reimprospata nasul, hainele, chilotii, parul, ciorapii si ceara din urechi!

Si cand iti pui scutul antisocietatederanjanta descoperi lumea pe care ai lasat-o in urma, oamenii dragi iti aduc aminte ca nu ai trait degeaba, mormintele celor dragi chiar te pot linisti, Sibiul si Mediasul sunt tot alea, cele mai tari orase din judet, muzeul Astra este in continuare cel mai frumos loc de pe pamant pentru mine (asta cu conditia sa eviti hanul din incinta), Daia si Aciliul sunt satele noastre ca-n filmele americane (si Silivasu de Campie e frumos, dar asa, mai ca un film suedez) si ca dentistii sunt mult mai ieftini decat in America (proportia 1/10...citeste platit trei mii de dolari in loc de 30 de mii).
Si da, pizza este mai buna in Romania, copiii sunt innebuniti dupa trenuletul Thomas, fetele (si nu numai) sunt in proportie covarsitoare mai slabe decat americancele de rand, glumele altfel se aud in graiul tau si la fata locului, micii si ciorba de burta sunt bune dar cad greu, prietenii si apropiatii raman la fel intotdeuna (se aude?), lumea se schimba, noi ne schimbam si cam atat.
Ne-am bucurat cand avionul a decolat inspre Viena si am avut un gust dulce-amarui despre excursia noastra sau ce o fi fost. Si ne-am bucura sa usureze baietii acordarea vizelor ca sa-i putem aduce pe ai nostri (neamuri si prieteni) aici ca sa stim o treaba.
Si mai am un regret: ca n-am facut prea multe poze!

Si apoi a fost Viena, prima oara dupa doua saptamani cand amandoi am avut putina roseata in obraji!
Ca sa termin aici cu aberatiile mele pot zice ca cineva din familie...sa-l numim varu-meu...a zis la un moment dat: Doamne multam ca suntem romani si ca stam in America!

Si dupa ce am ajuns acasa am vazut ca zacusca si gemul de macese ni s-au varsat printre haine. Si o chestie faina de ceramica s-a spart. Si ca valiza luata cu imprumut a fost facuta praf. Si ca mi-au furat astia bicicleta scumpa.
Si am dormit linistiti si bucurosi ca am ajuns home. Ca asa ne-a spus nenea de la aeroport: Welcome home!