Arhitectul si oceanul

Mi-e dor sa scriu pe blogul meu!
Habar nu am de ce nu mai scriu (si ce sa scriu), ca sa fiu sincer. Sunt zile in care imi zic ca pauza s-a terminat si ar fi fain sa mai aberez pe propria-mi pagina electronica. Dar apoi ma iau cu una alta si ma retrag in satul meu si remarc ca aproape a mai trecut o vara, am mai pierdut prieteni, locuri si oportunitati, am mai uitat, ne-am mai vindecat, ne-am mai bucurat, ne-am redescoperit, ne-am acoperit, ne-am facut mai fricosi, am prins si o idee de curaj, am mai inteles ca nu e nimic de inteles si ne miram si ne minunam.
Si ieri am povestit cu un nene doctor in arhitectura care mi-a raspuns la intrebarea mea daca i-a placut in Europa (vazuse mai tot batranul continent si-i studiase arhitectura) ca daca vrea sa fie sincer cu mine pe el nu l-au impresionat minunantele bijuterii arhitectonice europene. Fericirea lui este o insula din Pacific, cu palmieri, cu colibe, cu briza oceanului, cu nisip fin, cu visare cu ochii deschisi.
Ai naibii si doctorii astia in arhitectura...
Si mi-a spus si ca trebuie sa fie aici pentru a sta cu tatal lui de 88 de ani.
Eu i-am spus ca face un gest nobil si ca este un copil bun la parinti. El mi-a spus ca poate am dreptate dar tatal lui este un nemernic si nenorocit si de abia asteapta sa nu mai fie!
No, cam asa se prezinta situatia: cu oceane, cu palmieri, cu Europa, cu visatori, cu nemernici si nenorociti.

Tata Andrei

A murit tatal mamei mele, bunicul meu, tata Andrei.

Cand am plecat din tara, acum 5 ani,  imi traiau toti bunicii si bunicile. Acum a mai ramas doar una.

Uneori ma gandesc cu tristeste si nedumerire cum va arata casa bunicilor pustie si parasita, goala, fara zgomote specifice si fara suflet, fara mirosuri, cu plante salbatice crescand prin crapaturile aleii de langa casa, prin pietrisul curtii, din casa, din fantana, din inima.
Probabil  voi plange, probabil imi voi aminti lucruri de demult, bune, frumoase si tinere. Probabil.
Bunicu-meu a fost un om de frunte in satul lui (Silivasu de Campie), a avut o nevasta pe cinste si trei fete frumoase si destepte si patru nepoti si mai si.
Nu am avut sansa sa povestim cat am fi vrut si nici nu am avut norocul sa avem timp prea mult de taclale dar o sa mi-l amintesc cu drag si o sa-l pomenesc cu bucurie de cate ori voi avea ocazia.
Si stiu ca i-au placut ardeii iuti, lebenita si pestele si isi dorea ca inainte sa moara sa le mai manance o data.
Nu a mai apucat pentru ca doamna cu coasa nu i-a dat de veste ca o sa-l viziteze.
Dumnezeu sa te odihneasca, tata Andrei.

Despre Chicago

Au trecut deja multe luni (si anotimpuri) de cand am fost in Chicago ca sa intalnim oameni faini tare, sa mancam bine si sa admiram o ploaie adevarata, care a tinut patru zile si patru nopti si... tot n-am reusit sa scriu macar un rand despre treaba asta.

De vizitat nu mai stiu ce am vizitat (nu, nu am urcat pe nici un zgarie-nori pentru ca v-am zis ca ploua si vedeam norii si de la nivelul strazii deci nu era nevoie sa ne urcam la mama naibii si sa platim bilet pe deasupra), nu am apucat sa vad nici macar vreun far, nu ne-am tras in poza cu bobul (boaba?) de fasole (in schimb, am vazut oglindita in ea luminile chicagoiene la ceas de noapte aproape senina), am cam tremurat de frig la inceput de vara, am injurat uneori si traficul, am apreciat si binefacerile unui metrou ca lumea dar impresiile mele despre Chicago le pot rezuma foarte scurt: Amalia's family, Dona's family, Ionela, bufetul polonez (un concept ireal pentru cineva care nu locuieste intr-o zona cu imigranti), muntele (ca sa nu zic a huge display of) de eugenia Dobrogea de la supermarket, cofetarie ca in Mediasul ante-revolutionar, vinul romanesc prost, dulce si ieftin, socata Aurora la $1.99 sticla de doi litri, parada seaca de Memorial Day, South Side vazut din mersul masinii, templu Bahá'í cu pliante in limba romana, aer de Europa rasariteana, culori indiene, miros de fabrici si uzine, limba engleza aproape inexistenta si downtown cosmopolit.

