Thursday, January 27, 2011

Handsfree pentru examene

Tocmai ce am primit pe email o oferta (in romaneste) cu titlul "Handsfree pentru examene" si continutul "Handsfree pentru copiat la examene 100 LEI. 076193XXXX".
Si ne mai miram ca unii am copiat pana ni s-a acrit trecand prin diverse scoli si acum nu stim nimic concret.

Din pacate, in America nu am fost deocamdata la scoala asa ca va zic doar din auzite: studentul american nu are notiunea copiatului la examene! Pur si simplu nu stie ce e aia, mi se sopteste in casca.
Studentul roman (cu destule exceptii, sper) copiaza de-i sar capacele handsfreeului ala.
Am auzit recent de cateva metode de copiere a la Romania (inclusiv un receptor/minidifuzor pus in interiorul urechii...wireless..."tras" cu un magnet sau ceva de genul...poate o fi vorba chiar despre chestiunea din oferta) demne de o cauza mai buna. Si ma mir ca studentul neaos venit sa lucreze peste vara la McDonald's si ramas pe plai american ca sa aprofundeze continutul incert al "chiftelei" nu pare a avea prea multe informatii de impartasit si la altii.
Ma scuzati daca am fost rau si nu va simtiti cu musca pe caciula pentru ca nu e cazul, da?
Si cunosc cel putin 4 persoane care spun ca nu au copiat niciodata.
Voi cate cunoasteti?

PS Am copiat destul si eu si acum imi pare foarte rau.
Pentru unii suna cool sa te lauzi cum copiai la examene dar nu e chiar deloc asa.
Si da -categoric- sistemul este de vina pentru fenomenul copierii in masa in licee si facultati romanesti. Mama lui de sistem...
No, ca m-am lungit cu morala si poate ca nu era cazul.
Eu doar vroiam sa va zic de oferta speciala pe care am primit-o pe email.
Si burgerul din poza nu e de la Mac ci dintr-o carciuma dintr-un orasel din vestul Virginei (Lynchburg). Si a fost super bun.
Pai nu mai bine scriam eu despre burgeri si nu ma luam cu subiecte grele si frustrante?!

18 comments:

Anonymous said...

m-am uitat de curiozitate pe net, nu stiu din proprie experienta, chiar a spune ca nu au notiunea e cam exagerat..

Anonymous said...

Si eu am copiat (in liceu la o teza la romana si la toate testele la fizica si 2 examene din facultate), insa asta era in Romania. Si acum am regrete ca nu inteleg fizica. Mi-ar placea sa am o fundatie in fizica sa ma ajute sa inteleg mai bine unele femonene care imi starnesc interesul...

In America, in calitate de studenta ce a luat cursuri la 3 universitati diferite (din state diferite), iti spun cu mana pe inima ca nu se copiaza (cel putin eu asta am observat). Studentii in general vad copiatul ca pe ceva foarte negativ. Nimeni nu incurajeaza practica asta. Nici macar unii de la altii nu se copiaza, nici macar temele (caci se dau teme la facultate). In primul rand nimeni nu are curajul sa ceara asa ceva de la altcineva, pentru ca e considerat lipsa de respect si e rusinos. Plus ca mai e si spiritul ala competitiv. Nici notele de la examene nu se intreaba, desi cred ca toti murim de curiozitate cat a luat fiecare (ca sa facem comparatie, nu de alta. ha ha). Doar cei foarte apropiati (de genul best friends) vorbesc intre ei despre note si progresul lor pe parcursul semestrului. Exista o seriozitate care-mi place.

Desigur, exista si acea categorie de studenti care merg la facultate pentru ca parintii au de unde turna 20 de mii de dolari pe an ca plozii sa bea pana nu mai stiu de ei noapte de noapte si nu fac niciun efort sa invete. Insa ei sunt pleava.

adrianagianinna said...

He-he,numarul 5 cu mine...Am trecut prin facultate,master si (desi recunosc ca m-a tentat),nu am reusit sa copiez.Existau cele mai sofisticate metode.Si poate nu-i un lucru de fala,insa eu n-am reusit sa fac asta.G

Lavi said...

hmm de unde sa incep :-? pana in clasa a 10-a am facut liceul in romania (copiam pe rupte :| ) dupa aia m-au tarat parintii pe alte meleaguri si aici nu am mai indraznit sa misc in front. toate notele ce le-am luat le-am primit pe merit si crede-ma ca am invatat pt un amarat de 6 (cat e suficienta) cat invatam in tara pt un 9.50 :)

Anonymous said...

lavi adica mai deloc nu invatai, ca daca in tara copiai pe rupte era usor sa iei un 9.50:)

eu cred ca multi in Romania fac facultatea ca e la moda sau "sa aiba si ei o diploma ca prinde bine in viata", ca oricum greu in Romania de obtinut un servici decent chiar daca ai fost student eminent, nu prea e motivatie, poate de aici si disperarea cu copiatul.
in America, din auzite, pare a fi altfel.

nu va spun ce am facut eu in facultate ca sunt sanse sa nu ma credeti..sau mai rau, sa ma credeti:)

Mircea said...

