Ardelenii apar la revista!

M-am tot luat cu una , alta si am uitat sa va spun cat de infoiat in pene am fost cand am primit National Geographic Traveler pe luna octombrie (sunt abonat la revista respectiva...15 dolari pe an) in cutia postala saptamana trecuta.

Poza de pe coperta arata o moschee si un pod din Istanbul (deci, cum ar veni, editie dedicata Taringradului), cateva titluri mici gen vizitaticasteleletransformateinhoteluridingermania si incautareaperleinegree si un titlu portocaliu (coincidenta): Into the Land of Myth – A Quest for Home in Transylvania by Amy Alipio si fotografii de nustiucine la pagina 112.

La pagina respectiva dam de o poza pe toata pagina cu un nene cu un miel in brate pe care mie personal imi pare ca-l stiu de undeva (este un cioban din Marginimea Sibiului) si cu castelul Bran pe cealalta pagina in toata splendoarea lui. Pe zece pagini (zece) doamna Alipio ne prezinata Marginimea Sibiului, Sibiul, zona Rucar-Bran si Secuimea cu poze faine, cu cafenele sibiene, cu halbe de bere de portelan cu Vlad Tepes imprimat, cu Turnul Bisericii Evanghelice din Sibiu pe toata pagina 116 si pozat din Turnul Sfatului, cu cozonaci cu mac desi par cu nuca (tradus poppy seeds strudel), cu o tanti din Sibiel pictorita de icoane pe sticla tinand in poale una din creatiile sale, cu o cana rosie in care este lapte proaspat muls de la vaca, cu o biserica ortodoxa din Secuime, cu o pensiune pe o gura de rai, cu cornute mari mergand pe drum ca sa nu spun cu ciurda (de vaci) venind pe ulita seara, de la pascut si cu un conte ardelean nascut in Germania si mutat in Miclosoara, Tibor Kalnoky, posesor de locatie turistica recomandabila oricui vrea sa se simta bine in zona Covasnei.

Partea scrisa a povestii zice ca autoarea (impreuna cu sotul ei, american de origine romana, deci, om de-al locului...chestie foarte importanta uneori) sunt interesati sa-si cumpere o casa in Ardeal asa cum este cunoscuta regiunea de catre romani, Erdely de catre unguri, Siebenburgen de catre German-speaking Saxon settlers sau -desigur- Transylvania de catre iubitorii de film horror si nu numai. Pana la urma nu isi vor gasi o casa dar vor face un serviciu respectabil Romaniei, prin promovarea Transilvaniei ca loc demn de vizitat si recomandat si la altii. De fapt, Amy Alipio isi incheie articolul scriind ca and not for the first time since coming to Transylvania, I think:"Yeah, I could live here"!

Se pomeneste -printre altele si in trecere- de regina Maria si de printul Charles si a lui fundatie Mihai Eminescu, de Poiana Brasov si restaurantul La Turn din Sibiu, de chelnerita care vorbeste fluent engleza, germana si spaniola, de minunatul oras care este Sibiu (si este), “the last example on an intact medieval landscape in Europe”, de Muntii Cindrelului cu tot cu Marginimea Sibiului si cele 18 sate care o compun (da, da...scrie negru pe alb de Orlat, Sibiel, Saliste), de manastiri si aer proaspat de la Piatra Craiului, de romani-americani care si-au adus copiii sa vada cum se face branza de burduf (ca o mica paranteza...o sa revin cu un post separat...am descoperit o branza...am uitat momentan cum ii zice...care are gust identic cu cea de burduf...asta pentru cei care ii duc dorul). Se pomeneste tangential si de o Roma (Gypsy) settlement, de urmasii lui Attila Hunul din Szekelyfold (Secuime) si da, de Dracula.

De mancare si bautura a zis de paprika-laced pork stew called tochitura, urmata de sour-cherry crapes (clatite cu visine), de supa de ciuperci de padure proaspat culese, de taitei facuti in casa, de cozonacul ala cu mac sau nuca din poza, de cornulte umplute cu gem si prajitura de mere, de merlot romanesc si vin de casa si tuica (the local plum brandy) si cafea tare.

Sa stiti ca tare reconfortant a fost sa citesc de Ardealul meu intr-o revista de renume americana. Da, cand e de mandrit sa ne mandrim si cand e sa criticam, sa criticam. Numa' sa nu parasim incinta.

Eu am cam aratat revista la o gramada de lume si o recomand oricui. Din pacate, nu are si link pe site-ul NG Traveler, doar cateva poze care nu apar si in articolul de pe print. No, eu atata am avut de recomandat si laudat pe ziua de azi.

Poza de grup

Mie intodeauna mi-au placut pozele de grup.
Sunt tare faine de privit peste ani si atunci cand pui degetul pe fiecare persoana din poza aia si depeni amintiri, in gand sau cu voce tare.
Vecinul nostru...un nene care se tine tare bine...ii dadeam vreo 55 de ani...merge cu bicicleta cativa zeci de kilometri de cateva ori pe saptamana si la curse de masini de cate ori are ocazia...ne-a povestit zilele trecute -cu lacrimi de bucurie in ochi- cum a fost saptamana trecuta la intalnirea de 50 de ani de la terminarea liceului mecanic dintr-un orasel din Ohio. Ne zicea de ala, de aia, ca a participat chiar si o profesoara de-a lor (ati retinut ca era o intalnire de cincizeci de ani de la absolvire), ca au baut, ca au mancat, ca au depant amintiri.
L-am intrebat ca de cati ani nu mai fusese acolo si cu cati dintre colegii lui a mai tinut legatura; nu mai fusese acolo de cincizeci de ani si nu a mai vorbit cu nici un fost coleg de 50 de ani!
O saptamana a stat nenea in Ohio ca sa depene amintiri. Regretele lui au venit din faptul ca niciuna din cele 5 (cinci) foste iubiri din perioada licelui nu au venit la intalnire. Pe doua nu ar fi vrut sa le vada neaparat (ca sunt decedate) dar pe celelate trei (niste frumuseti la vremea lor) ar fi fost tare curios sa le vada.
Si in poza de grup de acum cincizeci de ani se vedeau niste flacai ca-n filmele anilor '60, cu freze a la James Dean si domnisoare cu parul bucalat si gata sa se apuce de societatea de consum americana, cu prosepritate pe chipul lor, cu speranta in ochi. In poza din 2010 se vedeau niste domni si doamne multumiti si bucurosi sa se afle acolo.
Eu nu am prea multe poze de grup (cu mai mult de zece persoane in aceiasi poza). Am una de la gradinita, una de la nunta lui sora lui tata, una de cand m-au facut aia pionier, una de la absolvirea clasei a opta, una de la un chef din liceu, una cu ceva robe si tunici false si cateva de pe la picnicuri cu prietenii. Poate or mai fi si altele dar ori nu-mi amintesc acum de ele ori nu le-am vazut vreodata.
Poza de mai sus e facuta de vreo saptamana buna, cu ocazie de zi de nastere (si onomastica) a Mariei.