De fapt, nu am apucat sa vedem mare lucru din Chicago in excursia din luna mai si stiu ca vom mai merge acolo.

Initial vroiam sa scriu un post de multumire pentru atentia care ne-a fost aratata (chiar nu sunt bun la multumit si -mai ales- la raspunsuri prompte) si sa povestesc cum au decurs vizitele noastre la supermarket sau la cofetarie dar mi-e si acum putin rusine de cele 7 prajituri consumate la botul calului sau de cosul plin -printre altele- cu 30 de pungi a cate 10 eugenii fiecare.

Stiti ce a fost curios: chit ca vremea a fost de cacat (ma scuzati, dar asa a fost) sau ca drumul la dus a fost infernal noua ne-a picat tare bine vizita in the Windy City.

Ne-am simtit rasfatati cum n-am mai fost demult si speram (si vrem) sa intoarcem favorul cat mai curand, da?

No, cam asta vroiam sa spun inca de acum cateva luni dar nu am facut-o pana acum: saru-mana pentru ospitalitate si a fost tare fain ca ne-am vazut in carne si oase.

Uf, mult mi-a luat sa scriu.

Albi, asiatici, hispanici sau negri?

Ca sa nu fie discutii inutile si acuzatii subtile vreau sa specific de la bun inceput ca eu tin cu Dinamo si cu Gaz Metan Medias, pe vremuri aveam si febleturi internationale (Real Madrid si Liverpool printre altele), urasc mirosul de transpiratie, cred ca mancarea mea preferata este o pizza buna, micii cu mustar, niste chestii tailandeze, miel cu rosmarin, costite cu sos a la Memphis, un burger facut medium, vermicelli vietnameji, salata de verdeturi cu somon si semninte de pin, oua ochiuri cu cartofi prajiti home-made, calamari, produse de patiserie sarate si prajituri "de cofetarie", sfecla rosie murata, lebenita (cum se spune corect: pepene verde sau pepene rosu?!), banane, fistic, branzeturi fine si branza de burduf; mai nou am un fel de hobby legat de faruri maritime, ascult Leonard Cohen, Dire Straits, muzica de inima albastra si voie buna (chiar urasc manelele, apropo), MadonnasiMichaelJackson, Frank Zappa, The Lonley Island, Lady Gaga, Muse, Gica Petrescu, Maria Tanase, Zdob si Zdub (daca ma intrebati altadata ce ascult o sa va spun cu totul si cu totul alte formatii si solisti, va dati seama, nu?).

Desigur, calatoriile sunt pasiunea mea numarul unu si -totodata- cea mai faina, relaxanta, informativa si costisitoare, la filme ma uit din toate pozitiile (o sa revin cu un post separat, am o datorie de indeplinit, stiu), uneori imi iese o poza decenta intre 123665 total nereusite, de fumat am fumat o singura tigara in clasa a cincea si alte placeri si naravuri le tin pentru mine si nu le expun pe taraba.

Dar eu unde vroiam sa ajung era la o nelamurire care mi-a fost semnalata recent: daca ar fii sa aleg cu ce natii sa traiesc in batatura si in proximitatea ei ce as alege: negri, chineji sau mexicani?

S-a mai pomenit (in plan secundar) si de americani, indieni, evrei, musulmani, est-europeni si nativi amerindieni dar mai mult primii trei erau adusi in discutie si la urma urmei rasa e o chestiune si religia poate fi cu doua sau mai multe intelesuri.

Toata treaba s-a pornit de la multitudinea de asiatici din Vancouver, eu am plusat cu african-americanii din sudul Americii si cineva s-a bagat in seama cu hispanicii californieni.

Eu am zis ca da si ca daca sunt oameni de treaba nu conteaza natia si rasa iar alte opinii au marsat preferabili pentru chineji (asiatici, ma rog) ca sunt mici, harnici si nu par periculosi.

Altii au zis ca mai bine cu negrii in preajma ca-s mai americani decat altii (!), sunt curati si -potrivit celor 28 de studente romance venite in America cu workandtravel si imperech...asta, imprietenite cu niste masculi de abanos- sunt si mai potenti decat toti baimarenii, mexicanii si chinejii la un loc.

