Partea dadatoare de sperante si calmari la stomac era ca respectivul monstrulet era deosebit de inteligent.
Parintii l-au dus la toti doctorii din interiorul, din exteriorul, de dedesuptul si de deasupra arcului carpatic (treaba este neaosa, reala si -sa speram- anonima), au incercat cu toate activitatile de scos suflul si consumat energia si mai mai ca-si pierdeau speranta si bruma de nervi pe care o mai aveau.
Asa ca l-au dus la atletism si dupa doua ture si jumatate de stadion municipal sibian au fost nevoiti sa-l opreasca fortat, inainte de ai exploda ceva in el din cauze de efort, pentru ca daca nu ar fi fost oprit el n-ar fi facut-o, ca nu avea setata senzatia de oboseala, surmenare sau cum s-o mai fi numind o chestie care nu te lasa sa-ti dai seama cand iti depasesti cu mult limitele.
Bineinteles ca e greu de crezut, dar intr-o incercare disperata au incercat cu un sport care iti consuma energia fizica in ultimul hal: sahul!
Copilul e marisor acum, e un campion la sah perfect normal (daca o fi existand asa ceva) si nu-si mai iroseste aiurea energia alergand de nebun pe toate stadioanele lasate in paragina.
2 comments:
Uite, unii din noi dupa ce au citit povestea au ajuns la concluzia ca inca alearga de nebun uneori...(pe tabla de sah, that is) :)
@Mircea - e o concluzie corecta. si amuzanta! :)
Post a Comment