La materiile pe care le gaseam interesante nu am copiat mai niciodata. Prindeam pur si simplu conceptele si ideile trasmise se imprimau aproape nici un efort idn partea mea.
La cele care erau nonesentiale [practic de tocit pur] am copiat ori de cate ori am avut ocazia.
Niciodata nu mi s-a parut okay sa fiu obligat sa memorez chestii mecanic.

Lavi said...

ba da invatam doar ca banuiesc ca m-am exprimat gresit :)
dupa ce am terminat aici liceul la facultate la materiile pe care le-am facut in liceu e foarte usor pt ca stiu deja materia incat sa iau un punctaj de cel putin 27 din 30 ..la materiile noi o sa vedem noi cum va fii :)

cepuscamea said...

tocmai am vorbit cu cineva care a studiat aici si mi-a spus ca la un moment dat un coleg a incercat sa copieze dupa ea, profesorul a vazut si i-a dat avertisment ei, nu aluia..

Flavius Ţerbea said...

@cepuscameainamerica: poate, intr-adevar, au notiunea. numa' ca poate nu o aplica.
no, io chiar nu ma refeream ca cineva nu are notiunea sa-si arunce ochii pe testul grila a celei de langa ea...eu (speram) ma gandeam ca n-au notiunea de a copia atat de avansat: cu chestie bagata la timpan, de exemplu.

@Ionela: la fizica nu am putut copia ca era profesoara prea dura. Si cu toate acestea tot nimic nu s-a prins de mine (si) in domeniul asta! :(

@adrianagianinna: gata, am trecut la carnetel: cunosc acum 5 [cinci] persoane care nu au copiat niciodata! :)

@Lavi: probabil ca fenomenul copierii este atat de raspandit in Romania pentru ca permit (si fac si ei) destui dascali.

@Mircea: cum ziceam: sistemul e de vina! Prea multa toceala inutila si prea putina practica. Si mult prea putine chestii optionale.

amalia said...

io cand am copiat, chiar nu se mai putea altfel :)

putinele cursuri pe care le-am luat aici mi-au facut placere, vroiam sa pricep si sa retin cat mai mult.

Monica said...

aaa, eu am avut mereu frica de copiat. nu ma faceti tocilara, dar realmente mi se parea ca, in momentul in care o sa-mi scot fituica sau ce se mai poate folosi, un reflector puternic se va aprinde asupra mea. In schimb la istorie ne faceam cu totii servite, pentru ca altfel nu mergea: nu se putea compara o lucrare scrisa in graba cu una adusa de acasa de colegul!Dar imi placea sa fac fituici pentru ca am memorie vizuala si asa invatam mai repede!

Sofie said...

Eu am terminat cu scolile in Ro in '93, deci fac parte din generatia careia ni s-a turnat invatamintul "ssmd" pe git, maslina din fundul paharului fiind ultimii 2,5 ani de tranzitie, cind ne gindeam cu groaza ca s-ar putea sa se schimbe inclusiv tabla inmultirii.

Ca si Mircea, am copiat la tot ce nu mi se parea interesant, sau nu era in stare profesorul sa faca materia interesanta, dar trebuia sa o stim ... am copiat comentariile standard la romana, rezolvarile problemelor si formulele la fizica, chimie, lectiile plictisitoare de biologie etc.
Nu mi-e rusine si nu-mi pare rau.
Facind fituici si copiind am invatat mult mai mult, decit daca as fi tocit materia respectiva.
Multi, atit astia de pe aici cit si romanii mai tineri decit mine, se uita chioris cind le spun ca unul din subiectele pentru admiterea la facultate a fost "cuvintarea tovarasului la al XIII lea congres" ... era o carticica mica, nu facea parte din programa scolara, dar era materie de studiu -tocit pentru cei care dadeau la drept, istorie, filozofie, stiinte economice.
Am memorat carticica respectiva facind sute si sute de fitzuici si imaginindu-mi ca o sa copiez la examen, chestie utopica de altfel, fiindca pe vremea aceea nu intrai in examen decit cu hainele de pe tine, stiloul, calimara cu cerneala si buletinul.

N-am copiat niciodata la matematica si geografie - am avut norocul de profesori pasionati de meseria lor ... de asemenea la istorie in generala, am avut un profesor cum putini mai sunt azi - Dumnezeu sa-l odihneasca, din vechea garda de intelectuali si de care "orinduirea" a uitat, sau poate l-au lasat ca simbol de "uite ce fraieri erau pe vremea aceea". Lui ii datorez pasiunea mea pentru istorie, cea antica in special.
In facultate n-a fost nevoie de copiat, din aceleasi motive, profesori pasionati, iar pentru restul regula era "cheta de marci germane" ... puteai sa fii desteptul desteptilor si tocilarul tocilarilor, daca nu participai la cheta, te pica.