Foarte putini si-au exprimat optiunea pentru hispanici (sau, pe romaneste, mexicani) din cauze datorate tendintei lor de a fi murdari si galagiosi asta chiar daca mancarea lor se situeaza, cred eu, pe primele locuri ale plebei autohtone (de americani, zic).

Mie nu imi place absolut de loc mancarea mexicana, apropo.

Desigur, intr-o societate idilica (idealica?), chestiile astea sunt probleme desuete, in societatea americana nu se discuta pe fata iar in societatea privata, de la masa din bucatarie, toata lumea are o opinie si se tinde dureros a se generaliza.

Si unde-s multi puterea creste si prostia nu mai sta la cutie, mi se sopteste in casca...

So?

De drum si jale

Cand sansa (sau -Doamne, fereste- nesansa) imi scoate in cale o viitoare calatorie cu avionul mi se intampla un obicei destul de prost: nu pot dormi in noaptea de dinaintea taraseniei! Asta este, se mai intampla, dar cu ajutorul vreunui film sau al internetului (mai rar cu vreo carte desi imi tot propun sa o fac si pe asta mult mai des) imi pacalesc oboseala.

Zilele trecute mi-am fentat somnul cu un film lejer, pe post de red-bull: Arthur, cu barbatu' lu' Kate Perry si cu Hellen Mirren printre alti new-yorkezi get-beget. Comedie foarte proasta, numa' buna sa ma tina treaz si sa treaca vremea pana se face vremea de plecat din casa.

Zborurile ca zborurile: incaltat, descurelat, caramida aia care se vede in valiza este, de fapt, 15 ciocolate puse una peste alta, zboruri scurte si lungi, line si cu turbulente razlete, aplecari cand pe-o parte, cand pe alta, momente enervante si cu maini transpirate, stewardese (ca sa nu le spun insotitoare de bord) mai putin tinere si mai putin siluete (n-am noroc deloc la stewardese...doar o data mi-am clatit ochii cu niste moldovence faine de la Carpatair...in rest, doar gospodine care nu aratau deloc ca imaginea idilica a unei meserii neobisnuite...noroc cu baietii "stevardezi" ca scosi din cutie si efeminizati la maxim ar spune un rautacios), mancare de cosmonauti proasta si pe bani, apa, cafele, sucuri si veceu minuscul, peisaje incredibile, ape, paduri, puncte nedefinite, munti inzapeziti, campii inundate si infinite, peisaje lunare, 1345 de copii plictisiti, neamurile pamantului, televizoare vechi din 2 in doi metri pe mijlocul Boeingului 757 si un singur film la dispozitie: Arthur!

Din toate filmele din lume si-au gasit si astia sa-l puna doar pe ala de-l vazusem inainte cu cateva ore!!! Cate sanse sunt sa mi se intample una ca asta?

Mie, caruia nu i se intampla niciodata nimic anormal cand calatoresc (si) cu avionul...

Pofte de demult

Uneori ma surprind si pe mine de ce prostii imi trec prin cap!
De exemplu, de cand sunt in America m-au "traznit" putine dintre poftele alea celebre, gen dor de mici cu mult usturoi si gust de nu stiu ce substanta chimica si pofta de slanina afumata si impachetata, de preferinta, in ziarul local sau tanjit dupa eugenia aia originala si de kefirul de Napolact luat pe stomcul gol sau de zacusca care mie nu mi-a placut niciodata si de o costita afumata cu iahnie de fasole ca la o carciuma sibiana linistita de o prajitura ca la mama acasa (u, astea-s cele mai bune si mai imposibil de obtinut pe plaiurile astea, de restul se face rost destul de usor); de o sarma neaosa si fara bucati de slanina prin ea nici nu mai pomenesc ca dintr-astea gasesti pe toate gardurile si la toate natiile acasa chit ca o ciorba de burta care pica bine la stomac daca era mancata de doua ori pe an si insotita de o bere Ursus de la inceputul anilor 2000 sau de un suc Tango la plic si de o ciocolata ROM (eu preferam Bucegi si napolitane Danut daca ma intrebati) nu sunt de 'colea.
Da, ne putem "alina' poftele fara mari dureri de cap (mai ales ca ACUM stim de unde sa cumparam chestii de comfort food la preturi promotionale...o sa scriu despre asta cat de curand, ca e de pomina si am si martori) si doar de doua ori mi s-a facut pofta dintr-aia adevarata, cu adevarat mare, de "ceva bun": prima data, in urma cu vreun an, mi s-a facut dor (chit ca am mancat doar de cateva ori) de pita cu untura de porc si ceapa; am cumparat de urgenta niste untura de la polonezi, m-am uitat la ea si mi-a trecut dorul fara sa ma ating de chestia aia destul de scarboasa daca e sa fiu sincer pana la capat...cred ca o mai avem prin frigider, daca o doriti, o donam fara regrete...
A doua oara m-a luat -foarte de curand- o pofta de ceva de demult si de acasa: as manca niste agriș de dupa gardul gradinii lui Filon din Daia! Pe bune, nu glumesc, imi lasa gura apa de cateva ore numa' cand ma gandesc la agrisii aia, verzi, rosii, acrii, dulcegi, moi, tari, oricum, numa' sa-i gust!
In engleza le zice gooseberry da' unde-i gasesc in Virginia inca n-am aflat!

PS Poza este cu cranberry a.k.a. merisor in traducere libera ca agrisi verzi pe pereti n-am unde poza.

Despre fotbal si cultura

Pe vremuri, am avut o discutie interesant-banala cu o prietena buna care s-a lasat cu suparari si evitari pe o perioada indelungata. Asa, ca intre prieteni buni, am putea spune...
Tarasenia s-a produs de la o chestie absolut puerila si irealizabila: daca ar fi sa ai doar o singura optiune, la ce ai prefera sa asisti: la un spectacol de gala la Scala din Milano (Teatro alla Scala pe numele din buletin) sau la un meci de fotbal, pe Santiago Bernabeu sau Camp Nou, intre Real Madrid si Barcelona?
Atunci fiind in the foarte early 20's (ce vremuri) nu am stat pe ganduri sa spun ca as alege meciul de fotbal si imediat mi-am luat-o in barba cu un barbatii e prosti si microbisti fara cauza. Degeaba am incercat eu sa-mi argumentez alegerea (chiar, se argumenteaza alegerile intre prieteni?) ba ca atmosfera aia cu o suta de mii de oameni bucurandu-se in gura mare suna mai pe sufletul meu de om de 20 de ani fata de o atmosfera prea decenta si posibil snoaba la Casa Sindicatelor din Milano, ba ca eu nu am urechea formata pentru teatrul liric si alte chestii grele culturale de care auzisem la televizor si pricep mai bine o chestie care a prins la tot vulgu', cu exceptia americanilor, ba ca una, ba ca alta incat aproape un an de abia ne mai salutam.
No, o altfel de dilema a rasarit in primavara asta cand am aflat ca va fi mare meci, mare la foarte mica distanta de Williamsburg: FC Barcelona va juca cu Manchester United in 30 iulie in apropiere de Washington DC intr-un meci amical, intamplator reeditarea ultimei finale Champions League! Nu e Real cu Barca, nu e nici macar Nou Camp (e stadionul lui Redskins) dar eu m-am bucurat ca un copil cand am luat bilet la 2 minute dupa ce s-au pus in vanzare.
Recunosc cu mana pe inima ca as fi facut un efort major si as fi platit pana in 500 de dolari pe un bilet (cu riscul sa dorm afara daca ar fi aflat nevasta ca sunt atat de "darnic") dar nu a fost cazul de o suma atat de mare (am platit mai putin de jumatate pentru super locuri, randul al saptelea, pe mijloc) si sper sa ajung vreodata si la La Scala aia, ca sa impacam si capra si varza.
Si pana ajung in Italia poate ma semi-culturalizez cu Andre Rieu in toamna, tot in capitala americana.