Aici, nu stiu cum se face, dar n-am simtit niciodata nevoia sa copiez - se poate da, mai ales cu technologia de astazi.
Cam toate cursurile mi s-au parut interesante, logice, la testari profesorul incearca sa observe cit de mult ai inteles din materie si ce efort ai depus ca sa intelegi. Am vazut chinezi si coreeni picati doar pe principiul "memorarii" cursului respectiv, fara sa inteleaga o iota ... btw, au astia o capacitate de a memora care ma duce cu gindul la chestii SF, de genul mini memory card implantat in creier.

Corina said...

Buna Flavius,
Foarte frumos blogul tau, felicitari de la o richmondeza...vezi..la cativa pasi de tine!
Chiar eram si eu, ca si altii, "marinar virtual" in toata regula si am dat de blogul tau care sincer mi-a placut mult, ca esti ardelean de-al meu (I am from Brasov), si tocmai vroiam sa te pun la curent cu...faimoasa oferta de handsfree pentru copiat la examene, cred ca acelasi mail l-am primit si eu, si anume: HANDSFREE invites you to checkout photos from "HANDSFREE PT COPIAT LA EXAMENE.100 LEI. 07619366xx". Bine ca nu am copiat niciodata la examene, indiferent ca am fost la liceu sau facultate, doar pentru ca am vrut ca dupa acei ani de studiu sa raman cu ceva intiparit in materia cenusie, si apoi din motive de etica si respect fata de cadrele didactice si de subsemnata (mi-am schimbat punctul de vedere dupa ce am citit ca la ultimul examen de ... titularizare parca, profesorii au fost prinsi cu...fituica, copiind pe rupte!!!). Trist, insa Romania a devenit in ultimii ani, tara tututor posibilitatilor...las aprecierile la latitudinea cititorilor! Toate cele bune, sa ne auzim cu bine,
Corina (Bratoveanu) Kelso

Flavius Ţerbea said...

@Amalia: ce bine ar fi (cred) daca as fi cunoscut importanta scolii (si-implicit- studiatului) acum vreo 15 ani. Nu s-a nimerit...

@Monica: imi amintesc si eu de o servita la o materie neplacuta...Treaba simpla, cu exceptia palmelor transpirate.

@Sofie: N-am avut noroc -'tu-i- de profesori demn de mentionat. Si nici memorie de chinez n-am, uf! Ca buna ar fi...

Flavius Ţerbea said...

@Corina: multumesc frumos pentru aprecieri si sincere felicitari pentru ca ai rezistat fenomenului infect al plagiatului/furatului/mintitului/descurcatului la examene.
Si Williamsburgul stii ca e aproape de capitala Virginiei si oricand niste ghizi localnici sunt utili! :)

ketherius said...

Imi pare rau sa ii contrazic pe stimatii conationali ce locuiesc in America (glumesc, nu-mi pare), dar se copiaza si in America, numai ca putin altfel. La examen, in sala, nu se copiaza decat daca toti participantii sunt prieteni la catarama, altfel se tem. Cum foarte rar e indeplinita conditia, nu se prea copiaza in sala.

In schimb temele se copiaza pe rupte: se iau texte/rezolvari de pe internet si se predau la profesori drept teme muncite de respectivii elevi/studenti. Forumurile specializate sunt pline de studenti care intreaba "are cineva un program/solutie pentru problema urmatoare?".

Fenomenul este atat de raspandit, incat multe universitati folosesc software specializat care analizeaza structura textului, frecventa cuvintelor, stilul s.a.m.d. pentru a depista plagiatorii. Evident, daca exista o piata pentru software anti-plagiat, atunci fenomenul este foarte larg raspandit.

Flavius Ţerbea said...

@ketherius: da, America nu e nici pe departe perfecta!
Si are un sistem de invatamant prost, prost, prost.
Chit ca ziceam de examene si precizam ca nu stiu sigur dar temele de casa sunt alta discutie.
Dar am vrea noi ca studentul roman sa fie la fel de corect ca si cel american. Sau poate ma insel.
In continuare se citeste printre randuri (nu mi-o lua in nume de rau) ca nu-ti plac americanii. Imi pare rau.
Nu-s oameni rai. Sau nu mai rai ca altii...

ketherius said...

Nu, sunt sunt oameni rai. Dimpotriva, sunt o societate mult mai activa si constienta si militanta si mai-cum-vreti-voi decat romanii.

Calitatea invatamentului superior este foarte ridicata, nimic de contestat aici, iar despre copiat - copiii vor copia cand au ocazia, indiferent cum sau unde au fost educati.

Ma oftica doar faptul ca americanii sunt usor de dus de nas si sunt manipulati de o minoritate cu intentii neonorabile.

Si romanii sunt la fel de manipulati, ca si canadienii, dar... Prin dimensiunea economiei lor (de peste 4 ori mai mare decat a doua economie din lume) si influenta externa a SUA, americanii cam dau tonul peste tot. Daca ei accepta sa li se ia din drepturi, o mare parte din restul lumii va sfarsi inghitind aceleasi restrictii.

Iar romanii care ajung in America (in majoritate, nu toti) se poarta de parca au apucat pe Dumnezeu de un picior si au ajuns in rai. Brusc incepe sa le puta ce au lasat in Romania si se jura pe rosu ca in America lor totul e desavarsit.