Sarbatori pascale pe plaiuri straine

Ati vopsit ouale? Cozonacii au crescut ca la cartea de bucate a bunicii? Mielul este taiat regulamentar la craca copacului? Hainele si incaltamintea noua este gata de a fi purtata la zi speciala? Am inconjurat deja biserica si asteptam Invierea cu lumanarea pregatitat la indemana? Recipientul pentru luatul painii sfintite si inmuiate in vin este curatat? Miroase a primavara si a linistea ulitei copilariei in zi de sarbatoare? Familia si prietenii sunt aproape, chiar daca numai in gand?
No, daca ati raspun afirmativ macar la cateva din intrebarile mele de mai sus tot nu-i rau. Ca de aglomeratia si agitatia cumparaturilor nerecomandata cardiacilor si celor cu oroare de magazine ma gandesc ca n-ati scapat.
Sincer, habar nu am cand a mai trecut un car de zile si iarasi suntem in prag de sarbatoare.
O fi de vina America, o fi de vina varsta, o fi "agitatia cotidiana", dar parca (parca?!) timpul asta prea fuge intr-un ritm mult prea nebun.
Si sa stiti ca oua vopsite, cozonaci, miel, haine, popi si biserici, paine inmuita in vin, primavara, liniste si prieteni sunt si pe meleaguri straine. Doar familia si prietenii de acasa nu sunt intotdeaua prezenti in carne si oase alaturi de noi la ceas aniversar (noroc cu limba de lemn ca mai avem fraze tip) dar incercam sa compensam si neajunsul asta cum putem. De exemplu, prietenul internet, Google, Yahoo, VoipRAider si alte companii de aceiasi natura ajuta mult, aproape ca fac parte din familie.
Asa ca, daca tot am ajuns din nou aici, va doresc sa aveti parte numai de bucurii si doresc tuturor un Paste fericit si normal!

Spirit de antrepenor semi-ratat

Ma gandesc foarte serios sa-mi deschid o afacere.
Desigur ca nu am destui bani de investit; exista doar cateva idei, exista discutii, exista oportunitati, exista chiar si o criza economica dar intotdeauna avem o sansa ascunsa prin fundul buzunarelor, pai nu?
Unii ar spune ca mi s-a urat cu binele, unii poate m-ar incuraja, altora li s-ar rupe de capacitatea mea de "patron" intre ghilimele, altii imi vor povesti din propriile greseli si succese si eu stau si cuget ca inca nu stiu ce vreau sa ma fac cand o sa cresc mare!
Asa ca, daca nu am fost indeajuns de isteto-capabil ca sa ma fac matematician, electrician, inginer mecanic, bucatar profesionist, tamplar, frizer, manichiurista chinezoaica, fizician, programator la Google, sora medicala (inregistrata sau nu), individ nascut pentru a vinde sau - pe scurt- persoana cu o meserie concreta (sa nu ma intrebati ce e aia) ma bazaie tot mai mult o idee pe la creierul meu odihnit ca sa ma risc si sa iau taurul de coarne. Apropo de taur, puteam include si macelar la lista de profesii concrete. Si - fara nici o gluma - la un moment dat mi s-a oferit "oportunitatea" sa fiu macelar. Asta este, unora le place jazzul, altora le place ideea de a fi macelar. Mie imi place jazzul si consider ca orice profesie este onorabila, ca sa nu fie discutii.
Ok, ok, rectific: aproape orice profesie este onorabila in felul ei. Momentan nu-mi vin idei de profesii neonorabile (desi ma gandesc ca exista si dintr-astea), dar daca aveti voi unele scrieti-le cu incredere aici sau oriunde.
Si eu - de fapt - vroiam sa scriu despre prestatia absolut haioasa a lui Elton John la Saturday Night Live si uite ce a iesit: anunturi matrimoniale, gen domn titrat, posesor auto, caut afacere, fara obligatii, accept provincia!

Cu Dana prin jurul casei

A fost de curand la noi sora Mariei si cu ocazia asta am revazut si eu locurile din jurul casei.
Am luat-o agale, i-am aratat unde am stat prima oara in America, unde ne plimbam noi de se uitau toti conducatorii auto - imi place tare mult cum suna conducator auto, sa ma scuze soferii ca nu le folosesc denumirea simpla - ca la filme straine (sunt o gramada de zone in America unde daca vezi un pieton este un fenomen extrem), am intalnit oameni si personaje dragi (cu siguranta voi scrie despre personajul asta drag), am vazut cum arata un ghetou meserias (meserias pe naiba, e de-a dreptu' sinistru intre strada 1 si strada 21 din Downtown Newport News...pacat ca nu te poti opri ca sa faci poze...ar fi o chestie adevarata si unica sa va pot arata cum este acolo), am dus-o sa vada si Virginia rurala si pe cea municipala, am vizitat scurt capitala statului (pentru o incredibila expozitie Picasso), am vizitat o nava militara (inevitabil vezi asa ceva daca esti in zona), bineinteles ca am fost (uf, ca mult am mai vizitat in patru zile) si in Colonial Williamsburg si dupa ce am facut toate astea ne-am oprit si am mancat. Si cat am mai mancat!
Am tinut eu neaparat sa-i arat cat mai multe din restaurantele mele favorite si am reusit. Categoric, s-au comis excese si exagerari, am servit turceste, italieneste, nemteste, americaneste (am primit recomandari sa nu ne incurcam cu asiaticii si mancarurile lor de data asta, are destui si destule in orasul ei de resedinta), am pus [alte] kile pe mine, am baut Efes si Carlsberg si cidru de pere ca la mama lui acasa, am baut ceva vinuri si ape cu sau fara bulbuci si culori, la capitol deserturi nu am stat atat de bine (in afara de niste clatite cu gem de afinie) de data asta ca, deh, nu le-am putut face chiar pe toate.
Si da, in continuare cred ca este frumoasa si interesanta Virginia. Si nu doar Virginia...

La teatru, birjar

Stiti unde n-am fost (deocamdata) in America?
Raspunsul este: la teatru.
Da' sa stiti ca mergem maine, la Rinocerii lui Eugene Ionesco jucat de catre studentii la actorie de la colegiul din oraselul nostru.
Ca o paranteza: eu scriu mai mult de chestii care au legatura cu Romania nu pentru ca noi frecventam doar chestii neaose, nu, ci pentru ca astea imi par mie mai interesant de povestit aici.
De exemplu, aseara am mancat la vietnamezi. Deci, se poate si altceva. Inchid paranteza.
Nu vom merge cu tricolorul (se scrie cu t mic sau cu t mare tricolor in contextul asta?!) desenat pe fata si nici cu el pus in bat. Probabil, intre noi fie vorba, piesa va fi prezentata ca a scriitorului francez Ionesco si noi vom supravietui si de data asta.
In rest, tot din ciclul cultura si romanism, mai divulg ca vom merge la cea mai tare expozitie Picasso care s-a vazut vreodata (exagerez, normal) pe coasta de est a Americii, am cumparat bilete -dar nu mai mergem- la Bon Jovi in Washington (Maria zice ca inca stau bine blugii pe el si ar fi fost fain sa-l vedem dar avem motive mai bune de anulat asa ca tot raul spre bine); interesant de mentiont -cred eu- ar mai fi si vizita facuta intr-un McDonalds dupa ani de zile (am luat o cafea si o chifla cu omleta facuta din oua reale, nu chestie la bidon si branza portocalie aproape adevarata).
No, acum ca am scris despre teatru nici macar nu mai mentionez ca alte chestii despre care ma gandeam sa scriu erau chestii grele gen filme de Oscar, restaurante de lux si de duzina, Tea Party, teoria constipatiei, corupti fara coruptie, masini mari, preturi la benzina care-si schimba prefixurile, religie subliminala si fotbal american pe care incep sa-l inteleg dupa lupte seculare. Dar bine ca nu am scris ca e prea frumos afara, timp de primit oaspeti dragi de departe si intalnit oameni noi si vechi deosebiti.
Si am implinit de curand si 4 ani de America si m-am luat cu una, alta si am uitat sa depan amintiri. Poate imi amintesc la anul, de ce nu!

Fara rezolutii de an nou

N-am rezolutii de impartasit dar am o poveste de spus.
Am fost tare placut surprins cand am mers deunazi la lucru si o colega mi-a spus ca un prieten de-al meu (roman) a gasit un portofel in parcarea unui restaurant si s-a facut luntre si punte ca sa-l gaseasca pe proprietar pentru a-i inapoia actele, cardurile de tot felul si banii.
Pana la urma proprietarul a fost gasit (portofelul fiind gasit in parcarea restaurantului a parut destul de logic sa fie anuntati cei din imprejurimile carciumei...lucru cu folos, de altfel, pentru ca cel care-l pierduse pe portofel lucra chiar in restaurantul ala) si acesta -recunoscator-a numarat banii din portofel ca sa fie sigur ca nu lipsesc (nu lipseau) si cu un scurt happynewyear si fara a mai multumi a facut stanga'nprejur si dus a fost. Sa fie primit si felicitari romanului nostru cinstit.
Urmatoarea zi am fost martor direct cand o cunostinta de-a mea (da, tot roman, deja coincidenta e prea mare ca sa nu ma faca sa ma intreb ca ne-am inmultit destul de mult[i] pe aici) a gasit 17 (saptesprezece) dolari pe jos si i-a strecurat urgent in buzunar. Nu i-a scos de acolo nici cand o doamna frizerita draguta intreba in stanga si-n dreapta daca nu a gasit cineva niste bani pe jos.
Deci, cu bune si rele, cu buni si rai, cu avari si avatari, cu frig si frig, cu intalniri si regasiri imposibile, innoiti, cu petreceri, cu botezuri si alte prilejuri de mancat, baut si socializat, cu filme bune si foarte proaste, cu liniste si neliniste, cu un Jim Carrey in forma de zile mari la SNL-ul de sambata trecuta, cu mancare de toate natiile, cu mult prea multe sarmale (sa nu mai vad vreo sarma si cu atat mai mult sa simt miros de sarma pana la noi ordine), cu Maria alaturi de mine si cu sperante de un an mai bun eu zic ca o sa fie un 2011 spectaculos, da?!

Iarna pe ulita

A nins de Craciun in Williamsburg.
Nimic anormal pentru altii, total neobisnuit pentru cei care-si duc traiul in vechiul orasel din Virginia. Ultima oara cand a nins in ziua de Craciun pe aici a fost in 1948. Asta asa, ca fapt divers. Si atunci doar a fulguit din ceea ce zic ziarele timpului in timp ce zilele astea stratul de zapada a fost aproape jumatate de metru in unele locuri! Din pacate (sau din fericire) zapada asta nu va sta prea mult dar suficient cat sa ma faca sa-mi reamintesc ca iarna cu zapada este surprinzator (pentru mine) de faina.
Si ca sa nu uit: a facut Maria niste sarmale, supa de pui cu taitei, salata de beauf si o prajiturica tare tare bune. Si acest lucru este iesit din normal si demn de mentionat, ar putea spune altii.
Si, ca sa fiu sincer, a venit si a trecut Craciunul asta cu o viteza ametitoare, aproape nici ca l-am simtit; a fost cu multa multa (prea) multa mancare, cu cei dragi alaturi de noi in persoana, in telefon, in calculator sau in gand, cu oameni faini, cu liniste, cu inzapeziri, cu tihna si odihna, cu mancare, cu un Williamsburg paralizat pentru cateva zile din cauze de Craciun si -mai ales- de zapada, cu oameni nebuni inaintea sarbatorilor, cu nebunia cadourilor, cu mancare, cu bucurii, cu zambete, cu o mica dezamagire, cu griji pentru cei dragi care decolau sau aterizau pe vreme rea, cu zapada ca-n copilarie, fara doruri, fara colindatori, fara izdecraciun in aer si pe scara blocului, fara cersetori la usa, cu bere Stella Artois si vin viert, cu trabuc si cu tuica, cu sunca de porc si curcan si clatite americane, cu cremes a la Medias si cremsnit a la Sibiu madeinwestpoint, cu brazi ca din filme si colindele pamantului, cu trista Antena 3 si fantasticul LeBron James, cu mancare, cu zambetele copiilor si aerul relaxat al americanilor de toate natiile, cu un sentiment de bine si de recunostinta si de norocul de a fi cu cine, cum si unde sunt.
Si ganduri de bine si ani multi pentru baby Michelle!
Si sarbatori fericite si un an nou bun va doresc in caz ca nu ne mai auzim pana la anul.

Melancolicul, handbalul si Stefan Hrusca

Am fost zilele trecute la un concert de colinde si m-a apucat o stare de melancolie-detasare-mirare.
a) Melancolic pentru Craciunurile astea care vin unu' peste altul cu o viteza ametitoare (adica, trec anii);
b) Detasat pentru ca un concert sau orice eveniment culturalo-artistic bun te face (cel putin asa sper eu) sa lasi deoparte treburile lumesti si sa apreciezi ca lumea este frumoasa;
c) Mirarea mi se tragea de la faptul ca mi-a trecut un gand prin creierii mei odihniti: ce chestie, sunt in America! Si ce caut eu aici? Sa fiu, chiar sunt in America si ma uit la un concert de colinde ca-n filmele alea de sarbatori de la posturile TV romanesti si mai au astia si o harpa pe scena! Cred ca n-am vazut niciodata live o harpa, doar in poze si la televizor. Si nici nu stiam ca sunetele unei harpe sunt atat de asemanatoare cu cele ale unui pian!
No, cam mirarea asta am avut-o eu. Si dupa aia concertul a continuat cu doua colinde interpretate de un cor de copii super haiosi si mi-am adus aminte ca eu nu eram (si nu sunt) un mare fan al colindelor lui Hrusca.
Despre frustrari, pareri de rau, mizantropii, filantropii, ipocrizii si romani care traiesc in America (si nu inteleg nimic) poate intr-un episod viitor.
Pana atunci eu ma bucur sa aud ca Nationala feminina de handbal a Romaniei s-a calificat in semifinalele Campionatului European.

Nascut in Vitro

Sunt nascut in Vitro!
Asta asa, ca o introducere la un post pe care vreu sa-l scriu tare demult si pentru care nu-mi gasesc nici timp si nici inspiratie. Si mai este si o datorie tare veche pe care o am de platit Danei din Gibraltar.
Imi amintesc ca Mediasul nu-mi spunea mai nimic (in afara de parinti, prieteni si colegi) in cei 20 de ani pe care i-am trait acolo. L-am descoperit doar dupa ce nu am mai locuit acolo.
Da, cu riscul (mare) sa fiu acuzat de subiectivism as putea sa spun ca orasul de pe Tarnava Mare este cel mai frumos oras din Romania, dar probabil (sic!) doar exagerez manat de sentimente de bastinas.
Asa e ca nu ati fost niciodata in Medias si nici nu stiti exact unde se afla? A, stiti!? Atunci imi cer scuze ca v-am subestimat cunostintele turistico-geografice.
Insa pentru cei care nu stiu prea multe despre Civitas Mediensis (asa cum place unora sa-l numeasca) as face o caracterizare pe scurt a orasului: este un oras sasesc, vechi de aproape o mie de ani, situat intre dealuri, Sibiu si Sighisoara, Blaj si Agnita, cunoscut prin Turnul Trompetilor, prin Romgaz (sau cum le-o mai spune diverselor institutii legate de gazul centralizat romanesc), echipa de fotbal Gaz Metan (desigur ca se numeste asa, nu mi se pare perfect normal?!) si prin Elena Carstea. Noi, mediesenii, ne mai laudam si cu trecerea -mai mult sau mai putin vremelnica- pe aceste locuri a lui Hermann Oberth si alti demni purtatori de neaos nume romanesc, inclusiv Tiberiu Gheza.
Pe vremuri vroiam sa credem ca eram mari producatori de cristal, geamuri de autoturisme Dacia, vase din email rosu si locul de nastere al salamului de Sibiu.
Eu imi recunosc orasul prin pizza buna (totusi, cea mai buna pizza am mancat-o in Sighisoara si la Cascada Niagara, pe partea canadiana), prin centrul istoric (o adevarata bijuterie), prin Barajul de la Ighis (nu stiu cum o fi acum, mai demult era o adevarata Mecca pentru locuitorii cartierului meu si nu numai), prin izvorul de la intrarea dinspre Sibiu (loc devenit intre timp un adevarat focar de infectie dupa cum imi sopteste cineva in casca), prin negrul de fum care venea de la Copsa Mica (situata la 15 kilometri), prin liceul situat in varf de deal (v-as povesti despre adevarate lectii de coruptie care ni se predau acolo dar nu vreau sa ma pun rau cu nimeni), prin Scoala Generala Nr. 8, restaurantul Paltinis si Beraria Nr.10, prin Greweln (sau cum s-o scrie), prin dealul Binder Bubi plin de fragi la inceput de vara (da, fragii ar fi printre putinele lucruri care imi aduc aminte de miros de acasa), prin sandvisuri cu salam si sos special si incalzite la cuptorul cu microunde dintr-un chiosc intr-un gang de langa piata agro-alimentara, unde joia era o vanzoleala ca-n Rockefeller Center in preajma sarbatorilor de iarna.
Si daca vreodata ajungeti pe meleaguri mediesene as zice sa va pierdeti pe stradutele si gangurile din centrul istoric, sa ajungeti neaparat la Biserica Margareta (daca sunteti norocosi puteti urca si in Turnul Trompetilor...daca nu, asezati-va la baza lui si uitati-va in sus ca sa vedeti cat de inclinat este) si la Manastirea Franciscana de langa muzeul municipal (nu are rost sa va pierdeti timpul si la muzeu dar daca aveti chef de o pasare impaiata si o macheta faina a orasului puteti incerca si asta).
Si daca tot v-am zis ca e cel mai frumos oras aveti grija sa dati o fuga la Biertan, Sighisoara si -save the best for last- Sibiu.
Curios, dar poze nu prea am din Medias dar daca aveti voi mi le puteti trimite.
Si ca sa nu fie interpretari: maternitatea unde m-am nascut eu era in cartierul Vitrometan; Vitro, cum il numesc toti mediesenii.